Françoise Bonardel este un nume bine-cunoscut celor preocupați de hermetism, budism, esoterism, alchimie sau filosofia religiilor. A fost profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona. Amintesc aici câteva dintre cărțile doamnei profesor Françoise Bonardel: L’Hermétisme, PUF, 1985, ediție revăzută și adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Philosophie de l’alchimie – Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques, Seuil, 1995, ediție revăzută și adăugită, Almora, 2009; L’Irrationnnel, PUF, 1995; Bouddhisme et philosophie – En quete d’une sagesse commune, L’Harmattan, 2008; Des héritiers sans passé – essai sur la crise de l’identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Tryptique pour Albrecht Durer. La conversation sacrée, La Transparence, 2012; Bouddhisme tantrique et alchimie, Dervy, 2012; Jung et la gnose, Pierre-Guillaumme de Roux, 2017; Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Neel, Fage, 2020. Menționez și câteva contribuții ale doamnei Françoise Bonardel la ample lucrări colective cum ar fi: Carl Gustav Jung, Cahiers de l’Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire critique de l’ésotérisme, PUF, 1998; Ernst Junger, Cahiers de l’Herne, 2000; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Doamna profesor Françoise Bonardel a avut amabilitatea să răspundă în două rânduri unor întrebări despre spiritualitate, tradiție, esoterism și alchimie, în două interviuri apărute inițial în revistele „Cronica” și „Trivium”, reluate în cărțile mele Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism („Viața spirituală se hrănește din jocul permanent între exoteric și esoteric”), Iași, Editura Cronica, 2005; Fascinația nevăzutului („Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între Tradiție și modernitate”), Iași, Editura Cronica, 2012. Recent a apărut o nouă carte semnată Francoise Bonardel: Vacuités. Sortir du nihilisme grace au bouddhisme?, Paris, Kimé, collection „Philosophie, Transhumanisme”, 2020, 232 p.
Vacuités pornește de la o întrebare aparent surprinzătoare: cum budismul, considerat ca un cult al neantului cu efecte vătămătoare, ar putea contribui la ieșirea din criză a nihilismului european. Nihilismul european a ieșit, spune Nietzsche, din idealismul platonician, apoi din creștinism, accentuându-se odată cu secularizarea simbolurilor creștine. Nihilismul este chemat să se depășească el însuși, nu pentru că ar fi amenințat de un dușman exterior, după cum budismul nu este un panaceu capabil să învingă toate relele occidentalilor.
Legenda povestește câteva din circumstanțele prin care Siddhartha Gautama, tânăr prinț nepalez din clanul luptătorilor Sakya, devine un buda, o ființă iluminată, plină de o nelimitată compasiune pentru toate ființele. În secolul al VI-lea î.e.n., Siddhartha devine Buda Sakyamuni. După anii petrecuți departe de tumultul și suferințele lumii, Siddhartha părăsește clandestin palatul și contemplă oamenii în toată decăderea și disperarea lor. „Resimțind până în adâncul sufletului vanitatea unei existențe pustiită de o suferință care nu era ocazională ci inerentă simplului fapt de a exista, viitorul călugăr a fost pentru prima oară capabil să asculte ceea ce zeii i-au șoptit la ureche, preocupați să-l vadă împlinindu-și destinul devenind un buda”, scrie Françoise Bonardel, descriind pe baza textelor vechi pașii pe care îi face cel aflat în meditație pentru a intra în starea de non-dualitate care este vacuitatea. Drumul indicat este cel al trecerii de la ceea ce este apropiat și concret la ceea ce ține de infinit, de „sfera neantului”. Ajuns la „sfera neantului” cel care meditează recapitulează deconstrucția pe care a înfăptuit-o și pacea pe care a dobândit-o.
Descriind și analizând nihilismul european, Nietzsche se întreba dacă nihilismul nu ar putea fi „forma europeană a budismului”, opinie contrazisă de Françoise Bonardel, pusă pe seama cunoștințelor superficiale de budism pe care le avea filosoful german. Astăzi lumea occidentală asistă la implantarea învățăturii lui Buda într-o Europă profund deculturalizată, marcată de o criză religioasă; în anii 1970, maestrul tibetan Chogym Trungpa spunea că budismul nu se va implanta în SUA în lipsa durerii, altfel mesajul lui Buda își va pierde autenticitatea.
