Cărţi

Istoria francmasoneriei

Bogdan Mandache

Scrisă acum 150 de ani, cartea lui Albert G. Mackey exprimă punctul de vedere al vremii asupra originilor și istoriei francmasoneriei. Cititorii de astăzi pot fi sau nu în acord cu opiniile autorului american, cu viziunea sa; dincolo de acceptarea sau nu a aserțiunilor sale, să remarcăm și să prețuim strădania de a ne fi oferit una dintre primele istorii ale Ordinului.

istoria-francmasoneriei

Istoria francmasoneriei este un subiect în măsură să stîrnească patimi, controverse, dispute. De multă vreme se confruntă două tabere: cea care susține coborîrea în timp pînă la strămoși, pe de o parte, și cea care susține că nimic nu îndreptățește să mergem mai departe de sfîrșitul secolului al XVII-lea, adică cîteva decenii înainte de constituirea masoneriei, iunie 1717. Sînt mulți susținători și de o parte, și de cealaltă, fiecare cu mai mult sau mai puține argumente. E adevărat că miturile, legendele, coborîrea în timp, referințele la cavalerii templieri, la zidarii medievali, totul într-o confuzie istorică și logică, vor aduce totdeauna mai mulți susținători și cititori, mai puțin preocupați de a separa adevarul de fals, mitul de istorie, certitudinile de supoziții. Cînd scriu aceste rînduri gîndesc la eminentul istoric al francmasoneriei, universitarul francez Roger Dachez, care la capătul a 20 de ani de cercetări a publicat, în urmă cu zece ani, cartea L'invention de la franc-maconnerie. Des operatifs aux speculatifs. Nu

știu cum va fi fost primită de publicul larg, dar tuturor aș vrea să le transmit concluzia cărții: dacă francmasoneria nu ar fi existat, ar fi trebuit...inventată! Născut la Charleston, în 1807, Albert G. Mackey, membru al lojii „Saint Andrew”, a fost unul dintre cei mai cunoscuți masoni americani ai secolului al XIX-lea; a fost ofițer în corpurile rituale ale vremii, a deținut gradul 33 al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, al cărui secretar general i-a fost în ultimii 20 de ani ai vieții, pînă în 1881. A abandonat medicina, s-a consacrat masoneriei, a studiat și a publicat mult, fiind considerat „cel mai bine informat mason din America”. Dintre lucrările sale cele mai cunoscute sînt: Encyclopedia of Freemasonry și History of Freemasonry; aceasta din urmă a fost proiectată în 7 volume, din care a dus la bun sfîrșit doar 5, munca sa fiind încheiată de confrații Singleton și Hughan. De curînd, această din urmă carte a lui Mackey cunoaște și…

Mai mult...
Cărţi

Tabloul lojii

Bogdan Mandache

Originalitatea masoneriei ține, afirmă Jacques Fontaine, de maniera în care sînt articulate spiritualitatea și acțiunea.

jacques-fontaine-méditations-autour-du-tableau-de-loge

De mai bine de două decenii Jacques Fontaine este un nume binecunoscut printre cititorii interesați de literatura masonică. A publicat la edituri cunoscute, precum Detrad aVs, Dervy, L'Harmattan, Grancher, La Hutte, PG de Roux, 20 de cărți dintre care amintim: L'Eveil - De l'initiation au Maître, L'Essor - Du Maître secret au Grand élu de la voute sacrée, L'Essence - Au coeur du rite maconnique, Herge chez les inities, Les 9 poisons de la pensée maçonnique,  Analyse strategique de la franc-maçonnerie, Hiram et Freud - Un essai de psychanalyse appliquée à la franc-maconnerie, Precis de spiritualité maçonnique. Cu puțin timp în urmă, lui Jacques Fontaine i-a apărut o nouă carte: Méditations autour du tableau de loge, Editions de la Hutte, 2017, 224 p. Despre masonerie se scrie mult, cu mai mult sau mai puțin temei, or gîndul lui Jacques Fontaine este că ordinului masonic îi este suficientă evidențierea gnozei singulare. Iar pentru aceasta sînt necesare cîteva cercetări în care să

