Cărţi, Simboluri

Eminescu citit în cheie esoterică

Bogdan Mandache

Recenta carte a lui Radu Cernătescu, rod al cercetării constante a hermetismului și ocultismului, a alchimiei și teosofiei, răsfrînte asupra poeziei eminesciene, este un grăitor exemplu că opera poetului nu și-a epuizat posibilitățile unor noi interpretări.

Radu-Cernatescu-Antiparadisul-lui-Mihai-Eminescu

Marile opere fie ele filosofice, literare, muzicale sau plastice își vor arăta totdeauna nebănuite sensuri și înțelesuri, vor fi privite și analizate din noi perspective, vor primi noi interpretări, subliniind prin aceasta bogația de semnificații atașată creației. De cele mai multe ori comentatorii de astăzi propun o concepție, o viziune de interpretare mai vastă, deschisă către cultură, spiritualitate, cunoaștere filosofică. Astfel cititorul va întîlni în lucrările care propun noi viziuni interpretative ample referințe la concepte care au marcat dezvoltarea științelor umane (lingvistică, psihologie, antropologie culturală, sociologie, psihanaliză, istorie). De la un prim cerc al operei, cititorul va privi o amplă panoramă a multiplelor cercuri concentrice aflate într-o continuă generare; nu este vorba nicidecum de substituirea unei interpretări vechi cu alta nouă, ci constanta raportare la operă și propunerea unei noi viziuni. În zorii modernității una dintre cele mai expresive imagini a cercurilor îi aparține lui Robert Fludd și este exprimată în gravura sa Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, în care

universul este prezentat ca imagine a lumii arhetip. Monada divină universală a cărei emanație zămislește sferele macrocosmosului și microcosmosului după raporturi armonice care revelează că Dumnezeu lucrează asupra întregului. Filosoful și matematicianul britanic, Alfred North Whitehead, spunea că întreaga filosofie europeană nu este decît o notă în subsolul unei pagini a unui dialog al lui Platon; exprima astfel admirația pentru perfecțiunea artistică, literară, conceptuală a dramelor filosofice scrise de filosoful grec, pentru prospețimea spiritului grec și a culturii grecești exprimată cu maximă intensitate de dialogurile platoniciene, pentru sentimentul de autenticitate și imediatitate, toate acestea fiind căi de apropiere a publicului contemporan de dialogurile lui Platon. Aceste gînduri pot fi extrapolate către întîlnirea cu orice autor al unei opere care este piatră de hotar. Radu Cernătescu, cunoscut pentru preocupările sale hermeneutice aplicate filosofiei oculte în literatura română și universală, recitește poezia lui Eminescu ascultîndu-l pe celălalt Eminescu, filosoful: Antiparadisul lui Mihai Eminescu, Iași, Editura Junimea, colecția „Eminesciana”, 2017, 208 p. Eseurile…

Mai mult...
Cărţi

Piramida

Bogdan Mandache

Din perspectivă istorică și spirituală piramidele au marcat un moment unic; ele vorbesc despre misterul regenerării, despre înviere, despre mitul creației, despre lumină, despre eternitate.

francois-figeac-La Pyramide-Le-secret-d’une-vie-en-eternité

Monument avînd origine pur egipteană, piramida este cunoscută drept locul funerar al regilor și reginelor Egiptului antic. Simbol al morții și al învierii, piramida a devenit simbol al construcției armonioase după cunoștințele fundamentale ale geometriei. Numeroase speculații matematice, mistice și inițiatice au fost alăturate acestui simbol, care reunește semnificațiile muntelui și cavernei, ale lui trei și ale lui patru, ale geometriei și magiei, căpătînd un rol important în ritualurile legate de construcție, în companionaj. Cunoscut pentru cărțile sale despre subiecte masonice (Les deux colonnes et la porte du temple; La Voute etoilée et l'astrologie initiatique; La planche à tracer), François Ficeag ne propune un nou titlu: La Pyramide. Le secret d'une vie en eternité, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques, no. 80, 2018, 126 p. Piramida este o matrice a funcției regale, care se naște

