Cărţi

Un mileniu de alchimie

Bogdan Mandache

Arthur Edward Waite nu și-a propus să realizeze o sinteză teoretică a alchimiei văzută ca operă spirituală, ci doar să înfățișeze cititorului fișe biografice, a căror lungime tipografică nu este nicicum proporțională cu opera celor prezentați.

arthur-edward-waite-alchimisti-de-a-lungul-secolelor

Știință misterioasă, alchimia a atras de-a lungul vremii oameni venind din orizonturi diferite ale cunoașterii, ale poziționării sociale, ale confesiunii religioase, toți atrași de curiozitățile unei arte care continua să atragă dincolo de eșecurile și dezamăgirile celor care vedeau în alchimie un pur exercițiu de transformare a metalelor, neîntrezărind că adevărata alchimie căuta să descopere starea superioară a lucrurilor umane. Biblioteca alchimică este alcătuită din zeci de mii de volume scrise de mii de autori și este extrem de diversă mai cu seamă datorită terminologiei care a variat de la o epocă la alta, de la un autor la altul; un subiect controversat încă este aria geografică în care s-a născut alchimia: să fi fost Babilonul, sau Egiptul, de ce nu Grecia? Alchimia a evoluat odată cu arta prelucrării metalelor, cu experiențele chimice, cu noile abordări culturale; în același timp, în fața asaltului exercitat de profani, alchimiștii au ales un limbaj încifrat care a ascuns adevăratul înțeles de ochii neinițiaților.

Despre alchimie s-a scris mult, și cu temei, cu măsură, cu stăpînire a temelor, operei și termenilor, dar și cu diletantism în dorința de a atrage un public dispus să accepte elucubrații, deloc interesat să treacă dincolo de suprafața lucrurilor. S-au scris istorii, s-au redactat dicționare, s-au realizat antologii de texte alchimice. Amintesc doar cîteva: Dom Antoine-Joseph Pernéty, Dictionnaire mytho-hermétique; Françoise Bonardel, Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques; Christian Montésinos, Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes; Marcelin Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs; Eugène Canseliet, L’Alchimie expliquée sur ses textes classiques; Walter Scott, Hermetica. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, motiv pentru care atunci cînd chingile ideologice au cedat, editurile nu au avut un program coerent de traduceri, cele mai multe alegînd varianta facilă a traducerii unor titluri nesemnificative cultural, dar atrăgătoare pentru neinstruiți. Singura editură din România care a asumat un program editorial autentic în domeniul traducerilor textelor alchimice majore este Herald, care…

Mai mult...
Cărţi

Corpul – materie și simbol

Bogdan Mandache

O carte despre corp așa cum l-a văzut, așa cum l-a simtit autoarea, o carte despre care spune că a crescut asemenea unui arbore din care a avut grijă să taie unele ramuri tocmai pentru a-l face să rodească. Totdeauna simbolismul s-a bazat pe raportul de analogie și corespondență între elementul subtil și imaginea grafică.

annick-de-souzenelle-simbolismul-corpului-uman

Dat constitutiv și evident al existenței umane, corpul nu a fost subiect de meditație pentru filosofi în aceeași măsură în care au fost sufletul și pasiunile sale. De aceea de multe ori corpul a fost tratat ca un corp/cușcă (Platon), un corp/mașină (La Mettrie), un corp/materie (Descartes); în ultima vreme corpul a devenit un obiect al științelor omului și societății, privirea deplasîndu-se de la obiectivitatea corpului biologic la subiectivitatea corpului erotic, de la esențialismul ontologic la evoluția culturală și socială a tehnicilor corpului. Fiecare dintre noi se naște, trăiește, moare, se înscrie în lume și este recunoscut de celălalt în și prin corpul său; el este vectorul dorințelor noastre și al bucuriilor noastre, a tot ce determină să ne înscriem în lume într-o manieră particulară și unică. Una dintre problemele majore în fața cărora se află filosofii care se preocupă de corp este statutul său extrem de ambiguu care nu poate fi redus nici la un simplu lucru, nici la

