De mai bine de un secol, spirite luminate, oameni cu privirea lucidă și capacitatea de a sonda profunzimile au citit semnele timpurilor și au văzut marile pericole care amenințau civilizația occidentală; amintim aici numele lui Paul Valéry (Criza Spiritului și Privire asupra lumii actuale), Oswald Spengler (Declinul Occidentului), Julius Evola (Revoltă împotriva lumii moderne) sau René Guénon (Criza lumii moderne și Domnia cantității și semnele vremurilor). Prima dintre lucrările lui René Guénon, menționate mai sus, a apărut în anul 1927, cea de a doua în 1945, ambele la Editura Gallimard. După decenii în care numele lui René Guénon era rareori menționat în publicistica românească, cărțile sale au început să fie traduse în limba română, Editura Herald asumând misia de a edita corpusul scrierilor guénoniene. De curând a apărut o nouă ediție din Domnia cantității și semnele vremurilor, București, Editura Herald, traducere din limba franceză de Teodoru Ghiondea, colecția „Philosophia perennis”, 2022, 318 p. „De când am scris Criza lumii moderne, evenimentele nu au făcut decât să confirme din plin și mai ales prea repede toate ideile pe care le expuneam despre acest subiect, cu toate că le-am abordat în afara oricăror preocupări pentru «actualitatea» imediată, precum și a oricărei intenții «critice», zadarnice și sterile. […] Astfel, dacă lumea modernă, considerată în sine, constituie o anomalie și chiar un gen de monstruozitate, nu este mai puțin adevărat că, situată în ansamblul ciclului istoric din care face parte, ea corespunde exact condițiilor unei anumite faze a acestui ciclu, cea pe care tradiția hindusă o desemnează ca perioada extremă a lui Kali-Yuga”, scria René Guénon în „Cuvânt-înainte” la Domnia cantității și semnele vremurilor.
Gânditorii amintiți mai sus discern în lumea modernă pericole și incertitudini, amenințări, inadaptări, capcane ale democratismului și egalitarismului, creșterea haosului social, prăbușirea sistemelor filosofico-religioase, disoluția sacrului, expansiunea puterilor distructive. Era tabloul care se înfățișa gânditorilor europeni martori ai declinului civilizației europene aflată în căutarea unor soluții. La capătul opus al lumii, gânditorul indian, format intelectual în Anglia, Sri Aurobindo constata în Ciclul uman și Viața divină că existența construită de om a devenit de neguvernat prin enormitatea și complexitatea sa, că civilizația a creat mai multe probleme decât a putut rezolva, că a multiplicat nevoile artificiale și dorințele excesive pe care forța sa vitală nu este suficienta pentru a le rezolva. Înțeleptul de la Pondichery constată că soluțiile care fuseseră avansate, de ordin rațional și științific, vizând economia și viața socială erau incapabile să rezolve situația îngrijorătoare.
René Guénon, bun cunoscător al lumii occidentale cât și a celei orientale, nu se mărginea doar la constatarea triumfului subversiunii, nu era doar un martor pasiv al pierderii unei lumi a spiritualității, ci era un om care cerea tuturor sa lucreze la urgenta pregătire a viitorului. Într-un articol publicat în „Regnabit”, iunie 1926, („Reforma mentalității moderne”) și reluat în deschiderea volumului Simboluri ale științei sacre, René Guénon susține că „Civilizația modernă apare în istorie ca o adevărată anomalie: dintre toate civilizațiile cunoscute nouă, ea este singura care s-a dezvoltat într-un sens pur material și singura care nu se sprijină pe nici un principiu de ordin superior. Această dezvoltare materială, care durează de mai multe secole și care a luat un ritm din ce în ce mai accelerat, a fost însoțită de o regresie intelectuală imposibil de compensat. […] Un singur exemplu ar fi suficient pentru a realiza întinderea acestei regresii: Summa theologica a Sfântului Toma de Aquino era, la vremea sa, un manual pentru uzul studenților; unde s-ar mai putea găsi astăzi niște studenți capabili să-l aprofundeze și să-l asimileze?”
Ce semnifică termenii calitate și cantitate pentru René Guénon? Orice dicționar sau enciclopedie redactate într-o limbă modernă (obsesiv termen!) ne arată că fiecare termen are mai multe semnificații în funcție de domeniul la care se aplică. Calitatea este o categorie filosofică desemnând totalitatea însușirilor esențiale în virtutea cărora un lucru sau un fenomen este ceea ce este, deosebindu-se de alte lucruri; în accepțiunea obișnuită calitatea desemnează o însușire bună, ceva de valoare. Cantitatea este o categorie filosofică referitoare la unul din modurile de existență ale materiei, care indică aspectul măsurabil din punctul de vedere al numărului, greutății, dimensiunilor; în mod curent, cantitatea desemnează tot ceea ce poate fi numărat sau măsurat și se exprimă prin numere sau unități de măsură. Pentru René Guénon „calitatea și cantitatea sunt considerate, în general, ca fiind doi termeni complementari, chiar dacă, în mod sigur, suntem adesea departe de înțelegerea rațiunii profunde a acestei relații”; el apropie înțelegerea acestor doi termeni de dualitatea Purușa și Prakriti, conform doctrinei hinduse dragi ezoteristului francez, dar nu putea evita perechea terminologică aristotelică esență și substanță. Pentru Aristotel „Cantitatea se numește ceea ce este divizibil în două sau mai multe părți imanente, dintre care fiecare reprezintă prin natură ceva individual și determinat”; „Calitate se numește, într-un sens, diferența pe care o conține Ființa, precum omul este un animal cu o anumită calitate, întrucât este biped, calul este un animal cu o altă calitate, întrucât este patruped.”
