Cărţi

Zidarii de odinioară …

Bogdan Mandache

Studiind istoria confreriilor zidarilor medievali, Emile Lambin sesizează existența unor diferențe profunde între masoneria operativă franceză și cea din alte țări.

Emile Lambin Les francs-maçons du Moyen-Age

În urmă cu 120 de ani, la editura pariziană Bibliotheque de „La Vie moderne” apărea cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age, semnată de Emile Lambin. Cine a fost Emile Lambin? Emile Lambin (1835-1901) a fost profesor de istorie și arheologie națională la Institutul popular Trocadero, asociat corespondent al Societății naționale a anticarilor din Franța și membru al Societății arheologice din Soissons. În afara cărții amintite, Emile Lambin este autor al mai multor studii și cărți dintre care amintim: La Flore gothique, 1893; La flore des grandes cathédrales de France, 1897; Les églises de l’Ile de France, 1898; La Cathédrale de Cologne, 1902. Cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age (reeditată în 1992 la éditions Lacour și în 2009 de Maison de Vie Editeur) este despre zidarii, despre constructorii medievali, deși termenul de francmason se aplică cu precădere masoneriei moderne, eminamente speculativă. La Căderea Imperiului Roman de Apus (476 d.C.), în Anglia, Galia și Italia erau numeroase corporații de meseriași, Collegia artificum et fabrorum,

printre acestea cele mai cunoscute fiind ale zidarilor și constructorilor. Era perioada cînd a luat amploare construcția de biserici și catedrale romanice, apoi gotice, era vremea cînd călugării conlucrau bine cu constructorii. În anul 926 a fost promulgată Carta de York, adevărată constituție a zidarilor englezi care-și aleseseră ca patron pe Sfîntul Ioan Botezătorul; în Italia, papa Bonifaciu al IV-lea a încredințat corporațiilor zidarilor lombarzi privilegiul exclusiv de a ridica edificii religioase. În secolul al XIII-lea arta constructorilor atinge apogeul, dovadă peremptorie fiind minunile arhitecturii gotice: Notre-Dame din Reims, Notre-Dame din Amiens, catedralele din Koln și Strasbourg. Secolul al XV-lea aduce, ca urmare a Războiului de o sută de ani, o diminuare a elanului parohiilor de a comanda noi construcții, încît viața masonică operativă se mută în Germania, Jobs Dotzinger convocînd în 1459, la Regensburg, o adunare a lojilor zidarilor unde se discută despre statutele zidarilor care trebuie să-și păstreze tainele artei și să nu le divulge celor din afară.…

Mai mult...
Cărţi

Cele 33 de grade ale Înțelepciunii

Bogdan Mandache

Cartea lui Christian Jacq este o încercare de a pătrunde în universul spiritual medieval pornind de la sculpturi din catedrala din Metz; este un dialog între un cercetător, autorul, și un maestru, moștenitor al zidarilor, urmărind să descifreze limbajul inițiaților care au ridicat catedralele și al căror mesaj rămîne în continuare actual, și nu mai puțin misterios

christian jacq Les trente-trois degrés de la sagesse

Christian Jacq (n. 28 aprilie 1947, Paris) este un cunoscut scriitor cu preocupări în domeniile egiptologiei, esoterismului și masoneriei. După studii de filosofie și literaturi clasice, la Universitatea Paris X-Nanterre, Christian Jacq a obținut titlul de doctor în egiptologie, la Sorbona, cu teza „Le Voyage dans l’autre monde selon l’Egypte ancienne”, însă nu a urmat traseul clasic al unui cercetător specializat în egiptologie, nu a participat la lucrări arheologice, nu a urmat o carieră universitară, a ales calea publicisticii. Christian Jacq este autorul unui număr impresionant de cărți, peste 50, majoritatea în stil foiletonistic, cu multe dialoguri și fraze scurte, deseori critica literară reproșîndu-i lipsa construcției și a profunzimii în conturarea personajelor, slăbiciunea stilistică și vocabularul limitat, atribute obișnuite scrierilor de popularizare ai căror cititori sînt mai interesați de firul narativ, prea puțin atenți la veridicitatea faptelor, la adevărul istoric. Alți critici subliniază tentativa de reconstituire istorică, apreciind dimensiunea inițiatică și esoterică a romanelor sale. Pentru cartea L’Egypte des grands