cel al unei conștiințe gînditoare; i s-a consacrat un adevărat cult, dar în același timp este „sclavul” idealurilor noastre de frumusețe; în fond, corpul nu pare acceptabil și demn de interes decît dacă devine un „obiect de stăpînit”. Dincolo de diverse limitări impuse de percepția contemporană asupra corpului, el are un loc și un rol central cînd reflectăm la specificitatea condiției umane, la fragilitatea noastră, la limitele noastre, la bolile noastre. În secolul trecut fenomenologia a operat o adevărată revoluție privitoare la reflecția asupra corpului, iar aceasta a generat un interes crescînd pentru studierea corpului, în discuție intervenind filosofi, sociologi, antropologi, psihanaliști, medici, biologi, teologi, esoteriști. Dintre abordările esoterice, una dintre cele mai notabile încercări de a surprinde microcosmosul uman îi aparține scriitoarei Annick de Souzenelle: Simbolismul corpului uman, traducere din limba franceză de Margareta Gyurcsik, București, Editura Herald, ediția a II-a cu o postfață a autoarei la ediția românească, colecția „Arhetip”, 2019, 440 p. Enigmaticul text Tabula Smaragdina ,…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Viața, spirala, moartea

Bogdan Mandache

Despre moarte au scris filosofii, teologii, poeții, ea inspiră deopotrivă teamă, oroare, angoasă, ea este non-existență, neantul absolut, ceva de negîndit, abolirea existenței și a ființei individuale, marea tăcere, căci așa cum spunea Pascal „Cum nu stiu de unde vin, nu știu încotro mă îndrept.

Julien-Behaeghel-Vaincre-la-mort-Ou-la-spirale-de-vie

Într-o postare anterioară, Despre numere, am schițat un scurt portret al lui Julien Behaeghel și am amintit cîteva dintre cărțile sale. Ultima sa carte, Vaincre la mort ou la spirale de vie (Maison de Vie Editeur, Collection „La Franc-Maconnerie initiatique”, 2011, 154 p.), apărută prin grija soției, Monique Behaeghel, poate fi considerată „testamentul filosofic” al autorului. Despre moarte au scris filosofii, teologii, poeții, ea inspiră deopotrivă teamă, oroare, angoasă, ea este non-existență, neantul absolut, ceva de negîndit, abolirea existenței și a ființei individuale, marea tăcere, căci așa cum spunea Pascal „Cum nu stiu de unde vin, nu știu încotro mă îndrept. Știu numai că ieșind din această lume, cad pentru totdeauna în neant, sau în mîinile lui Dumnezeu”. În primele rînduri ale cărții sale, Julien Behaeghel ne previne că nu vom citi o carte despre viața fizică sau despre moarte, ci una despre viața spirituală, despre moartea inițiatică, despre eterna reîntoarcere, amintind spusele lui alchimistului Gerhard Dorn pentru care moartea

era începutul vieții eterne. După decenii în care a studiat simbolul și gîndirea simbolică, acum cînd subiectul este umanitatea și divinitatea, mortalitatea și nemurirea, gîndul scriitorului belgian merge în adîncimea textelor religioase și în straturile prime ale mitologiei. Cum să scrii despre moarte și lumea de dincolo fără a-i invoca pe Iștar, Osiris, Orfeu, Persefona, Isus? În esoterismul vechiului Egipt, moartea era un element al ordinii lumii, divinitățile nu erau supuse morții și cunoșteau o regenerare permanentă: „Faraon, tu nu ai plecat mort, tu ai plecat viu”, scrie în deschiderea Textelor piramidelor, punînd astfel în lumină victoria asupra morții, atotputernicia vieții, călătoria către viață în eternitate. Faraonul scapă timpului ucigător, căci este un spirit luminos, nesupus trecerii timpului. Osiris este activitatea vitală universală, iar prin uciderea sa de fratele său, Seth, și înviere el simbolizează drama existenței umane și triumful asupra morții, despre mitul său Mircea Eliade afirmînd că este „o îndrăzneață valorizare a morții, asumată de acum înainte ca…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Dicționarul culorilor

Bogdan Mandache

Pentru Georges Lanoë-Villène, curcubeul, cu cele șapte culori ale sale, este simbolul cel mai important în lumea culorilor, amintit în Facerea, în texte hinduse, de Apollonius din Tyana, în mitologiile greacă și scandinavă, în iconografia medievală.