și se regenerează, așa cum s-a întîmplat cu Osiris. Piramida este locul unde se concentrează puterea regală, puterea vitală al cărei depozitar este faraonul. Este un foaier animator al unei puteri fără egal, ca și al unui mod de întrupare a Cuvîntului creator. François Ficeag face apropieri între piatra cubică și piramidă, deși doar partea nevăzută a piramidei este simbolizată de piatra cubică. Piramida este o concretizare monumentală a regiunii luminii, iar exemplul concludent este piramida lui Keops. „Numele care i-a fost dat de cei care au conceput-o, numele care definește valoarea sa simbolică, este tocmai: akhet. Astfel, marea piramidă este realizarea concretă a acestui ținut, cel mai abstract și cel mai spiritual care poate fi. Unit cu lumina creatoare, sufletul Faronului se înalță și adoarme în tovărășia puterilor creatoare, și aceasta pentru eternitate”, scrie François Ficeag. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Scrieri esoterice și gnostice

Bogdan Mandache

Interpretarea lui Henri-Charles Puech este despre omul interior alcătuit din cinci părți solidare și articulate, din care una, nous-ul, comandă celorlalte; una dintre acestea este imaginația, dar nu în sensul reveriei, ci al căutării sensului care se lasă greu descifrat.

evanghelia-dupa-toma-new

În anul 1945, în Egipt, la Nag Hammadi, o întîmplare avea să aducă la lumină, atît la propriu cît și la figurat, cîteva manuscrise vechi, cîteva papirusuri aflate într-un ulcior, texte care redeschideau discuția asupra scrierilor canonice. În aceeași perioadă, la Qumran erau descoperite manuscrise care se anunțau drept marea răsturnare arheologică a secolului al XX-lea, scrieri cunoscute astăzi sub numele de Manuscrisele de la Marea Moartă. Dincolo de aspectul spectaculos și de preocuparea presei interesate de senzațional, documentele aduceau în discuție posibila existență a unor texte creștine, altele decît cele canonice, dar și mărturii despre literatura iudaică despre apocalipsă. Amatorii de senzațional au abandonat subiectul, acesta revenind specialiștilor. Printre primii specialiști care au studiat manuscrisele descoperite la Nag Hammadi și au editat Nag Hammadi Codex s-au numărat Gilles Quispel, profesor de istoria creștinismului timpuriu la Universitatea din Utrecht, Henri-Charles Puech, titular timp de două decenii, 1952-1972, al catedrei de istoria religiilor la Collège de France, și Pahor Labib, director

al Muzeului Copt din Cairo, specialist unanim recunoscut în lume în domeniile egiptologiei și studiilor copte. De-a lungul deceniilor numeroși specialiști au adus noi interpretări ale scrierilor gnostice, printre ei numărîndu-se: Jean Danielou, Michel Tardieu, James M. Robinson, R.-M. Grant, H. Laisegang. Provenind din grecesul gnosis, cunoaștere, gnoza desemnează o mișcare religioasă și filosofică deopotrivă, care a avut un impact puternic în mediile intelectuale și spirituale din primele secole ale erei noastre. Henri-Charles Puech, specialist recunoscut internațional, și-a consacrat activitatea de cercetare hermetismului, neoplatonismului, maniheismului și cu precădere gnosticismului. Acestui din urmă domeniu i-a consacrat importanta sa lucrare  En quete de la gnose, apărută în 1978, în două volume, la cunoscuta editură Gallimard; tome I - La gnose et le temps; tome II - Sur l'Evangile selon Thomas. Traducerea în limba română a acestei cărți a apărut acum cîțiva ani la Editura Herald; recent a fost reeditat volumul al II-lea: Evanghelia după Toma, Herald, București, traducere din limba franceză de…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi, Comentarii, Eseuri, Simboluri, Volume Publicate

