O oglindă a omenescului – sexualitatea

Sexualitatea nu a fost o temă predilectă a discursului filosofic, deși despre prietenie, dorință, erotism au scris pagini interesante filosofi cum ar fi Platon, Aristotel, Montaigne, Hegel, Kant, Husserl, Sartre sau Wittgenstein. La sfîrșitul secolului al XX-lea a apărut la Presses Universitaitres de France Encyclopédie Philosophique Universelle, amplă lucrare în patru volume, șase tomuri, probabil ultima enciclopedie filosofică apărută în formatul clasic de carte tipărită; lucrarea are peste 12.000 pagini, format in-octavo. Ultimul volum, Le Discours philosophique, cuprinde în cele 158 de articole arhitectura întregului sistem filosofic, adică înscrierea filosofiei în diferite limbi și culturi, răspîndirea filosofiei, formele filosofiei și cîmpurile filosofiei. Nici unul dintre textele acestui volum nu face vreo referire la chestiunea sexualității. Să nu fi interesat acest subiect, la nivelul discursului filosofic, nici un filosof? Primele lucrări filosofice, explicit despre sexualitate, au apărut în ultimele decenii: Histoire de la sexualité, de Michel Foucault, în trei volume, apărute la editura Gallimard, 1976-1984, apărută în limba română la Editura de Vest, 1995, și Sexual Desire, de Roger Scruton, apărută inițial în 1986, republicată în anul 2006 sub titlul Sexual Desire. A Philosophical Investigation, a cărei versiune românească a apărut cu puțin timp în urmă: Dorința sexuală. O cercetare filozofică, traducere din engleză de Teodora Nicolau, Editura Humanitas, București, 2019, 484 p. Roger Scruton (27 februarie 1944 – 12 ianuarie 2020) nu este un autor necunoscut publicului din România, tot la Humanitas i-au apărut Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți; Kant; Spinoza; Vestul și restul: Globalizarea și amenințarea teroristă și Beau, deci exist: O călătorie filozofică în lumea vinurilor. Doar simpla lectură a acestor titluri, la Humanitas se află în curs de publicare alte două cărți ale lui Roger Scruton, ne arată că sîntem în fața unui filosof și scriitor original, personalitate marcantă a vieții intelectuale britanice.

„Filozofii moderni au descris dorința sexuală și iubirea erotică în moduri surprinzătoare și paradoxale.” Cu aceste cuvinte începe cartea lui Roger Scruton despre un subiect ignorat de filosofia modernă, autorul continuînd să argumenteze dificultatea demersului său: „Nu este ușor să începem o cercetare filozofică a dorinței sexuale. Nu numai că subiectul este grevat de o sumedenie de prejudecăți aflate în conflict, dar nici nu știm cu certitudine ce metodă ne va permite să îl punem în discuție.” Se întreabă ce abordare ar fi mai potrivită, o analiză conceptuală, un exercițiu fenomenologic, o descriere științifică. Dar prioritar se arată a fi descrierea și localizarea fenomenului dorinței sexuale. Așa cum lumea în ansamblul ei este mai mult decît un obiect al curiozității științifice, dorința sexuală este în viziunea lui Roger Scruton mai mult decît un obiect al dorinței sau un obstacol în calea dorinței noastre, luînd în seamă că „civilizația noastră a suferit o criză profundă a comportamentului sexual și a moralității sexuale.” O moralitate întemeiată pe natura umană, nu pe vreo concepție religioasă. În domeniul sexualității, pretenția de obiectivitate poate fi contestată cu ușurință. Fie că este vorba de statistici empirice sau de analize conceptuale, totdeauna va fi o subiectivitate care scapă generalizărilor și care nu poate fi închisă în interiorul unor scheme rigide. Fiecare individ își trăiește propria sexualitate într-o manieră personală, după propriile valori și convingeri. Fiecare decide individual asupra locului pe care îl ocupă sexualitatea în viața sa, asupra limitelor care nu pot fi depășite. În același timp, a pune în valoare locul pe care îl ocupă subiectivitatea în domeniul sexualității, nu este o deschidere către relativism. Dincolo de diferențele și specificitățile care caracterizează orice relație sexuală, sînt chestiuni care traversează timpul: „Oamenii se disting, în egală măsură, prin calitatea experiențelor lor și printr-o receptivitate – manifestată la nivelul său cel mai deplin în experiența estetic unitară – în cadrul căreia natura lor ar putea fi absorbită în întregime de o stare de desfătare. Cei care văd în activitate semnele distinctive ale omenescului ar putea încerca să descopere fenomene esențiale ale sexualității umane în stratagemele dorinței”, scrie Roger Scruton.

