Cavaler al Orientului, al Sabiei şi al Vulturului

După ce în loja de perfecţie, maestrul care a retrăit simbolic moartea maestrului Hiram este învestit cu gradul de maestru secret, unde învaţă că practicarea tăcerii, a obedienţei şi fidelităţii sînt cheile de boltă ale perfecţionării sale, dar şi că datoria este una dintre importantele legi ale masoneriei, într-un ritual care aminteşte moartea maestrului Hiram, dar şi pierderea Cuvîntului Adevărat; a urmat apoi dobîndirea gradului de ales printre cei nouă care continuă legenda uciderii lui Hiram, cel ales avînd a răzbuna moartea maestrului şi pedepsirea ucigaşilor. Loja de perfecţie se încheie cu gradul de ales perfect, la care aspiră şi pe care îl dobîndeşte cel care de-a lungul parcursului său masonic a făcut dovada respectării îndatoririlor asumate prin jurămînt în gradele precedente. Nu este vorba nicidecum numai de o înlănţuire de jurăminte, ci deopotrivă şi de una a învăţăturilor fiecărui grad.

După loja de perfecţie, urmează ceea ce mulţi consideră unul din corpusurile ritului scoţian antic şi acceptat plin de frumuseţe ritualică şi de o complexă învăţătură: Capitulul Crucii şi al Trandafirului. Primul din seria gradelor capitulare este cel de Cavaler al Orientului, al Sabiei şi al Vulturului.

În timpul urmaşilor regelui Solomon, Ierusalimul este cucerit de babilonienii conduşi de Nabuconodosor, Templul este distrus, iar evreii sînt duşi în captivitate, de unde după 70 de ani, la îndemnul lui Zorobabel, Cyrus, regele Babilonului,  îi va elibera pentru a le îngădui reconstruirea Templului lui Solomon. Legenda acestui grad se regăseşte în Cartea întîi a lui Ezdra şi în Cartea lui Neemia, ambele relatînd eliberarea iudeilor din robia babiloneană: „Toate regatele pămîntului mi le-a dat mie Domnul Dumnezeul cerului şi mi-a poruncit să-I fac locaş la Ierusalim în Iuda. Aşadar, aceia dintre voi, din tot poporul Lui, care voiesc – fie cu ei Dumnezeul lor – să se ducă la Ierusalim în Iuda şi să zidească templul Domnului Dumnezeului lui Israel, a Acelui Dumnezeu Care este în Ierusalim” (Ezdra, 1, 3-4).

Cu gradul al 15-lea, Cavaler al Orientului, se deschide seria gradelor cavalereşti, dar şi o lungă discuţie asupra supravieţuirii ordinului cavaleresc prin masonerie. Istoricii apreciază că, în ciuda unei opinii larg răspîndite, instituţia cavalerismului este dinaintea Evului Mediu, originile ei găsindu-se în Roma antică.Nu trebuie abandonată nici pista amplu şi temeinic argumentată de Henri Corbin în ceea ce priveşte cavalerismul islamic. Este însă pe deplin adevărat că perioada de glorie a cavalerismului se situează în Evul Mediu, perioada cea mai fecundă fiind în secolele XI, XII şi XIII, cînd cavalerii contractau o fraternitate de arme şi jurau să se apere mutual; în acea epocă glorioasă a cavalerismului acesta a fost influenţat spiritul fecund de asociere şi de creştinism care va orienta morala acestui corp de elită luptător către apărarea văduvelor, a săracilor şi a orfanilor, şi a tuturor celor care nu se puteau proteja ei înşişi. Cavalerismul va exercita o imensă influenţă asupra claselor elevate din societatea medievală, pregătirea viitorului cavaler implicînd pe lîngă o bună pregătire fizică, şi o aleasă educaţie morală şi intelectuală; la capătul acestui drum deloc uşor, urma ceremonia consacrării, masoneria speculativă preluînd cîteva elemente pe care le-a introdus în ritualurile de consacrare.