Himere și metamorfoze

Bogdan Mandache

După cinci ani de la precedenta „ispravă” editorială, vă propun o culegere de eseuri, Himere și metamorfoze, apărută la Editura Vasiliana '98.

himere si metamorfoze

Sînt texte despre celebrele tapiserii de la Muzeul din Cluny, „Doamna cu licorna”, despre Metamorfozele lui Ovidiu și întîmplările lui Lucius din Măgarul de aur, despre ispitirea sfîntului Anton, așa cum apare în tablouri și în romanul cu același nume al lui Flaubert, despre povara tristeții cum transpare din romanele lui J.-K.

Huysmans (În răspăr) și Gabriele d'Annunzio (Triumful morții), despre avatarurile afectivității, despre androgin și nostalgia unității pierdute. Toate textele reunite în volum dau seamă de o căutare neîncetată a sensului ascuns dincolo de aparențe. Bogdan Mihai Mandache Himere și metamorfoze Iaşi, Editura Vasiliana '98 Anul apariției: 2017 Număr pagini: 151 ISBN: 9789731165264  (mai mult…)

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Jung și gnoza

Bogdan Mandache

Jung et la gnose va rămîne ca una dintre lucrările importante ale Doamnei Françoise Bonardel, o sinteză remarcabilă asupra prezenței gnozei și gnosticismului în opera lui C.G. Jung.

Françoise-Bonardel-Jung-et-la-gnose

Françoise Bonardel, filosof și eseist, este profesor emerit al Universității Paris I, Panthéon-Sorbonne, unde a predat cursuri de istoria religiilor. Este autoarea a numeroase cărți care dau contur unei opere puternice și originale. Amintim cîteva din direcțiile sale de cercetare și cîteva titluri care-i poartă semnătura: hermetism și alchimie (La Voie hermétique; Philosophie de l'alchimie. Grand Oeuvre et modernité; Philosopher par le Feu. Anthologie de textes alchimiques occidentaux; Bouddhisme tantrique et alchimie), reflecție critică asupra culturii moderne (Des héritiers sans passé), meditație asupra creației artistice (Triptique pour Albrecht Durer: La conversation sqcreé; Antonin Arthaud ou la fidelité à l'infini). A colaborat la cîteva ample lucrări colective și mari dicționare: Dictionnaire universel des littératures; Dictionnaire critique de l'ésotérisme; Le Livre des sagesses; Les femmes mystiques. Histoire et dictionnaire. De-a lungul anilor am scris despre cărțile Doamnei Françoise Bonardel pe acest site și în paginile revistei „Cronica”, am întîlnit-o la Iași, la lansarea cărții sale Filosofia alchimiei, am realizat două ample interviuri

publicate în cărțile Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism și Fascinația nevăzutului.www.esoterica.ro, ambele apărute la Editura „Cronica” în 2005 și 2012. Versiunea în franceză a acestor interviuri este pe site-ul Doamnei Françoise Bonardel. Cînd i-a apărut cartea Prendre soin de soi. Enjeux et critiques d'une nouvelle religion du bien-etre (2016) îmi scria că viitoarea carte va fi despre C.G. Jung. Știam că publicase studii despre ilustrul psihiatru elvețian în două lucrări colective (Carl Gustav Jung. Cahiers de l'Herne și Carl Gustav Jung (1875-1961). Pour une réévaluation de l'oeuvre. Revue „Recherches germaniques”), așa încît am așteptat cu interes apariția noii cărți, fapt produs de curînd: Jung et la gnose, Paris, Editions Pierre-Guillaume de Roux, 2017, 422 p. Atît comentatorii operei, cît și biografii lui Jung, insistă asupra separarii sale de Freud și asupra descoperirii alchimiei, acest din urmă eveniment petrecîndu-se în anii 1928-1930, cînd încheia redactarea Cărții Roșii. Jung a consacrat legăturilor alchimiei cu psihologia analitică trei lucrări majore (Psihologie și alchimie;…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Omul și simbolurile sale

