Basmul și viața simbolică

Psihanaliza și literatura sînt modalități diferite de investigare a aceleași realități, cea a afectelor, fantasmelor, viselor. În timp ce literatura stîrnește o anume empatie cu stările psihologice descrise, psihanaliza caută explicații folosind teoria generală psihologică și înțelegerea terapeutică singularizată, adaptată cazului. Demersuri care pot fi complementare, prin obiect, antagoniste, prin demers, între amîndouă fiind o reală afinitate. Freud a fost primul teoretician care a scris despre influența operelor de artă asupra psihanalizei. Psihanaliza aplicată literaturii a urmărit aspectul estetic, adică efectele operei asupra cititorului, în vreme ce poetica psihanalitică a urmărit munca creatorului, psihismul acestuia. Aceste gînduri l-au apropiat de psihiatrul vienez de statuia lui Moise, a lui Michelangelo, de Gradiva lui Jensen, de Neguțătorul din Veneția, al lui Shakespeare, de Omul de nisip, povestea lui E.T.A. Hoffman, de scrieri ale lui Goethe sau Dostoievski sau de pictura lui Leonardo da Vinci. C.G. Jung, discipol pentru un timp al lui Freud, apoi creatorul unei noi direcții în psihanaliză, avea să determine extinderea cercetărilor asupra problematicii proceselor psihice din inconștientul colectiv dincolo de literatura cultă, abordînd fascinanta lume a basmelor. Direcția avea să fie urmată concomitent de un discipol freudian, Bruno Bettelheim, Psihanaliza Basmelor, dar și de urmașii teoretici ai lui C.G. Jung, printre aceștia un loc proeminent ocupîndu-l Marie-Louise von Franz. Ultimele decenii au adus celor interesați de psihanaliză și psihologia analitică publicarea în limba română a operelor lui Freud și C.G. Jung, dar și a discipolilor și continuatorilor acestora. Aceste rînduri sînt despre o nouă apariție semnată Marie-Louise von Franz: Interpretarea basmelor, București, Editura Trei, colecția „Misterele inconștientului colectiv”, traducere din engleză de Roxana Nourescu, 2019, 248 p. Marie-Louise von Franz (1915-1998), doctor în filosofie și analist jungian, este un autor bine-cunoscut cititorilor români prin cîteva cărți traduse în ultimii ani: Psihic și materie; Psihoterapie. Experiența unui practician jungian; Dimensiunile arhetipale ale psihicului, apărute la Editura Herald, în colecția „Jungiana”; Alchimia. Introducere în simbolism și psihologie; Visele și moartea; Problema Puer Aeternus; Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, apărute la Editura Nemira, în colecția „Philemon”.

Cartea despre basmul românesc, Pisica, și alte scrieri despre povești lăsau să se vadă preocuparea lui Marie-Louise von Franz pentru interpretarea basmelor din perspectiva psihologiei abisale, basmul deosebindu-se de povestirea de tip saga, unde este relatată povestea unei persoane care are o experiență numinoasă a inconștientului. Basmele sînt povești despre ființe imaginare, „reprezintă expresia cea mai simplă și mai pură a proceselor psihice din inconștientul colectiv. De aceea, valoarea lor pentru investigarea științifică a inconștientului o depășește cu mult pe cea a altor materiale. Ele reprezintă arhetipurile în forma lor cea mai simplă, nudă și concisă. În această formă clară, imaginile arhetipale ne oferă cele mai bune chei de înțelegere a proceselor care se petrec în psihicul colectiv”, afirmă Marie-Louise von Franz. Este continuată perspectiva deschisă de C.G. Jung care vedea în arhetip un factor psihic necunoscut, iar în inconștient forme preexistente, moștenite, facultas praeformandi. Basmul în sine conține propria explicație, atunci de ce atîta efort explicativ? Ce vor fi căutat J.J. Winckelmann, J.G. Hamann, J.G. Herder, Jakob și Wilhelm Grimm, C.G. Heyne sau J. Goerres? Sau mai aproape de timpurile noastre Gilbert Durand, Vladimir Propp sau Claude Levi-Strauss. Interpretarea basmului a început să lase loc factorului emoțional, afectelor care fac parte din metoda psihologică; de aceea C.G. Jung lăsa povestea să vorbească, lasă basmul să se explice pe sine însuși, nu îl abordează printr-o teorie prestabilită, lăsînd spațiu misterului pe care cineva încearcă să-l transmită. Basmul poate fi abordat prin una dintre cele patru funcții ale conștiinței (gîndire, simțire, senzație, intuiție), C.G. Jung apreciind că tipul intuitiv ca vedea întregul ansamblu în unicitatea lui. Nu puțini se vor fi întrebat pentru ce s-a interesat Jung de mituri și basme; pentru că basmul este mijlocul prin care se poate studia cel mai bine anatomia comparată a psihicului.

