Puţine sînt lucrările care abordează un astfel de subiect, deşi în lumea islamică au existat şi continuă să existe loji masonice, dar „situaţia dramatică în care a fost aruncată o mare parte a lumii musulmane pentru raţiuni de instrumentalizare politică a religiei este adeseori analizată ca făcînd imposibilă punerea în operă a structurilor filosofice, corporative sau esoterice care cer pace şi disciplină, recunoaşterea celuilalt în diferenţa şi fraternitatea sa, căutare spirituală şi coeziune socială. Şi totuşi aceste structuri s-au constituit din primele timpuri ale islamului sub formă de confrerii, de corporaţii, de ordine cavalereşti (futuwwa).” Cu aceste rînduri se deschide volumul Secrets initiatiques en Islam et rituels maçonniques. Druzes, Ismaéliens, Alaouites, confréries soufies, editions Harmattan, Paris, 2008, 200 p., volum semnat de Jean-Marc Aractingi şi Christian Lochon.
În secolul al XIX-lea, francmasoneria italiană, franceză şi engleză a deschis loji în Imperiul Otoman la care au aderat politicieni, intelectuali şi comercianţi, căutarea lor de absolut fiind compatibilă cu idealurile masonice, şi aceasta pentru că, în opinia celor doi autori, confreriile sau corporaţiile în care musulmanii erau deja membri erau structuri codificate şi iniţiatice. Într-un prim capitol sînt analizate structurile esoterice ale Islamului; între acestea se disting confreriile sufiste, un bun prilej de a prezenta sufismul ca o asceză spirituală şi rolul socio-politic, caritativ, ospitalier şi pedagogic al confreriilor; alături de confrerii, în lumea islamică s-au afirmat şi corporaţiile esoterice care aveau ritualuri de transmitere a cunoştinţelor, care îi îndrumau pe companioni pe calea onoarei, solidarităţii şi responsabilităţii; un aspect interesant şi mai puţin cunoscut este cel privind ordinele cavalereşti din Islam, astăzi acceptîndu-se tot mai mult că ordinele cavalereşti medievale din Europa au fost influenţate puternic de cavaleria persană preislamică şi apoi de cea arabă. Futuwwa desemna în epoca preislamică virtuţile eroice ale cavalerilor rătăcitori.
Multe din tradiţiile acestor ordine cavalereşti vor reapare în tradiţia masonică, în ritualurile Cavalerului Boltei Regale, Cavalerului Orientului şi al Spadei, al Prinţului Ierusalimului, Cavalerului Occidentului şi Orientului, Cavalerului Crucii şi al Trandafirului. O secţiune importantă a cărţii este consacrată prezentării ramurilor iniţiatice ale şiismului, cu numeroase comparaţii între ceremoniile de iniţiere religioase şi cele masonice. Ultimele pagini ale cărţii sînt despre francmasonerie în Orient şi în Magreb, multe regimuri autoritare interzicînd astăzi masoneria, excepţie făcînd Turcia, Libanul, Iordania şi Marocul. Incersiunea în spiritualitatea esoterică a unor curente ale Islamului arată că drumul spiritual pe care îl propun acestea este apropiat de cel al francmasonului, totdeauna în căutarea perfecţiunii.
Taguri: cavalerism, Islam, şiism, sufism