Bogdan Mandache

C.G. Jung și colaboratorii săi caută în cartea Omul și simbolurile sale să clarifice rolul jucat de funcția creatoare de simboluri din psihicul inconștient al omului. Studiile lui Jung și ale discipolilor săi au subliniat rolul arhetipurilor în modelarea individului, acestea afectîndu-i întreaga evoluție psihică.

jung omul si simbolurile sale franz henderson jacobi jaffe

C.G. Jung nu a fost numai un strălucit medic și psiholog, deschizător de drumuri în psihologia analitică, fondator de școală, ci și un prolific autor de lucrări științifice în care a abordat subiecte variate mergînd de la analiza viselor la alchimie, de la psihologie la mitologie, de la teoria arhetipurilor la psihologia religiei, de la simboluri ale transformării la simbolistica Sinelui. Exceptînd de acum celebra Carte Roșie, apărută postum, cu acordul moștenitorilor, și volumul Analiza viselor, restul scrierilor lui Jung sînt grupate în Opere complete, 20 de volume, inclusiv bibliografia si indicele general; să amintim că volumele 9 și 18 sînt în cîte două tomuri, iar volumul 14 în trei tomuri. În primăvara anului 1959, televiziunea BBC i-a solicitat lui John Freeman să realizeze un interviu cu C.G. Jung; interviul s-a bucurat de succes, ceea ce l-a încîntat și pe psihologul elvețian obișnuit să-și expună rezultatele cercetărilor și studiilor sale doar în fața confraților săi. Wolfgang Foges, managerul editurii Aldus

Books, l-a rugat pe John Freeman să discute cu Jung despre posibilitatea ca acesta să scrie o carte despre ideile sale esențiale din domeniul psihologiei, o carte care să nu se adreseze specialiștilor, propunere pe care Jung a respins-o categoric; era în vîrstă, obosit, nu voia să-și ia un angajament de lungă durată; a revenit cu condiția să scrie cartea împreună cu cîțiva colaboratori, iar coordonarea activității și relațiilor între autori și editor să o asigure John Freeman. Așa s-a născut cartea Man and His Symbols, apărută la Aldus Books, în anul 1964. De puțin timp a apărut și versiunea în limba română a acestei cărți: Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei, colecția „Misterele inconștientului colectiv”, traducere din limba engleză de Mirela Foghianu, 2017, 474 p. Alături de C.G. Jung, în carte regăsim studii semnate de Joseph L. Henderson, Marie-Louise von Franz, Aniela Jaffé, Jolande Jacobi. Studiul lui Carl G. Jung se intitulează Abordarea inconștientului, pentru Jung inconstientul fiind…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

C.G. Jung și reprezentările alchimice

Bogdan Mandache

Studiile lui C.G. Jung despre alchimie au pus în lumină un fapt neștiut pînă la el, anume că la temelia alchimiei și a psihologiei moderne ale inconștientului sînt aceleași procese psihice, iar pentru pătrunderea adevăratei lor semnificații înțelegerea intelectuală nu este suficientă.

Jung-Studii-despre-reprezentările-alchimice

Este un fapt binecunoscut că apropierea lui C.G. Jung de esența alchimiei s-a produs în 1928 după ce prietenul lui, Richard Willhelm, i-a trimis traducerea în germană a tratatului de alchimie chinezească Secretul Florii de Aur. Cu doi ani mai devreme avusese un vis premonitoriu, era în Tirolul de sud, în timpul unui război, în plin secol XVII. De ce XVII? Pentru că fusese veacul de aur al alchimiei moderne. Dar la acea vreme, lui Jung alchimia i se părea ceva „colateral și grotesc”, pentru ca după lectura cărții lui Herbert Silberer despre mistică și simbolistica ei să afirme că „textele alchimice tîrzii sînt fantastice și baroce; numai dacă știi deja să le interpretezi recunoști că și în ele zac multe elemente valoroase”. După ce a citit Secretul Florii de Aur, C.G. Jung marturisește în Amintiri, vise, reflecții că „Atunci s-a născut în mine dorința de a-i studia pe alchimiști”. A cerut unui librar din Munchen să-i trimită cărți de

