De-a lungul prodigioasei sale cariere universitare, filosoful francez Pierre Hadot nu a contenit să se întrebe Ce este filosofia antică?, întrebare care a devenit și titlul uneia dintre cărțile sale, apărută în 1995, la Editura Gallimard. La această întrebare, tradiția universitară răspunde invocând istoria doctrinelor și sistemelor, precum și un lung șir de filosofi de la Platon la Heidegger. Pierre Hadot arată în cartea sa diferența profundă care există între reprezentarea pe care o aveau anticii despre filosofie și reprezentarea pe care și-o fac contemporanii noștri despre același domeniu. Cei care studiază sau sunt doar preocupați de filosofie ajung să creadă că fiecare filosof a inventat, într-o manieră originală, o nouă construcție sistematică și abstractă destinată să explice omul și universul. Pentru Pierre Hadot o astfel de viziune este o eroare, mai cu seamă dacă se aplică filosofiei antice, fără ca prin aceasta să pună la îndoială capacitatea filosofilor antici de a fi dezvoltat o amplă reflecție teoretică. Cei din vechime puneau accentul pe alegerea unui mod de viață, iar această alegere se face nu la capătul procesului activității filosofice, ci la originea acestuia. Filosofia era deci, înainte de toate, alegerea unei forme de viață, a unui mod de a trăi, așadar o viață și nu un discurs.
Unul dintre gânditorii antici asupra căruia a stăruit Pierre Hadot în studiile sale a fost Marcus Aurelius; a fost împăratul Marcus Aurelius un filosof, un înțelept, un moralist? Născut la Roma, în anul 121 d. C., într-o familie aristocrată, Marcus Aurelius a fost adoptat la moartea tatălui său de Antoninus Pius; a primit o serioasă educație în domeniul retoricii și în cel juridic, pentru ca sub influența lui Apollonius, a lui Quintus Junius Rusticus și a lui Epictet să se apropie decisiv de filosofie. A fost creatorul primelor catedre de filosofie la Atena, iar în anul 176 a creat patru catedre de filosofie, fiecare închinată uneia dintre principalele școli filosofice ale vremii: platonism, aristotelism, stoicism și epicureism. Domnia lui Marcus Aurelius a fost una plină de încercări: cutremure, inundații, ciumă, războaie; Dio Cassius spunea că împăratul „nu a avut șansa pe care ar fi meritat-o”. A murit în anul 180, în timpul unei campanii militare pe Dunăre, împotriva triburilor germanice. Mulți demnitari romani au privit cu neîncredere alegerea ca împărat a lui Marcus Aurelius cunoscut pentru înclinația sa către filosofia stoică, consulul Fronton nesfiindu-se să-l îndemne să îmbrace mantia de purpură și să renunțe la mantia din lână grosieră a filosofilor. Prestigiul filosofic al lui Marcus Aurelius se întemeiază pe cartea sa de reflecții Gânduri către sine însuși, recent reeditată în limba română, traducere din greaca veche, note și indice de Cristian Bejan, București, Editura Humanitas, 2022, 188 p.
Ediția princeps a scrierii lui Marcus Aurelius a apărut la Zurich, în 1559, la editura lui Andreas Gesner, și a fost rodul muncii de traducător și editor a umanistului german Guiliemus Xylander; ediția lui Xylander reproducea originalul, în limba greacă, însoțit de traducerea în latină. Manuscrisul după care s-a realizat ediția tipărită se păstrează la Vatican și nu are titlu. În 1559 a apărut sub titlul De seipso seu vita sua; alte ediții au propus titlul De vita sua sau De seipso et ad seipsum libri XII. Deși Marcus Aurelius nu a scris cu gândul să-și publice însemnările, de mai bine de patru secole cartea sa a cunoscut numeroase ediții în toate limbile moderne, sub diverse titluri: Pensées, A moi-meme; Meditations, Thoughts, To Himself, Communings with Himself; Betrachtungen uber sich selbst sau mit sich selbst, Wege zu sich selbst. Traducătorii lui Marcus Aurelius în limba română au optat și ei pentru mai multe variante: A lui Marco Antonin filosofului Commăntarii (sau cărți de însemnare) care șie însuși le-au scris (secolul al XVIII-lea, traducător necunoscut), Către sine însuși (Ștefan Bezdechi, 1922), Marcu Aureliu către sine-și (Constantin Fedeleș, 1930), Către sine (M. Peucescu și D. Burtea, 1977), Gânduri către sine însuși (Cristian Bejan). Primii traducători și editori ai scrierii lui Marcus Aurelius nu erau buni cunoscători ai culturii antice, a manierei de a scrie încât pentru unii comentatori textul lui Marcus Aurelius părea dezlânat, incomplet, mai curând note obscure, disparate. Gânduri către sine însuși trebuie văzute ca note personale, memorii, reflecții, hypomnemata; cartea trebuie înțeleasă ca un dialog interior, ca un dialog cu sine însuși, ca o scriere în oglindă, ca o succesiune de exerciții spirituale a căror forță de persuasiune este însoțită de o rafinată formă literară. Orice cititor care intră în intimitatea scrierii lui Marcus Aurelius este uimit să găsească un om acolo unde se aștepta să întâlnească un autor sau chiar un împărat. Cele 12 cărți ale Gândurilor au ca fir director ideea de ordine profundă a universului și conexiunea sacră a tuturor lucrurilor, expresie naturală a sufletului filosofului: „Sfera sufletului este conformă cu sine când nu tinde spre nimic din afara sa, nici nu se repliază în interiorul său, nici nu se exaltă și nici nu se deprimă, ci strălucește de lumina cu ajutorul căreia vede adevărul tuturor lucrurilor și pe cel din interiorul său.”
