Plotin datorează formația de filosof anilor petrecuți în vestita școală de la Alexandria, unde a urmat cursurile lui Ammonios Sakkas, dar și anilor de campanie militară în Persia, un bun prilej pentru a dobândi o mai bună cunoaștere a înțelepciunii și filosofiei din Orient. După moartea împăratului Gordian al III-lea, în 244, Plotin se refugiază în Antiohia, apoi se instalează la Roma unde va fonda o școală de filosofie, bucurându-se de constanta susținere și admirație din partea împăratului Galienus și a soției acestuia, Salonina. Învățătura lui Plotin s-a bucurat de un mare prestigiu la Roma, fiind prețuită deopotrivă ca restaurare morală și spirituală. În acea atmosferă romană de mare admirație pentru Platon trebuie să se fi născut și visul construirii unui oraș cu numele Platonopolis, unde s-ar fi trăit după preceptele lui Platon rânduite de Plotin. Se spune că în acel timp Plotin nu a scris nimic, dar unul din discipoli, Porfir, ar fi consemnat învățătura maestrului și ar fi publicat-o sub numele de Enneade, din grecescul „ennea”, adică nou. Erau șase culegeri, fiecare având nouă scrieri, grupate de Porfir într-o ordine sistematică și nu cronologică; în ordine erau texte despre etică, despre fizică, despre cosmologie, timp și eternitate, despre suflet, despre intelect și idei, despre genurile ființei, despre ființă și despre bine. Neoplatonismul era în esență o metodă de a accede la o realitate inteligibilă și o construcție sau o descriere a acestei realități. Ce știm noi despre Plotin?, se întreba cu ani în urmă filosoful francez Pierre Hadot, autor al unei cunoscute lucrări despre filosoful antic, Plotin ou la simplicité du regard. Iar răspunsul său era simplu: câteva detalii, finalmente puține lucruri. Pe urmele sale, aceeași întrebare cred că și-a pus-o și Cristian Bădiliță, care cu siguranță a ajuns la același răspuns ca și ilustrul său prieten, Pierre Hadot. Pentru a apropia cititorul român de viața și opera lui Plotin, Cristian Bădiliță propune un demers editorial mai puțin familiar, anume o culegere de texte (scrise de Cristian Bădiliță, Luc Brisson, Porfir, Eunap, Giacomo Leopardi) despre filosoful antic: Plotin, un mistic păgân, București, Editura Vremea, colecția „Fapte, idei, documente”, 2021, 170 p.
În literatura filosofică română nu sunt multe studii dedicate lui Plotin, puținele studii și traduceri fiind de dată recentă: Despre eternitatea lumii, traducere de Alexander Baumgarten, Opere, traducere de Andrei Cornea; dintre autorii de studii despre Plotin amintim pe: Grigore Tăușan, Constantin Aslam, Petru Creția, Adrian Muraru, Adriana Neacșu. Aminteam de cercetările profesorului francez Pierre Hadot asupra scrierilor lui Plotin, Pierre Hadot fiind cel care a inițiat o nouă traducere în franceză a lui Plotin. De ce o nouă traducere? Pentru că progresul cercetărilor plotiniene în ultima jumătate de veac cerea o nouă traducere, o nouă ediție, însoțită de ample comentarii care să facă mai accesibile cititorului modern exprimările încifrate ale lui Plotin. Primul volum al noii ediții franceze, coordonate de Pierre Hadot, a apărut în 1987, la Editura Cerf, și cuprindea Tratatul 38, având următoarea structură: o amplă introducere (circa 70 de pagini), tratatul (circa 120 de pagini), comentarii (peste 2oo de pagini). Ce urmărește volumul alcătuit și îngrijit de Cristian Bădiliță? Să apropie cititorul român de Enneadele lui Plotin, să ne reamintească experiențele extazului mistic ale unuia dintre „bărbații îndumnezeiți”, să prezinte succint opera de editor a lui Porfir: „Citindu-l pe Plotin prin «schema inițiatică» propusă de către discipolul său ne situăm în interiorul paideii neoplatoniciene, participăm la un tip specific de filozofare, pervertit, ori pur și simplu uitat mai târziu. Structurarea scrierilor lui Plotin pe trei paliere – etică, fizica, teologie – implică și o grilă specifică, formativă de lectură. Iar această grilă, deși impietează oarecum asupra originarității Enneadelor, are meritul de a conferi sens mistagogic unei mase de tratate redactate sub semnul dezideratului pedagogic, al inspirației sau, pur și simplu, al polemicilor conjuncturale.” În studiul său, Cristian Bădiliță insistă pe activitatea lui Porfir fără a cărui râvnă, pricepere și talent filologic poate nu am fi cunoscut astăzi Enneadele, dar și multe aspecte ale vieții lui Plotin, cel care a încercat extazul de patru ori în șase ani, a atins contemplația, epopteia, sălășluim după moarte printre daimonii cei buni: „Desprinzându-se de trup, sufletul lui Plotin pătrunde definitiv în comunitatea în care dorise cu ardoare, toată viața, să pătrundă. El împlinește astfel o triadă ce constituie, de fapt, marea triadă sacră a neoplatonismului. Această triadă – Platon, Pitagora, Plotin – e prezentă în fiecare pagină, în fiecare gând al lui Porfir și sub semnul ei tutelar trebuie citită fiecare pagină și înțeles fiecare gând din biografie.”
