Primele trei grade acordate într-o lojă albastră culminează cu gradul de maestru, care gravitează în jurul legendei lui Hiram. Deși Hiram, meșteșugar genial, este un personaj biblic menționat în Vechiul Testament în Cartea regilor III și în Cronici II, în legătură cu construcția Templului de la Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon, legenda lui Hiram pătrunde relativ târziu în conștiința europeană modernă, la începutul secolului al XVIII-lea. În Cartea regilor este lăudată priceperea sa artizanală: „Și a trimis regele Solomon și a luat pe meșterul Hiram din Tyr. Acesta era fiul unei văduve din seminția lui Neftali. Tatăl lui, un tirian, era arămar; era și Hiram plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de a face orice lucru din aramă. Și a venit la regele Solomon și a făcut tot felul de lucruri. A turnat pentru pridvor doi stâlpi de aramă. Și a așezat stâlpii în pridvorul templului, punând un stâlp în partea dreaptă și dându-i numele de Iachin; și pe celălalt stâlp în partea stângă, dându-i numele de Booz”. Odată terminate lucrările la templu, Hiram iese din istorie și intră în legendă, viața și moartea sa se transformă în mit inițiatic, devine mitul fondator al noii instituții speculative care se răspândea în Europa începutul de secol XVIII – masoneria.
În masonerie, moartea maestrului este una simbolică și are menirea de a actualiza misterul original; moartea inițiatică este repetiția dramei primordiale care amintește necesitatea morții pentru a trece la o altă înțelegere a universului. În moartea din ceremonia inițiatică, candidatul moare pentru sine, prin întreita moarte fizică, sufletească și mentală, o moarte care premerge renașterii într-un nou Hiram. În 1814, Goethe scria poemul Nostalgie preafericită, în care ultimul catren era o trimitere evidentă la legenda lui Hiram, la devenirea lăuntrică. Poemul lui Goethe se încheie cu vers misterios care încă dă de gândit: „Mori și devino!” Legenda lui Hiram nu putea să nu hrănească imaginarul scriitorilor romantici, una dintre cela mai izbutite redări literare fiind cea a lui Gerard de Nerval, povestea „Makbenah” din capitolul „Nopțile Ramazanului” din volumul Călătorie în Orient. La capătul fiecărei zile de muncă, Adoniram inspecta șantierul; încercând să iasă prin poarta de la apus, Adoniram este oprit de un companion care îi cere cuvântul de trecere al maeștrilor; refuzând să divulge acest secret, Adoniram este lovit în cap cu un ciocan. Apoi, la porțile de la răsărit și de la miazănoapte alți doi companioni îi cer din nou parola, fiind de asemenea refuzați. În urma loviturilor primite, Adoniram moare, cei trei asasini îngropându-i trupul, unul dintre ei înfigând în pământ o ramură de acacia. După câteva zile de căutări, trupul lui Adoniram este descoperit; cei care l-au căutat au jurat că primul cuvânt rostit când vor descoperi trupul maestrului să devină noul cuvânt de trecere: acesta avea sa fie Makbenah.
Ritualul gradului de maestru încheie seria gradelor acordate într-o lojă albastră și este urmat, în Ritul Scoțian Antic și Acceptat, de o frumoasă succesiune de grade, numite Grade de Perfecție, fiecare grad reprezentând un univers în el însuși, fiecare având o amplă învățătură simbolică și ritualică care deschide noi orizonturi spirituale. Un autor francez, Claude Guérillot, care a studiat cu acribie învățătura gradelor de perfecție, scria că separarea care s-a instaurat între ceea ce numim „grade albastre” și „grade înalte” este în adevăr o erezie inițiatică. Cel care se oprește la gradul al treilea poate pretinde că a primit totalitatea inițierii masonice, dar va rămâne un ignorant față de Hiram despre care pretinde că într-o seară s-ar fi reîncarnat în el; nu va ști niciodată ce înlocuiesc cuvintele substituite, va rămâne un „inițiat incomplet”. S-a scris mult despre învățătura gradelor de perfecție și voi aminti aici câteva cărți scrise de autori francezi în ultimele trei decenii: Jean-Pierre Bayard, Le Symbolisme maçonnique traditioérillot, Les loges de perfection și Le Rite de Perfection; Irène Mainguy, Symbolique des