Caietele Villard de Honnecourt

Despre Caietele Villard de Honnecourt, editate de Grande Loge Nationale Française, am mai scris pe acest site, şi vom continua să o facem întrucît ne aflăm în faţa unei dintre cele mai serioase, consistente şi constante întreprinderi în domeniul publicaţiilor dedicate spiritualităţii masonice.

Una din recentele apariţii –Aspects du sacré…– este o confirmare a celor scrise mai sus. Acest număr se deschide cu interviul cu un … deschizător de drumuri – Jean Staune, el însuşi avînd totdeauna probleme cu propria prezentare, demersul său fiind acela de a scăpa oricărei standardizări, activitatea sa situîndu-se la intersecţia mai multor domenii: filosofie, teologie, ştiinţe, management; un dialog alert despre lumea de astăzi, despre iniţiere (rezervată unui număr restrîns de oameni!), despre spiritualitate, despre tradiţie. Rubrica „Arcul Regal” cuprinde articole de Jean Solis (despre geografia Arcului Regal, despre modelele american, englez şi scoţian), de Jean-Marie Marcireu (despre mitul Templului de la Ierusalim), de Willy Endress (despre alianţele biblice prezente în ritualurile gradelor capitulare). Michel Jaccard face cîteva consideraţii asupra fundamentelor ideologice şi filosofice în ritul francez, în vreme ce Fabien Bertrand, pornind de la un text al lui Michel Maffesoli, ne introduce în tainele unui simbol deseori amintit: călătoria, văzută ca dorinţă de evadare, de dezrădăcinare, de „vagabondaj” ca arhetip al unei forme de rezistenţă. Referindu-se la călătoriile candidatului, Fabien Bertrand aminteşte că acesta este confruntat cu necunoscutul, cu nesigurul şi că nu are de ales decît dezvăţul, pentru a învăţa altceva: „Este vorba de o naştere în sînul unui sistem de norme şi de valori nou pentru el şi pe care trebuie să-l interiorizeze. Călătoriile par să fie potrivite pentru realizarea acestui proiect de aculturare întrucît candidatul este deopotrivă actor şi voluntar. Demersul capătă aici întregul său sens: a călători înseamnă  a te deschide către alţii şi către lume. Sigur, candidatul pare a călători singur şi totuşi parcursul său se desfăşoară în mijlocul Lojii, el este înconjurat de toţi Fraţii şi aceştia participă la buna derulare a călătoriilor”. Louis Benedetti caută să descifreze pentru ce „părinţii masoneriei” au ales ca personaj central al mitului fondator pe Hiram, un personaj biblic secundar.

Dosarul  Aspects du sacré... cuprinde patru studii; Bertrand Vergely abordează dificila problemă a raporturilor între sacru şi filosofie, şi caută să explice motivele contradicţiei între sacru ca trimitere la religia primitivă şi sacrul care ne face să gîndim la sentimentul religios cel mai înalt. Textul lui Vergely se încheie cu un îndemn la meditaţie: „Sacrul este dificil de gîndit pentru că sacrul este un secret. Acest secret este lumina lumii, marele secret al lumii. Sacrul este dificil de gîndit pentru că ne dăm osteneala să reintrăm în secret. Dar o dată ce am reintrat în secret, secretul ne apără şi ne protejează. Noi care avem misiunea de a gîndi în cetate, noi trebuie să-i învăţăm pe oameni frumuseţea secretului”. Christan Charrière-Bournazel se întreabă dacă dreptul şi justiţia mai sînt valori sacre, făcînd o frumoasă incursiune asupra statutului persoanei umane. „Cahiers Villard de Honnecourt” este o publicaţie deschisă schimbului de idei la care sînt chemaţi, ca la un festin spiritual, toţi cei care pot aduce cu ei gînduri care pot genera dezbateri, pot îndemna la meditaţie, încît nimeni nu trebuie să fie surprins că unul din texte este semnat (la origine a fost o conferinţă publică) de scriitoarea Jacqueline Kelen şi se referă la rolul femeii în sfera sacrului, evocînd cîteva femei care au avut un rol eminent pe plan spiritual. Remarcăm frumosul portret al Diotimei din Banchetul lui Platon, o prezenţă esenţială pentru a vorbi despre iubire care nu este în mod simplu o relaţie umană, sau ceva ce ţine de emoţional, ci despre iubirea care este „această scînteie care poate deveni iluminare”; pagini admirabile despre femeia filosofie descrisă de Boethius, despre femeia din Evul Mediu, despre viziunea lui Ibn’Arabi şi Dante despre femei şi despre iubire. Să reţinem concluzia scriitoarei: „Misterul este fără îndoială mai legat de femeie, cunoaşterea sau doctrina de bărbat. Se pare, în adevăr, că femeia să fi avut ca rol particular de a veghea asupra nevăzutului sau de a reaminti fără încetare această prezenţă indispensabilă a nevăzutului”. Ultimul text din aceast dosar despre sacru este o pledoarie a lui Jean-Marie Pelt pentru a redescoperi Natura, căci sacrul indică interdicţiile şi ataşamentele fundamentale ale existenţei umane, iar lumea modernă a desconsiderat natura, şi efectele nu au întîrziat să apară.