pharaons, Editions Perrin, 1981, a primit premiul Academiei Franceze. Mai multe edituri din România i-au tradus o parte din romane și amintim dintre acestea: Ramses, 5 volume, Calea de Foc, Marele Magician, Ultimul vis al Cleopatrei, Fiul Luminii, Femeia înțeleaptă, Divina adoratoare, Locașul Adevărului, Uneltirile răului, Marele Secret, Afacerea Tutankhamon. Una dintre cărțile lui Christian Jacq, reeditată în mai multe rînduri este Les 33 degrés de la Sagesse ou l’initiation des Francs-Maçons de la pierre franche, după titlul de pe copertă, pentru că pe pagina de gardă titlul este ușor modificat: Les trente-trois degrés de la sagesse ou L’initiation des Maçons de la Pierre France. Cea mai nouă ediție este cea apărută la Maison de Vie Editeur, 2015. Prima ediție a cărții a apărut în 1981, la Editions du Rocher și avea titlul Le Voyage initiatique ou Les trente-trois degrés de la sagesse, prezentată pe site-ul autorului ca fiind o carte de esoterism. Cartea lui Christian Jacq este o încercare…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Camera de mijloc

Bogdan Mandache

În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală, de nici un criteriu social. El caracterizează un jalon între lumea manifestă și non manifestă, vizibil și invizibil, timp și eternitate, naștere și moarte. Mijlocul inițiatic nu corespunde în mod necesar mijlocului geometric.”

Marc-Steinberg-La-chambre-du-milieu

Au trecut mai bine de zece ani de la apariția primului titlu (Le Grande Architecte de l’Univers, de Jean Delaporte), din colecția „Les Symboles maçonniques”, a editurii pariziene Maison de Vie. Pînă la sfîrșitul anului trecut apăruseră 84 de titluri ale acestei colecții; în primele zile ale anului 2019 a apărut un nou titlu, semnat de Marc Steinberg: La chambre du milieu. Folosirea termenilor templu, atelier, lojă sau cameră poate stîrni o anumită confuzie mai ales în rîndul celor care nu aparțin confreriei masonice. Marc Steinberg își propune să explice ce se înțelege prin camera de mijloc. În templele clasice, o cameră era o parte a templului, una din numeroasele sale părți; strict masonic, o cameră aparține spațial templului, dar nu se confundă cu templul, camera trimite la ideea de loc închis, acoperit și protejat. Camera de mijloc este locul în care se întîlnesc maeștrii. În ritualul gradului de maestru al Marelui Orient al Franței de la 1785 se poate

citi următorul dialog: - Unde ai fost primit?- În camera de mijloc.- Cum ai ajuns acolo?- Urcînd o scară cu trei, cinci și șapte trepte.- Ce ai văzut acolo?- Oroare, doliu și tristețe. Un dialog asemănător poate fi citit în ritualul Ritului Scoțian Rectificat: - Unde ai fost primit maestru?- În camera de mijloc, loc al regretelor și lacrimilor.- Cum ai ajuns acolo?- Pe o scară misterioasă în formă de spirală, care se urcă prin trei, cinci și șapte. Simbolic, scara cu trei, cinci si șapte trepte duce către camera aflată între cer și pămînt. Într-un catehism al Ritului Scoțian Antic și Acceptat există acest dialog: „Dacă pierdeți unul dintre frați, unde îl găsiți? - Între echer și compas.” Termenul cameră de mijloc evocă faptul că maestru mason se află mereu între echer și compas, în locul care simbolic corespunde centrului invariabil. În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală,…

Mai mult...
Cărţi

Seminarii cu maeștri

Bogdan Mandache

Cartea Sophiei Perenne, fruct al reflecției și experienței personale, se înscrie la rîndul ei într-o altă carte care se scrie de veacuri și rămîne neterminată...