fie evidențiate influențele care se împletesc armonios în ritualurile masonice. De fapt aici se despart drumurile, semidocții, de care masoneria nu duce lipsă, ba chiar abundă...ca orice societate elitistă!, se mărginesc la lecturi puține și total neconcludente; acolo vor afla că masoneria a apărut odată cu lumea, iar ritualurile sînt o creație ex nihilo...Cei care cu cartea în mînă vor încerca pe un ton liniștit să-i convigă că în ritualuri sînt numeroase și bine alese influențe biblice, mitologice, etnologice, alchimice vor fi copleșiți de vocile țipătoare ale celorlalți. Jacques Fontaine este adeptul unei linii de mijloc care să recunoască influențele și împletirea lor, dar și elementele sui generis, cele dau, aduc contribuția lor la frumosul edificiu al ritualurilor masonice. Pentru a ilustra învățătura gradului de ucenic, Jacques Fontaine se inspiră din tabloul lojii ucenicilor realizat de Vuillaume la anul 1830, invitîndu-și cititorii să-l urmeze către înălțimile metafizice ale francmasoneriei de stil francez. În desenul lui Vuillaume vede căutarea tatonantă și…

Mai mult...
Alchimie, C.G. Jung, Cărţi

Alchimie, simbolism, plenitudine

Bogdan Mandache

Marie-Louise von Franz vede finalitatea secretă a alchimiei în transformarea personalității și în atingerea plenitudinii, nu în transmutarea plumbului în aurul vulgar! Un filosof francez, Jean Bies, spunea că Jung a salvat tezaurul alchimic de la înmormîntare. Cîtă dreptate avea!

marie-louise-von-franz---alchimie_c1

În celebra sa lucrare Psihologie și alchimie, C.G. Jung deschide noi cîmpuri de cercetare apropiind alchimia de psihologie, fără a vedea în aceasta o deschidere teoretică, ci o paralelă remarcabilă între materialul pe care lucra, psihicul, și materia alchimică. După anul 1930 alchimia a devenit o preocupare constantă a ilustrului psihiatru elvețian, colaboratori ai săi oferindu-și sprijinul pentru traducerea unor texte din greacă și latină. Unul dintre acești colaboratori, devenit el însuși nume remarcabil în teoria psihologică și practica psihiatrică, este Marie-Louise von Franz. Necunoscută pînă acum cîțiva ani în România, decît unui restrîns grup de specialiști și cunoscători, Marie-Louise este prezentă tot mai des prin traducerile cărților sale, misiune pe care au asumat-o Editurile Herald și Nemira. Dimensiuni arhetipale ale psihicului, o carte despre analiză, despre omul modern și aventura vieții care poate fi găsită numai pe tărîmul interior al inconștientului; Psihic și materie, unde în douăsprezece capitole discută despre timp, sincronicitate, ideea alchimică a macrocosmosului și microcosmosului; Psihoterapie.

Experiența unui practician jungian, adună prelegeri care explorează aspecte ale psihoterapiei jungiene; Visele și moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, unde explorează universul oniric al omului și legăturile visului cu lumile vizibile și invizibile; Problema Puer Aeternus este o carte despre bărbatul identificat cu arheripul puer aeternus, cel ancorat în psihologia adolescentină, copilul etern fiind una dintre cele mai grave dificultăți ale psihicului contemporan; Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului pornește de la un basm românesc, Pisica, despre o prințesă care se transformă în pisică, trup în care va rămîne pînă cînd un fiu de împarat îi va tăia capul; o poveste despre răscumpărarea femininului, de ce pisica? C.G. Jung i-a prețuit Mariei-Louise von Franz dăruirea pentru terapie, dar și pentru alchimie, suprema dovadă de încredere fiind includerea în volumul al XIV/3, din Opere complete, a traducerii și comentariilor asistentei sale la Aurora consurgens, un tratat alchimic atribuit lui Toma de Aquino. De curînd a apărut traducerea unei noi cărți…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Proust și prinții români

Bogdan Mandache

Cunoscut pentru cele trei volume din Familiile boieresti din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, dar și pentru lămuritorul studiu „Junimea societate secretă”, Mihai Dim. Sturdza ne oferă acum o carte ca o fotografie care surprinde atmosfera Belle Epoque, cu scriitori, artiști, muzicieni și prinți români.

