Shibboleth

Shibboleth este cuvîntul de trecere la gradul de calfă/companion în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, ca şi în alte rituri, despre care ritualurile se mărginesc a spune că semnifică spicul de grîu prezent de altfel şi în planşa lojii calfelor.

Universitarul şi autorul de literatură masonică Philippe Langlet propune o analiză istorică, biblică, filologică şi simbolică în măsură să lumineze aspectele acestui cuvînt: Schibboleth. Le blé du ciel. Etude complète d’un mot de la franc-maçonneerie universelle, Bonneuil-en-Valois, Editions de La Hutte, collection „Franc-maconnerie”, 2010, 106 p. Dintre cărţile lui Philippe Langlet amintim: Des Rits maçonniques. I. Vécu initiatique et Franc-Maçonnerie, Dervy,1997; Des Rits maçonniques. II. Des outils pour changer, Dervy, 1998; Les plus belles prières des Franc-Maçons, Dervy, 2006; Les textes fondateurs de la Franc-Maçonnerie, Dervy, 2006.

Evocînd ipotezele avansate de Pierre Guillaume (speculativii ar fi preluat din bagajul teoretic al operativilor) şi de Andre Kervella care se întreabă de ce speculativii au adoptat un cuvînt care în scrierile vetero-testamentare apare o singură dată şi consideră că adoptarea sa nu a fost un gest deliberat, Philippe Langlet, dimpotrivă, crede că împrumutul cuvîntului a fost una deliberată şi că a fost folosită în optica transformării spirituale pe care o promova masoneria speculativă. Cuvîntul Shibboleth apare într-un ritual din 1744, apoi în celebra divulgare L’Ordre des Franc-Maçons trahi (1745): „Care este cuvîntul de trecere al Ucenicului? Tubalcain. Cel al Companionului? Shibboleth”. În timp unele ritualuri au folosit explicaţii mai ample, amintind episodul biblic în care este folosit acest cuvînt: „Atunci a adunat Ieftae toţi oamenii din Galaad şi s-a bătut cu Efraimiţii şi au bătut locuitorii Galaadului pe Efraimiţi, zicînd: „Voi sînteţi nişte fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim şi Manase”. Şi au luat Galaaditenii vadul Iordanului de la Efraimiţi şi cînd vreunul din Efraimiţi zicea: „Îngăduie-mi să trec”, atunci oamnii din Galaad îi răspundeau: „Nu cumva esti Efraimit?” Acela răspundea: „Nu!” Ei însă îi ziceau: „Zi Şibbolet”; el însă zicea: „Sibbolet”, că nu putea zice altfel. Atunci ei îl luau şi-l junghiau acolo la vadul Iordanului. Şi au căzut în vremea aceea din Efraimiţi patruzeci şi două de mii” (Cartea Judecătorilor 12, 4-6). Într-un studiu din 1986, despre Paul Celan, filosoful francez Jacques Derrida scria că „Efraimiţii erau cunoscuţi pentru incapacitatea de a pronunţa corect schi din schibboleth care devenea pentru ei, din acel moment, un nume impronunţabil”. Ph. Langlet citează şi alţi exegeţi, istorici sau cercetători ai limbilor semitice care au analizat „pronunţia defectuoasă”, „speech defect”, dar nuanţează arătînd că Biblia comportă mai multe grade de lectură, şi că „respectul discursului constă tocmai în a nu-l percepe în literalitatea sa. Dacă discursul de suprafaţă ne expune o incapacitate de a pronunţa un sunet, este necesar de a nu uita că Biblia, aşa cum am primit-o după secole de scriere şi de rescriere, a fost concepută pentru a preda lecţii, nu pentu a relata evenimente istorice, chiar dacă ea se întemeiază uneori pe astfel de evenimente care, rescrise, devin propriu-zis mitice. Esenţialul nu este totuşi niciodată acolo”.

Philippe Langlet face utile comparaţii între diferite traduceri ale Bilbiei de la sf. Ieronim pînă la Martin Luther pentru a vedea cum au evoluat explicaţiile asupra cuvîntului shibboleth. Sf. Ieronim, la începutul secolului al V-lea introducea explicaţia cuvîntului („sebboleth quod interpretatur spica„), pe care o va relua şi Wycliff la 1382, în prima traducere în engleză a Bibliei. În 1534, Martin Luther va explica shibboleth ca însemnînd spic de grîu (eher am Korn), adăugînd şi sensul de frontieră (landstrass). Într-o notă marginală a Bibliei de la Geneva din 1560 se arată că shibboleth înseamnă „cădere de apă” sau „spic de grîu”. Toate marile dicţionare biblice moderne reţin ambele sensuri ale cuvîntului: spic de grîu şi cădere/torent de apă, ambele trimiţînd la o dinamică, la o mişcare, la un flux de energie. Din această perspectivă, shibboleth este un cuvînt de trecere suficient sieşi; el evocă grîul şi abundenţa, este simbol al hranei spirituale; evocă deopotrivă cursul de apă, calm sau rapid, vertical sau orizontal, evocă trecerea care este o probă ontologică; cursul de apă poate evoca cursul evenimentelor din viaţa umană. A trece de cealaltă parte înseamnă a traversa pe partea unde totul este calm şi pace. „Ceea ce separă exilul de regat este fluxul. Pentru a traversa fluxul, trebuie articulat cuvîntul bun , sau a articula cuvîntul în mod corect , sau a spune cuvîntul în întregime. Condiţia noastră de umanitate ne face să-l pronunţăm rău, sau să articulăm un alt cuvînt. Noi îl avem, totuşi, noi ştim care este cuvîntul, dar nu îl putem spune. Este ca într-un vis în care omul vrea să se mişte şi nu o poate face întrucît corpul este prea greu. Rămîne imobil în somnul său şi în visul său, dar urlă pentru a se putea mişca. Dacă noi trebuie să mergem mai departe, prin instrucţia Maestrului care este în noi, şi prin propriile eforturi, pentru a trece fluviul/fluxul, va trebui să-l pronunţăm bine. Metoda este în limbaj. Limbajul este înrădăcinat în gîndire. Metoda este în gîndire”, afirmă Ph. Langlet.

Studiul profesorului Philippe Langlet este un exemplu de abordare a unei teme masonice despre care s-a scris puţin; impresionează abundenţa de informaţii şi analiza întemeiată pe lecturi şi comparaţii, nu pe speculaţii lipsite de temei şi, în cele din urmă, de orizont.