Cartea celor două căi – un text iniţiatic

Cultura egipteană continuă să fascineze şi o face încă multă vreme, atît timp cît operele de artă şi scrierile vor fi privite cu noi ochi dornici să descopere comori nebănuite încă. Cartea celor două căi este considerat unul dintre cele mai enigmatice texte ale literaturii esoterice ale vechiului Egipt. De puţin timp acest text este cunoscut într-o nouă versiune, cititorul avînd sub ochi textul hieroglific, transliterarea şi traducerea literală: André Fermat – Le Livre des deux chemins. Un texte fondamental de la spiritualité égyptienne, Paris, Maison de Vie Editeur, 2008, 322 p.

Gîndirea egipteană asupra creaţiei universului, a cunoaşterii luminii sau a destinului omului ne-a parvenit sub diverse forme. Una dintre acestea este piramida textelor, prima operă scrisă  a fost gravată în interiorul unei piramide în timpul celei de a cincea dinastii. „Ea poate fi văzută ca o carte monumentală în care se intră pentru a descoperi acolo substanţa sa intimă. Piramida prin forma sa şi prin concepţia construcţiei sale este ea însăşi o literă a acestei monumentale cărţi. Textele piramidelor conţin o cunoaştere esenţială, indispensabilă pentru a înţelege funcţia faraonului, piatra unghiulară a civilizaţiei egiptene.” O altă formă de transmitere a gîndirii egiptene este ansamblul „textelor sarcofagelor”, sarcofage răspîndite în întreaga lume; de repertorierea acestor sarcofage, de colaţionarea textelor s-a ocupat eminentul egiptolog olandez Adriaan de Buck care le-a reunit în şapte monumentale volume – The Egyptian Coffin Texts. Specialiştii consideră că studiul Textelor sarcofagelor este inepuizabil, ele aducînd o referinţă solidă pentru descoperirea gîndirii vechilor egipteni; în ansamblul lor sînt considerate ca texte destinate exclusiv procurării unei garanţii post-mortem.

Cartea celor două căi este considerat un text de iniţiere, numai cel care a dobîndit cunoaşterea poate trece orice obstacol şi poate ajunge la al şaptelea cer, aureolat de strălucirea zeului suprem. Iniţierea echivalează cu o emergenţă, cu o ţîşnire din Tenebre şi din apele Haosului iniţial. Iar iniţiatul este în fapt o iniţiată, proprietarul sarcofagului fiind o femeie, Sathedjehotep, „fiica zeului ţesătoriei”. Iniţierea este un lung periplu prin templu, situat în mod simbolic la orient, protejat de o incintă de foc. La începutul drumului, iniţiata este recunoscută ca o fiinţă a templului, capabilă să participe la misterele vieţii simbolizată de Osiris; se presupune că a văzut diversele forme creatoare. Dar înainte de a parcurge cele două căi, un gardian se arată un adevărat obstacol avînd menirea de a-i răpune pe ignoranţi. Accentul pus este clar: numai cel care va întreprinde un demers al cunoaşterii va putea depăşi obstacolele, ceea ce dă adevăratul sens al parcursului iniţiatic. Religia egipteană se bazează pe cunoaştere, nu este o luptă de putere, ci un demers de deschidere a conştiinţei prin cunoaştere. Gardianul nu poate fi învins decît de cel îl cunoaşte şi dacă el îl cunoaşte. Şi el nu-l va cunoaşte decît pe cel care cunoaşte forţele care animă universul. Urmează cele două căi ale apei şi pămîntului separate de un canal de foc; după ieşirea din cele două căi iniţiata se află în faţa a trei rînduri de duhuri şi a unei reţele de canale încrucişate. Reţeaua are menirea de a-l rătăci pe candidat, funcţia labirintului fiind aceea de a ascunde drumul bun într-o aparenţă inextricabilă. Găsind drumul cel bun, iniţiata va deveni o fidelă a lui Thot şi o ardentă apărătoare a acestuia. „Această iniţiată, se spune în capitolul 1067, este cea care transmite cuvintele unui zeu către un alt zeu”.