Mihai Dimitrie Sturdza Aristocrați români în lumea lui Proust

Viața lui Marcel Proust, susțin istoricii literari, se aseamănă în mică măsură cu cea a naratorului celebrului roman În căutarea timpului pierdut. Este cunoscut faptul că marele burghez parizian rareori a părăsit malul drept al Senei, și atunci doar pentru cîteva pelerinaje culturale și cîteva veri pe coasta normandă, deși a fost fascinat toată viața de lumea mondenă. A fost crescut cu tandrețe, cu iubire, poate uneori exagerate, dar explicabile pentru că la nouă ani o criză de astm îi putea fi fatală. Mama și bunica s-au îngrijit să-i facă din copilărie și adolescență un lung șir de delicii, care însemnau vacanțe la Chartres, Illiers sau Cabourg, dar și studii nu tocmai pe placul părinților despre Schopenhauer, Schelling, sau schimbarea ritmului vieții, noaptea devenindu-i zi, sau mai tîrziu sustragerea oricărui angajament profesional. Este încîntat de prima carte importantă a lui Bergson, Données immediates de la conscience, apoi de Matière et memoire, de tema burgsoniană a „duratei” căreia îi opune „timpul”,

iar la 21 de ani optează să devină scriitor. Prima sa culegere de texte, Les Plaisirs et les jours, reflecta toate curentele și modele vremii. Începe sa frecventeze cu asiduitate saloanele, ceea ce îi va aduce relații strălucitoare, dar îi va șubrezi reputația de intelectual serios. Un timp scrie eseuri de critică de artă și traduce din esteticianul englez Ruskin. După moartea ambilor părinți, Marcel Proust devine tot mai retras, sfîrșind cu viața socială după ce aproape că se izolează în camera sa tapetată cu plută. Acolo va începe odiseea scrierii uneia dintre cărțile care va inaugura linia marilor romane ale secolului al XX-lea: În căutarea timpului pierdut, a cărui ambiție a fost căutarea sensului vieții la nivel metafizic. Mult timp interpretată ca istorie autentică, materia romanului lui Proust este astăzi recunoscută ca o autobiografie fictivă, cu o savantă arhitectură, care folosește reconstituirea poetică a frumoșilor ani ai celei de a III-a Republici. Aminteam mai sus de atracția lui Marcel…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Pașii ucenicului

Bogdan Mandache

"Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil.

Dumesnil Pascal Guide Maconnique de l'Apprenti, Guide Pratique et Manuel d'Instruction Apprent

În tăcerea lor, decorînd propria coloană, ucenicii degajă o expresie care este deopotrivă una a concentrării, a preocupării, a întrebărilor fără răspuns, a neînțelegerii. Secund Supraveghetor din trecut, Pascal Dumesnil propune un ghid care nu are ca scop să-l înlocuiască pe Secundul Supraveghetor, care pentru ucenic rămîne singurul transmițător al cunoașterii masonice, ci să amintească învățătura completă care trebuie să însoțească pașii ucenicului. Este ceea ce și-a propus Pascal Dumesnil în recenta sa carte Le guide maçonnique de l'apprenti. Guide pratique et manuel d'instruction, Editions Maison de Vie, Paris, 2017, 224 p. Nu de puține ori, înaintea ultimului vot, profanul este adus în lojă sub bandou și pus să răspundă unor întrebări, unele privind mobilul care l-a condus la poarta templului. Nu toți profanii vin către masonerie din aceleași motive; unii vin pentru a lărgi cercul cunoscuților, alții pentru a compensa o lipsă, un eșec sau pur și simplu pentru o schimbare în viața socială, or pentru asta

sînt cluburi și asociații. Masoneria trebuie să trezească interesul pentru cercetare, pentru avansarea pe calea construcției personale. Metoda nu este simplă, ea este o succesiune de rupturi, de certitudini care devin îndoieli, care generează noi certitudini. Proiectul masonic este unul al ameliorării umanității prin ameliorarea sinelui, metoda fiind cea a urmării căii ritualurilor și simbolurilor, calea inițiatică fiind una a căutarii sensului, care-și găsește împlinirea în dorința de a progresa și de a înțelege. „Inițierea nu este o cale pentru a obține mîntuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Aceasta nu este o asigurare nici asupra vieții, nici asupra morții. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil. (mai mult…)

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Studii despre Jung

Bogdan Mandache

Cartea Antoniei Wolff este o incursiune în ceea ce ține de luminile și umbrele psihicului uman, avîndu-l drept călăuză pe C.G. Jung. Toni Wolff i-a fost alături în întîlnirea cu Philemon, l-a însoțit într-o realitate psihologică despre care alții au aflat cîteva decenii după, i-a dus gîndurile și intuițiile mai departe.