Sophie-Perenne-Le-Choeur-des-maîtres

Sophie Perenne a studiat filosofia la Universitatea din Louvain, animează seminarii despre gradul de maestru și susține conferințe în Belgia, Franța, Spania și Elveția. Este autoarea mai multor cărți, dintre care amintim: L’Obscure Lumière des sages. Une introduction à la Voie ésotérique, éditions Accarias/L’Originel, 2006; La vision paradoxale ou l’Art de concilier les opposés, éditions Accarias/l’Originel, 2009; Vivre, lire et écrire les rituels, E.M.E., 2011; La parole perdu, Maison de Vie Editeur, 2014, carte recenzată pe acest site. Rîndurile de față sînt despre o carte izvorîtă din preocupările lui Sophie Perenne vizînd aprofundarea ritualului gradului de maestru: Le choeur des maîtres. Le travail en séminaires de maîtres, le rituel d’élévation et la maîtrise, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Temoignage maçonnique”, 2011. Profanul este condus la poarta templului de un maestru, după cum același maestru îi însoțește pașii ucenicului, urmărind parcursul masonic al acestuia. În tradițiile inițiatice, maestrul este care certifică faptul că maeștrilor li se poate alătura un nou

maestru, cînd candidatul a atins un anume grad al realizării. În masonerie aproape în mod automat la împlinirea termenului specificat în regulamente, companionul trece la gradul de maestru, în prea puține cazuri avînd vreo greutate progresul personal al candidatului și gradul său de înțelegere a tradiției, totul fiind înlocuit de formalul dialogul dintre venerabil și supraveghetor. Demersul inițiat de Sophie Perenne își are originea într-o observație a lui Francis Baudoux care sublinia contradicția între seriozitatea care se acordă în lojă ceremoniei gradului de maestru și puțina preocupare pentru formarea noilor maeștri, astfel unii încep să absenteze, au atins capătul unui drum!, alții devin tot mai preocupați în perspectiva alegerilor de ocuparea unei demnități...Unii se vor întreba la ce bun seminarii despre gradul de maestru cînd frații pot spori în cunoaștere frecventînd gradele înalte, doar că ele sînt concentrate pe învățătura specifică, nu aduc nimic  lămuritor maestrului. Intenția autoarei cărții nu este de a oferi cîmp liber de manifestare orgoliilor, dorinței…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Un înger în marmură

Bogdan Mandache

Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major al secolului al XX-lea; cu ce ar lumina fenomenologia un ordin inițiatic? Prin faptul că fenomenologia propune o abordare a fenomenelor care constituie lumea așa cum fiecare o percepe cu sensibilitatea sa, cu ideile sale.

José-Hubert-L'intelligence-du-caché-Un-regard-lucide-sur-la-Franc-Maçonnerie

Au trecut mai bine de trei veacuri de la apariția masoneriei speculative, timp în care s-a scris mult, uneori poate prea mult, despre ritualuri, despre simbolism, despre ceea ce-și propune masoneria. Uneori s-a scris cu temei, dar de cele mai multe ori, nu. Tot ceea ce părea firesc ieșea din tiparele celor care așteptau dezvăluiri fulminante, scoaterea la lumină a unor înfricoșătoare secrete, desferecarea unor uși în spatele cărora s-ar fi aflat cele ascunse de la fondarea lumii. Nici un autor lucid, care lucrează sub semnul onestității intelectuale, nu ar fi încercat un discurs înșelător despre realitatea din interiorul unei loji. De aceea ceea ce pare foarte simplu, se dovedește a fi o probă dificilă: cum să definești pe scurt pentru un profan ce este masoneria. Într-o lucrare apărută acum cîțiva ani (L’intelligence du caché. Un regard lucide sur la Franc-Maçonnerie, Editions Maison de Vie), José Hubert, citînd cîteva definiții ale masoneriei, din dicționare, se întreabă ce știe profanul care

dorește să intre în masonerie; ce știe mai mult decît generalități despre fraternitate, sinceritate, diversitate, progres intelectual? Cele amintite mai sus sînt adevărate, dar lui José Hubert nu îi par suficiente și de la primele pagini ale cărții insistă pe cuvintele lui Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă tu ești deosebit de mine, fratele meu, departe de a mă leză, tu mă îmbogățești”, pentru că loja este locul de întîlnire a persoanelor care vin din orizonturi diferite, care au parcursuri inițiatice asemănătoare, dar trăite diferit. Pentru Jose Hubert masoneria are sens numai prin experiența trăită, iar aceasta aduce în lumină un element cu o forță uimitoare: intuiția, ceea ce Jean Verdun numea „inteligența ascunsului”. Ceea ce unește masonii care lucrează în spiritul masoneriei inițiatice, tradiționale și universale este intuiția prezenței a ceea ce este ascuns în om, aspirația de a depăși condiția obișnuită, de a se deschide către spiritualitate. Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Un mason franc

Bogdan Mandache

În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri.