Georges-Lanoe-Villene-Dictionnaire-de-la-symbolique-des-couleurs

Despre viața lui Georges Lanoë-Villène (1863-1949) nu se cunosc prea multe aspecte, afară de faptul că ar fi fost peisagist; se știe cu certitudine că a fost autorul mai multor cărți, dintre care amintim: Histoire de l’école française de paysage depuis Chintreuil jusqu’à 1900; Principes généraux de la symbolique des religions; Le roman celtique; Symbolique de la fleur de lys des armoires; Le Livre des symboles: Dictionnaire de symbolique et de mythologie. Se știe că opera vieții lui a fost Livre des symboles, întreruptă în 1937, cînd apăruse al VI-lea volum. Este vorba despre un dicționar, una dintre temele principale fiind simbolica culorilor, văzută prin prisma diverselor tradiții culturale, a mitologiilor. În timp cele șase volume au devenit tot mai greu de găsit; de aici a izvorît inițiativa editurii pariziene Maison de Vie de a aduna într-un singur volum tot ceea ce privea studiul culorilor, oferind astfel cititorilor interesați o lucrare de referință: Dictionnaire de la symbolique des couleurs. Toate

dicționarele generale despre simboluri au articole pentru fiecare dintre culorile de bază cu semnificațiile lor în funcție de tradițiile culturale. În celebrul Dicționar de simboluri (Jean Chevalier și Alain Gheerbrant) se arată că simbolismul culorilor este universal, dar interpretările pot varia. Pentru Georges Lanoë-Villène, curcubeul, cu cele șapte culori ale sale, este simbolul cel mai important în lumea culorilor, amintit în Facerea, în texte hinduse, de Apollonius din Tyana, în mitologiile greacă și scandinavă, în iconografia medievală. Articolul despre curcubeu este un exemplu edificator pentru încercarea autorului de a surprinde bogăția de semnificații a termenului cunoscut în toate ariile geografice și în toate spațiile culturale. Situat la una dintre extremitățile gamei de culori, albul este aproape pretutindeni emblemă a purității, pudorii, castității, dreptății, onestității, adevărului, sincerității, a bunătății divine. Dincolo de semnificațiile generale ale albului, sînt urmărite cîteva aspecte specifice: animalele cu penajul, blana sau părul albe erau atribute ale zeităților; vechile scrieri istorice dau seamă despre ritualuri de luptă…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Despre numere

Bogdan Mandache

Toți cei care s-au preocupat de simbolismul numerelor au știut că numerele nu trebuie folosite în mod nepotrivit, ele avînd o forță neștiută; numărul rămîne esențial și misterios.

Julien-Behaeghel-Le-nombre-créateur

Julien Behaeghel (7 martie 1936 – 31 iulie 2007) designer și scriitor belgian, a fost preocupat de simbolism, cu precădere de simbolismul masonic, iar aceste preocupări au căpătat contur în aproape douăzeci de cărți, dintre care amintim: Voyage symbolique dans la marque, 1994; Trois pas pour l’eternite, 1994; Le Zodiaque simbolique, 1999; Les grands symboles de l’humanite, 1999; Symboles et initiation maconnique, 2000; L’Apprenti Franc-Macon et le monde des symboles, 2000; Le Compagnon Franc-Macon et l’art du trait, 2001; Le Maître Franc-Macon et la mort symbolique, 2002; Cosmogonie et tableau de loge, 2002; Hiram et la reine de Saba, 2005; Quete symbolique d’un Franc-Macon, 2007. Mare parte din aceste cărți au apărut la editura pariziană Maison de Vie, așa cum este cazul și celei căreia îi sînt consacrate aceste rînduri: Le Nombre créateur, 2012, cu mențiunea că prima ediție a apărut în 1998, sub egida Marii Loji a Belgiei. Cărturarul francez Claude de Saint-Martin a folosit simbolul Cărții omului pentru

a vorbi despre drumul urmat de ființa umană de-a lungul nesfîrșitelor veacuri; era o carte cu zece file, în care pagina a zecea era esențială, fără ea nu puteau fi înțelese cele precedente. Era o carte despre lucrurile esențiale pe care ochiul spiritual al inițiatului le înțelege printr-o trăire lăuntrică. Dar 10 este și cifra Tetraktys-ului pitagoreic și numărul emanațiilor arborelui sefirotic. Numerele au generat pe lîngă firești studii matematice, și interpretări filosofice, teologice, simbolice, numeroase speculații, pentru că numerele nu exprimă doar cantități, nu ajută doar la a socoti, ele exprimă idei și permit accesul la înțelegerea oamenilor și evenimentelor. Platon considera interpretarea numerelor ca fiind cea mai înaltă treaptă a cunoașterii și esență a armoniei cosmice și interioare. Cartea lui Julien Behaeghel este o încercare de a surprinde simbolismul și semnificațiile primelor zece numere, pornind de la texte biblice, de la scrierile celor din vechime sau ale modernilor. „Jurăm pe cel care a lăsat moștenire neamului nostru tetrada…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Și a fost anul 2017…

Bogdan Mandache

Reluînd o celebră formulă, Marc Halévy susține că „viitorul masoneriei va fi mistic sau nu va fi deloc” și vorbește despre o masonerie a exigenței și simplicității, a spiritualității și a lucidității.

