Guenon, Leibniz şi metoda infinitezimală

Miezul recentei cărţi semnate de Gelu Voican Voiculescu este evident în jurul interpretărilor lui Guenon asupra calcului infinitezimal, prilej pentru o fascinantă incursiune nu numai în lumea noţiunilor de limită, infinit, indefinit sau continuum, ci şi în contextul intelectual al epocii lui Leibniz

Cine a citit Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul Crucii sau Iniţiere şi realizare spirituală ale lui Rene Guenon poate părea surprins că esoterologul francez este şi autorul cărţii Les principes du calcul infinitesimal, apărută în 1946 la editura Gallimard. E cu putinţă ca nu puţini să fie cei surprinşi la aflarea numelui celui care propune o frumoasa incursiune în lumea, nu tocmai accesibilă, a metodei infinitezimale a lui Leibniz în viziunea lui Guenon: Gelu Voican Voiculescu, despre care apropiaţii ştiu că avea preocupări de esoterism încă din anii ’80 ai secolului trecut, dar care pentru cei mai mulţi rămîne cunoscut doar din decembrie ’89. Din pasiunea pentru esoterism şi mai ales pentru Guenon, din studiul matematicilor a rezultat cartea Note de lectură. Rene Guenon despre Leibniz şi metoda infinitezimală, editura Semne, Bucureşti, 2008, 346 p.

Este salutară intenţia autorului de a propune o cheie de interpretare a unei lucrări mai puţin cunoscute, Guenon fiind perceput exclusiv ca un autor de lucrări de referinţă despre lumea modernă, despre simboluri sau despre iniţiere;nu este mai puţin adevărat că Gelu Voican Voiculescu îşi ia măsuri de prevedere cînd speră că lectura cărţii sale va aduce către tezele lui Guenon mai ales oameni din domeniul ştiinţelor exacte. Ar fi cu putinţă ca umaniştii, cunoscători ai esoterismului guenonian, să se aplece asupra metodei infinitezimale?

Volumul debutează cu o prezentare in extenso a vieţii şi operei lui Rene Guenon, semn al preţuirii pe care o are Gelu Voican Voiculescu pentru cel care este „un intermediar care a tradus în limbajul contemporaneităţii adevărurile fundamentale ale înţelepciunii primordiale. El este un transmiţător al adevărului care, prin definiţie, este independent de orice individualitate umană”. Regăsim în acest prim capitol etapele decepţiei guenoniene despre lumea materialistă, despre contaminarea modernistă a lojilor şi încercările sale de a crea o elită intelectuală deschisă către Tradiţia primordială. Acest capitol introductiv poate constitui nucleul unei sinteze despre Guenon, un autor care a avut adepţi ai gîndirii sale în România interbelică, ba mai mult, editorul post-mortem al scrierilor guenoniene a fost tot un român (Michel Vâlsan), dar iată că acum nu există un nucleu de cercetători români dedicaţi operei celui ce a căutat să ne (re)apropie de Tradiţie.

Miezul recentei cărţi semnate de Gelu Voican Voiculescu este evident în jurul interpretărilor lui Guenon asupra calcului infinitezimal, prilej pentru o fascinantă incursiune nu numai în lumea noţiunilor de limită, infinit, indefinit sau continuum, ci şi în contextul intelectual al epocii lui Leibniz, autorul făcînd elocvente trimiteri la spiritualitatea rozicruciană, marcantă în epocă, dar şi la scolastică sau la cultura arabă. Demnă de reţinut concluzia autorului că „matematicile, mai mult decît oricare ştiinţă, furnizează un simbolism deosebit de apt exprimării adevărurilor metafizice, în măsura în care acestea sînt exprimabile”.

În anexă, pentru frumuseţea ciclicităţii, o temă pe care Gelu Voican Voiculescu o va relua, face după modelul preambulului, o succintă prezentare a vieţii şi operei lui Gottfried Wilhelm Leibniz, pentru a încheia cu cîteva consideraţii despre criza care a zdruncinat fundamentele matematicilor în pragul secolului al XX-lea, prilej ca autorul să nu treacă sub tăcere inflaţia terminologică pe cale să devoreze conţinutul sub apăsarea semantică, de cele mai multe ori inutilă. Notele de lectură propuse de Gelu Voican Voiculescu deschid interesul aprofundărilor deopotrivă spre Guenon şi spre Leibniz. Esoterismul, metafizica şi ştiinţele exacte sînt domenii care fascinează şi deschid noi orizonturi.