turner storm shipwreck

În titlu nu e o greșeală, nu este o inversare ortografică! Nu, este titlul cărții semnate de Christophe Bourseiller, Un maçon franc. Récit secret, apărută în urmă cu cîțiva ani la Editura Alphée. Christophe Bourseiller este actor, jurnalist, scriitor, profesor. Ca actor a jucat pentru prima oară cînd avea patru ani, apărînd în peste 30 de filme; este realizator de emisiuni Tv. Și-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărți dintre care amintim: Les Ennemis du système; Les Faux Messies; Les Maoistes; Le Miracle inutile; Bibliothèque secrète; L’Aventure moderne; A Gauche, toute!; Mémoires d’un inclassable. Aceste rînduri nu sînt provocate de varietatea preocupărilor lui Christophe Bourseiller, ci de evocările sale despre anii în care a aparținut ordinului masonic, din 1984 pîna în 2000, mai întîi în Marea Lojă Națională a Franței, apoi în Marea Lojă a Franței. În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd

o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri. Într-o seară a lunii iunie 1984, într-un imobil parizian, Christophe, îmbrăcat în costum negru, cu ochii acoperiți de bandou, aude pentru prima dată replica „Venerabile maestru, și voi toți, frații mei, în gradele și demnitățile voastre, un profan bate la poarta Templului.” La capătul ceremoniei de inițiere, după ce bandoul este înlăturat, Christophe privește oamenii și decorurile lojii; era om de teatru, cu privirea ageră și perspicace. Îi rețin atenția colanele cu bijuterii și șorțurile albe ale ucenicilor și companionilor, roșii ale maeștrilor, chipurile noilor lui frați, ciocanele din plastic, echerul și compasul executate copilărește. Al doilea supraveghetor al lojii va veghea la educatia sa masonică, la progresul său spiritual, îl îndeamnă să citească Luc Benoît, Antoine Faivre, Mircea Eliade, Isha Schwaller de Lubicz, dar și René Guénon în care vede cel mai mare teoretician al inițierii și al realizării spirituale. Începe să-și cunoască frații, profesii diferite, preocupări intelectuale diferite, înfățișări diferite, rivalități…

Mai mult...
Cărţi

Meditația și Cabala

Bogdan Mandache

Toate prezentările personalităților care au marcat studierea Cabalei și cultivarea meditației sînt amplu argumentate teoretic, cît și prin numeroase texte pe care Aryeh Kaplan le pune la dispoziția cititorilor.

kaplan-meditatia-si-cabala

Considerată de cele mai multe ori doctrina mistică a religiei evreiești, Cabala este mai mult decît un sistem filosofic sau religios, depășește limitele unei mistici religioase, este mai mult decît o tradiție esoterică. Dar nu puțini sînt cei care continuă să vadă în Cabală o învățătură mistică și esoterică. „Definirea Cabalei ca mistică se bazează deci pe modul cum o abordăm, în măsura în care ea tinde spre cunoașterea lui Dumnezeu și a operei sale, ale cărei elemente intrinseci au la bază o concepție intelectuală. Deși, în esența ei, Cabala nu este o abordare intelectuală sau rațională a religiei, pentru unii cabaliști intelectul însuși devine o miză a misticii. Cabala își are rădăcinile în legătura dintre intuiție și tradiție”, consideră autorii Dicționarului enciclopedic de iudaism. Cabala extrage din transcendența divină sensul unui adevăr al vieții religioase, în care se întrepătrund elemente mistice si esoterice. În același dicționar amintit mai sus se menționează că „de-a lungul întregii sale istorii, misticismul evreiesc

reflectă tensiunea dintre încercarea de a cunoaște adevărul printr-un sistem esoteric de interpretare hermeneutică a versetelor biblice și a cugetărilor talmudice – ele însele considerate simboluri – și nevoia imperativă a unei descoperiri mistice originale prin viziuni, vise, revelațiile puterii cerești si reflecția intuitivă.” Așadar, inițial nu era vorba despre aspecte mistice sau esoterice, ci de hermeneutică. Adevărul mistic putea fi cules din texte vechi printr-o interpretare mistică, cabaliștii limitînd și ei posibilitățile de propagare a învățăturii, impunînd o anumită vîrstă pentru inițiere, care la rîndul ei se adresa unui număr restrîns de discipoli. O recentă apariție editorială își propune să dezvăluie mistere ale Cabalei: Aryeh Kaplan, Meditația și Cabala, traducere din limba engleză de Ioana-Raluca Voicu, București, Editura Herald, colecția „Sepher”, 2018, 424 p. Cartea lui Aryeh Kaplan începe cu o afirmație tranșantă: ne aflăm în fața celor mai ascunse mistere ale Cabalei, care poate ar fi trebuit păstrate sub tăcere, dacă nu ar fi fost răspîndite atît de…