300ème anniversaire de la fondation de la Franc-Maçonnerie moderne

La solstițiul de vară, 24 iunie, al anului 1717, patru loji londoneze au constituit Marea Lojă a Londrei și Westminsterului, care, după mai multe schimbări de denumire, din anul 1813 va purta numele de Marea Lojă Unită a Angliei. 2017 a fost un moment omagial pentru toate marile loji regulare din lume. Într-un chip deosebit a aniversat trei secole de masonerie modernă Marea Lojă Regulară a Belgiei, al cărei Mare Maestru, Jacques François, i-a cerut lui Marc Halévy, membru al Lojii „La Parfaite Fraternité” și cunoscut scriitor aplecat asupra masoneriei, să pregătească un text sub forma unui ritual. În această onorantă misiune, Marc Halévy a fost însoțit de Freddy Malice și Jean-Marc Denis. Ritualul însoțit de un prolog și de un epilog se regăsesc în volumul Et la F:.M:. sera! 1717 – 2017. 300 anniversaire de la fondation de la Franc-Maçonnerie moderne. Marc Halévy avec la collaboration de Freddy Malice et Jean-Marc Denis, Escalquens, éditions Oxus, 2017, 176 p. Prologul

semnat de Freddy Malice și Jean-Marc Denis este despre leagănul masoneriei speculative, despre istoria masoneriei care este în amonte și mai ales în aval față de data cronologică a nașterii masoneriei; în amonte sînt variate surse: biblică, alchimică, hermetistă, rozacruciană, arta construcției. Deși construirea unui templu ține de cîmpul operativ, arta de a construi o catedrală transcende muncii, pentru că lucrătorii puneau în operă o mistică a meseriei de constructor. Deși în privința apariției masoneriei speculative nu s-a conturat un punct de vedere acceptat unanim, cei doi masoni belgieni adoptă ideea trecerii progresive de la operativ la speculativ, imaginînd un moment magic, adevărat moment de grație în care loja primește în sînul său pe unul care nu era constructor de meserie, dar a fost „acceptat”, avînd mîinile curate și sufletul pur. Pe același temei cei doi vorbesc despre coexistența și contactele dintre corporație și loja speculativă. În încheierea prologului este amintită o frumoasă formulare găsită într-un document din 1760: „O,…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Pași către o nouă lume

Bogdan Mandache

Privind lumea de astăzi, Marc Halévy afirmă tranșant că vremea idealismelor, misticismelor și teismelor a apus, venind timpul realismului, monismului și panteismului. Iar aceste schimbări vin peste tulburări neîncetate și accelerate la scară planetară

Une spiritualité pour notre siècle - Rien ne meurt, tout est vivant

Preocupat de științele complexității și de cercetări asupra fizicii proceselor, Marc Halévy este interesat în egală măsură de lumea de astăzi, de schimbările de paradigmă, de spiritualitatea vremurilor noastre. Privind către modernitate, Marc Halévy consideră că era modernă, moștenitoare a Renașterii, s-a stins; a murit odată cu Auschwitz, a murit la Berlin, a murit odată cu ideologiile triumfaliste totalitare, moștenitoare ale umanismului, raționalismului, criticismului, pozitivismului și nihilismului, adică relele ultimelor cinci secole. Despre sfîrșitul modernității și așteptările omului contemporan este unul dintre recentele volume purtînd semnătura lui Marc Halévy: Une spiritualité pour notre siècle. Rien ne meurt, tout est vivant, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2017, 176 p. Cînd Friedrich Nietzsche a proclamat aforistic că „Dumnezeu este mort!”, nu a făcut-o de pe poziția ateismului, ci arătînd că Dumnezeul creștin devenise exterior propriei creații. Pornind de la moartea lui Pan, proclamată de Plutarh cînd creștinismul a început să se răspîndească în imperiul roman, de la moartea lui Dumnezeu, proclamată de

