Dat constitutiv și evident al existenței umane, corpul nu a fost subiect de meditație pentru filosofi în aceeași măsură în care au fost sufletul și pasiunile sale. De aceea de multe ori corpul a fost tratat ca un corp/cușcă (Platon), un corp/mașină (La Mettrie), un corp/materie (Descartes); în ultima vreme corpul a devenit un obiect al științelor omului și societății, privirea deplasîndu-se de la obiectivitatea corpului biologic la subiectivitatea corpului erotic, de la esențialismul ontologic la evoluția culturală și socială a tehnicilor corpului. Fiecare dintre noi se naște, trăiește, moare, se înscrie în lume și este recunoscut de celălalt în și prin corpul său; el este vectorul dorințelor noastre și al bucuriilor noastre, a tot ce determină să ne înscriem în lume într-o manieră particulară și unică. Una dintre problemele majore în fața cărora se află filosofii care se preocupă de corp este statutul său extrem de ambiguu care nu poate fi redus nici la un simplu lucru, nici la cel al unei conștiințe gînditoare; i s-a consacrat un adevărat cult, dar în același timp este „sclavul” idealurilor noastre de frumusețe; în fond, corpul nu pare acceptabil și demn de interes decît dacă devine un „obiect de stăpînit”. Dincolo de diverse limitări impuse de percepția contemporană asupra corpului, el are un loc și un rol central cînd reflectăm la specificitatea condiției umane, la fragilitatea noastră, la limitele noastre, la bolile noastre. În secolul trecut fenomenologia a operat o adevărată revoluție privitoare la reflecția asupra corpului, iar aceasta a generat un interes crescînd pentru studierea corpului, în discuție intervenind filosofi, sociologi, antropologi, psihanaliști, medici, biologi, teologi, esoteriști. Dintre abordările esoterice, una dintre cele mai notabile încercări de a surprinde microcosmosul uman îi aparține scriitoarei Annick de Souzenelle: Simbolismul corpului uman, traducere din limba franceză de Margareta Gyurcsik, București, Editura Herald, ediția a II-a cu o postfață a autoarei la ediția românească, colecția „Arhetip”, 2019, 440 p.
Enigmaticul text Tabula Smaragdina , al lui Hermes Trismegistos, este pentru Annick de Souzenelle cheia de aur care ne poate apropia de misterul omului, ne învață să vedem Omul în Lume și Lumea în Om. Un alt pas pentru înțelegerea simbolurilor și miturilor privitoare la corpul uman este determinarea instrumentelor de lucru, anume tradiția iudeo-creștină și mitologia greacă. Un exemplu grăitor pentru stilul speculativ al autoarei: vederea, privirea desenului Tetragramei îi oferă posibilitatea înțelegerii omului ca imagine a structurii divine. În litera Yod, se profilează capul omului, Vav este coloana vertebrală, iar cei doi He sînt plămînii prelungiți în cele două brațe și în cele două mîini: „Ontologic, Omul este imaginea divină, neatinsă de niciuna dintre vicisitudinile Istoriei umane.” Alături de Tetragramă, lumina care îl va călăuzi pe om în ascensiunea spre Dumnezeu va fi dată sub forma Arborelui, coloană genetică a întregii creații; arborele apare sub forma Pomului Vieții și Pomului Cunoașterii Binelui și Răului. În cîmpul de contemplație al misticului evreu, de la Pomul Vieții se ajunge la Arborele Sefirotic, cele zece sefirot exprimînd zece energii divine: Coroana, Înțelepciunea, Inteligența, Îndurarea, Dreptatea, Puterea, Maiestatea, Temelia, Frumusețea, Împărăția. Traseul cunoașterii omului, în viziunea lui Annick de Souzenelle, merge de la Arborele Sefirotic la schema corporală, în încercarea de a depăși viziunea duală asupra Universului, a lumii, a omului, acesta din urmă văzut ca suflet și trup, primul întrupînd binele, iar al doilea, răul, ceea ce generează o uriașă confuzie. De aceea autoarea vorbește despre lumea interioară și lumea exterioară ca despre două concepte distincte, dar nu despărțite. În egală măsură avansează ideea conform căreia construcția corpului uman se supune schemei ontologice a structurilor divine: „Astăzi sînt sigură că Arborele este schema construcției Lumii și că, după modelul său, corpul uman este schema construcției devenirii noastre. Corpul este în același timp instrumentul nostru, laboratorul nostru și lucrarea noastră întru atingerea staturii noastre adevărate care este divină.” Este suprapusă schema corporală peste desenul Arborelui Sefirotic pornind de la ființa psihică, trecînd prin nașterea ființei spirituale, nașterea ființei divine, întoarcerea la Unu, urmată de nașterea cea de pe urmă; coloana vertebrală a corpului uman este reflectarea coloanei din mijlocul Arborelui Sefirotic, coloana vertebrală umană fiind locul în care se înscriu toate eliberările omului, împlinirile, blocajele, temerile, refuzurile, tensiunile sale.