Mai mult...
Cărţi

Revelație, esoterism, inițiere

Bogdan Mandache

Apărut în timpul califatului Omeiazilor, sufismul a grupat în jurul lui Hasan al-Basri, pios predicator irakian de mare renume în rîndul predicatorilor vremii sale, numeroși adepți care practicau renunțarea la bunurilor acestei lumi pentru a stabili o comunicare personală cu Dumnezeu, pentru a ajunge în paradisul celor apropiați lui Dumnezeu.

lings-ce-este-sufismul

Sufismul este dimensiunea interioară, esoterică a Islamului, desemnează mișcarea mistică apărută de timpuriu în lumea musulmană; sufismul traduce termenul arab tasawwuf, a cărui rădăcină literară este termenul suf, adică îmbrăcăminte de lînă, vestimentația primilor reprezentanți ai mișcării atestați în Irak, în secolul al VIII-lea. Pentru Henry Corbin, unul dintre respectații cunoscători ai filosofiei islamice, „Sufismul , ca mărturie a religiei mistice în Iaslam, este un fenomen spiritual de o importanță neprețuită. El reprezintă esențialmente fructificarea mesajului spiritual al Profetului, efortul de a-i retrăi în mod personal modalitățile, printr-o introspecție a conținului Revelației qorânice”. Filosofia islamică și deopotrivă mistica islamică suscită interesul specialiștilor, dar și al publicului larg, dornic să pătrundă într-o lume care ascunde frumuseți nebănuite. În plan publicistic, la noi, Editura Herald a căutat să acopere anumite lipsuri adunate în timp, iar mărturie stau aparițiile editoriale dintre care amintim: Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice; Reynold Nicholson, Misticii Islamului; Hazrat Inayat Khan, Pași pe cale; Jean Chevalier, Sufismul; Charles Andre

Gilis, Spiritul universal al Islamului; Titus Burkhardt, Islamul. Introducere în doctrinele esoterice; Michel Vâlsan, Omul universal. Islamul și funcțiunea lui Rene Guenon. De curînd acestora li s-a alăturat o nouă carte: Martin Lings, Ce este sufismul? Traducere din limba engleză de Marian Stan, București, Editura Herald, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2018, 192 p. Martin Lings (Abu Bakr Siraj ad-Din) (1909-2005) a fost un erudit englez, bun cunoscător al Islamului. Pe cînd era profesor la Universitatea din Kaunas (Lituania), Martin Lings descoperă cărțile lui René Guénon și ale lui Frithjof Schuon care îi lasă o puternică impresie. Devine discipol al lui Schuon, se convertește la islam, în care găsește calea spirituală autentică. A fost profesor la Universitatea din Cairo, revine în Anglia, susține un doctorat în limba arabă despre șeicul Ahmad al-Alawi, devine conservator al manuscriselor orientale la British Museum, apoi la British Library. Este considerat cel mai bun biograf al Profetului Muhhamad. Autor al mai multor volume despre islam și a…

Mai mult...
Cărţi

Cabală, hermetism, esoterism

Bogdan Mandache

Pendularea lui Papus între diversele societăți teosofice și inițiatice ale vremii sale, abundenața scrierilor, văzută de unii critici ca semn al unei anume superficialități, relativul eclectism și nu totdeauna buna alegere a surselor i-a făcut pe unii comentatori să fie circumspecți față de activitatea sa intensă și față de scrierile sale.