Nietzsche, și de la viața exuberantă a lui Dionysos, Marc Halévy propune o carte ditirambică despre reînnoirea relațiilor cu sine, cu lumea și cu întregul, adică interioritatea, exterioritatea și unitatea interiorității cu exterioritatea. Identitatea unei persoane nu este ceva dat pentru totdeauna, individul fiind propria memorie acumulată, un proces în mers, care se construiește în permanență, asemănător cu ceea ce spunea Arthur Rimbaud: „Eu sînt un altul”. În opinia lui Marc Halévy personalitatea nu este altceva decît modul unic de a organiza viața interioară: „Personalitatea mea, identitatea mea nu sînt nimic altceva decît această manieră unică (și puțin evolutivă) de a organiza memoria sa (foarte evolutivă) și relația sa cu lumea (foarte evolutivă, de asemenea)”. Deseori este invocat dictonul antic „Cunoaște-te pe tine însuți”, în care Marc Halévy vede îndemnul la cunoașterea adevăratei personalități, adevăratei identități, fără indulgență sau modestie, fără ipocrizie sau minciună, fără aroganță sau culpabilizare. După acest necesar exercițiu este necesar să căutăm o armonie între propria…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Credință, ordin, fraternitate

Bogdan Mandache

Marc Halévy ne propune un exercițiu: să ne imaginăm că Mozart sau Goethe ar asista la o ținută în zilele noastre; ei ar trebui să se simtă printre frați. Pentru aceasta masoneria trebuie să rămînă o căutare spirituală inițiatică orientată către interioritate. Acesta este sensul crezului profesat de Marc Halévy în viața sa masonică, afirmat în cărțile sale, pledoarii pentru o autentică spiritualitate masonică.

Catéchismes et tableaux de loge

Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obținut un masterat în fizică teoretică, este diplomat în filosofia și istoria religiilor, este doctor în științe aplicate. A lucrat timp de zece ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. După propria mărturisire , domeniile sale de activitate sînt sistemica, noetica și mistica; cele mai multe  lucrări ale sale sînt despre complexitate, despre esoterism și francmasonerie. Am purtat cu cărturarul de origine franceză o interesantă discuție despre masonerie, dialogul, cu titlul „Francmasoneria este o metafizică a depășirii de sine prin operă”, fiind publicat pe acest site și reluat în volumul Fascinația nevăzutului, Iași, editura Cronica, 2012. Tot aici au apărut prezentări și comentarii pe marginea unora dintre cărțile lui Marc Halévy, dintre care amintesc: Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive; Philosophie maçonnique; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au dela du rabbinisme; Journal d’un Orateur de Loge; Un univers complexe; Et la F:.M:. sera!

1717-2017; Une spiritualité pour notre siècle. Acestora li s-a adăugat de curînd o nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy: Catéchismes et tableaux de loge, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2018, 252 p. Marc Halévy în disputata problemă a originilor masoneriei speculative îmbrățișează punctul de vedere tradițional după care masoneria de astăzi este fructul unui lung proces de maturizare, de coacere care a început în Evul Mediu tîrziu pe șantierele abațiilor romane, apoi ale catedralelor gotice. Masonul a părăsit șantierul operativ (de la operare-a lucra manual) al catedralelor pentru a se angaja pe șantierul speculativ (de la speculare-a lucra cu gîndirea) al umanului, iar această evoluție îl îndreptățește pe Marc Halévy să afirme că „masoneria este deopotrivă o credință, un ordin și o fraternitate”. Dar lucrul pe ambele șantiere, ale catedralelor și ale umanului, se desfășoară după reguli, într-o anumită ordine respectată cu strictețe. De aceea Marc Halévy a ales ca subiect al recentei sale cărți catehismele și planșele/tablourile…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri, Simboluri

Mitul călătoriei

Bogdan Mandache

Jean-Pierre Laurant discută despre sentimentul exilului interior, despre căutarea drumului de întoarcere, iar aceasta nu se poate face în afara cadrului întîlnirii între Ulise și Calipso, întîlnire în care filosofii antici au deslușit mai mult decît întîlnirea între doi oameni

jean-pierre-laurant-le-voyage

Mitul călătoriei, al pelerinajului, al căutării este unul prezent în toate culturile lumii. Simbolismul călătoriei este unul al căutării adevărului, al inițierii, al căutării și descoperirii unui centru spiritual. Este edificator să amintim călătorie lui Ulise, Enea, Dante sau Christian Rosenkreutz, călătoriile romanticilor sau cele atît de frumos povestite de François Rabelais, Jonathan Swift sau Jules Verne. În toate aceste călătorii, și în multe altele neamintite aici, nu este vorba de divertisment, ci căutări de ordin spiritual, mistic și psihic. „Călătoria exprimă o dorință profundă de schimbare interioară, o nevoie de noi experiențe, mai degrabă decît o deplasare locală. [...] Singura călătorie adevărată este aceea pe care omul o face în interiorul lui însuși”, susțin autorii cunoscutului Dicționar de simboluri. Profesor mult timp la Ecole pratique des hautes études, cercetător la CNRS, autor a mai multor cărți (Symbolisme et écriture; L’Esotérisme chrétien en France au XIXe siecle; L’Esotérisme) Jean-Pierre Laurant a scris și o lucrare despre călătorie, Le Voyage, Editions

