ROSSLYN – dincolo de legendă

Nu mai este un secret că legenda, mitul se răspîndesc şi capătă „credibilitate” mai uşor decît cercetarea istorică făcută cu acribie, cu dorinţa de a îndepărta orice urmă care ar putea întreţine confuzia şi neclaritatea.

Graalul, ordinul cavalerilor templieri, masoneria sînt cîteva teme abordate cu predilecţie în ultimele decenii atît de romancieri cît şi de „istorici” vulgarizatori; sînt teme pentru care interesul publicului larg este în creştere, un public mai puţin atent la nuanţe, la surse istorice, la criteriile veridicităţii, avid însă de senzaţional, gata să accepte fără tăgadă, dincolo de orice obiecţie, toate fabulaţiile autorilor în căutarea vremelnicei glorii literare, în fapt succes facil la un public neavizat. Unul dintre subiectele „exploatate” de amatorii de legături şi filiaţii senzaţionale, e drept, lipsite de temei!, este capela Rosslyn şi istoria familiei Sinclair. Aceasta este tema cărţii universitarului scoţian Robert L.D. Cooper: Rosslyn. Splendeurs, mythes, réalités; Valence d’Albigeois, Editions de la Hutte, coll. „Les Veilleurs”, traduit par Jean-Claude Genoud-Prachex, préfacé et annoté par Jean Solis, 2011, 368 p.

Ce l-a determinat pe Robert Cooper să abordeze un astfel de subiect? Amestecul de realitate şi ficţiune, în proporţii variabile, prezent atît în cărţile de vulgarizare cît şi în ficţiunile romaneşti; să amintim în paranteză că romanul istoric este un gen inventat de un mason, Sir Wlater Scott, mîndria Scoţiei! Ignoranţa, preluarea necritică a unor opinii larg răspîndite, dar neverificate, senzaţionalul sînt cîţiva dintre duşmanii declaraţi ai lui Robert Cooper. Cartea sa nu este o tentativă deliberată de a distruge miturile populare despre cavalerii templieri, despre capela Rosslyn sau despre începuturile masoneriei scoţiene, ci caută să deschidă o dezbatere întemeiată pe probe şi interpretări, pe documente inaccesibile publicului larg. Este vorba despre documente care nu au fost consultate de istoricii vulgarizatori sau de romancieri, documente păstrate la Freemason’s Hall, din Edinburgh; şi o spune cel care a fost conservator al Muzeului Marii Loji a Scoţiei! Francmasoneria nu se bucură de un bun renume nicăieri în lume, de aici două tendinţe: a celor din afară de a o diaboliza, a celor dinăuntru a-i conferi dimensiuni…supranaturale. Inutil să precizăm că ambele direcţii sînt păguboase şi nu aduc un spor de cunoaştere celui dornic să înainteze pe calea cunoaşterii unei instituţii care a marcat lumea modernă şi care se pregăteşte să aniverseze trei secole de la constituirea sa. Robert Cooper anunţă din prefaţa cărţii că exprimă propria poziţie, că observaţiile, deducţiile şi opiniile, dar şi eventualele erori îi aprţin în exclusivitate. Precizarea sa este extrem de binevenită atît timp cît dăinuie opinia că un autor, fie el mason, vorbeşte în  numele unui grup sau al unei organizaţii, cînd nu face decît să exprime ceea ce a înţeles, într-un orizont de timp şi informaţional limitat, şi nimic mai mult! Paradoxal, fără urmă de ironie, vulgarizatorii şi autorii de ficţiune au generat interesul istoricilor pentru originile francmasoneriei moderne cu toate conexiunile sale.

Un istoric ca Robert Cooper consideră că studierea şi evoluţia masoneriei se poate face printr-o abordare academică sau printr-o abordare simplificată, mitologică. Prima se bazează pe studiul critic al unui număr cît mai mare posibil de surse pertinente, punînd în discuţie teorii mai vechi, dar şi legendele. Abordarea mitologică, populară este bazată pe legende şi perpetuarea lor, într-un proces continuu. Robert Cooper oferă şi cîteva indicii prin care cititorii vor putea descoperi maniera pe care a abordat-o un istoric sau altul; nu de puţine ori am auzit sau citit exprimate pe un ton apodictic „adevăruri” de genul toţi prim-miniştrii englezi şi toţi preşedinţii S.U.A. au fost masoni: afirmaţie falsă!; un alt mijloc de a induce în eroare cititorul este autocitarea, ceea ce lasă să se creadă că precedentele lucrări ale unui autor, care nu sînt decît nişte supoziţii, au fost deja confirmate de comunitatea academică; citarea mutuală între anumiţi autori constituţi într-un grup, lasă impresia că lucrările lor fac autoritate în domeniu, dar în adevăr perpetuează inexactităţi.