papus-kabbala-2018

Personalitatea lui Gérard Encause, cunoscut mai mult sub numele de Papus, se identifică cu mișcarea ocultistă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, fiind extrem de activ atît în societățile esoterice ale vremii sale, cît și în lumea publicisticii. Fondator, alături de Stanislas de Guaita, al Ordinului cabalistic de Roza-Cruce și al Ordinului martinist, Papus a fost în legături cu aproape toate școlile esoterice din timpul său, a avut o contribuție majoră la apariția revistelor „L’initiation”, „Le Voile d’Isis”, la înființarea „Școlii hermetice”. Papus este autor a 400 de articole și 25 de ample lucrări care dau măsura preocupărilor sale, a interpretărilor și cunoștințelor sale despre un domeniu care a influențat profund lumea literară, religioasă, artistică și chiar politică; în fața atîtor texte semnate Papus, unii contemporani l-au numit „Balzac al ocultismului”. Cercurile ocultiste pe care le-a frecventat, societățile esoterice și hermetice i-au favorizat întîlniri cu strălucite personalități ale vieții intelectuale franceze și europene. Amintim doar

cîteva: Jean Moréas, Charles Mauras, Augustin Chaboseau, Victor Emile Michelet, Paul Sedir, René Guénon, John Yarker, Villarino del Villar, Czeslaw Csynski, Peter Davidson. Papus îl considera pe Saint-Yves d’Alveydre ca „maestru intelectual”, iar pe Maître Philippe ca „maestru spiritual”. A fost în relații amicale cu multe obediențe masonice, printre ele Ritul primitiv și original de Swedenborg, Ritul spaniol, Ritul Memphis Misraim, toate aceste activități aducîndu-i dificultăți în relațiile sale cu Marele Orient și cu Marea Lojă a Franței; Guénon i-a devenit ostil, denunțînd apartenența la o societate „contra-inițiatică” și prezența în anturajul său a unor persoane rău-voitoare. Așa cum se pot evoca multiplele sale activități și inițiative în domeniile esoterismului, hermetismului, ocultismului, la fel se poate vorbi despre scrierile lui Papus. Unele dintre cele mai cunoscute sînt reunite într-un volum, apărut la Paris, în 1892, tradus în multe limbi; a fost tradus cu ani în urmă și în limba română, recent fiind reeditat: Kabbala. Tradiția secretă a occidentului; Șțiința secretă,…

Mai mult...
Cărţi

Hermann Hesse, Taedium vitae și teosofia

Bogdan Mandache

Încercat de un chinuitor plictis, de un dezgust de viață, eroul povestirii Taedium vitae găsește soluția salvatoare, e drept că pentru scurt timp, în sinucidere, sufletul său nemaigăsindu-și liniștea.

The Abbey in the Oakwood

Pentru eroul povestirii Taedium vitae, de Hermann Hesse, zilele curgeau într-o monotonie desăvîrșită, în care puțina noutate ținea de schimbarea anotimpurilor. Acțiunea povestirii este plasată la începutul lui decembrie: „Nu vine nimeni, nu pleacă nimeni, lumea a pierit undeva în depărtare. Totul este așa cum mi-am dorit adesea – singurătate, liniște deplină, nici un om, nici un animal, numai eu într-o cameră de lucru, în hornul căreia geme furtuna și la ferestre se aude răpăitul ploii.” Toate aceste gînduri îi apăreau în tihna camerei de lucru unde auzea trosnetul lemnelor în sobă, unde printre rotocoalele de fum ale țigării admira biblioteca de trei mii de volume, din care, pe rînd, citea „Ezoteria doamnei Blavatsky, o operă înfricoșătoare” și un roman de Balzac; în vreme ce prima nu se va sfîrși niciodată, romanul lui Balzac se subția întruna. Cu astfel de gînduri trece ziua, se scurge seara, pentru ca noaptea să redeștepte imagini „care dormeau nevătămate sub pătura morții.” În succesiunea

de imagini, una dintre ele îi amintește o întîmplare din urmă cu un an, petrecută într-un noiembrie ploios, la Munchen. În casa unui prieten, eroul povestirii lui Hesse întîlnește o tînară „cu părul blond ca de copil și cu un chip de înger, cu ochi albaștri” cu care leagă un firav dialog în timp ce o conducea spre casă, sub cerul înstelat și prin aerul curat, proaspăt și rece al nopții de toamnă. Și în vreme ce orologiile din vechiul burg măsurau timpul, „timpul se stinsese, chiar dacă ceasurile continuau să bată”. Ca în toate poveștile de dragoste, întîlnirea acelei frumoase tinere, cursantă a unei școli de artă decorativă, nu mai era doar o simplă amintire, ci devenise parte a vieții, a trăirilor tînărului singuratic: „Mi se părea că văd în ființa ei delicată propria fericire și primăvara înfloritoare a vieții mele, că o cuprind, luînd pentru mine – o primăvară care altfel nu s-ar întoarce niciodată.” O reîntîlnește pe…

Mai mult...