Grades de Perfection et des Ordres de Sagesse; Paul Naudon, Histoire, rituels et tuileur des Hauts Grades Maçonniques; Jean-Claude Mondet, La maîtrise parfaite. Etude des degrés de Perfection du Rite Ecossais Ancien et Accepté. În linii generale, în fiecare din aceste cărți parcursul este identic: în cazul fiecărui grad este prezentat ritualul, simbolismul instrumentelor, bateria, semnul penal, cuvântul de trecere, decorurile și bijuteriile. O carte recent apărută, având ca autoare pe Sylvie Monpoint, ne propune un parcurs original: Le Symbolisme des degrés maçonniques de Perfection. Approche transversale, Paris, Maison de Vie Editeur, Collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2023, 228 p. Până la această recentă apariție editorială, Sylvie Monpoint a mai publicat: La Peau devoilée ou la dimension spirituelle de la peau; Zorro, un initié sous le masque; La Peau de Sagesse și La Peau dans l’initiation maçonnique, apărută tot la MdV, carte pe care am prezentat-o pe acest site, în octombrie 2021. Doamna Sylvie Monpoint este de mai bine de 25 de ani membră a Marii Loji Feminine a Franței, și lucrează în Ritul Scoțian Antic și Acceptat. În afara templului, este medic dermatolog într-o clinică din Montpellier, ceea ce poate fi o explicație a faptului că Sylvie Monpoint vede în piele mai mult decât o anvelopă protectoare, vede o barieră comunicantă, o frontieră între înlăuntru și în afară, o frontieră care are o nebănuită dimensiune spirituală.
Așadar în locul clasicei prezentări obișnuite, liniare, Sylvie Monpoint propune o viziune nouă, transversală, abordând legenda lui Hiram, organizarea lojii, decorurile, numerele, timpul lucrărilor, semnele și atingerile, cuvintele, călătoriile în înlănțuirea lor, oferindu-i cititorului posibilitatea ca prin abordarea transversală să poată surprinde coerența inițiatică a parcursului propus de Ritul Scoțian Antic și Acceptat de la Maestru Secret până la Sublim Mason, trecând prin gradele de Maestru Perfect, Secretar Intim, Magistrat și Judecător, Intendent al Construcțiilor, Ales al celor nouă, Ilustru ales al celor 15, Sublim Cavaler Ales, Mare Maestru Arhitect, Cavaler al Arcului Regal. Legenda lui Hiram apare succesiv de la narațiunea morții maestrului, în ritualul gradului trei, depunerii trupului lui Hiram într-una dintre criptele templului, în ritualul gradului 4, funeraliile maestrului, îngroparea sa în centrul unei mari săli, separată de Templu, cu toate onorurile cuvenite unui mare om, în ritualul gradului 5, relatarea incidentului diplomatic, în ritualul gradului 6, cu care se încheie gradele de doliu. Instituirea funcției de Magistrat și Judecător, pentru Johaben, va fi semnul unei adevărate asceze, a unei vigilențe permanente asupra Sfintei Sfintelor, cultivarea armoniei în ceea ce privește dimensiunile materiale și spirituale, în ritualul gradului 7. În gradul 8 vor fi numiți conducătorii celor cinci ordine arhitecturale, cei cinci angajându-se sa reia lucrările din profunzimile pământului, unde va fi camera secretă, învățătura gradului fiind că pentru a te înălța la cele mai înalte sfere ale cunoașterii, trebuie mai întâi să cobori în tine însuți. În gradul 9, al pedepsirii ucigașilor lui Hiram, sunt aleși dintre maeștri nouă care vor porni în căutarea vinovaților de abominabila crimă; unul dintre ei, Abiram, se ascunsese într-o peșteră, Johaben fiind cel care l-a găsit și ucis, încălcând porunca lui Solomon. Coborârea în sine ori de câte ori este nevoie, pentru a recunoște ucigașul adormit, evitând astfel să facă un rău, este pilda acestui grad. Următorul grad al perfecției, al zecelea, este tot al răzbunării uciderii lui Hiram; Sterkin și Osterfut sunt prinși și executați, trupurile lor fiind aruncate ca hrană animalelor sălbatice; este lecția care-i învață pe masoni să-și îndrume și stăpânească energiile, să pună pulsiunile sub guvernanța spiritului. Cel de-al 11-lea grad este al recompensării zelului și muncii celor 15 aleși care au văzut în ei lumina care este adevărul care-i va călăuzi în orice împrejurare. Prin gradul de Mare Maestru Arhitect, masonii