Simbolica gradului de ucenic

Pierre Dangle este un nume bine-cunoscut cititorilor de literatură masonică. Numele său apare pe câteva cărți apărute la editura pariziană Maison de Vie: Le Livre de l’Apprenti, Le Livre du Compagnon, Le Livre du Maître, Guide pour les futurs inities, Le Langage symbolique de la franc-maçonnerie – les mots clés. La momentul apariției lor, toate aceste cărți au fost prezentate cititorilor români pe acest site. Cu promptitudinea și bunăvoința cu care m-a obișnuit, editura amintită mi-a trimis în urmă cu câteva zile o nouă carte a lui Pierre Dangle: Le Grade d’Apprenti et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2020, 126 p.

Inițierea este un drum al cunoașterii, al trecerii de la ignoranță la cunoaștere, al trecerii de la profan la cunoașterea misterelor. Inițierea îl așază pe noul inițiat în fața unei deșteptări a spiritului despre care mai devreme nu avea știință, iar această deschidere este o nouă naștere. Apreciindu-i „dorința de inițiere”, loja care l-a primit pe noul frate trebuie să-i întrețină și amplifice această dorință, prin semnele de recunoaștere, simboluri, învățături potrivite fiecărui grad, oferindu-i cele necesare progresului personal. Primul pas este cel al uceniciei, timp al descoperirii și integrării în templu, un timp așezat sub semnul ternarului, al cifrei trei, prezentă în mai multe ipostaze (vârsta ucenicului, trei mari lumini, trei lovituri asupra pietrei brute), trei fiind un număr al armoniei care unește contrariile. Prin cele trei lovituri aplicate pietrei brute cu ajutorul dălții și a ciocanului, ucenicul săvârșește un act fondator, participă la un act creator: „Uitarea dimensiunii mitice a inițierii reduce considerabil deschiderea muncii care se desăvârșește în templu. Fără relația cu mitul creației, ritul își pierde substanța și se reduce adesea la o simplă repetiție a formulelor uzuale care nu au mare însemnătate pentru cei care le rostesc”, afirmă cu deplin temei Pierre Dangle. Contrar unei formule adânc înrădăcinate, autorul susține că ucenicul nu este întruparea pietrei brute; aceasta conține toate energiile, toate conceptele, toate acțiunile, toate bogățiile necesare desăvârșirii operei. Munca ucenicului asupra pietrei brute reverberează în mutațiile care au loc în conduita și conștiința ucenicului.

Pierre Dangle introduce cititorul în ceea ce dă solemnitate unei ținute masonice, în ordinea, asiduitatea și coerența care domnesc în tot ceea ce se petrece în lojă. Și se oprește asupra câtorva aspecte care definesc ceea ce am afirmat mai devreme: semnul la ordin și semnul penal, locul ucenicului în lojă și simbolismul perpendicularei care este semnul Secundului Supraveghetor, pașii ucenicului efectuați la intrarea în lojă, simbolismul unghiului. Autorul reamintește celor mai atenți la momentul când vor trece la următorul grad decât la ceea ce se desfășoară sub ochii lor că inițierea este o căutare care începe în momentul în care profanul bate la poarta templului și continuă atât timp cât masonul rămâne fidel angajamentului său inițial de a sluji Tradiția.

Scriind despre Orient, Hermann Hesse îl descria nu ca o țară sau un reper geografic, ci ca pe o patrie, ca pe o bucurie a sufletului, care este pretutindeni și nicăieri, o sinteză a tuturor timpurilor. Pornind de la gândul celebrului scriitor, Pierre Dangle scrie: „Locul de naștere al inițiaților, patria lor, pământul lor, este templul. Aici se trăiește misterul Luminii și se experimentează Cunoașterea. În consecință, este suficient Ucenicului să-și orienteze cercetarea către templu și să-i învețe limbajul pentru a accede la patria unde este regină Cunoașterea.” Tradiția se exprimă în templu prin mituri, rituri, simboluri, fiind totdeauna vie, iar acest adevăr se va dezvălui doar celui care urmează neabătut calea inițiatică, celui care are capacitatea de a oferi, de a servi, de a asculta, de a se bucura.