Mitul lui Osiris

Osiris este cel mai cunoscut dintre zeii vechiului Egipt, iar legenda lui Isis şi a lui Osiris este una care a înfruntat vremurile, dăinuind fără să-şi fi pierdut savoarea iniţială şi nu mai puţin iniţiatică.

Numele de Osiris a fost tradus ca „loc al creaţiei”, „bucurie a ochilor mei”, „fiinţă regenerată perpetuu”. După toate tradiţiile, el era un Rege legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna Egiptul, cel care i-a învăţat pe locuitorii văii Nilului să-şi cultive pămînturile şi să îngrijească viile; nu întîmplător, era glorificat în imnurile vechilor egipteni: „Tu eşti Nilul, zeii şi oamenii trăiesc prin inundaţiile tale”, „Tu eşti tată şi mamă a oamenilor, ei trăiesc prin respiraţia ta şi mănîncă din carnea trupului tău”. Trădat şi asasinat de Seth, fratele său, Osiris este înviat de soţia sa, regina Isis. Acesta este într-o formă simplificată mitul central al gîndirii egiptene, referinţă majoră a esoterismului iniţierii în misterele divine.

Cunoscutul egiptolog Christian Jacq, unind cu măiestrie competenţele de cercetător cu talentul literar, oferă o frumoasă interpretare a mitului: La Légende d’Isis et d’Osiris, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Voir l’essentiel”, 2010, 96 p. Acest mit, care în adevăr este mitul lui Isis şi al lui Osiris, cei doi fiind un cuplu model al instituţiei regale, garant al stabilităţii şi armoniei, permitea iniţiaţilor să înţeleagă misterul suprem: triumful vieţii asupra morţii. Mitul era pentru vechii egipteni o cale de cunoaştere care ducea către lumină. Texte ale înţelepciunii egiptene, datînd de mai bine de patru milenii, cum ar fi Textele piramidelor, Cartea morţilor sau Textele sarcofagelor, sînt cele care conturează mitul lui Isis şi al lui Osiris; acestor texte avea să li se adauge unul aparţinînd lui Plutarh, Isis şi Osiris, el însuşi iniţiat în misterele vechi egiptene. Un ecou al legendei lui Isis şi a lui Osiris este şi opera Flautul fermecat a lui Mozart, compusă într-o epocă de efervescenţă a căutărilor de a cunoaşte şi înţelege vechea civilizaţie egipteană. Tamino/Osiris şi Pamina/Isis reformează cuplul primordial, aflat la originea întregii armonii. Pamina, „femeia care nu se teme nici de noapte nici de moarte este Venerabilă şi va fi iniţiată”, îi spune lui Tamino: „Pretutindeni voi fi alături de tine. Te voi ghida eu însămi, iubirea mă va îndruma!”

Prin calităţile sale de conducător, Osiris a adus bunăstarea şi a răspîndit dreptatea şi armonia printre locuitorii vechiului Egipt; în toate reformele sale i-a fost alături Isis, soţia sa. Totdeauna acţiunile binefăcătoare stîrnesc invidia, încît Seth, fratele lui Osiris, plănuieşte asasinarea fratelui, folosind un truc, anume oferind un frumos cufăr celui ale cărui măsuri ale corpului se vor potrivi cu cele ale cufărului, după ce avînd măsurile lui Osiris, confecţionase cufărul aidoma. Odată ce Osiris s-a aşezat în cufăr, Seth împreună cu complicii săi, îl închid şi îl aruncă în Nil, în sinistra zi de 17 noiembrie, sub semnul scorpionului. După căutări care o duc pînă pe ţărmurile Libanului, la Byblos, Isis găseşte sarcofagul cu trupul lui Osiris, îl aduce în Egipt pentru a-l înmormînta la Abydos; Seth decide ca de această dată planul ucigaş să fie fără cusur: va tăia în bucăţi trupul lui Osiris, aşa încît să nu poată fi înviat. Isis însă va descoperi una cîte una părţi din corpul lui Osiris, şi cu ajutorul lui Nout, zeiţa cerului, şi a lui Nephtys trupul regelui va fi reconstituit, simbol al iubirii nestrămutate pe care i-a purtat-o Isis. Legenda spune că Isis a rămas însărcinată cu Osiris, fiul lor, Horus, fiind cel care va conduce regatul după ce îl va ucide pe Seth, răzbunînd astfel uciderea tatălui său. „Osiris! Tu erai plecat, dar ai revenit; dormeai, dar te-ai trezit, ai murit, dar trăieşti din nou”, cu aceste cuvinte i se adresează Horus tatălui său, Osiris, resuscitat ca „persoană spirituală” şi energie vitală. Osiris este sursă a fecundităţii şi fertitilităţii, este temei al creaţiei: „Fie că trăiesc, fie că mor, eu sînt Osiris! Eu pătrund în tine şi reapar dincolo de tine; pier în tine şi cresc în tine…Zeii trăiesc în mine pentru că eu trăiesc şi cresc în grîul care îi susţine. Am devenit Stăpînul Ordinii…Răsar din trupul Ordinii…”, scrie în Textele Sarcofagelor. Osiris înviat este reprezentarea divinităţii şi a inteligenţei creatoare. Spirit universal, întrupare a eternităţii, el separă muritorul de nemuritor, menţine coeziunea forţelor vitale. „Avem de a face, scria Mircea Eliade, cu o foarte îndrăzneaţă valorizare a morţii, asumată de acum înainte ca o transmutare exaltantă a existenţei întrupate. Moartea desăvîrşeşte trecerea de la sfera neînsemnatului la sfera semnificativului. Mormîntul este locul unde se împlineşte transfigurarea omului, căci mortul devine un Akh, un spirit transfigurat. Ceea ce contează pentru noi este faptul că Osiris devine progresiv modelul exemplar nu numai al suveranilor, ci şi al fiecărui individ.” Mitul lui Osiris este unul al drumului către Lumină, al accederii la Cunoaştere, al triumfului Vieţii asupra morţii, al armoniei părţilor într-un Tot.