alchimie; a primit o culegere voluminoasă în două volume: Artis Auriferae Volumina Duo (1593), ale cărei ilustrații i se păreau o „absurditate”, așa încît lucrarea a rămas doi ani necitită, pîna cînd „lectura a devenit fascinantă și incitantă. E adevărat că textul continua să mi se pară un nonsens evident, dar adesea dădeam peste fragmente care îmi păreau semnificative și ocazional găseam chiar anumite fraze pe care credeam că le înțeleg. În cele din urmă am recunoscut că era vorba de simboluri, care-mi erau cunoștințe vechi.” Tot mai captivat și tot mai adîncit în citirea vechilor texte alchimice, C.G. Jung deslușește înțelesul visului în care era prizonier în secolul al XVII-lea: „Da, asta este! Iată-mă deci condamnat să studiez întreaga alchimie de la începuturile ei!” Cu timpul, expresii și locuțiuni precum solve et coagula, lapis, unum vas, prima materia, ciudate la început, i-au devenit familiare; a adunat, notat și înțeles mii de cuvinte legate de operațiunile alchimice, iar această apropiere…

Mai mult...
Cărţi

Primul și Ultimul, Aparentul și Ascunsul

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice. Învățătura lui a influențat în manieră decisivă gînditorii mistici islamici suniți și șiiți; este la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este încă practicat de milioane de musulmani.

ibn-arabi-cartea-intelepciunii

Ibn Arabi (1165-1240) este un celebru filosof, mistic si esoterist, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite centre iberice și din Maghreb. În anul 1201 a parăsit definitiv Peninsula Iberică alegînd alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stîrnească atîta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse pînă atunci. A călătorit succesiv prin Egipt, Siria, Irak, Anatolia, pentru ca în 1225 să se instaleze definitiv în Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său cîte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tînărul Ibn Arabi a avut o viziune pregnantă în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta cu insistență, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras din

tumultul vieții optînd pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întîlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice excepționale. A învățat de la maeștri sufi andaluzi pe care i-a întîlnit, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința, în sensul nobil al termenului, abnegația, simplicitatea, iar toate acestea îi confereau lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat mult de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri mistici care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegîndu-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului tîrziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Ibn Arabi a scris numeroase lucrări, unele rămase încă în manuscris, al căror studiu și comentariu dau elan școlii teosofice. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sînt al-Futuhât al-Makkiya și…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Noica și comoara manuscriselor eminesciene

Bogdan Mandache

Constantin Noica scria cu entuziasm despre sensul formator al manuscriselor lui Eminescu, despre rodnicia întîlnirii cu manuscrisele sale care „nu pot fi străbătute decît în întregime, cu sentimentul că te afli în fața omului deplin al culturii românești.”

Valentin Cosereanu Jurnal cu Noica

De la mijlocul anilor '70 ai veacului trecut, Constantin Noica a pledat pentru facsimilarea „Caietelor lui Eminescu”, în condițiile în care manuscrisele poetului, păstrate la Biblioteca Academiei, erau accesibile numai cercetătorilor operei sale. În conferințe la „Casa Pogor”, în vizitele la Ipotești, în volumul Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești, apărut în 1975, la Editura Eminescu, Constantin Noica insista asupra necesității facsimilarii caietelor, care în întregul lor dau „o imagine a pietății față de cultură pe care nu știu cîte alte națiuni o pot produce. Totul interesează pe Eminescu: nu doar creația literară, ci și literaturile lumii; filosofia, ca și astronomia, matematicile, fizica și chimia; istoria, ca și economia; limbile clasice și cele moderne, cuvîntul străin și cuvîntul românesc.(...) Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sînt cele 44 de caiete ale lui Eminescu.” Pentru Constantin Noica, manuscrisele lui Eminescu sînt comparabile cu caietele lui Leonardo da