Toate aceste preparative teoretice deschid calea unei atente analize a semnificațiilor profunde ale diferitelor părți anatomice ale omului, începînd cu piciorul, prilej pentru a sublinia, prin referințe biblice și mitologice, că picioarele potențializează corpul uman în totalitatea sa. Genunchii sînt legați de simbolica astrologică a Capricornului, semn de pămînt, amintind poziția rugăciunii, așa cum menționează Vechiul Testament, pentru că „oricine solicită ajutorul unei forțe a cerului se ancorează în pămînt prin genunchi.” Triada superioară Hod-Netzach-Yesod sau plexul urogenital, reprezintă energiile care deschid omul către tainele vieții și labirintul experiențelor, dincolo de plăcere, putere sau posesiune, așa cum au imaginat Freud, Adler și Marx. Este un bun prilej pentru esoteristul francez să-și plimbe cititorul prin episoade biblice (Potopul, fuga evreilor din Egipt) sau prin labirinturile de la Cnossos sau Chartres. Patrulaterul Din-Chesed-Hod-Netzach este cel al cutiei toracice, al organelor interne, dintre care amintim: rinichii, simbolul forței și al fragilității, ombilicul, „loc al teofaniilor noastre”, inima-organ, stomacul, ficatul, „locul din corp unde este înmagazinată lumina împlinitului”, splina, inima-centru invizibil, „stăpînește și generează totul”, plămînul. Istoria lui Iov, drama sa, dialogul misterios între Dumnezeu și Satana, Iona și experiența sa în pîntecele balenei, coborîrea în Infern în miturile grecești, infernul din Cartea tibetană a morților sînt semne ale suferinței deopotrivă psihică și fizică. Odată cu accesul în triunghiul superior Keter-Chokhmah-Binah sînt evocate operațiile alchimice, faza albă a operei, faza roșie a operei, care culminează cu nimbul, lumina care înconjoară trupul.
O carte despre corp așa cum l-a văzut, așa cum l-a simtit autoarea, o carte despre care spune că a crescut asemenea unui arbore din care a avut grijă să taie unele ramuri tocmai pentru a-l face să rodească. Totdeauna simbolismul s-a bazat pe raportul de analogie și corespondență între elementul subtil și imaginea grafică. Astfel, corpul omenesc nu poate fi decît un simbol. Bazîndu-se pe Tradiția și simbolismul ebraice, Annick de Souzenelle propune să citim împreună corpul uman, să decriptăm formele anatomice restituindu-le nevăzute și nebănuite deschideri. Lucrarea sa se bazează pe Arborele Sefirotic căci dacă omul este imaginea lui Dumnezeu, imaginea corpului său este reflectarea terestră a acestui arbore despre care vorbește tradiția iudaică. Diagrama propusă de Annick de Souzenelle se poate citi pe verticală și pe orizontală. Diviziunea orizontală în trei părți reflectă distincțiile între cele trei regnuri principale: Cer, Pămînt, Om. Aceasta se înțelege în măsura în care macrocosmosul și microcosmosul se situează în analogie. Cele trei părți, a Avea, a Fi, a Deveni reprezintă simbolul evoluției fizice și metafizice a omului. Autoarea descrie corpul urmînd cele trei distincții, de la a Avea la a Deveni, de la picioare la cap, după tradiția ebraică, de la Împărăție (Malkut) la Coroană (Kether); sînt urmărite etapă cu etapă natura și funcția subtilă pe care o exprimă fiecare organ prin marile mituri ale omenirii, multe dintre ele parțial golite de sens metafizic în ochii contemporanilor, părînd istorii absurde. Meritul autoarei este acela de a fi studiat corpul omenesc cu finețe și profunzime dincolo de scheme convenționale, vorbind cu curaj despre eliberarea de energii și despre dureri inițiatice, despre un limbaj al corpului încă neînțeles de medicină, construcția cărții răspunzînd necesității realizării spirituale a omului.
Taguri: Annick de Souzenelle, arbore sefirotic, corp, Herald