Mitul lui Hiram

Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul unui mit privește realitatea ființei, nicidecum autenticitatea evenimentului istoric, subliniază cîteva similitudini cu mitul osirian, face referiri la etimologia ebraică a numelui Hiram.

Deși despre Hiram s-au scris sute de cărți, mitul său continuă să suscite interesul scriitorilor de literatură masonică, și această atracție dovedind că mitul lui Hiram este în inima masoneriei speculative.

Mitul lui Hiram celebrează construcția templului închinat Marelui Arhitect al Universului, iar cu fiecare reluare în ritual reamintește fraților crima companionilor care voiau să obțină cuvîntul de trecere la gradul de maestru fără a întruni cerințele specifice acestui grad. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă, ea intrînd în conștiința europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meșteșugar de geniu, este un personaj biblic menționat în Cartea regilor III și în Cronici II, în legătură cu construcția Templului de la Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Hiram din Tyr era „plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de a face orice lucru din aramă”. Odată terminate capodoperele sale, Hiram iese din istorie și intră în legendă, viața și opera sa transformîndu-se în mit inițiatic, devenind mitul fondator al noii instituții speculative care se răspîndește în Europa începînd cu anul 1717.

Recent cărților despre mitul lui Hiram li s-a adăugat cea semnată de Jean Delaporte: Le mythe d’Hiram, fondateur de la Maîtrise maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maçonniques”, 2017, 126 p. Este bine știut că mitul/legenda lui Hiram este o construcție masonică, textele biblice nu amintesc nici o crimă; moartea lui Hiram apare în ritualul gradului de maestru. Unii autori citează mai multe surse, cele mai multe din companionaj, care ar fi putut influența legenda lui Hiram, dar și aici lucrurile sînt viu disputate, mulți autori respingînd filiația companionică. Prima menționare scrisă a legendei lui Hiram este datorată lui Samuel Prichard, în celebra sa „dezvăluire” a ritualurilor masonice. Cea mai izbutită redare literară este povestea „Makbenah” din capitolul „Nopțile Ramazanului”, din volumul Călătorie în Orient al lui Gérard de Nerval. Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul unui mit privește realitatea ființei, nicidecum autenticitatea evenimentului istoric, subliniază cîteva similitudini cu mitul osirian, face referiri la etimologia ebraică a numelui Hiram.

Orice invocare a lui Hiram se face în strînsă legătură cu numele regelui care i-a comandat Templul, Solomon, fiul lui David și al lui Batșeba; Solomon era un om plin de știință, de cunoaștere, dar pentru ridicarea Templului a trebuit să-l cheme pe Maestrul Hiram. Deși ritualul masonic nu o amintește, toate scrierile, inclusiv povestirea lui Nerval, evocă personalitatea și influența pe care a exercitat-o regina din Saba: „În mitul relatat de Gérard de Nerval, transpare cu forță în ce măsură regina este indispensabilă coerenței și răspîndirii Tradiției inițiatice, întemeiată pe iubirea Cunoașterii. Regina din Saba este simbolul totdeauna viu al inițierii feminine, indispensabile mitului lui Hiram pentru ca acesta să-și găsească deplina eficacitate pentru a construi un templu dedicat Luminii unde domnesc iubirea, înțelepciunea, înțelegerea și pacea.” Moartea lui Hiram trebuie înțeleasă dincolo de considerațiile umane, fondate pe afectiv sau raționament, pentru că drama antrenează arhetipuri, care dau o dimensiune simbolică, universală, atemporală. Prin uciderea maestrului, Hiram ia în mormînt „cuvîntul”, cunoașterea, iar prin această dispariție există riscul să nu existe un succesor pentru a transmite Tradiția. „Opera îl absoarbe complet pe Maestru, iar pentru aceasta, atunci cînd construcția templului este pe punctul de a fi încheiată, «trebuie» ca el să dispară pentru a renaște.” Aceasta este dimensiunea mitică a asasinării omului universal, susține Jean Delaporte, Hiram situîndu-se alături de marile figuri mitice, cum ar fi Osiris, Dionysos, Orfeu sau Isus. Ucigașii lui Hiram nu vin din afară, din exterior, ci din interiorul templului; maestrul știa că poate întîlni trădare, chiar asasinat, dar nu-și putea suspecta  frații, dinamica inițiatică întemeindu-se pe iubire, autenticitate, transparență; știa că frații vor rămîne fideli jurămîntului și căii inițiatice, dar era conștient și inerenta slăbiciune umană. Mitul lui Hiram și construirea Templului sînt tezaure ale tradiției inițiatice pe care masoneria le-a păstrat și le transmite.