Cavalerismul a influenţat profund moravurile epocii şi conduita socială. Dintre virtuţile comportamentului cavaleresc trebuie amintite loialitatea, oroarea de minciună şi de perfidie. Cavalerii care aspirau la o mai deplină perfecţiune religioasă se consacrau apărării „pămîntului sfînt” şi se puneau în serviciul pelerinilor care vizitau aceste locuri. Aceasta a fost originea Ospitalierilor Sfîntului Ioan al Ierusalimului şi al Templierilor. Într-un ritual de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, sînt prezentate obligaţiile Cavalerului Orientului: „A iubi, a adora pe Dumnezeu; sinceritatea în toate lucrurile, fuga de minciună, şi a avea oroare de defăimători; a ajuta fraţii în nevoile lor, chiar de a le preveni; a iubi oamenii în general dar îndeosebi fraţii; a fi un riguros observator al legilor şi statutelor francmasoneriei: iată obligaţiile, datoriile şi virtuţile”.

Din aceste virtuţi şi datorii decurg temele filosofice ale acestui grad: exilul, captivitatea, eliberarea, victoria asupra opresiunii şi a opresorilor, voinţa de a triumfa asupra obstacolelor, de a surmonta adversitatea şi toate formele de eşec, vigilenţa, libertatea, egalitatea, fraternitatea, continuitatea între primul şi al doilea templu, reînnoirea alianţei. Dintre aspectele din ritual care pot deveni subiecte de meditaţie, analiză şi dezbatere voi aminti două. Mai întîi acele iniţiale L.D.P. care trimit la un faptul istoric privitor la revenirea iudeilor din captivitate, iar pentru a trece Eufratul era nevoie de liberté de passage (liberatea de a trece):

– Care este numele unui Cavaler mason?

– Cel de mason foarte liber.

– Pentru ce foarte liber?

– Pentru că masonii care au fost aleşi de Solomon pentru a lucra la Templu, au fost declaraţi liberi şi scutiţi de toate impozitele pentru ei şi descendenţii lor.După distrugerea templului de Nabuconodosor ei au fost duşi în captivitate. Dar bunătatea regelui Cyrus le-a dat permisiunea să reconstruiască  un al doilea templu sub Zorobabel şi i-a pus în libertate. Din acea epocă noi purtăm numele de masoni liberi.

Această libertate de trecere corespunde unei libertăţi de mişcare şi  de acţiune; fiecare mason trebuie să fie atent să  nu fie captiv al unei lumi în care nu regăseşte valorile care îl definesc. Libertatea regăsită după 70 de ani de exil este intim legată de reconstrucţie, de altfel fiecare prizonier care este eliberat începe un ciclu de reconstrucţie animat de speranţă într-un nou ciclu. Această libertate regăsită este legată de o luptă care cere a forţa trecerea şi a combate. Zorobabel nu va ceda tentaţiilor lui Cyrus de a-i dezvălui secretele artei regale în schimbul eliberării prizonierilor; el îşi păstrează libertatea de conştiinţă şi obţine eliberarea captivilor.

Un al doilea aspect, legat de cel prezentat, este podul cu inscripţia L.D.P., construcţie care permite trecerea de pe un mal pe celălalt; loc de trecere, podul poate fi şi simbolul unităţii, al medierii. Trecerea podului poate oferi multiple posibilităţi de interpretare, putem vedea  Cavalerul Orientului ieşind victorios din încercările la care a fost supus, obţinînd prin aceasta „libertatea de trecere” pe plan fizic cît şi spiritual.

Şi acest grad, ca şi cele care alcătuiesc seria gradelor capitulare, arată că în succesiunea gradelor sale Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este una dintre cele mai frumoase şi armonioase construcţii spirituale ale lumii moderne, el aducînd fiecărui adept o eliberare progresivă a fiinţei sale, dînd loc unei perfecţionări spirituale şi morale. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, prin dimensiunea sa spirituală şi calea sa iniţiatică tradiţională, prin înlănţuirea celor trezeci şi trei de grade ale sale este unul dintre ultimele metereze respectînd perfectibilitatea umană.