Simbolismul spadei

În limba franceză substantivul épée înseamnă deopotrivă sabie și spadă. În limba română cele două substantive, sabie și spadă, au înțelesuri ușor diferite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sabia este o „armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită în vîrf și pe una din laturi și fixată într-un mîner”, spada fiind o „armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mîner, cu care se poate tăia și împunge”.

Evident, pe cîmpurile de luptă, de la primele lupte pînă la apariția armelor de foc, oștenii nu se cufundau în dispute lingvistice, ci erau mai preocupați să-și salveze viețile luîndu-le pe-ale celorlalți. Celebrul Dicționar de simboluri, al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, are articole distincte pentru sabie și spadă. Sabia este o armă de decizie, „un instrument al adevărului în acțiune”, instrument în care Paul Diel vedea „simbolul forței lucide a Spiritului, care cutează să tranșeze punctul important al problemei: orbirea orgolioasă și falsele sale valorizări contradictorii și ambivalente.” Spada „este în primul rînd simbolul stării militare și a virtuții sale principale, vitejia, precum și a funcției, a puterii sale”, afirmă autorii Dicționarului, precizînd că puterea are un dublu aspect, distrugător și constructiv; asociată cu balanța evocă dreptatea. Spada se regăsește în mitologii, în tradiții religioase, în alchimie, în toate culturile lumii. Apocalipsa descrie o spadă cu două tăișuri ieșind din gura Verbului.

Rîndurile de mai sus ca și cele care urmează sînt prilejuite de o recentă apariție editorială: Thomas Grison, Le symbolisme de l’épée, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Les Symboles maçonniques”, 2017, 118 p. Cu puțim timp în urmă am prezentat tot aici o altă carte a sa, apărută în aceeași colecție, Tarot et Franc-Maçonnerie; pentru octombrie 2018 anunță o nouă carte despre iconografia Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor si de iconografia sacră. Thomas Grison urmărește în această nouă carte simbolismul spadei în lumea biblică, în cea medievală, și în tradiția masonică.

Lumea biblică este generoasă în evenimente violente și povestiri războinice, sabia dovedindu-și o redutabilă eficacitate, arta forjării și secretele metalurgiei răspîndindu-se în Orient, pentru că aceea este lumea biblică. De cele mai multe ori sabia este un instrument al distrugerii („Să nu ieșiți la cîmp, nici la drum să nu pleacți, căci sabia dușmanului și groaza sînt pretutindeni”, Ieremia 6, 25). Sabia este prezentă sub dublul său aspect, protector și pedepsitor. Yahve promite poporului evreu să-l ferească de sabie, dar cu sabia va lovi cînd poporul lui Israel de va închina altor zei („Domnul va judeca cu foc și cu sabie pe tot omul si mulți vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului”, Isaia 66, 16˝). În Evanghelii se subliniază caracterul derizoriu al violenței umane în fața dispozițiilor divine („Atunci Isus i-a zis: Întoarce sabia ta de la locul ei, că toți cei care scot sabia, de sabie vor pieri”. Matei 26, 52); în aceeași Evanghelie a lui Matei este arhicunoscuta „amenințare”: „Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pămînt; n-am venit să aduc pace, ci sabie”, dai aici sensul este unul pur spiritual. În acest context spiritual trebuie înțeleasă sabia din Apocalipsa lui Ioan: „În mîna lui cea dreaptă avea șapte stele; și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, iar fața Lui era ca soarele, cînd strălucește în puterea lui.” Simbol al Cuvîntului, „această sabie are puterea de a pătrunde și de a străpunge orice lucru: ea scrutează și sondează toate inimile, încît pentru ea nimic nu mai poate avea secret. Ca în sursele veterotestamentare ea protejează accesul la locul sfînt, trasînd o linie de demarcație între sacru și profan.” Albrecht Durer într-una din gravurile inspirate de Apocalipsa lui Ioan l-a înfățișat pe Isus avînd într-o mînă șapte stele, cele șapte biserici, o carte deschisa, din gură ieșind o sabie cu care va învinge tenebrele ignoranței pentru a impune domnia Luminii.

Cu deplin temei, Thomas Grison susține că niciodată prestigiul sabiei nu a fost atît de mare ca în Evul Mediu, o perioadă încărcată de confruntări, campanii militare, cruciade, războaie. Toate aceste manifestări ale spiritului războinic au conturat imaginea cavalerului. Fără îndoială, cavalerul ideal este regele Arthur, în vreme ce cavalerul martir este întruchipat de Roland. În Dicționarul de simboluri, autorii afirmă că „Sabia este un simbol al puterii în stare să dea sau să ia viața. Sabia simbolizează forța solară și are un înțeles falic. Un simbol falic nu este neapărat sexual, el indică o energie generatoare.” Și Thomas Grison scrie despre sexualitatea refulată și face interesante comentarii despre sabie ca simbol falic în gravurile lui Israel Van Meckenem; în Tristan și Isolda sabia aflată între cei doi în timp ce dormeau în pădure, unde-i descoperă regele Marc, este sabia castității.

Ultima parte a cărții lui Thomas Grison este despre spada în tradiția masonică (Ritul Farncez, Ritul Scoțian Antic și Acceptat, Ritul Scoțian Rectificat). Toate riturile insistă asupra necesarelor precauții care trebuie luate pentru a acoperi templul, pentru a-l feri de ochii profanilor, „înarmați-vă cu spadele pentru a apăra această onorabilă adunare de o eventuală profanare”, este îndemnul Maestrului Venerabil în cadrul ceremoniei de inițiere din R.S.A.A. Aici sabia are strict un rol de apărare, de a opri intrarea celor care nu au dreptul să o facă. În cele trei rituri alese de Thomas Grison, în cadrul ceremoniei de inițiere în momentul în care candidatul primește lumina, asupra lui sînt ațintite spadele membrilor lojii, iar M.V. i se adresează candidatului astfel: „Candidat, aceste spade îți arată că, de acum înainte, francmasonii se vor face apărătorii tăi dacă viața ori onoarea ta sau a familiei tale s-ar afla în primejdie.” Una dintre specificitățile Ritului Scoțian Rectificat este indicarea axei lumii prin spade; în vreme ce M.V. ține spada înălțată cu vîrful spre cer, ceilalți frați țin spadele cu vîrful în jos, realizînd astfel o axă a lumii; păstrînd proporțiile, gestul M.V. amintește gestul lui Moise care a înalțat toiagul spre cer. Dacă spada a apărut de la primele ritualuri, spada înflăcărată a aparut relativ tîrziu, la începutul secolului al XIX-lea. Gradele înalte fac trimitere la idealul cavaleresc; cei care au insistat pe o apropiere între cavalerism și masonerie, deși între ele nu există nici apropiere istorică, nici filiație spirituală, au fost James Anderson și cavalerul Ramsey. Evident, referințele la ordinele cavalerești dau încărcătură legendei și învățăturii gradelor, dar referința trebuie păstrată într-un plan simbolic și spiritual, nu luată ad litteram.

Cartea lui Thomas Grison, bine scrisă, articulată în demersul său, este o dovadă că spada nu este un obiect desuet într-o ceremonie de inițiere desfășurată în zilele noastre.