Pentru a da consistență structurii argumentative a demersului său, René Guénon folosește distincția scolastică, moștenită de la Stagirit, între materia prima și materia secunda, cea dintâi fiind substanța universală, cea de a doua fiind substanța în sens relativ. Materia secunda „cu toate că este latura potențială a unei lumi sau a unei ființe, nu este niciodată putere pură; nu există putere pură în afară de substanța universală, care nu se situează numai dedesubtul lumii noastre ci și sub ansamblul tuturor lumilor sau al tuturor stărilor care sunt cuprinse în manifestarea universală”, afirmă René Guénon. Cu temeinice referiri la Toma de Aquino, Descartes sau Leibniz, René Guénon scrie despre cantitatea continuă și cantitatea discontinuă, adică despre mărime și număr, despre întinderea spațiului și determinările timpului, pentru a se apropia de substanța teoriei sale privitoare la cantitatea care va predomina asupra calității. „Este suficient să arunci o privire în jur pentru a constata strădania de a reduce totul la uniformitate, că este vorba despre oameni sau despre lucrurile în mijlocul cărora trăiesc și este evident că un atare rezultat nu poate fi obținut decât suprimând, pe cât posibil, orice distincție calitativă”, notează cu amărăciune René Guénon.
Privind aspectele mai mult cantitative ale polului substanțial și mai puțin calitative ale polului esențial, Guénon surprinde una dintre dominantele manifestărilor lumii moderne și anume uniformitatea, tendință susținută de concepțiile egalitariste, care vor să instaureze o lume tot mai „artificială” în care conceptul de artifex atât de prețuit de cei din vechime să dispară nu numai din practică ci și din limbajul curent. Locul meseriei văzută ca o arta este luat de activitatea mecanică în care omul este un anonim care privește cu ochi goi un simplu panou, este un anonim al „masei” devenită o colecție de indivizi asemănători. Cele menționate aici au un ecou și în plan spiritual anume că totul este accesibil tuturor, ceea ce este un gen de nivelare inferioară în care calitatea este sacrificată cantității. Asistăm la o despuiere a învățăturii tradiționale de ceea ce ține de esența sa, la o încercare de anihilare a tot ceea ce ține de secret, de subminare a spiritualității. „Adevărul este că acest spirit modern, la toți aceia care sunt afectați de el într-o măsură oarecare, implică o adevărată ură fața de secret și fața de tot ce-i seamănă mai mult sau mai puțin, în orice domeniu ar fi; […] Mentalitatea modernă este astfel constituită încât nu poate suporta nici un secret, nici chiar o rezervă; astfel de lucruri, pentru că le ignoră rostul, nu îi apar decât ca «privilegii» stabilite în folosul unora și ea nu poate suporta nicio superioritate”, scrie René Guénon. Oamenii zilelor noastre își doresc o lume (modernă ?) în care noțiunile de secret, mister, ascuns să fie înlocuite de termeni ca „public”, „accesibil”, „egalitar”. Denigrarea la care este supus esoterismul își are originea în străvechea eroare constând în anatemizarea a ceea ce scapă înțelegerii comune. Să amintim dușmanilor esoterismului reproșul lui Alexandru cel Mare adresat învățătorului său, filosoful Aristotel, când acesta din urmă a publicat lecțiile pe care i le predase în particular: „N-ai făcut bine publicând lecțiile acroatice, căci prin ce voi putea să fiu mai presus de alții, dacă lecțiile prin care am fost educat vor fi comune tuturor?”, întreabă Alexandru. „Mi-ai scris despre lecțiile acroatice, socotind că eu trebuie să le țin ascunse. Să știi că eu le-am publicat și nu le-am publicat. Căci ele sunt inteligibile numai pentru cei ce m-au ascultat”, îi răspunde Aristotel. Raționalismul născut din filosofia lui Descartes a cultivat tendința modernă a simplificării, a reducerii lucrurilor la elementele lor inferioare; să nu uităm că însuși Descartes avea o „proastă părere” numai când auzea cuvântul arcanum. Satisfacția imediată în ordinea cunoașterii, simplificarea și uniformizarea tuturor lucrurilor vor fi fundamentele „domniei cantității”.