toni-wolff-studii-despre-psihologia-lui-cg-jung

După cîteva decenii în care opera lui C.G. Jung a fost cunoscută în România doar în cercuri restrînse, limitate la specialiști sau pasionați de psihanaliză, în ultimii ani, datorită preocupării constante a două edituri bucureștene, Nemira și Trei, a fost editată aproape în întregime opera psihiatrului elvețian, inclusiv de acum celebra Carte Roșie, dar în același timp au apărut nemeroase studii despre opera lui C.G. Jung și cărți aparținînd școlii jungiene avînd ca autori discipoli sau colaboratori ai săi, ca și autori care se revendică din moștenirea jungiană. C.G. Jung și-a rînduit publicarea operei psihanalitice, optînd pentru publicarea separată a Cărții Roșii și a volumului Analiza viselor. Cartea Roșie a apărut mult timp după moartea autorului, și probabil este printre singurele cărți editate în condiții identice în toate limbile în care în care a fost tradusă, reproducînd textul tradus și varianta scrisă de C.G. Jung. Au apărut cărți scrise de Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz, Edward Edinger, Lavinia Bârlogeanu,  Robert

Moss. Autorii amintiți ilustrează, unii cu două sau trei titluri traduse în limba română, colectia „Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, care apare la Editura Nemira. Una dintre recentele apariții poartă semnătura lui Toni (Antonia Anna) Wolff: Studii despre psihologia lui C.G. Jung, traducere din limba germană de Liliana Dumitriu, supervizare si revizuire traducere de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, București, Editura Nemira, 2017, 360 p. Toni Wolff, la început pacientă, a devenit repede cea mai apropiată colaboratoare și confidentă a lui Jung; să amintim că în anii cînd psihiatrul elvețian lucra la Cartea Roșie, Toni Wolff era singura persoană care cunoștea frămîntările lui Jung și care citea textul scris de acesta. L-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, psihiatrul lăsîndu-se inspirat de cea numită „misterioasa călugăriță”, ea fiind cea care l-a ajutat pe Jung să-și redobîndească echilibrul și sănătatea într-o perioadă în care lumea sa interioară era profund tulburată. Toni Wolff l-a însoțit în cea…

Mai mult...
Cărţi

Despre erezii

Bogdan Mandache

Hipolit consideră periculoase dogmele filosofilor naturaliști, morali și logicieni: „Nu trebuie să ne scape din vedere nicio plăsmuire a celor ce trec drept filosofi printre greci. Căci pînă și dogmele incoerente ale acestora par demne de crezare din pricina nebuniei excesive a ereticilor; aceștia, întrucît au păstrat tăcerea și și-au tăinuit misterele lor inefabile, au fost socotiți de mulți oameni ca fiind adoratori ai lui Dumnezeu.”

hipolit-respingerea-tuturor-ereziilor

Cele mai multe dicționare definesc erezia ca fiind o doctrină sau o credință religioasă care ia naștere în sînul unei religii dogmatice, opunîndu-se tradiției, și care este condamnată de religia respectivă. Mai totdeauna termenul haeresis este folosit în legătură cu creștinismul, deși termenul este anterior creștinismului; după unele surse el ar data din secolul al III-lea î. C. și s-ar referi la atitudini față de cetate, monarh, zei. Cu toate acestea este consacrat cu precădere în lumea religioasă, în lumea creștină a primelor veacuri, o lume preocupată de unitate, erezia avînd o conotație peiorativă. În Întîa epistolă către corinteni,  apostolul Pavel spune: „...fiindcă voi vă adunați nu numai spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întîi aud că atunci cînd vă adunați în biserică, între voi sînt dezbinări, și în parte cred. Căci între voi trebuie să fie și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați.” Epistola către galateni a apostolului Pavel aduce o lungă listă