Deși nu există vreun dicționar de etică și de filosofie morală în care termenul dorință să nu fie definit, mai toți autorii recunosc relativa dificultate în a-l defini, în a-l diferenția de termenii apropiați, în a-l trata într-o viziune unitară. Autoare a mai multor cărți despre dorință, pulsiuni, sexualitate, corp, Michela Marzano, pornind de la dificultatea de a surprinde varietatea trăirilor pe care le implică dorința, recurge la o formulare a lui Platon: „Plăsmuiește deci înfățișarea unitară a unei fiare pline de varietate și cu mai multe capete; ea are de jur-împrejur capetele unor animale blînde, dar și sălbatice, și poate să se preschimbe și să rodească din sine toate acestea” (Republica). Într-o relație nu totdeauna deslușită pînă la capăt întîlnim sub denumirea de dorință: atracție, necesitate, intenție, înclinație, pasiune, tendință, tentație; nu întîmplător Spinoza credea că dorința este „esența însăși a omului”, iar mai aproape de noi, Denis Vasse afirma: „Cuvîntul dorință evocă omul. El are rezonanțe multiple și contradictorii. Dorința este cea care are, în noi, ceva comun cu violența pasiunii și cu inexplicabila sa sursă, cu misterioasa atracție a obiectului, cu nota de liniște rafinată care marchează dintr-o trăsătură momentul împlinirii sale. Dorința este ca inima și culoarea timpului omului. Ea bate măsura vieții. Ea o nuanțează printr-o tentă particulară.” Roger Scruton scrie despre dorință ca despre întîlnirea între două ființe întrupate care sînt în joc în actul iubirii, două subiecte care merg unul către celălalt, despre întîlnirea a doi indivizi deseori sfîșiați între o dorință fizică și o dorință sublimată care împodobește ființa iubită cu toate proprietățile. În pagini admirabile, împletind armonios exaltarea poetică și spiritul critic, Roger Scruton vorbește despre existența noastră ca ființe responsabile, despre capacitatea noastră de a forma intenții, despre fizionomie și mișcarea cărnii, despre îmbujorare și zîmbet, despre orgasm și dorință: „Există două etape pe drumul dorinței, pe care trebuie să le menționăm: proiectul intimității și împlinirea dorinței în iubirea erotică. Intimitatea este punctul spre care sunt îndreptate gesturile de dezgolire ale actului sexual, și reprezintă un proiect care este dezvăluit deja în primele priviri ale dorinței. Privirea care îi separă pe îndrăgostiți de mulțime comunică subtil lucruri aflate în afara sferei cunoașterii celorlalți.”

Etimologic, verbul a dori este împrumutat în limbile romanice din latinescul desirare, avînd în componență substantivul sidus (astru), încît înțelesul prim era constatarea absenței, cu o puternică idee de regret; în timp, a regreta absența a mers către un sens pozitiv, acela de căuta să obții ceea ce dorești. De aceea despre dorință nu se poate discuta în abstract, pentru că totdeauna dorința este îndreptată către ceva, se raportează la un obiect, scopul dorinței fiind „uniunea cu celălalt”, întemeiată pe o reacție la întruparea sa individuală. Numeroși filosofi și poeți au crezut că acest scop este imposibil de atins, din cauza caracterului său paradoxal, consideră Roger Scruton. Sexualitatea pune în joc raportul pe care fiecare îl întreține deopotrivă cu propriul corp și cu corpul celuilalt, într-un joc al autonomiei și al dependenței. Prin sexualitate și dorință, fiecare individ este confruntat cu experiența dependenței. Roger Scruton nuanțează raportul obiect-persoană, pentru că deseori ceea ce dorim uneori devine obiect al dorinței; dar a spune că ceea ce dorim este obiect al dorinței nu înseamnă în mod automat că persoana ar fi redusă la un simplu lucru. Totdeauna trebuie analizat contextul, circumstanțele în interiorul cărora se desfășoară o relație pentru a înțelege dacă obiectivarea unui individ – care este obiect/subiect al dorinței și plăcerii sexuale – este o instrumentalizare a corpului său, sau mai curînd o trimitere la existența sa trupească. Obiectivarea celuilalt tratîndu-l ca obiect este diferită de obiectivarea în care îl tratăm ca persoană: reificarea și întruparea sînt radical deosebite. Despre toate acestea vorbește Dorința sexuală a lui Roger Scruton, dar și despre faptul că sexualitatea nu este niciodată liniștită, simplă, liniară, ea fiind o oglindă a omenescului, a așteptărilor și a contradicțiilor sale.