Vinci și cu cele ale lui Paul Valery, acestea din urmă editate la mai bine de zece ani de la moartea scriitorului, în 29 de volume, fiecare avînd mai mult de 900 de pagini. În ianuarie 1902, T. Maiorescu dona Academiei Române „manuscripte” ale lui Eminescu, încercări, fragmente, variante de poezii, cu gîndul că ele vor „servi celor ce se vor ocupa în viitor de cercetări mai amănunțite asupra vieții și activității marelui nostru poet.” Începînd din toamna anului 1984, Constantin Noica vizitează în mai multe rînduri casa memorială de la Ipotești, pledînd totdeauna cu aceeași convingere pentru copierea manuscriselor eminesciene, în care filosoful vedea chipul universalității în adînc, deschiderea si pietatea față de tot, față de întreg. Martor al vizitelor filosofului la Ipotești a fost Valentin Coșereanu, la acea vreme tînăr muzeograf în casa memorială Mihai Eminescu. A consemnat discuțiile cu Noica, vizitele acestuia la Botoșani, încercările de a convinge autoritățile vremii despre importanța facsimilării manuscriselor; consemnările nu au…

Mai mult...
Cărţi

Simbolismul spadei

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Grison, bine scrisă, articulată în demersul său, este o dovadă că spada nu este un obiect desuet într-o ceremonie de inițiere desfășurată în zilele noastre.

thomas-grison-le-symbolisme-de-l'épée

În limba franceză substantivul épée înseamnă deopotrivă sabie și spadă. În limba română cele două substantive, sabie și spadă, au înțelesuri ușor diferite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sabia este o „armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită în vîrf și pe una din laturi și fixată într-un mîner”, spada fiind o „armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mîner, cu care se poate tăia și împunge”. Evident, pe cîmpurile de luptă, de la primele lupte pînă la apariția armelor de foc, oștenii nu se cufundau în dispute lingvistice, ci erau mai preocupați să-și salveze viețile luîndu-le pe-ale celorlalți. Celebrul Dicționar de simboluri, al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, are articole distincte pentru sabie și spadă. Sabia este o armă de decizie, „un instrument al adevărului în acțiune”, instrument în care Paul Diel vedea „simbolul forței lucide a Spiritului, care cutează să tranșeze punctul important al problemei: orbirea orgolioasă și falsele sale

valorizări contradictorii și ambivalente.” Spada „este în primul rînd simbolul stării militare și a virtuții sale principale, vitejia, precum și a funcției, a puterii sale”, afirmă autorii Dicționarului, precizînd că puterea are un dublu aspect, distrugător și constructiv; asociată cu balanța evocă dreptatea. Spada se regăsește în mitologii, în tradiții religioase, în alchimie, în toate culturile lumii. Apocalipsa descrie o spadă cu două tăișuri ieșind din gura Verbului. Rîndurile de mai sus ca și cele care urmează sînt prilejuite de o recentă apariție editorială: Thomas Grison, Le symbolisme de l'épée, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Les Symboles maçonniques”, 2017, 118 p. Cu puțim timp în urmă am prezentat tot aici o altă carte a sa, apărută în aceeași colecție, Tarot et Franc-Maçonnerie; pentru octombrie 2018 anunță o nouă carte despre iconografia Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor si de iconografia sacră. Thomas Grison urmărește în această nouă carte simbolismul spadei în lumea biblică, în cea…

Mai mult...