de fapte contrare Legii: adulter, desfrînare, destrăbălare, închinare la idoli,, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, chefuri. Evident termenul de erezie s-a impus cu preponderență în lumea religioasă, în lumea creștină ereziile fiind concepții particulare despre Sfînta Treime, despre îndumnezeirea lui Isus, despre firea Sa omenească; o mare varietate aparține ereziilor hristologice, negarea firii umane autentice în persoana lui Isus. Dintre cele mai cunoscute erezii dicționarele amintesc arianismul (învățătura susținută de Arie, care separă firea Tatălui de cea a Fiului, o tentativă de introducere a elenismului în teologie), nestorianismul ( susținuta de patriarhul Nestorie, care atribuie lui Isus două persoane, una divină și una umană), monofizismul (erezie susținută de Eutihie, învățînd că Isus nu are decît o singură fire), apolinarismul ( susținută de Apolinarie, care afirma că Isus este radical deosebit de noi), marcionismul ( Marcion, susținea existența a doi dumnezei, unul al Vechiului Testament, celălalt al Noului Testament), maniheismul (un sistem gnostic dual, binele și răul, propagat…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Tarot și masonerie

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Grison se înrădăcinează în convingerea că esoterismul, mistica creștină, filosofia veche, tarotul se întîlnesc în simbolismul și ritualul masonice.

Thomas Grison Tarot et franc-maconnerie

La prima vedere apropierea celor doi termeni pare hazardată; am căutat referințe despre tarot în dicționarele despre masonerie, al lui Daniel Ligou și al lui Eric Saunier, dar acolo termenul nu este menționat. Sigur, termenul tarot nu putea lipsi din Dictionnaire critique de l'esoterisme, sous la direction de Jean Servier, Presses Universitaires de France, 1998. Aici termenul de tarot beneficiază de o prezentare clară, datorată ilustrului esoterolog al zilelor noastre, Antoine Faivre. Tarotul a apărut în jurul anului 1375, cărțile de joc servind de la începutul secolului al XV-lea drept receptacol de simboluri în raport cu zeii și planetele. Tarotul, precizează Antoine Faivre, este o formă de joc de cărți, creată în Italia de nord, în anii 1440, la Milano, către 1450 la Bolognia; tarotul lui Mantegna a fost creat la Ferrara, către 1765. Folosirea sa cu scopuri divinatorii sau/și esoterice nu este atestată înainte de sfîrșitul secolului al XVIII-lea, a apărut în Franța, ceea ce ocultiștii moderni nu au

văzut cu ochi buni, ei preferînd să plaseze începuturile tarotului în Egiptul antic, poate chiar în vremea lui Hermes Trismegistos...Cele 22 de cărți/atuuri se pare că sînt de origine europeană, medievală și umanistă, sînt imagini care reprezintă un erou, un principiu, o virtute. Petrarca prezintă o astfel de alegorie în poemul său Triomfi, din 1357. Un moment important în folosirea și lectura esoterică a tarotului îl reprezintă anul 1781 cînd apare volumul al VIII-lea din Le Monde primitif al lui Antoine Court de Gebelin, care prezintă sensul cărților de tarot, care în opinia sa își aveau originea în Egiptul lui Thot. Este subiectul unei recente carți semnate de Thomas Grison, Tarot et franc-maconnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques” 2017, 126 p. Thomas Grison mai este autor a două lucrări: Le tarot de Marseille, l'esoterisme chretien a l'oeuvre și Le tombeau des ducs de Bretagne et son symbolisme. Tarotul, deși numit taroc, beneficiază de o prezentare generoasă…

Mai mult...
Cărţi

Voltaire despre Newton

Bogdan Mandache

În contextul ideologic în care cartezienii încă mai dețineau întîietatea științifică, cartea Elementele filosofiei lui Newton făcea cunoscute teoriile și tezele epistemologice și metafizice ale savantului englez, Voltaire încercînd să-și convingă conaționalii de pertinența lor.

Elementele-filosofiei-lui-Newton_persp7

Pseudonim al numelui de François-Marie Arouet, Voltaire a fost una dintre personalitățile remarcabile, o figură strălucitoare a secolului al XVIII-lea, reprezentant de marcă al Iluminismului. Educat de părinții iezuiți de la colegiul parizian Louis-le-Grand, Voltaire s-a format în spiritul culturii clasice, cu un gust al competiției și al succesului, în opoziție cu ideile janseniste din mediul său familial. De tînăr a frecventat mediile libertine, cercuri intelectuale pariziene ale liberilor gînditori, întîlniri care au jucat un rol important în formarea sa intelectuală; publicarea unei satire împotriva Regenței, aplecarea sa către desacralizare și nonconformism, i-au adus un an de închisoare în temuta și celebra Bastilie. Va alege literatura pentru a-și face cunoscute ideile filosofice, piesa Oedipe, prima dintr-o lungă serie, aducîndu-i un răsunător succes. O experiență decisivă în formarea sa intelectuală a reprezentat-o șederea în Anglia (1726-1729), timp în care contactul cu raționalismul englez, cu știința newtoniană, cu empirismul lui Locke i-au risipit rătăcirile metafizice ale lui Descartes și Malebranche, întărindu-i convingerile