Raționalismul, nu în sens filosofic, face pereche cu materialismul formal, amândouă conturând „viața obișnuită” din care a fost eliminat caracterul sacru, ritual sau simbolic al modului tradițional de a trăi. Discutând despre realizarea, în epoca modernă, a unei lumi conforme cu concepția materialistă, René Guénon introduce termenul de „solidificare”: „corpurile solide prin densitatea și impermeabilitatea lor dau mai bine decât orice altceva iluzia «materialității»”. Privind și analizând ansamblul a ceea ce constituie civilizația modernă, René Guénon constată că „totul pare din ce în ce mai artificial, denaturat, falsificat. […] Acțiunea anti-tradițională trebuia în mod necesar să aibă în vedere, în același timp, atât schimbarea mentalității generale, cât și distrugerea tuturor instituțiilor tradiționale în Occident.” Odată schimbată mentalitatea, instituțiile care nu mai corespundeau erau lesne distruse; lumea modernă devenea un spațiu al civilizației mecanice și concentraționare, iar omul o unitate pur numerică. Deviere, subversiune, răsturnarea simbolurilor sunt factorii care în opinia lui René Guénon lucrează discret mai întâi, apoi tot mai viguros la ruinarea lumii tradiționale. Este o viclenie diabolică prin care subversiunea atribuie simbolismului organizațiilor autentic tradiționale sensuri inversate, deformate, interpretări răstălmăcite care determină o atitudine potrivnică esoterismului, tradiționalismului: „Represiunea atacă esoterismul direct, denigrarea dintr-o parte, denaturarea din spate. Represiunea vine mai ales de la autorități, denigrarea de la indivizi sau popor, denaturarea de la intelectuali”, scria Pierre Riffard, universitar francez a cărui subiect de teză de doctorat, L’Idee de l’esoterisme, a fost între anii 1973-1980 refuzat de mai mulți conducători. În cele din urmă, Jean Deprun a condus teza susținută în 1987, la Sorbona, teză bine primită de specialiști. Avea dreptate Marie-Madelaine Davy să se întrebe „Cui îi este frică de esoterism?”.
René Guénon vorbea despre o lume, lumea modernă, care cultiva cu entuziasm falsificarea tuturor lucrurilor, confuzia intelectuală, neînțelegerea voluntară, ignoranța față de ceea ce are un vădit caracter tradițional, starea de confuzie, dezordine și dezechilibru. Cu astfel de mijloace, profilul unui om lipsit de repere trainice devine ușor de configurat, omul supus facilului, nesemnificativului, chemărilor pseudo-spirituale, falselor profeții, imitațiilor. Toate acestea sunt semne prevestitoare ale „sfârșitului unei lumi”. „Dacă vrem să ajungem la realitatea cea mai profundă, putem spune cu toată rigoarea că «sfârșitul unei lumi» nu este niciodată și nu poate fi vreodată altceva decât sfârșitul unei iluzii”; sunt cuvintele cu care se încheie cartea lui René Guénon Domnia cantității și semnele vremurilor.
René Guénon constată că modernitatea este inaderentă la principiul metafizic și atribuie lumii moderne statutul de anomalie care va fi îndreptată, depășită, o lume care va renunța la prerogativele sinucigașe (individualism, materialism, raționalism) pentru a reveni la principiile altădată comune Orientului și Occidentului. Ernst Junger era convins că „Timpul restaurează măsura”, ceea ce înseamnă că omul „modern” se poate simți „contemporan” cu predecesorii săi și cu anticipație cu urmașii săi, ceea ce vrea să spună că adevărata cultură dezvoltă simultan sensul prezentului și conștiința continuității. Aceasta nu invalidează diagnosticul guénonian asupra caracterului anti-tradițional al modernității, dar lasă să se vadă slaba preocupare a lui Guénon pentru a găsi noi modalități de acces la Tradiție. Opoziția Tradiție/modernitate ține de jocul permanent al actualului cu inactualul. Firul tradiției s-a rupt și nu poate fi reînnodat, va trebui să redescoperim trecutul pe cont propriu, să-i descoperim autorii ca și cum nimeni nu i-ar fi citit înaintea noastră, să evităm formele culturale exterioare și să mergem către sensul adevărat al Tradiției. Lumea de dinaintea „lumii moderne” nu mai poate fi recreată la scară macro, totul ține de o rezistență interioară, de o reconstrucție în care suntem privați de orice contact material cu trecutul; omul va căuta și va găsi în el însuși, doar în el însuși, mijlocul de a ajunge la centrul însuși al existenței. Guénon reproșează lumii moderne că nu a știut să se doteze cu mijloace critice pe măsura crizei care o caracterizează. Baudelaire detesta lumea modernă pentru trivialitatea sa, pentru triumful spiritului burghez, pentru cultivarea tranzitoriului, fugitivului și contingentului, pentru mecanizarea oarbă și mercantilismul cinic, pentru desconsiderația față de Frumos și de Ideal, pentru ceea ce mai târziu René Guénon va numi Domnia cantității.
Taguri: cantitate, esoterism, modernitate, René Guénon, spirit tradițional