Construcţia capelei Rosslyn a început în 1446, dar prima menţiune o face John Slezer, în 1693; în aceeaşi perioadă, părintele Richard Hay, a cărui mamă se recăsotorise cu un descendent al familiei Sinclair de Rosslyn, întreprinde un studiu asupra familiei; în ampla sa documentare nu găseşte legături între familie şi ordinul templier sau francmasonerie; totuşi scoate la lumină două documente în care unii s-au grăbit să vadă începuturile masoneriei scoţiene şi rolul familiei Sinclair în apariţia noii instituţii. Constituţiile lui Anderson au coborît începuturile masoneriei către începuturile umanităţii, iar pentru timpuri mai apropiate lui a întocmit o listă a marilor maeştri; în aceeaşi epocă, cavalerul Ramsay atribuia masoneriei o vechime imaginară, care era seducătoare pentru aristocraţia franceză. Secolul al XIX-lea, cunoscut ca perioada romantică, avea să aducă noi încercări de a căuta vechimea masoneriei; era un proces de amalgamare şi de adaptare a unei istorii fictive în care se amestecau mituri şi legende cu adevăruri pe jumătate spuse pentru a crea o istorie tradiţională. Richard Hay a transcris multe documente privitoare la istoria familiei Sinclair, iar acum, afirmă Richard Cooper, un lucru este clar: între familia Sinclair (cea de la mijlocul secolului al XIX-lea) şi masonerie nu a existat nici o legătură, toate speculaţiile privitoare la acest subiect fiind o creaţie artificială, bazată pe o eroare şi pe dorinţa de a fabrica o ascendenţă iluzorie.

Capela Rosslyn a reţinut atenţia nu prin exteriorul său, ci prin interiorul dominat de sculpturi, gravuri şi vitralii care au stimulat imaginaţia celor în căutare de mituri. Una din sursele de informare asupra interiorului capelei este ghidul original din 1892, scris de reverendul John Thompson. Robert Cooper urmează traseul oferit de Thompson, prezentînd în detaliu elemente ale decorului interior care au dat frîu liber celor dornici să vadă filiaţii şi conexiuni acolo unde nu sînt. Capela Rosslyn se află pe malul stîng al rîului North Esk şi este parte a unui ansamblu iniţial prevăzut a fi o biserică cruciformă. Vizitatorul este surprins de abundenţa de sculpturi, de numărul mare de coloane, de lumina mirific filtrată de vitralii. Deşi neterminată, capela Rosslyn seduce şi intrigă pe toţi cei care o vizitează. Gravurile au suscitat un interes aparte şi multe interpretări speculative, la aceasta concurînd abundenţa gravurilor într-un spaţiu relativ restrîns, dar şi varietatea subiectelor gravate: Isus, îngeri, personaje biblice, animale, fiare legendare; nu întîmplător a fost comparată cu o „Biblie în piatră”. Robert Cooper face o descriere în detaliu a gravurilor, amintind că nu totdeauna ceea ce se vede astăzi datează din timpul cînd a început construcţia capelei. Unele sculpturi datează din secolul al XVIII-lea, cînd s-au făcut unele restaurări. Vitraliile capelei sînt de dată relativ recentă, 1867, şi i se datortează lui Francis Robert, al patrulea conte de Rosslyn. De multe ori, capela Rosslyn este citată ca probă materială a pretinsei conexiuni între ordinul templierilor, masonerie şi familia Sinclair. Primul care face legătura între capela Rosslyn şi masonerie este Anderson în Constituţiile din 1738; Anderson lasă să se creadă că Sinclair era mare maestru cînd a început construcţia edificiului. O voce cu autoritatea lui Anderson devenea credibilă dincolo de orice încercare de investigare istorică. Fondarea Marii Loji a Scoţiei, în 1736, cu William Sinclair de Rosslyn mare maestru (1736-1737), şi publicarea Discursului lui Ransay aveau să genereze referinţele lui Anderson la capela Rosslyn şi la familia Sinclair. Semnificativ este că Walter Scott, „inventator” al romanului istoric, nu a făcut niciodată legătura între Rosslyn şi masonerie; de altfel această furie a apărut acum trei decenii odată cu cartea The Holly Blood and the Holly Grail, care asociază Rosslyn cu vechiul sediu al cavalerilor templieri din Scoţia, cu masoneria şi cu roza-cruce. După alte două decenii, reveriile au fost redeşteptate de Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown; cît de îmbietor sună chemarea către destinaţia finală din Epilog: „Graalul Sfînt sub vechiul Roslin zăboveşte” …