vor înțelege să cultive capacitatea de a desăvârși propria construcție interioară. Gradul al 13-lea ne transpune în vremea de după invazia lui Nabucodonosor asupra poporului lui Israel, după ce armatele sale distruseseră Templul. Văzând ruinele, trei pelerini s-au apropiat și au început să examineze perimetrul Templului, dând peste o fântână în adâncul căreia strălucea un obiect; unul dintre pelerini a coborât, descoperind o bijuterie care era Delta pe care Hiram gravase numele inefabil. Legenda descrie parcursul care a permis regăsirea cuvântului adevărat. Gradul al 14-lea încheie ciclul Perfecției printr-o legendă indisociabilă de cea din gradul precedent. Înainte de construcția Templului, Marele Arhitect al Universului îi apare în vis lui Enoh pe care îl duce în vârful unui munte unde îi arată o placă de aur triunghiulară pe care era gravat adevăratul său nume. Revenit pe pământ, Enoh sapă nouă bolți suprapuse, confecționează o placă de aur cu pietre prețioase, o pecetluiește pe o piatră de agat de aceeași formă și duce totul sub cea de-a noua boltă. Gravase numele și era singurul care știa de existența arcadelor și de comoara pe care o adăposteau. Pronunțarea numelui a fost pierdută, până când va fi nou comunicată lui Moise, pe muntele Sinai. „Într-o succesiune permanentă de ridicare (gradele 4, 5, 7, 11, 12) și de coborâre (gradele 6, 8, 9, 10, 13) ea (sora, n.n.) ajunge la cea mai profundă Tradiție prin Enoh, Inițiatul care inițiază, primul care a invocat Numele sacru, și la ce este mai profund din ea însăși în această boltă sacră unde strălucește Sursa originală”, scrie Sylvie Monpoint la capătul acestui excurs prin legendele Gradelor de Perfecție.
Cele menționate în rândurile de mai sus dau seamă de metoda folosită de Sylvie Monpoint, abordarea transversală, care taie ceva de-a curmezișul, preluată din științele educației, se dovedește aici o viziune nouă, originală, care conduce cititorul pe drumul perfecțiunii. Citind prima secțiune a cărții, cea despre legenda lui Hiram, sub ochii cititorului se derulează succesiv povestirile de la uciderea maestrului până la înscrierea numelui inefabil pe placa de agat și așezarea ei în cea de-a noua boltă. Aceeași metodă de prezentare succesivă este folosită și în abordarea celorlalte teme care conturează învățătura, simbolismul și semnificația ritualurilor Gradelor de Perfecție din Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Ultimele capitole ale cărții sunt propuneri de lectură morală și lectură inițiatică. Pentru fiecare grad, Sylvie Monpoint alege un mesaj principal, o dimensiune morală care este un îndemn la practicarea virtuții, la ascultarea vocii conștiinței, la respectarea demnității ființei umane. Lecturile inițiatice pornesc de la tabloul lojii, specific fiecărui grad, și în care masonul citește în filigran labirintul de simboluri care îl duc de la materialitatea pământului la straturile înalte ale cerului. Progresia inițiatică este un lung proces de spiritualizare, o cale de trezire a conștiinței, o experiență trăită în forul interior, o căutare, o întâlnire a Luminii.
Ritualurile masonice își învață adepții că nici un grad nu învață o singură lecție, după cum nici un grad nu se învață într-o singură lecție. Unul dintre îndemnurile constante este la evitarea culegerii fructelor universale ale vanității, cu mult mai tentante, dar care îl privează pe mason de a fi el însuși. Nu succesul lumesc îl va călăuzi pe cel aflat în căutarea Luminii, Adevărului și a Cuvântului pierdut, ci neobosita strădanie de a nu rămâne la suprafața lucrurilor. Calea inițiatică este întreaga lecție esoterică ce se degajă din simbolismul luminii; masoneria este o cale privilegiată deschisă tuturor celor care consideră că misiunea spirituală a omului și perfectibilitatea sa pe calea iubirii și cunoașterii sunt fundamentale și intangibile, permanente și universale. Masoneria nu oferă nici un adevăr revelat, nu este o dogmă, este în schimb o cale spirituală, esoterică și inițiatică, o construcție spirituală ridicată cu Forță, răspândind Frumusețe, susținută de Înțelepciune.