Melchisedec

Către sfîrşitul anului trecut, Editura Herald oferea traducerea românească a cărţii lui Jean Tourniac Melchisedec sau tradiţia primordială; cartea a apărut în colecţia „Philosophia perennis”, titlul colecţiei spunînd  mult despre strădania editurii bucereştene de a redescoperi omului contemporan afundat într-un materialism sfîşietor bucuria cunoaşterii Tradiţiei. Philosophia perennis este cea care permite dialogul cu toate tradiţiile spirituale ale lumii, iar colecţia Editurii Herald ne-a apropiat de Guénon, Schuon, Burckhardt, de realizarea şi iniţierea spirituală, de ochiul lumii sau de esoterismul islamic.

Cartea lui Jean Tourniac are o istorie, din care autorul reţine sec că regrupează elementele unei teze de doctorat care nu a mai putut fi susţinută din cauza suspendării unor discipline de învăţămînt. Întîmplarea mi-a reamintit un aspect din parcursul intelectual al unui conaţional al lui Jean Tourniac, şi anume Pierre Riffard.  Între 1973 şi 1980, subiectul propus de Pierre Riffard –L’idee d’esoterisme– a fost refuzat succesiv de V. Jankelevitch, G. Friedman, P. Ricoeur, A.J. Festugiere, J. Richer, G. Vallin, J.L. Sala-Molins, J. Servier sau F. Courtes care au invocat tot felul de motive şi pretexte în intenţia vădită de a evita un subiect incomod şi care, în opinia lor, i-ar fi pus într-o situaţie delicată în ochii lumii academice! Nimic mai fals, la Ecole des hautes etudes en sciences sociales exista din anii 1970 o catedră dedicată curentelor esoterice moderne, care a fost condusă de Francois Secret, apoi de Antoine Faivre, iar în prezent de Jean-Pierre Brach. Totuşi, prin intermediul lui Robert Amadou, bun cunoscător al esoterismului, Pierre Riffard l-a întîlnit pe Jean Deprun, profesor la Paris I Pantheon-Sorbonne, care i-a îndrumat teza de doctorat susţinută în 1987!

Studiul lui Jean Tourniac este unul dedicat unui personaj biblic, un personaj dincolo de naşterea omenească: Melchisedec, preot şi rege al Salemului, iar cercetarea sa verifică temeiul ecuaţiei Tradiţie primordială=Melchisedec. Temeicul studiu al cărturarului francez este structurat pe cinci mari secţiuni, fiecare oferind o privire cuprinzătoare asupra acestui personaj în marile tradiţii religioase monoteiste, în gîndirea lui René Guénon sau în iniţierea sacerdotală. René Guénon este autorul unui studiu despre Melchisedec, dar şi a unor cărţi despre tradiţia primordială care îi jalonează parcursul lui Jean Tourniac; Guénon raportează întreaga doctrină tradiţională şi legitimitatea organizaţiilor ce vehiculează o „influenţă spirituală” la principiul tradiţiei primordiale, şi tot el va pune în corespondenţă pe trimisul şi îngerul cu personajul lui Melchisedec. Miezul cărţii lui Jean Tourniac este despre prezenţa şi locul lui Melchisedec în cele trei mari religii monoteiste care provin din Avraam. Remarcabile sînt paginile în care Jean Tourniac redă prezenţa lui Melchisedec în iudaism, în raporturile sale cu Avraam, Melchisedec fiind un martor al universalismului, nu garant al unei superiorităţi confesionale; despre Melchisedec, Elie Benamozegh scria: „Un personaj remarcabil, aproape enigmatic, îşi face o scurtă apariţie, dar cîtă lumină proiectează el”. Melchisedec este prezent şi în Coran, Jean Tourniac căutînd o explicaţie pentru prezenţa lui Melchisedec pe tărîm islamic, mai ales în ramura şiită unde angelologia are o importanţă excepţională. Una din secţiunile consistente ale cărţii este despre Melchisedec în creştinism, cu referire la texte biblice şi la patrologie, la teozofii creştini (cabalişti creştini, Jacob Boehme, Martinez de Pasqually, Louis Claude de Saint-Martin, Joseph de Maistre), la misticii creştini de limbă germană, la esoterismul şi sprijinul masonic faţă de conceptele guenoniene. Ultima secţiune a cărţii este despre Melchisedec şi iniţierea sacerdotală, cu o nouă referinţă la tradiţia primordială; este locul unde autorul scrie despre Ierusalim ca loc al păcii, despre Melchisedec ca rege al Dreptăţii, despre Ierusalimul pămîntesc şi Ierusalimul ceresc, despre iniţierea regală şi iniţierea sacerdotală. Melchisedec este în inima poporului ales, martorul chemării tuturor neamurilor la cunoaştere şi la slujirea adevăratului Dumnezeu. Nu spunea Maxim Mărturisitorul că „Melchisedec avea în el însuşi unicul Verb al Domnului, viu şi lucrător…El devine deopotrivă fără început şi fără sfîrşit, căci nu mai purta în el viaţa trecătoare şi schimbătoare, care are un început şi un sfîrşit, şi care este tulburată de multe pasiuni”?

Cartea lui Jean Tourniac, tălmăcită în limba română de George Scrima, este un argument că asupra Tradiţiei avem încă mult de zăbovit, că filiaţia rînduielii născute la Ierusalim ascunde enigme. Demersul Editurii Herald de a ne apropia de o lume pentru mulţi nebănuită este salutar, iar de acum eforturile sale dau contur unui domeniu care pentru mulţi se pierdea în ceaţa risipită de vînt!