În cartea căreia îi consacrăm aceste note, este reprodus și un amplu dialog între Bruno Gaultier și Françoise Bonardel, despre „moartea lui Dumnezeu”, dialog apărut inițial în revista „Le Bateau Fantome”. În anul 1790, cavalerul de Revel afirma că „Dumnezeu a murit înainte de a-și fi încheiat lucrarea…El avea cele mai frumoase și mai vaste proiecte din lume și cele mai mari mijloace. Pusese deja în operă mai multe mijloace, înălțase schelele pentru a construi. Dar în mijlocul lucrării el a murit.” O formulare care a făcut epocă, preluată și interpretată în varii chipuri, o moarte care anunță emergența ateismului și criza culturii europene, pentru că zeii „mor” când nu mai este nici un om care să-i venereze, când nimeni nu li se mai închină, când cultele lor cad în uitare, când efigiile lor, devenite simple și adeseori sublime opere de artă, suscită doar admirația esteților, scrie Françoise Bonardel. Întrebările și răspunsurile dau contur și deschid perspectiva unor posibile lecturi ale anunțului nietzschean, „Dumnezeu este mort”: este o moarte care nu eliberează, dimpotrivă bulversează ordinea cosmică, deschide lumea către „era vidului”, a glaciațiunii, aduce în scenă un om dezorientat, care mai întrevede punctele cardinale și linia orizontului. Nietzsche a fost un om revoltat, poate nu în maniera nihiliștilor ruși sau a lui Dostoievski; despre revolta sa, Camus scria, printre altele: „Nietzsche n-a format proiectul de a-l ucide pe Dumnezeu. El l-a găsit mort în sufletul timpului său.”
Dialogul dintre Bruno Gaultier și Françoise Bonardel, cu ample întrebări și răspunsuri, aduce sub ochii cititorilor teme majore ale istoriei religiilor, incursiuni în antropologia culturală, toate înveșmântate într-o admirabilă înlănțuire de idei care amintește celebra spusă din Tabula Smaragdina, „tot ceea ce este sus e la fel cu ceea ce jos”, un bun prilej pentru Françoise Bonardel să amintească „pierderile” modernității: „Iată pentru ce Henry Corbin considera catastrofică dispariția, către secolul al XV-lea, a «lumii imaginale» căreia hermetiștii și alchimiștii occidentali, ca și misticii și gnosticii persani, îi înțeleseseră întreaga importanță căci în acest spațiu intermediar între sensibil și inteligibil, în acest «creuzet» spiritele pot îmbrăca un corp în vreme ce corpurile se spiritualizează. Or, criza nihilismului care clatină Europa după «moartea lui Dumnezeu» dovedește un deficit tragic în materie de încarnare și afirmare. Nu spun că hermetismul deține cheia pierdută de onto-teologie, dar afirm că arată cel puțin calea unei posibile ieșiri din criză incitând occidentalii să redescopere o «cale de mijloc» care nu ar fi cea a compromisului ci a transformării creatoare.”
În ciuda unui lexic bogat, plin de înțelesuri și semnificații, occidentalii nu au echivalența perfectă a termenilor budiști; astfel, în franceză, éveil și réveil au același sens, trezire, deșteptare; deșteptarea cu siguranță nu este trezirea de dimineață. Chogyam Trungpa scria că „Conștiința spiritului deșteptat nu ne duce către o lume nouă, noi nu vedem lucruri diferite, noi vedem lucrurile diferit.” Nimic din noțiunile de trezire și deșteptare, asociate în mod comun, nu garantează că adeptul se îndreaptă către o stare mai bună decât cea pe care pe care a părăsit-o. Mircea Eliade vorbea despre o „schimbare de regim existențial”, despre initium, cu sensul de început, nu de întoarcere la un illo tempore. Nu mai este un secret că mulți apuseni s-au îndreptat către budism, către spiritualitatea orientală, către Yoga dintr-o pură curiozitate, din atracția pe care o exercită exoticul. Unii s-au limitat la o cunoaștere intelectuală, alții s-au pierdut într-un păgubos sincretism.
Doamna Françoise Bonardel arată și prin această recentă carte temeinica stăpânire a cunoștințelor în domeniile budismului, istoriei și filosofiei religiei, antropologiei culturale și literaturii, tenacitatea în a urmări toate ramificațiile care dau contur unei teme. Ca întreg parcursul publicistic al doamnei Francoise Bonardel și acest volum se remarcă prin subtilitatea și profunzimea observațiilor și a comentariilor, prin stăpânirea unei elegant stil scriitoricesc care îmbină expresivitatea literară cu acuratețea cercetării.
Taguri: budism, Françoise Bonardel, nihilism, vacuitate