Pentru a explica propria metodă de interpretare a basmului. Marie-Louise von Franz a ales un basm simplu de frații Grimm, Cele trei pene. Un basm despre un rege care avea trei fii, „doi deștepți foc și pricepuți la toate cele, al treilea, însă, nătîng de nici măcar nu vorbea ca lumea, așa că-i ziceau Cap-sec”, citat după traducerea făcută de Viorica S. Constantinescu, Polirom, 1998. Pentru a desemna urmașul la tron, regele îi supune pe cei trei fii unor încercări: să aducă acasă cel mai frumos covor din lume, cel mai frumos inel din lume, cea mai frumoasă fată din lume. La toate aceste trei încercări biruitor a ieșit fratele cel mic, Cap-sec. Nemulțumiți, frații mai mari au cerut regelui să supună pe cele trei fete încercării de a trece printr-un cerc, probă cîștigată de tînăra adusă de Cap-sec, cel care a moștenit regatul. Configurația poveștii este una extrem de întîlnită, numai colecția fraților Grimm cuprinzînd cincizeci sau șaizeci de astfel de povestiri. În societățile arhaice regele întruchipa principiul de care depindea bunăstarea poporului său, încît succesiunea la tron reprezenta nevoia de înnoire, de renaștere. Marie-Louise von Franz supune atenției coordonatele basmului comparativ cu numeroase alte povești conținînd motive asemănătoare. Regele nu face o alegere rațională, recurge la un element aleatoriu, zborul penelor, pana semnificînd pasărea, în vreme ce „păsările reprezintă de obicei entități psihice ale aspectului intuitiv și spiritual”. Inelul, covorul, broasca sînt motivele pe marginea cărora autoarea face interesante considerații care îmbină mitologia, simbolismul, numerologia cu numeroase simboluri ale Sinelui, pentru că „basmele ne spun că invențiile inconștientului și tiparul secret țesut în viața unei persoane sînt infinit mai inteligente și mai rafinate decît conștiința umană: sînt mult mai subtile și superioare oricărui lucru inventat de om. Sîntem copleșiți la nesfîrșit de geniul acelui ceva necunoscut și misterios din psihic, creatorul viselor noastre.”

În interpretarea basmelor, C.G. Jung și discipolii săi au urmărit umbra, anima și animus ca adevărați ghizi către realizarea Sinelui. Un bărbat care nu a înțeles și asimilat problematica animei nu-și trăiește ritmul interior. În basmul Cele trei pene, anima-broască lansează o chemare celui nătîng și acesta o înțelege, moment în care ea se transformă într-o femeie frumoasă, ei formînd acum un cuplu uman. Acceptarea și metamorfoza trebuie citite în cheie simbolică, broasca reprezentînd în acest basm momentul în care conștiința ajunge față în față cu inconștientul, intenția animei fiind să împingă conștiința rațională spre acceptarea vieții simbolice. De ce viață simbolică într-o lume tot mai îndepărtată de mister, sacru? Pentru că omul are nevoie de viață simbolică, avem nevoie să ieșim din banalitatea vieții cotidiene expediată între obligații profesionale și rutină casnică, lucruri banale și obișnuite, desprinse de orice emoție, de orice trăire autentică, toți oamenii fiind prinși într-o perspectivă rațională asupra vieții care exclude cu totul simbolismul. „Prin urmare, n-avem viață simbolică, și noi toți avem stringentă nevoie de viață simbolică. Doar viața simbolică poate da expresie cerințelor sufletului – cerințelor cotidiene ale sufletului, nota bene! Și întrucît oamenii nu posedă nimic de felul acesta, nu pot ieși niciodată din această mașinărie infernală – această viață oribilă, terifiantă, banală”, scria C.G. Jung în Viața simbolică. Viața celor care au rădăcini în simbolismul viu, religios sau al tradiției, este mai bogată decît existența exclusiv rațională. Aceasta este miza cărții lui Marie-Louise von Franz care susține că drumul înapoi spre simbolismul viu nu este regresie, ci calea de a salva sufletul omului modern.