În martie 2016, tot aici, scriam despre cartea lui Olivier Pouclet, Le cheminement de l’apprenti franc-maçon, intérprétation psychologique et symbolique. Autorul francez, psihiatru de formație, continuă studierea sensului psihologic și inițiatic al primelor grade masonice în noua sa carte Le cheminement du compagnon franc-maçon. Une étape-clé de la construction de l’initié, Paris, Maison de Vie éditeur, 2018, 198 p. Termenul de companion este în mod obișnuit asimilat companionajului sau masoneriei operative medievale, datorită prezenței mitului construirii templului lui Solomon. Olivier Pouclet remarcă lucrările despre simbolismul artei romanice, scrise de Anne și de Robert Blanc care pun în lumină existența practicii inițiatice în ghildele zidarilor medievali. Străbătînd Franța în căutarea sculpturilor romanice, autorii amintiți au evidențiat mesajul inițiatic al acestora, omogenitatea mesajelor lor simbolice, esoterice încrustate în piatră, concentrate în jurul temei luptei interioare a omului pentru îmbogățirea sa spirituală, așa cum apare ea ilustrată în sculpturile din bisericile Saint-Nicolas din Brem-sur-Mer, Notre-Dame din Angels și Notre-Dame din Vouvant.
Olivier Pouclet sesizează un aspect despre care se vorbește mai puțin, dar care nu ar trebui să lipsească din pregătirea preliminară inițierii masonice. Mulți profani bat la poarta templului încărcați de iluzii, false idei asupra originii și intențiilor ordinului masonic. Cînd va citi în Constituțiile lui Anderson că Adam a fost primul mason, ucenicul va înțelege că pastorul englez a exprimat valoarea umanistă a ordinului. Ucenicul va fi îndrumat să facă un examen serios asupra unor idei, aparent încîntătoare, atrăgătoare, dar lipsite de temeinicie istorică. Dar ucenicul nu va neglija înțelesurile metaforice, alegorice, la rîndul lor lipsite de un corespondent concret, dar care prin sensuri multiple, aparent ascunse, vor da sens căutării sale inițiatice. „Mișcarea francmasonică acordă o importanță primordială simbolului, cum finalmente o fac toate curentele spirituale și inițiatice”, afirmă Olivier Pouclet, amintind convingerea lui C.G. Jung că nu există societate sacră fără viață simbolică. Apărută în 1717, masoneria a preluat elemente din masoneria operativă accentuînd latura speculativă. Teoria filiației masonice dinspre templieri sau operativi are încă numeroși susținători în ciuda lipsei dovezilor istorice; este acceptată teoria pătrunderii progresive în loji a celor neafiliați profesiei de zidar și care au adus cu ei gîndirea speculativă care se va împleti în jurul practicilor și ritualurilor meseriei de zidar. „Ordinul inițiatic născînd a pus stăpînire pe metafora artizanului tăietor în piatră, pentru a exprima lucrarea de construcție interioară. Este din ce în ce mai evident că dorința de afiliere la masonerie nu reprezintă decît o funcție simbolică. S-a demonstrat că avînd în vedere doar practica meseriei de zidar, nu se găsește nici o corespondență între masoneria de meserie și francmasonerie”, scrie Olivier Pouclet. Vechii zidari nu au lăsat înscrisuri despre practicarea meseriei, dar lucrările lor dau informații despre ceea ce știau să facă, și deopotrivă despre modul lor de a fi. Zidarul era conștient de dimensiunea simbolică a muncii sale. Valoarea operativă nu se limitează doar la mînuirea instrumentelor, pentru că ar fi dificil de apărat ideea că există o funcție manuală în ritual sau de a susține necesitatea unei solide culturi simbolice pe care o aveau constructorii medievali și menținerea concepției filosofice atașate muncii asupra pietrei.
Geometria este un element cheie al masoneriei speculative, apropiindu-se de statutul pe care l-a avut în masoneria operativă medievală; litera G din centrul stelei înflăcărate este inițiala geometriei. Manuscrisele Regius și Cooke, apărute la sfîrșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de-al XV-lea, arată interesul vechilor constructori pentru geometrie, pentru arta de a trasa, compasul, rigla și echerul fiind instrumentele fundamentale ale artei de a trasa, cea care îmbină armonios spontaneitatea gestului cu stăpînirea misterului creației, după frumoasa zicere a lui Olivier Pouclet. Autorul face utile notații despre Euclid și Pitagora, primul fiind prezent mai mult în masoneria operativă, cel de-al doilea fiind mai apropiat masoneriei speculative prin dimensiunea inițiatică a geometriei. Geometria masoneriei speculative este una imaterială, o geografie fără care nu putem vorbi de construirea propriului templu interior.
Cele cinci călătorii ale companionului din Ritul Scoțian Antic și Acceptat prezintă cunoștințe aproape enciclopedice privitoare la simțuri, arte, științe, stiluri arhitectonice, ilustre personalități. Pentru un mason gradul de companion este asimilat cu adolescența, văzută ca o perioadă auto-zămislirii, de care nu era străină arta romanică. Societățile arhaice marcau trecerea de la copilărie la vîrsta adultă printr-o ceremonie de trecere și nu evocau o perioadă de trecere, adolescența. Companionul este cu adevărat un adulescens, fără o adevărată ruptură de ucenicie, dar pregătit pentru a-și desăvîrși parcursul masonic. Companionul privește ce se întîmplă în lojă și are cunoștințe pentru a înțelege fraternitatea din lojă, pentru a înțelege sacrul și profanul. Pentru omul aflat în căutarea spiritualității, lumea profană este omogenă, lipsită de relief; modelul către care tinde omul în căutarea spiritualității este ilustrat de o stea, iar la gradul de companion aceasta este steaua înflăcărată, care oferă un bogat mesaj simbolic, fără ca această stea să aibă un corespondent pe bolta cerească. Olivier Pouclet avansează ideea că această stea ar putea fi Venus nu doar pentru că reprezintă sexualitatea sub trăsăturile zeiței romane, dar și pentru că intensitatea sa luminoasă o face un astru major al bolții cerești. La capătul unei analize pline de idei și sugestii generoase, Olivier Pouclet susține că gradul de companion este fundamental esoteric, steaua înflăcărată avînd o dublă simbolistică, cea a lui uroboros și a păsării phenix.
Cartea lui Olivier Pouclet răspunde la multiple întrebări despre ritualul și simbolismul gradului de companion. În egală măsură, recenta carte a autorului francez îi invită pe masoni să interpeleze obiectele simbolice aflate în templu, peste care guvernează aceleași interpretări, de multe ori simpliste, lipsite de finețea și rafinamentul care sînt/ar trebui să fie intrinseci căutării spirituale.
Taguri: companion, Maison de Vie, masonerie, Olivier Pouclet