deiste. Lettres philosophiques și Lettres anglaises dau seamă despre experiența sa engleză, adică despre toleranța religioasă, libertatea politică, noua știință, deism. Cartea Lettres anglaises a fost condamnată și arsă, iar Voltaire amenințat cu închisoarea. Retras în Lorena, Voltaire se consacră studiului și scrisului: Traite de metaphysique, Le Mondain și Elements de la philosophie de Newton. Această din urmă carte a apărut recent și în traducere în limba română: Elementele filosofiei lui Newton, București, Editura Herald, colecția „Cogito”, traducere, prefață și note de Adrian Niță, 2017, 240 p. Această apariție prelungește preocuparea editurii Herald pentru traducerea operelor marilor gînditori, în cazul de față, încă o carte de Voltaire, după Tratat despre toleranță, despre Newton, din care editura bucureșteană publicase în, 2015, Filosofia naturală. Apariția lucrării Principiile matematice ale filosofiei naturale, a lui Newton, din 1687, este considerată un moment de cotitură, o schimbare de paradigmă în raport cu vechea știință aristotelico-scolastică: „cosmosul grecilor este complet distrus, căci ne dă o lume…

Mai mult...
Cărţi

N. Steinhardt și generația ’27

Bogdan Mandache

Scriere de tinerețe, În genul ... tinerilor este o carte parodică, polemică, scrisă într-un spirit de frondă față de o nouă generație, care peste decenii va fi o bornă în istoria culturii române. Dar spiritul epocii era unul al dialogului viu, al polemicii, al argumentului, al ironiei, nicidecum al urii, resentimentului și respingerii. De aceea, peste ani N. Steinhardt a rămas apropiat sau prieten cu toți cei parodiați, bucurîndu-se de aprecierea lor; poate că și primele texte ale lui N. Steinhardt erau scrise în genul tinerilor

N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu și Noica

Deceniul al treilea al veacului trecut a fost marcat în cultura română de o efervescență care pe mulți istorici i-a făcut să vorbească despre o generație care apare la mari intervale de timp. Cei mai mulți dintre istoricii culturii române sînt unanimi în a vorbi despre o generație remarcabilă din care au făcut parte Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Dan Botta sau Ion I. Cantacuzino. Rareori în acest grup este inclus și N. Steinhardt, de altfel unul dintre cunoscătorii și comentatorii avizați ale scrierilor celor mai mulți din cei amintiți mai sus; e drept N. Steinhardt nu participa la manifestările Asociației de arte, litere și filosofie „Criterion”, ai cărei membri ulterior aveau să fie parodiați de tînărul publicist în cartea sa În genul ... tinerilor. Dar paradoxul relației lui N. Steinhardt cu confrații ale căror scrieri au fost parodiate constă în faptul că peste ani au devenit buni prieteni. Sînt bine știute abnegatia

și profesionalismul cu care Editura Polirom și Mănăstirea Rohia editează scrierile lui N. Steinhardt; de curînd a apărut o nouă carte: N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu și Noica; ediție îngrijită, prefață și note de Florian Roatiș, Editura Polirom, Iași, colecția „Eseuri & confesiuni”, 2017, 282 p. Ediția întocmită de Florian Roatiș reia texte publicate în cartea semnată de N. Steinhardt sub pseudonimul Antisthius, în care îi parodiază pe cei patru, dar și multe alte texte în care pozțiile teoretice ale lui N. Steinhardt sînt mult nuanțate, motiv pentru care Florian Roatiș își intitulează prefața „De la parodie la admirație”, scriind că „prin multele sale afinități, ca și prin puținele sale polemici, Steinhardt rămîne omul generației interbelice. O generație pe care inițial a ironizat-o, parodiind-o cu voluptate, ca să sfîrșească prin a se integra în ea, în felul său specific.” Prima întîlnire a lui N. Steinhardt cu Mircea Eliade se petrece pe puntea vaporului care-l aducea pe indianist, pe viitorul…

Mai mult...