Numărul care i-a urmat celui prezentat mai sus nu a fost mai puţin dens şi interesant. În deschidere, filosoful Bertrand Vergely răspunde întrebărilor lui Jean Pigeot despre credinţă, filosofie, cunoaştere, iniţiere; reţinem din răspunsurile sale: „Problema cea mai importantă în lume este ignoranţa. Viitorul nu este sumbru decît atunci cînd ignoranţa noastră este mare. A cunoaşte, înseamnă a înţelege că toate aspectele omului trebuie să fie recunoscute. Am credinţa pentru că, în mod fundamental, cred că omul este chemat la a fi şi nu la neant. Forţa de viaţă care este în el şi care vine de la Dumnezeu nu îl va lăsa să cadă. Ateismul nu poate răspunde setei de infinit care este în om”. În cadrul rubricii „L’Arche Royale”, Jean-Pierre Rollet se ocupă de Arca Regală ca de un sistem care poate fi trăit ca o cale practică care se degajă din trăirea individuală a ritualului; Edmond Mazet scrie despre sursele biblice (Cartea lui Ezdra şi Cartea lui Neemia) ale Arcei Regale, cu trimiteri la reconstrucţia Templului de la Ierusalim, subiect pe care îl găsim în gradele capitulare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Alain Juillet semnează un amplu şi documentat studiu despre sursele alchimice ale Ritualului de iniţiere; după un scurt istoric din vremurile antice pînă în zorii lumii moderne şi descrierea procedeelor alchimice, Alain Juillet prezintă cele patru călătorii ale profanului prin prisma celor patru elemente (pămînt, aer, apă, foc), la capătul întregului proces iniţiatic ucenicul întrevăzînd fructul uniunii omului cu divinitatea, asemănîndu-se cu alchimistul care în laboratorul său înţelege că reuşita fuziunii operative şi speculative a macrocosmosului şi a microcosmosului îi va dezvălui un simbol al puterii universale: apariţia unei lumini vii. Bertrand Heyraud continuă foiletonul despre istoria gîndirii oamenilor şi zeilor, cu episodul despre Tigru şi Eufrat.

În acest număr, dosarul este consacrat Alchimiei. Căutarea pietrei filosofale este în centrul preocupărilor alchimiei, şi face obiectul studiului lui Christian Montésinos, prilej de a evoca alchimia aşa cum apare în texte mai vechi, dar şi căutările unor alchimişti cum ar fi Lascaris, Contele de Saint-Germain, Bernard de Treves sau Saint Vincent de Paul. Tabla de Smarald, unul din textele cel mai des citate în scrierile alchimice şi prilejuieşte lui Robert Hiriart şi Marc Bert cîteva consideraţii despre perenitatea textului ale cărui reverberaţii le găsim în Manifestul suprarealismului sau în scrierile lui Carl Gustav Jung, dar şi despre căutarea masonului care este asociată cu o transformare spirituală. Jean-Luc Austin este autorul unui studiu în care tratează alchimia şi francmasoneria şi raporturile lor în procesul de iniţiere, subiect aparent paradoxal, afirmă autorul, căci alchimia nu-şi propune să iniţieze în cadrul unui grup, ci urmăreşte transmutaţia materiei; studiul, întemeiat pe lecturi alchimice şi filosofice, detectează însă convergenţele între procesele alchimice şi Iniţiere, între regresia materiei la stadiul de haos pentru a ajunge prin mutaţii succesive la piatra filosofală roşie, culoarea focului divin, şi evoluţia masonului, de la profanul cufundat în tenebrele cabinetului de reflecţie la albul şorţurilor ucenicilor şi calfelor, şi la roşul şorţurilor maeştrilor, în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat. Un tratat despre locul şi forma apei şi a pămîntului, apaţinînd lui Dante, considerat cel puţin ciudat în ansamblul operei danteşti, este subiectul studiului filosofului Bruno Pinchard. Autorul se întreabă dacă Dante nu a găsit nimic mai bun de făcut decît să revină la proceduri de dispută scolastică pentru a  apăra o ortodoxie aristotelică într-o vreme cînd apăreau noi teorii? Lectura atentă a lucrării ne aşază în faţa unui veritabil manifest al esoterismului în care găsim ecourile alchimice ale pămîntului şi apei, înălţatea pămîntului deasupra mării, ecouri ale versurilor din Divina Comedie: „A pleca pe pămînt, în proba exilului, sau în cer în căutarea Beatricei, înseamnă în fond aceeaşi călătorie, căci este întotdeauna o călătorie în capacitatea unei materii de a primi o formă şi în capacitatea sufletului uman de a exprima lumina divină. Înaltul este ca şi josul şi josul ca înaltul, diferenţa nu este în înălţime, ci în complexitatea relaţiilor pe care le putem descifra în fiecare bucată a universului. Dante lasă acest labirint în urma lui pentru fraţii săi în călătoriile subterane şi cereşti”.