Senzația celui care privește portalul central al catedralei din Chartres este că se află în fața unei succesiuni de porți; aceasta este imaginea pe care o creează stîlpii și bolțile arcuite. Despre poarta care separă profanul de sacru, despre poarta de unde începe aventura candidatului la inițiere este cartea lui Franck Zimmer, Les Portes du Temple. De l’ignorance à la Connaissance, Paris, Maison de Vie Editeur, Collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 124 p. Despre Franck Zimmer editorul nu spune decît că este la prima carte, rod al experienței și cercetărilor asupra simbolurilor templului. Să-l urmăm în călătoria sa.
Pentru a răspunde întrebării dacă există o lume profană, Franck Zimmer pornește de la etimologia cuvintelor lume (mundus, ornament, lume, pur) și profan (profanus, pro-înaintea, fanum, loc consacrat). În consecință, lui Franck Zimmer formularea lumea profană i se pare expresie a unei orbiri a spiritului, pentru că pretutindeni unde este viață este mister, și misterul este prin esență sacru: „Natura nu este un spațiu sacru, un adevărat templu sub cerul liber? Lumea naturală nu este profană, este vie și se creează în fiecare clipă. Este deci sacră.” Și atunci unde și ce este profanul? Unde construiește omul templul? Lumea profană ține de domeniul existenței, trecerea de la profan la templu se face mai întîi prin depășirea unor obstacole, prin trecerea unor probe. Obstacolele nu pot altera dorința inițiatică și îl aduc pe postulant în fața porții pămîntului, acolo unde începe ritualul de inițiere. Grotele, cavernele sînt universuri minerale, sînt locuri folosite de cei din vechime nu numai ca refugii, ci și ca locuri de inițiere, de învățătură.
În masonerie, cabinetul de reflecție întruchipează proba pămîntului, simbolizează locul originar; întreg simbolismul cabinetului de reflecție îl îndeamnă pe candidat la vigilență și perseverență. Ritualul continuă cu proba aerului, însoțită în lojă de un zgomot nefiresc față de liniștea începutului ritualului, este tumultul pasiunilor care tulbură armonia templului. Franck Zimmer insistă pe actul ritual al suflului vieții, momentul în care al doilea supraveghetor suflă peste mîna candidatului, acest suflu fiind văzut ca legătură cu strămoșii, ca transmitere a cuvîntului vieții. Cu apa, candidatul descoperă unul și multiplul; proba apei este despre capacitatea de reînnoire, de purificare și intensificare a misterului. „În această probă, Apa se arată ca un element esențial al inteligenței adevărate. Ea purifică și deschide privirea către realitatea simbolurilor. În consecință, apa intervine în nașterea gîndirii drepte, deposedată de obișnuințe afective și raționale care acoperă privirea și împiedică ființa să primească învățătura simbolurilor, și să întreprindă călătoria de inițiere”, scrie Franck Zimmer.
A patra și ultima probă în ritualul de inițiere, este proba focului, focul fiind cel mai apropiat de lumina care i se va revela curînd viitorului inițiat. Focul determină capacitatea de a acționa, perseverența în acțiune, voința de a depăși aparențele. În opinia autorului, căutarea cunoașterii este calea regală pe care ne-o arată focul, care îl învață pe noul inițiat un mod de a trăi în bucurie și în iubirea fraternă, îl învață să prețuiască arta de a construi, îl învață să privească și să discearnă fără confuzie. Cele patru elemente, pămînt, aer, apă, foc, îl așază pe inițiat la începutul unei aventuri spirituale, îi deschid poarta cunoașterii prin simboluri, simbolul fiind cel care „dă formă vizibilă la ceea ce nu este perceptibil direct prin simplul raționament. El permite prinderea misterului în unitatea sa cu mijlocul multiplelor forme pe care le îmbracă fiecare simbol”, notează Franck Zimmer, autorul unei cărți despre simboluri, probe inițiatice și poarta către cunoaștere.
Taguri: Franck Zimmer, iniţiere, Maison de Vie, simboluri, templu