Interpretarea viselor, spunea Freud, este calea regală pentru a ajunge la cunoașterea sufletului, aici găsindu-se și explicația abundenței căilor de interpretare a viselor din antichitate până în zilele noastre. Mai vechile interpretări au fost înlocuite de cele datorate psihanalizei, aici detașându-se prin profunzime;cărțile lui Freud (Interpretarea viselor) și C.G. Jung (Analiza viselor). În Dictionnaire critique de l’esoterisme, apărut în 1998 la Presses Universitaires de France, articolul reve/vis are câteva intrări: aborigenii Australiei, indienii din America de Nord, Islam; în Dicționar de simboluri, coordonat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, sunt mai multe deschideri către locul și fenomenul visului, către funcțiile și analiza visului, către interpretarea și culisele visului. De puțin timp, cititorul român are posibilitatea de a cunoaște care era stadiul cercetărilor despre vis în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, la anul 1867, citind cartea lui Leon d’Harvey de Saint-Denys, Visele și mijloacele de a le controla. Observații practice, traducere din limba franceză, prefață și note de Laurențiu Malomfălean, București, Editura Herald, 2019, 256 p.
Pe numele său complet, Marie-Jean Leon Lecoq, baron d’Hervey și – în urma adopției de către un unchi pe linie maternă – marchiz de Juchereau de Saint-Denys, intră la 19 ani la „Ecole des langues orientales”, unde studiază chineza, pentru ca mai târziu să devină profesor la „College de France”, membru și președinte al celebrei Academie des Inscriptions et Belles-Lettres. Encyclopedie Philosophique Universelle, volume III, Les Oeuvres Philosophiques, Dictionnaire, Presses Universitaires de France, reține numele lui Hervey de Saint-Denis și a lucrării sale Les reves et les moyens de les diriger, apărută în 1867, la editions Amyot, Paris. Cartea sinologului francez are în ediția originală aproape 500 de pagini, structurate în trei parți; traducătorul român a eliminat din ediția franceză partea care privea istoria ideilor despre vis, parte din considerațiile autorului francez fiind căzute în desuetudine. Opțiunea traducătorului român a fost influențată și de opinia lui Nicolae Vaschide, psihiatru român trăitor în Franța, autor al unor importante lucrări printre care Le sommeil et les reves, 1911, tradusă în limba română în 1940. Nicolae Vaschide susținea că doar două părți din cartea marchizului d’Hervey sunt cu adevărat importante.
Prima parte a cărții este una cu precădere autobiografică în care autorul relatează cum tânăr fiind, fără studii de psihologie încearcă să înțeleagă viața psihică nocturnă, definind visul în manieră imprecisă, ca reprezentare cu ochii spiritului a obiectelor cu care ocupă gândirea. De remarcat că din copilărie d’Hervey nota în caiete visele, adunând nu mai puțin de 1946 de vise. „Este atât de universal recunoscut faptul că în mintea omului care visează se stabilește adesea o relație imediată între impresiile pe care le suferă trupul și ideile acre formează visul, încât nu cred că trebuie să îl mai demonstrez. Ce rămâne de studiat e acțiunea variată pe care o au diversele impresii asupra desfășurării viselor”, susține autorul pregătind trecerea la partea cea mai importantă a cărții sale, cea despre posibilitatea și mijloacele de a controla visele. Una dintre metodele evocate și practicate de Leon d’Hervey este dobândirea conștiinței nocturne a somnului și obișnuința de a consemna riguros conținutul viselor. El insistă totodată pe o solidarizare a anumitor senzații și a unor „idei-imagini”, în așa fel încât revenirea primelor în timpul somnului, să asigure instantaneu chemarea celorlalte. În sfârșit, aceste „idei-imagini” contribuie la formarea tablourilor viselor noastre, memoria și imaginația fiind facultăți strâns legate, cu rol determinat în configurarea viselor. Comentatorii cărții sale au subliniat orientarea spiritualistă a autorului: nu există somn fără vise (deci nu sunt intermitențe ale eului gânditor), nici o suspendare în timpul visului a facultăților intelectuale, ci doar o temporară slăbire a unora (judecată, atenție, voință) și o exaltare a altora (imaginație, memorie, sensibilitate). Ideile-imagini sunt susceptibile de susținerea unei anumite mecanici asociative, fără a fi totuși responsabile de întreaga arhitectură onirică.
Cartea lui Leon d’Hervey despre vise se opune cu vehemență concepțiilor „materialiste” care admit o aneantizare temporară a eului în timpul somnului: „Am spus că nu credem în suspendarea gândirii, că nu privim exercițiul niciunei facultăți ca fiind înăbușit de către somn, că dacă la omul adormit atenția se dovedește uneori dificilă, voința slăbită, iar judecățile eronate, imaginația, memoria, sensibilitatea dobândesc în schimb o putere de expansiune enormă.” Autorul, pe întreg parcursul cărții, a combătut eterna comparație a somnului cu moartea, preferând vechiul adagiu care spune că viața e vis.
Taguri: gândire, Leon d’Hervey, somn, vise