Gânduri către sine însuși este o carte care celebrează gloria unității, de la principiul director al fiecăruia dintre noi la principiul universal al tuturor lucrurilor, că le numim „lume”, „natură”, „Dumnezeu” sau „rațiune”, este în ea însăși o carte unică în istoria filosofiei, scrie Jean-Francois Mattéi. Gândurile lui Marcus Aurelius nu dezvăluie concepția unui filosof în sensul obișnuit al termenului care-și proclamă învățătura de la catedra vreunei școli, departe de activitățile publice. Nu pentru că Marcus Aurelius era împărat, iar Epictet era sclav, ci pentru că singularitatea absolută a unui suflet interzice comparația, fiecare om fiind unic și reflectă unicitatea universului. Nimeni nu va căuta un sistem filosofic al lui Marcus Aurelius pentru ca gândurile sale nu trimit decât la sine însuși; dacă înțelegem prin „filosofie morală” o teorie originală asupra conduitei umane, iarăși Marcus Aurelius nu ne vine în ajutor, întrucât nu există o filosofie morală proprie lui. Filosofia sa morală este filosofia stoicismului vremii sale și a vechiului stoicism: „Cine poate, așadar, să ne însoțească în viață? Un singur și unic lucru: filosofia. Dar aceasta presupune păstrarea daimon-ului interior la adăpost de orice dezordine și neajuns, mai puternic decât plăcerile și suferințele, nefăcând nimic la întâmplare.”
Pentru cei din vechime, cu precădere pentru stoici, filosofia este înainte de toate un mod de a trăi; aici găsim și explicația accentului pus de Marcus Aurelius pe descrierea manierei de a trăi și pe desenarea omului care lucrează în spiritul dreptății, care acceptă cu seninătate evenimentele care nu depind de el, care nazuiește către adevăr: „Nu trage cu ochiul la părțile conducătoare ale sufletului altora, ci privește drept către obiectivul spre care te călăuzește natura, aceea a Întregului prin lucrurile care ți se întâmplă și a ta proprie prin acțiunile pe care trebuie să le faci. Fiecare trebuie să facă ceea ce este în acord cu alcătuirea sa. Sapă în interiorul tău. În interiorul tău este izvorul binelui și întotdeauna are puterea de a țâșni, dacă ai să sapi întotdeauna.” Mulți comentatori s-au întrebat care ar fi unitatea doctrinală a sentențelor, reflecțiilor și maximelor lui Marcus Aurelius; Pierre Hadot consideră ca firul conducător îl reprezintă schema ternară precizată chiar de autor: „și natura rațională urmează un drum fericit dacă, în cazul reprezentărilor, nu își dă asentimentul nici la ceea ce e fals, nici la ceea ce este obscur, dacă își îndreaptă impulsurile numai spre acțiunile sociale, dacă își arată dorințele și aversiunile numai asupra celor aflate în puterea noastră, dacă primește cu bucurie ceea ce i-a fost urzit de natura comună.” Disciplina asentimentului este o disciplină morală care consideră că este bine ceea ce ține de binele moral, și este rău ceea ce este răul moral, restul fiind indiferent și independent de voința noastră. Insistând pe distincția între ceea ce depinde și ceea ce nu depinde de noi, stoicismul cerea o atentă măsurare a valorii lucrurilor, pentru că disciplina asentimentului constă în circumscrierea eului și a puterii pe care o are în da lucrurilor și faptelor valoarea potrivită pentru a face suportabile toate încercările. Pentru Marcus Aurelius disciplina dorinței înseamnă concentrarea pe momentul prezent („Să-ți pui întreaga artă în slujba reprezentării prezente”, „ai uitat că totul este doar părere și, în fine, că fiecare trăiește numai momentul prezent și că pe acesta îl pierde”). Disciplina impulsului este o disciplină a acțiunii, impulsul fiind pentru stoici tendința interioară care ne îndeamnă la acțiune, o acțiune al cărei scop trebuie să fie binele comunității umane: „Adaptează-te evenimentelor pe care soarta ți le-a hărăzit. Și iubește, dar cu adevărat, oamenii cu care destinul te-a unit.”
Gândurile către sine însuși ne îndeamnă la înțelegerea filosofiei ca atitudine existențială, ca mod de a trăi așa cum îl adoptaseră stoicii: „În curând, tu vei fi cenușă sau un schelet, și un nume sau nici măcar un nume; și numele: un zgomot și un ecou. […] Oricând și oriunde m-aș fi aflat, am fost un om fericit. Și este un om fericit cel care își asigură un destin fericit; și destinul fericit înseamnă atitudini bune ale sufletului, impulsuri bune, fapte bune.” Stoicul se simte pe deplin liniștit, liber, invulnerabil atunci când totdeauna este în slujba binelui, când crede în valoarea absolută a persoanei umane. Stoicismul a cultivat exercițiul de concentrare asupra clipei prezente pentru a trăi ca și când am vedea lumea pentru întâia și ultima oară, pentru ca prin prezența clipei trăite să înțelegem totalitatea timpului și a lumii. Citind Gânduri către sine însuși întâlnim nu atât un sistem, cel al stoicismului, la care Marcus Aurelius se referă constant și firesc, ci un om, un om de bună-voință, care se examinează și se critică pe sine, caută cuvintele care îl vor ajuta să cultive binele moral, care va da intensitate fiecărei clipe.