În ultimii ani au apărut numeroase traduceri în limba română ale unor cărți despre cabală, termen în jurul căruia s-a creat și întreținut, de cele mai multe ori cu bună-știință, o aură de mister, ca și când termenul însuși ar fi ascuns ceva tainic, de nepătruns. Și ortografierea cuvântului a cunoscut o evoluție sinuoasă, nejustificată, unii optând pentru scrierea sa în forme care prin ele însele ar fi ascuns ceva: kabbala, kabbalah, când termenul în limba română este cabala și înseamnă tradiție. Dicționarul enciclopedic de iudaism precizează că in gândirea evreiască, învățătura esoterică și mistică sunt asociate în general cu Cabala: „Cabala desemnează totuși un fenomen aparte, întemeiat deopotrivă pe esoterism și pe teosofie, care nu-și are echivalent în misticismul clasic, așa cum este el definit de istoria religiilor. Definirea Cabalei ca mistică se bazează deci pe modul cum o abordăm, în măsura în care ea tinde spre cunoașterea lui Dumnezeu și a operei sale, ale cărei elemente intrinseci au la bază o concepție intelectuală.” În urmă cu mai bine de douăzeci au fost traduse în limba română două lucrări remarcabile ale unui cabalist recunoscut pe plan internațional, Alexandru Șafran, care a fost mare rabin al României, iar după 1948 mare rabin al Genevei: Cabala, Editura Univers Enciclopedic, 1996 și Înțelepciunea Cabalei, Editura Hasefer, 1997. În lăudabilul său demers de a prezenta cititorului român texte esențiale ale marilor tradiții spirituale, Editura Herald a publicat în cadrul colecției „Sepher” texte ale spiritualității iudaice și comentarii la aceste texte. Amintim câteva dintre aparițiile editoriale sub siglele Herald și „Sepher”: Meditația și Cabala, de Aryeh Kaplan, Kabbala. Tradiția secretă a occidentului. Știința secretă, de Papus, Cabala creștină, de Franciscus Mercurius Van Helmont, Doctrina Cabalei – Filosofia religioasă a evreilor, de Adolphe Franck, Magie si superstiție la evrei, de Joshua Trachtenberg, Zoharul – Cartea Splendorii. Recent în aceeași colecție a editurii Herald a apărut o nouă carte: Cabala. Moștenirea mistică a copiilor lui Abraham, scrisă de Daniel Hale Feldman, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, 336 p.
Interesul actual și deopotrivă confuzia în legătură cu Cabala este datorat răspândirii unui curent care vorbește mai puțin de Revelație și mai mult despre practică. Alexandru Șafran atrage atenția că trebuie să vedem în Cabală mai mult decât un sistem filosofic sau religios, mai mult decât împlinirea unui număr de rituri, mai mult decât o doctrină mistică, fiind „o manifestare creatoare a spiritului evreiesc”. Daniel Hale Feldman s-a apropiat de Cabală prin lucrările editate și cursurile organizate de Work of the Chariot și intenționează prin această carte să apropie cititorii de spiritualitatea mistică universală a copiilor lui Abraham, moștenire numită în carte Cabala Mistică. Feldman înțelege prin Cabala Mistică a copiilor lui Abraham „o transmitere mistică străveche, ce a precedat și depășește oricare dintre receptaculele religioase individuale prin care a fost filtrată și nuanțată.” De aceea el vede iudaismul, creștinismul, islamismul și chiar tantrismul ca ramuri ale unui singur arbore, arborele copiilor lui Abraham și face câteva aprecieri pe marginea similitudinilor și deosebirilor între Cabala Mistică și creștinism, islamism și tantrism. Daniel Hale Feldman enumeră și face utile considerații despre cărțile asupra cărora s-a concentrat grupul de studiu Work of the Chariot, dintre care amintim: Tora, Sefer Yetzirah, Sefer HaZohar, Qur’an, Peshitta, Etz Ha Chayyim, texte fundamentale, „cărți ale puterii, nedestinate unei lecturi superficiale”, din care izvorăsc Numele Puterii, imagini și diagrame care se regăsesc din belșug în carte.
În demersul său de a introduce cititorul în subiectul cărții, Daniel Hale Feldman vorbește despre învățăturile esențiale ale Cabalei Mistice, cele care dau contur viziunii mistice asupra lumii (Ayin, Fața cea Mare și Fața cea Mică, Arborele cabalistic al Vieții, Cele Patru Lumi cabalistice, Qlifoth), despre arborele sefirotic, despre arbori ai vieții din alte surse cabalistice, despre practici comportamentale indispensabile celor care trec de la meditație la practicarea Cabalei Mistice, urmărind totdeauna sinceritatea scopului, puritatea intenției, renunțarea la roadele eforturilor proprii, abandonarea din toată inima în fața realității și a voinței Sinelui superior, discernământul între Real și Ireal, reamintirea vigilentă a Divinului din propria ființă și din toate ființele. Care sunt căile de acces? Autorul enumeră: practicile meditative (mediul exterior, mediul interior, rutinele elaborate de practici centrate pe Fața cea Mare și Fața cea Mică, experiențe spirituale, vizualizări suplimentare) și practici auxiliare (psalmodierea lui Sefer HaShmoth, practici legate de Mesia, cântece devoționale, servire altruistă). Cabala este o doctrină a unității, în care interferează văzutul și nevăzutul, materialul și spiritualul. La originea Cabalei se află o primă Revelație, o Revelație primenită de fiecare generație.
Cu mai bine de cinci veacuri în urmă, în plină Renaștere florentină, Giovanni Pico della Mirandola și Johannes Reuchlin descopereau că există o esoterică, chiar și o mistică iudaică. Cei doi erau în căutarea unei tradiții primordiale, comune tuturor religiilor mari, o temelie comună în toate miturile și simbolurile diferitelor religii care ar putea fi descoperite prin interpretări simbolice. Johannes Reuchlin avea să deschidă calea cercetărilor despre Cabală, în Europa, prin lucrarea De arte cabalistica, 1517, care sublinia tendința spre contemplație a cabaliștilor, preocuparea lor spre ceea ce este legat de liniștea spiritului, de tăcere, de dragostea față de Dumnezeu. Era începutul studiului despre Cabală ca revelație primordială și ca tradiție primordială. Unul dintre marii cabaliști ai secolului trecut, Gershom Scholem, afirma că: „Studiul literaturii unei discipline mistice, cum este Cabala, poartă în sine o doză de ironie. Ea se ocupă de un văl de negură, care, ca istorie a tradiției mistice, învăluie corpusul, spațiul propriu-zis al problemei, o ceață ce izvorăște din ea însăși.” După o jumătate de veac de studiere a misticii iudaice, a Cabalei, Gershom Scholem susține că de cele mai multe ori cabaliștii au vorbit despre o tradiție, despre un adevăr care este traductibil, deși acel adevăr numai traductibil nu este, pentru că ceea ce poate fi transmis nu îl mai cuprinde. „Tradiția pură rămâne ascunsă”, este verdictul savantului evreu, care adaugă: „Ce lume, dintre cele exprimabile, este mai tăinuită în verbalitatea ei enigmatică decât lumea Cabalei luriene?”
Taguri: arbore sefirotic, cabală, Daniel Hale Feldman, mistica iudaică