În titlu nu e o greșeală, nu este o inversare ortografică! Nu, este titlul cărții semnate de Christophe Bourseiller, Un maçon franc. Récit secret, apărută în urmă cu cîțiva ani la Editura Alphée.
Christophe Bourseiller este actor, jurnalist, scriitor, profesor. Ca actor a jucat pentru prima oară cînd avea patru ani, apărînd în peste 30 de filme; este realizator de emisiuni Tv. Și-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărți dintre care amintim: Les Ennemis du système; Les Faux Messies; Les Maoistes; Le Miracle inutile; Bibliothèque secrète; L’Aventure moderne; A Gauche, toute!; Mémoires d’un inclassable.
Aceste rînduri nu sînt provocate de varietatea preocupărilor lui Christophe Bourseiller, ci de evocările sale despre anii în care a aparținut ordinului masonic, din 1984 pîna în 2000, mai întîi în Marea Lojă Națională a Franței, apoi în Marea Lojă a Franței. În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri. Într-o seară a lunii iunie 1984, într-un imobil parizian, Christophe, îmbrăcat în costum negru, cu ochii acoperiți de bandou, aude pentru prima dată replica „Venerabile maestru, și voi toți, frații mei, în gradele și demnitățile voastre, un profan bate la poarta Templului.” La capătul ceremoniei de inițiere, după ce bandoul este înlăturat, Christophe privește oamenii și decorurile lojii; era om de teatru, cu privirea ageră și perspicace. Îi rețin atenția colanele cu bijuterii și șorțurile albe ale ucenicilor și companionilor, roșii ale maeștrilor, chipurile noilor lui frați, ciocanele din plastic, echerul și compasul executate copilărește. Al doilea supraveghetor al lojii va veghea la educatia sa masonică, la progresul său spiritual, îl îndeamnă să citească Luc Benoît, Antoine Faivre, Mircea Eliade, Isha Schwaller de Lubicz, dar și René Guénon în care vede cel mai mare teoretician al inițierii și al realizării spirituale. Începe să-și cunoască frații, profesii diferite, preocupări intelectuale diferite, înfățișări diferite, rivalități și disensiuni fățișe. „Adunarea nu este prea disparată? Cum să atingi egregorul? Unde este plasat punctul de convergență? Sîntem legați prin valori comune, o anume căutare, o viziune asupra lumii?” Sînt printre primele întrebări pe care și le pune Christophe.
De două ori pe lună Christophe este convocat la ținuta rituală care are scopul de a scoate frații din timpul profan și de a-i așeza în spațiul sacrului; ritualul i se pare oarecum o caricatură a celui religios, masonii respectînd riguros un ritual din secolul al XVIII-lea ca pe „un cuvînt pierdut, imemorial, o mantră care ne plasează în centrul cercului.” Seara rituală în lojă se încheie cu susținerea unei planșe, un expozeu teoretic despre un subiect filosofic: inițiere, mituri, tradiții, mistică. Îndrumat de Gilles, al doilea supraveghetor, citește Guénon și descoperă diferențele față de concepțiile lui Julius Evola. Din rațiuni diferite amîndoi respingeau sistemul democratic care răsturnase sistemul valorilor, Ritul Scoțian Antic si Acceptat fiind un răspuns convingător la subversiunea democratică; Christophe amintește că Supremul Consiliu al Franței nu a fost ales niciodată. Primele alegeri la care asistă în lojă, era companion, nu vota, i-au adus sub ochi primele confruntări pentru un post simbolic; apar la ținută frați brusc reveniți din adormire, frați care-și achită cotizația dar nu participă la ținute, se practică un lobby discret pe lîngă indeciși…
După trei ani, Christophe experimentează moartea inițiatică și învierea: „Al treilea grad rezumă esențialul aventurii masonice. Cele treizeci de etape care urmează nu fac decît să comenteze în detaliu această călătorie primordială la capătul nopții.” Și-a continuat parcursul masonic în Ritul Scoțian Antic și Acceptat văzut de mulți ca o entitate spirituală independentă a cărei mamă nu este la Londra, ci la Charleston, în Virginia. O agapă de solstițiu de iarnă îl pune alături de masoni de grad 33: „Nu sînt decît fețe de cretă, burți rotunde, siluete somnolente…Acești oameni provin din alt secol. Prin ce miracol aceste personaje ale lui Hyeronimus Bosch au aterizat în Parisul anilor 80? Sînt unul dintre ei. Mirosul de praf m-a contaminat. Manechin de ceară, siluetă improbabilă…” În urma mai multor dezamăgiri, Christophe își anunță demisia din loja de perfecție; documentul a fost citit în lojă, iar după o tăcere jenantă, un admirator al lui Evola declară pe un ton aproape pontifical: „El n-a înțeles nimic.” Au urmat zece ani în care a activat în Marea Lojă a Franței, din care avea să demisioneze amintind „lenta și inexorabila creștere a plictiselii, surda lașitate, ținutele interminabile punctate de planșe adormitoare, înșiruirea de locuri comune, conformismul generalizat”. Chantal Darget, mama lui Christophe Bourseiller, a făcut parte din Marea Lojă Feminină a Franței; la moartea ei, Christophe spunea „Eu jelesc, eu jelesc, eu jelesc, și nu sper nimic.” Chantal crezuse sincer în ordinul masonic, dar Christophe este necruțător: „Mama mea s-a înșelat. Francmasoneria nu este un azil al speranței. Ea nu are nimic din Arca lui Noe. Nu este decît un agregat uman, cu afaceriștii săi, cu extremiștii săi, cu debilii săi și artiștii săi.” Să fi fost Christophe un constructor în mijlocul ruinelor sau doar un etern nemulțumit?
Taguri: Alphée, Christophe Bourseiller, masonerie