Luc Brisson, considerat unul dintre cei mai buni specialiști în dialogurile platonicine, contribuie la acest volum cu o biografie Plotin, evident pornind de la consemnările lui Porfir. Din consemnările acestuia aflăm că Plotin a descoperit filosofia relativ târziu, la 27 de ani, după ce frecventase mai multe școli filosofice de mare faimă din Alexandria acelor timpuri, singurul maestru care îl va fascina fiind Ammonios Sakkas, al cărui discipol va rămâne 11 ani, până la plecarea lui Plotin în Orient, în suita lui Gordian al III-lea. Biografic, urmează venirea lui Plotin la Roma și deschiderea școlii, în care Plotin rămâne credincios pactului de a nu scrie nimic, ceea ce durează până în anul 254. Dar pentru Plotin, ca și pentru o bună parte a antichității filosofice, filosofia nu se rezuma la predare și scriere, era înainte de toate un mod de viață, un mod de a fi, un exercițiu spiritual care pregătea viața viitoare, care se făcea prin practicarea virtuților: civice, purificatoare, contemplative, paradigmatice: „În ochii lui Porfir, Plotin a practicat într-un grad excepțional toate aceste virtuți care, în fapt, tind către un singur țel: să-l facă pe om să trăiască pe pământ cât mai mult posibil după intelect, pentru a ajunge la unirea cu Unul.” În Viața lui Plotin, Porfir scrie despre ordinea cărților acestuia, despre disprețul lui Plotin față de trup, despre modul în care lucra Plotin, despre relațiile sale cu magia, cu gnosticismul, cu oracolul lui Apollo, pentru ca în final Porfir să așeze pentru totdeauna ordinea scrierilor lui Plotin: „Astfel am aranjat cele cincizeci și patru de cărți, câte erau, în șase enneade. La unele dintre ele am încercat și câteva comentarii, dar fără nici o ordine, numai pentru că tovarășii noștri ne-au îndemnat să scriem despre unele lucruri pe care ei doreau să le clarifice.[…]Acum vom încerca să parcurgem carte cu carte, să adăugăm semnele de punctuație și să îndreptăm greșelile ce țin de expresie. Unde va mai fi nevoie, lucrarea însăși ne va da un semn!” Volumul se încheie cu un dialog între Plotin și Porfir, scris de Giacomo Leopardi, expresie a frământărilor intime ale clasicistului rafinat, bun cunoscător al literaturilor greacă și latină; de fapt dialogul este în fapt un monolog în care Leopardi este pe rând Porfir sau Plotin, un dialog despre viață și scopul acesteia, „o lecție de filozofare terapeutică, așa cum trebuie realmente să o fi practicat Plotin la vremea lui”, scrie Cristian Bădiliță.
Plotin a căutat să-și prezinte scrierile ca fiind esențialmente comentarii și interpretări ale operei lui Platon. În realitate, ele sunt o măreață sinteză culturală a întregii gândiri antice, având mari afinități cu teme ale misticii și spiritualității orientale. Se spune că istoricii artei au căutat să-i identifice chipul în opere artistice din vremea împăratului Galienus, dar nu există nici o dovadă a autenticității probelor, mai cu seamă că Plotin era convins de efemeritatea trupului, spunând deseori celor care voiau să-i zugrăvească chipul: „Nu-i oare de ajuns că port chipul acesta în care m-a încătușat natura?” Portretul spiritual al lui Plotin trece dincolo de reprezentarea sculptorilor, dincolo de statuia materială, modelată după viziunea artistului. Statuia spirituală este cea asupra căreia lucrează Eternitatea.
Taguri: Cristian Bădiliță, Enneade, filosofie, Plotin, Porfir