Oxus. Jean-Pierre Laurant discută despre sentimentul exilului interior, despre căutarea drumului de întoarcere, iar aceasta nu se poate face în afara cadrului întîlnirii între Ulise și Calipso, întîlnire în care filosofii antici au deslușit mai mult decît întîlnirea între doi oameni. Calipso, spunea Eustathius, întrupează știința, astronomia; dar Ulise plecase dintr-o patrie, plecase de la Penelopa și trebuia să revină la ea, același filosof grec amintit mai sus comparînd țesutul pînzei cu înlănțuirea silogismelor. Urmărind sensul înalt al călătoriilor lui Ulise, Félix Buffiere arăta că „lăsînd pe Calipso pentru a reveni la Penelopa, Ulise a părăsit știința pentru filosofie, a renunțat la studiul lumii exterioare pentru a privi în sine însuși”. Jean-Pierre Laurant propune cititorului mai multe subiecte de meditație asupra călătoriei, cu precădere din cele descrise de scriitori precum Jules Verne, Selma Lagerlof, Cervantes sau Gustave Flaubert, dar și asupra pelerinajelor sau asupra scrierilor biblice despre exod. Dar călătoria nu este lipsită de obstacole, de trecerea unor probe, de…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri, Simboluri

Cocoșul

Bogdan Mandache

Cocoșul este un simbol folosit și în alchimie, mai cu seamă pentru calitățile sale de luptător și pentru că este vestitorul zilei: „În opera filosofică, cocoșul reprezintă Soarele, așa cum găina desemnează Luna"

paul-de-saint-hilaire-le-coq

Simbol al vigilenței și al trecerii peste tenebrele nopții, simbol identitar pentru Franța și pentru valoni, cocoșul este prezent în toate mitologiile, culturile și tradițiile religioase. Pentru Pitagora cocoșul era o pasăre consacrată soarelui și lunii, iar cocoșul alb era emblemă a binelui, nu putea fi sacrificat. În ciuda sfatului lui Pitagora, vechii greci sacrificau un cocoș în cinstea zeului Asclepios, iar Socrate îi amintește lui Criton să sacrifice un cocoș lui Asclepios („Criton, îi sînt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați”), ceea subliniază rolul de psihopomp atribuit cocoșului, el anunțînd și conducînd pe lumea cealaltă sufletul celui decedat. Un blazon francez de la începutul secolului al XVI-lea asociază cocoșul, soarele și pe Isus, desenul fiind însoțit de o criptogramă, solivsticiexps, reunind soarele, dreptatea, pe Isus și solstițiul de vară. „Cocoșul și soarele au fost totdeauna strîns asociate în gîndirea oamenilor. Valoarea simbolului este deci fără echivoc. Cocoșul prezidează înfrîngerea tenebrelor sau a

erorii, și victoria luminii”, susține Paul de Saint-Hilaire în cartea Le Coq, editions Oxus. Autorul amintește și tristețea episodului biblic al lepădării de Isus: „Nu cunosc pe omul acesta. Și îndată a cîntat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de cuvîntul lui Isus, care zisese: Mai înainte de a cînta cocoșul de trei ori te vei lepăda de Mine. Și ieșind afară, a plîns cu amar.” Iov se întreba cine i-a dat pricepere cocoșului, iar atributul de crainic al ivirii zilei va duce la așezarea unei figurine întruchipînd cocoșul pe fleșele bisericilor, pe clopotnițele și turlele catedralelor. „Mazdeismul asimilează soarele cu un cocoș care vestește ivirea zorilor, iar clopotnițele creștine continuă să poarte această pasăre care simbolizează veghea sufletului în adăstarea sosirii Duhului, a zămislirii Marii Aurore”, afirmă Gilbert Durand în cunoscuta sa carte Structurile antropologice ale imaginarului. Influențați de simbolismul soarelui, meșterii medievali suflau cu aur figurina care urma să fie plasată pe clopotnițe. După modelul consacrat de biserici…

Mai mult...