La începutul anilor ’80 ai secolului trecut ghidurile turistice dedicate capelei au început să acrediteze ideea că Roslyn nu ar fi un edificiu creştin sau, cel puţin, ar conţine multe elemente non creştine. Robert Cooper arată că Rosslyn face parte din tradiţia bisericilor colegiale, fiind una din cele 42 de astfel de lăcaşuri construite în Scoţia între 1248 şi 1546. Gravurile de la Rosslyn au devenit subiect al reinterpretărilor într-o lume în care cunoaşterea şi înţelegerea simbolurilor sînt într-un evident declin. „Vîrsta de aur a simbolismului creştin, în credinţa creştină occidentală, se situează în epoca medievală şi s-a exprimat în majoritatea timpului în numeroasele biserici gotice europene, şi catedralele acestei epoci. Din nefericire, puţini sînt capabili, în zilele noastre, de a interpreta fără zăbavă aceste semne al căror sens era cu uşurinţă înţeles de majoritatea oamenilor din Europa din Evul Mediu. Secolul recent a arătat o laicizare accelerată a societăţii, ceea ce a contribuit în mare măsură la inaptitudinea de a înţelege adevăratul sens al acestui simbolism. Într-o lume din ce în ce mai laică, materialistă şi empirică, mulţi oameni nu au capacitatea de a înţelege simbolurile, în opoziţie cu semnele. Odată căzute în desuetudine, sensul simbolurilor s-a pierdut cu uşurinţă, cu excepţia unei mici minorităţi”, constată cu amărăciune Robert Cooper. Capela Rosslyn nu se deosebeşte ca aspect exterior de edificii similare din epocă, ceea ce o deosebeşte fiind abundenţa  sculpturilor interioare; reinterpretarea superficială a acestora, în afara minimului efort de înţelegere a simbolismului medieval, a dus la explicaţii fanteziste care au adus o „glorie” nemeritată capelei. Percepţia modernă a simbolismului este unul din motivele pentru care unii francmasoni au dificultăţi în a înţelege ritualul şi simbolismul: „Dacă francmasonii înşişi nu înţeleg propriul simbolism, ce să aştepţi de la profani?”, se întreabă Robert Cooper. Simbolurile comportă în general patru nivele de interpretare: literal, alegoric, personal, mistic. Dificultăţile, mai exact superficialităţile interpretative, apar cînd se încearcă interpretarea simbolurilor creştine prin simbolismul masonic. Este adevărat că acesta din urmă a preluat multe elemente din iconografia şi simbolismul creştine, dar creştinismul a precedat cu mult masoneria! Robert Cooper oferă cîteva exemple ale erorilor şi confuziilor apărute în reinterpretarea şi încercarea de a descoperi un simbolism masonic la Rosslyn. Sub fereastra de sud-vest este o sculptură reprezentînd două personaje, şi se presupune că una din ele o conduce pe cealaltă, care ar avea un bandou la ochi. Inevitabil ne aflăm în faţa unei iniţieri masonice! Robert Cooper susţine că în cele mai vechi ritualuri masonice nu se face referire la folosirea bandoului sau a funiei. Nu puţini au fost cei care, din ignoranţă, au confundat diavolul cu Moise; e drept că acesta din urmă era reprezentat avînd două coarne, dar bibliile medievale îl reprezentau astfel pe Moise coborînd de pe muntele Sinai cu Tablele Legii. Să mai amintim celebra sculptură Moise a lui Michelangelo? După un amănunţit parcurs printre sculpturile, coloanele şi basoreliefurile de la Rosslyn, concluzia lui Robert Cooper este tranşantă, iar pentru unii descurajantă: ” nu este inutil să insistăm asupra faptului că nu se găseşte nici un simbol masonic în capela Rosslyn. Originea şi dezvoltarea simbolismului masonic sînt strîns legate de ritualul masonic, de originea sa, de dezvoltarea sa, şi nu se regăseşte nimic din acest simbolism în capela Rosslyn.”

Studiul lui Robert Cooper arată pe baza unei ample documentări că în cazul Rosslyn ne aflăm în faţa unei mistificări care a cîştigat adepţi pe fondul uşurinţei în accepta un mit mai curînd decît a cerceta şi a studia nu documente inaccesibile, ci doar o istorie a artei medievale. Deşi astăzi se ştie că la capela Rosslyn au fost lucrări de restaurare în cursul cărora în mod deliberat au fost adăugate noi sculpturi, în acord cu intenţii care nouă ne scapă, atracţia fantasmei a rămas neatinsă. Să amintim că perioada în care au prins rădăcini reinterpretările fanteziste a fost cea a romantismului cunoscut pentru predilecţia în a cultiva un trecut exotic, cît mai îndepărtat în timp. De ce să nu credem că Anderson şi Ramsay au perpetuat o istorie legendară a masoneriei? „Strămoşii noştri, în toate Ordinele masonice, au fabricat trecuturi adaptate la desene alegorice. Ei au făcut-o cu inima plină de noţiuni romantice, dar conştienţi că aceste istorii, scrise de ei şi pentru ei, nu pretindeau nici un adevăr în sensul literal al cuvîntului. Se pare, după toate acestea, că francmasoneria a fost totdeauna şi rămîne: UN SISTEM PARTICULAR DE MORALĂ, ÎNVĂLUIT DE ALEGORIE ŞI ILUSTRAT DE SIMBOLURI.”