În căutarea cuvîntului pierdut

Francmasoneria este una dintre instituţiile lumii moderne care propune o cale care să-l apropie pe om de înalta spiritualitate; evident, pe cel care încearcă un itinerariu al căutării spirituale. Dacă aproape întreg corpul masonic recunoaşte că masoneria practicată cu asiduitate şi bună credinţă provoacă o transformare a personalităţii, nu puţini au fost cei care au căutat să descifreze care sînt reperele parcursului iniţiatic care determină o schimbare profundă a modului de a te raporta la lume şi la semeni. Una dintre aceste încercări îi aparţine lui Jacques Thomas în recenta sa carte A la recherche de la parole perdue, Bonneuil-en-Valois, coll. „Francmaçonnerie”, 2009, 320 p.  Convins că ucenicul nu află multe lucruri, în afara semnelor şi atingerilor, că de altfel nici companionul nu face prea paşi evidenţi, Jacques Thomas caută să facă accesibilă calea spirituală pe care merge maestrul mason.

Jacques Thomas propune o abordare a gradului de maestru dintr-o perspectivă deschisă către multitudinea surselor din care se revendică acest grad care încheie parcursul în lojile simbolice şi îl deschide către învăţătura lojilor de perfecţie. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă,ea intrînd în conştiinţa europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meşteşugar genial, este un personaj biblic menţionat în Cartea regilor III şi în Cronici II, în legătură cu construcţia Templului de al Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Odată terminate capodoperele sale, Hiram Abif iese din istorie, dar figura sa intră în legendă, viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al noii instituţii speculative care se răspîndea cu repeziciune în Europa începutului de veac XVIII. Jacques Thomas reaminteşte un anume proces de decreştinare a masoneriei în secolul al XIX-lea, care nu a deturnat sensul iudeo-creştin al masoneriei, dar l-a făcut mai greu de sesizat; el mai aminteşte un fapt important, care însă se spune mai rar, şi anume că jurămîntul depus de candidat pe Cartea Legii Sacre, fiecare candidat jurînd pe cartea religiei sale, îl priveşte pe mason doar în timpul jurmîntului, restul parcursului masonic fiind ghidat de Biblie. Jacques Thomas face cîteva precizări asupra limbii de origine a Bibliei, asupra stilului şi compoziţiei Bibliei.

Fără a intra în interminabila dispută asupra originilor masoneriei speculative, dacă aceasta este o continuare a societăţilor de constructori sau dacă este o creaţie ex nihilo, Jacques Thomas reaminteşte cîteva din marile curente intelectuale ale Europei în pragul epocii moderne, începînd cu celebrele Old Charges, continuînd cu prezentarea cîtorva elemente din gîndirea lui Marsilio Ficino, Pico della Mirandola, Johannes Reuchlin, Villard de Honnecourt, Philibert de l’Orme, dar şi a deschiderilor pe care le-a adus în conştiinţa europeană modernă Royal Society şi mişcarea rozicruciană.

Legenda gradului de maestru nu este marcată numai de viaţa şi moartea maestrului Hiram, ci şi de pierderea cuvîntului, cuvîntul pierdut fiind o temă care revine pe parcursul mai multor grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, dar şi în alte rituri. Tradiţia spune că numele divin, sub forma scrisă a unei tetragrame, i-a fost revelat lui Moise pe muntele Horeb, iar cînd Moise a cerut lui Dumnezeu să-i spună care este numele său, Dumnezeu i-a răspuns printr-o frază care încă suscită interpretări: Eu sînt Cel ce sînt (Ieşirea 3, 14). În acest nume, El este, Jacques Thomas vede nu numai afirmaţia că Dumnezeu este Fiinţa supremă şi primă, ci „afirmaţia că Dumnezeu este Fiinţa a cărei esenţă este de a fi, în manieră absolută, în vreme ce a celorlalte fiinţe este de a fi aici sau acolo. Biblia nu este un text de metafizică nici de teologie speculativă, dar aici ea întîlneşte doctrina metafizicienilor şi a teologilor care spun că Dumnezeu este Fiinţa a cărei esenţă este identică cu existenţa sa, în vreme ce pentru alte fiinţe esenţa diferă de existenţă”. După aceste consideraţii teoretice, Jacques Thomas face o incursiune în ritualurile masonice ale diferitelor rituri şi grade în care se fac referiri la numele divinităţii şi la cuvîntul pierdut, pentru a încheia cu o digresiune asupra posibilei distincţii între logos şi cuvînt, între concepţiile lui Filon şi Ioan despre cei doi termeni. Volumul se încheie cu citeva anexe în care autorul, pornind de la relativ puţinele cunoştinţe şi de la confuziile care dăinuie în jurul cabalei, prezintă punctele de interes ale cabalei şi influenţa sa asupra spiritualităţii masonice, cabala iudaică şi cabala creştină, dar şi uriaşa contribuţie la redescoperirea cabalei în Renaştere datorată lui Pico della Mirandola şi lui Johannes Reuchlin.

Cartea lui Jacques Thomas este fructul unor îndelungi meditaţii, lecturi şi cercetări (este autor al mai multor cărţi despre esoterism şi masonerie ca singur autor sau în colaborare cu Frederik Tristan, Edouard Maisondieu şi Jean Lhomme) şi este deopotrivă un îndemn la studiu şi la o reflecţie profundă asupra înţelesurilor legendelor altor grade în care masonul este în căutarea cuvîntului pierdut şi regăsit, şi este suficient să amintim aici cubul de agat pe care era gravată tetragrama numelui divin, care apare în ritualul gradului de Maestru Perfect, sau tulburătorul grad al Cavalerului Crucii şi al Trandafirului.