Apariția în urmă cu un deceniu a monumentalei scrieri a lui C.G. Jung, Cartea Roșie, venea să întregească opera și personalitatea celebrului psihiatru elvețian. Despre Cartea Roșie se știa vag doar din puținele aluzii pe care le făcuse Jung în „amintirile” sale, singurul text care fusese publicat anterior apariției Cărții Roșii, fiind Septem Sermones ad Mortuos, 1916. Apariția mai întîi în germană, apoi în engleză și franceză a Cărții Roșii a fost însoțită de expoziții în care a fost prezentat originalul lucrării însoțit de opere plastice ale lui Jung, la New York, Los Angeles, Washington, Zurich, Paris. Ediția în limba română a apărut în anul 2011, la Editura Trei, cea care editează și Operele complete ale lui C.G. Jung.
Cartea Roșie este o „confruntare cu inconștientul”, o scriere mai puțin obișnuită, foarte diferită prin stil de restul operei, considerată de mulți cercetători o gnoză pentru modernitate. Discurs vizionar și operă poetică, Cartea Roșie este o lume de cuvinte, de idei și de imagini. Cartea Roșie este bogat ilustrată. Desenele, despre care se spune că erau realizate de Jung, au un puternic caracter simbolic, fiind rezultatul propriei experiențe vizionare a lui Jung. Dar imaginea era extrem de importantă în procesul de analiză psihologică pe care C.G. Jung îl aplica pacienților săi. „Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sînt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țîșnise în acei ani din inconștient și mai întîi mă inundase, mă copleșise. A fost materia primordială pentru opera unei vieți”, scria C.G. Jung în volumul Amintiri, vise, reflecții. În ceea ce spunea Jung era vorba deopotrivă despre propria analiză, cît și de cea a pacienților. Din 1917 C.G. Jung a lucrat în practica analitică cu desenele pacienților, care în timp s-au constituit într-o arhivă de imagini păstrată de Arhiva de Imagini a Institutului C.G. Jung din Zurich, înființat în 24 aprilie 1948. Anul trecut, al împlinirea a 70 de ani de la înființare, Ruth Ammann, curatoarea actuală a Arhivei de Imagini, a avut ideea de a prezenta publicului o parte din desenele găzduite de Institutul Jung. Astfel a luat naștere ideea de a organiza o expoziție la St. Gallen , catalogul expoziției devenind volumul intitulat Cartea imaginilor: comori din Arhiva Institutului C.G. Jung din Zurich; coord.: Ruth Ammann, Verena Kast și Ingrid Riedel; traducere din germană de Laura Karsh, București, Editura Trei, 2019, 248 p.
Imaginea are o importanță primordială în Cartea Roșie; imaginile lui Jung reprezentau cu precădere mandale, „criptograme despre starea sinelui meu, care îmi erau oferite zilnic. Vedeam cum lucra sinele, adică totalitatea mea.” C.G. Jung și-a încurajat pacienții să lucreze în aceeași direcție, să practice imaginația activă, să lase să urce la suprafață imagini interioare. Jung însuși era preocupat de lumea sa interioară, de visele sale, de viziunile și de fantasmele sale, și căuta să-și înțeleagă trăirile; de aceea și-a motivat pacienții să-și exprime creativ, plastic trăirile și imaginațiile active. Astfel a început să prindă contur ceea ce sub supravegherea lui Jolande Jacobi, colaboratoare apropiată a lui Jung, a devenit Arhiva de Imagini, care „arată povestea multor confruntări cu inconștientul. Este cea mai cuprinzătoare și însemnată colecție de imagini și comentarii ale pacienților lui Jung pe marginea imaginilor lor. Studiul acestor imagini ne oferă indicii privitoare la modul în care vedea Jung însuși imaginile. Ele ne oferă o privire asupra evoluției tratamentului analitic și asupra simbolurilor acestui proces”, scrie Vicente L. de Moura. Imaginile zugrăvesc trăirile pacientului și sînt și instrument al tratamentului, determinînd conștientul să conlucreze cu inconștientul, ceea ce anulează disocierea nevrotică, afirma Jung în 1957. Printre imaginile obsesive și printre desenele lui Jung mandala deține un loc privilegiat. Aproape de anii ’30 ai secolului trecut, Jung a visat o mandală, iar la puțin timp a primit spre lectură manuscrisul Secretul Florii de Aur, text alchimic chinez tradus în germană de Richard Wilhelm. Atunci a găsit legătura între mandala visată și mandală orientală, aceasta din urmă fiind, în opinia lui Jung, instrumente de meditație. În studiul său, Verena Kast prezintă cîteva desene ale unor paciente, mandale în care interiorul radiază către lumea din afară.
Un desen realizat în 1929, sub forma unei lentile în interiorul căreia se află douăzeci de corpuri geometrice, îi prilejuiește lui Philip Ursprung o incursiune în istoria și semnificația artistică și conceptuală a motivului lentilei din Evul Mediu (catedrala din Chartres) pînă la Salvador Dali și Constantin Brâncuși, insistînd pe Învierea lui Hristos, a lui Mathias Grunewald și pe fantasticele Carceri ale lui Giovanni Battista Piranesi. În terapia sa, C.G. Jung insista pe transformarea unei imagini interioare, aratînd că „imaginea interioară trebuie să dăinuie atîta vreme dincolo de reprezentarea verbală, pînă cînd se transformă cvasi de la sine și se răsfrînge asupra subiectului.”
La vremea sa, C.G. Jung a fost singurul clinician care a pictat în mod conștient imagini, iar aceasta se poate constata citind și privind Cartea Roșie, singurul clinician care a folosit în analiza cazurilor desenele pacienților. Ceea ce a început C.G. Jung în 1917 a fost continuat de colaboratoarea sa Jolande Jacobi, atît în utilizarea Arhivei, cît și în opera teoretică, mai cu seamă în Vom Bilderreich des Seele. Terapia inițiată de C.G. Jung integra inconștientul în procesul picturii, îmbina inconștientul cu conștiința prin interpretare. Procesele imaginative și cele creatoare erau legate de conflicte din viața cotidiană, de experiențe, se terminau de multe ori prin desenarea unei mandale, prin prinderea ideii de centru: „Ele sînt instrumente de meditație, de cufundare în sine, de concentrare și de realizare a experienței interioare. […] Servesc totodată producerii unei ordini interioare – motiv pentru care, de multe ori, atunci cînd apar în serii de imagini urmează nemijlocit după stări haotice, dezordonate, conflictuale și marcate de angoasă. Ele exprimă ideea refugiului sigur, a reconcilierii interioare și a totalității.” Cu mandala, C.G. Jung descoperea drumul către centru, expresia tuturor drumurilor, drumul spre individuație.