Cărţi, Simboluri

Imaginație și profeție

Bogdan Mandache

Prin Profetul și oglinda fermecată, Madeea Axinciuc deschide o poartă către cîteva teme ale uneia dintre cărțile tulburătoare ale filosofiei și teologiei medievale. Călăuza rătăciților este o carte ale cărei idei au pătruns în mediile filosofice, culturale, religioase dincolo de confesiune. Ceea ce poate părea paradoxal la prima vedere, pentru că Maimonide și-a ascuns învățătura sub artificii literare...

Profetul şi oglinda fermecată

În gîndirea iudaică medievală apariția lui Moise Maimonide marchează o adevărată cotitură în ceea ce privește exegeza filosofică și comentariul alegoric al Scripturii. Maurice-Ruben Hayoun spune despre Maimonide că a introdus filosofia în sînul iudaismului, că apariția și răspîndirea cărții sale Călăuza rătăciților, scrisă în jurul anului 1200, a însemnat dezvoltarea accentuată a exegezei filosofice, pînă la el nimeni nereușind să sintetizeze cu atîta claritate doctrinele cardinale ale iudaismului pentru a încerca să le apropie de filosofia aristotelică. El nu s-a mărginit sa descrie iudaismul tradițional așa cum exista în timpul său, ci l-a reformulat în termeni filosofici. Medic, filosof, teolog și legiuitor, Maimonide a dat iudaismului o prezentare intelectuală, pe alocuri, intelectualistă; autoritatea sa s-a întemeiat pe cunoașterea profundă a textelor tradiționale ale iudaismului, ceea ce i-a îngăduit să purceadă la o critică raționalistă care va suscita, chiar în timpul vieții sale, controverse violente. La Maimonide interpretarea alegorică și comentariul filosofic se confundă, exercițiul comentariului filosofic fiind un fenomen

indisociabil criticii tradițiilor religioase, fiind constant preocupat de interpretarea exegezelor tradiționale conform rațiunii și învățăturii filosofice. Gîndirea lui Maimonide este la întretăierea mai multor surse: iudaice, neoplatonice, arabe, a avut o influență profundă asupra discuțiilor și controverselor din filosofia iudaică, încît nu este deloc surprinzător că ea continuă să fascineze, că atrage noi cercetători dornici să-i surprindă întrega bogăție de idei, mecanismul lăuntric al compunerii sale. Un astfel de cercetător harnic și devotat este Madeea Axinciuc, autoare a unor studii si cărți în domeniile filosofiei religiei și iudaismului; recent a aparut ediția a II-a a unei importante cărți care-i poartă semnătura: Profetul și oglinda fermecată. Despre imaginație si profeție în Călăuza rătăciților de Moise Maimonide, Iași, Editura Polirom, colecția „Plural M”, prefață de Moshe Idel, 272 p. În primele rînduri ale prefeței sale, Moshe Idel afirmă tranșant: „Călăuza rătăcitilor este, incontestabil, cea mai dificilă carte scrisă de un gînditor evreu și multe din ideile autorului sînt discutate în numeroase studii…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Schibboleth

Bogdan Mandache

Jean Solis reamintește că toate cuvintele de trecere, parolele sînt nume proprii provenite din Vechiul Testament și înțelegerea lor nu poate ocoli "cabala literelor și numerelor căci ea este esențială în semantica ebraică.

Jean-Solis-Tout-sur-Schibboleth-Etude-d'un-mot-pour-la-loge-et-les-planches

Cunoscut autor de literatură masonică, Jean Solis a inițiat o colecție în care explorează cuvinte de forță, adică cuvinte sacre sau de recunoaștere, cuvinte de trecere. Pînă acum a publicat Tout sur Boaz și Tout sur Jakin. De curînd a adăugat colecției un nou titlu: Tout sur Schibboleth. Etude d'un mot pour la loge et les planches, Editions de la Hutte, 2017, 64 p. Jean Solis a fost Maestru Venerabil în trei rînduri la două rituri diferite, companionii din lojile conduse de el vizitau cinci alte loji care lucrau în minimum trei rituri diferite. Comparațiile i-au servit și lui în a găsi explicația canonică a termenului Schibboleth în Ritul Emulation ca fiind cea mai completă și cea mai conformă Bibliei. În studiul său comparativ, Jean Solis descoperă că în Ritul Francez descrierea noțiunii este "foarte succintă", în Ritul Scoțian Rectificat se face doar o mențiune asupra termenului, alte rituri procedînd la

simpla enunțare. În Ritul Emulation, susține Jean Solis, este oferită cea mai completă explicație a termenului Schibboleth care înseamnă abundență și este simbolizat printr-un spic de grîu, originea termenului datînd din epoca în care armata lui Efraim traversa Iordanul manifestînd o atitudine ostilă față de Ieftae, ilustrul general al lui Galaad. Ritul Emulation relatează întîmplările din Cartea Judecătorilor 12, 4-6: "Atunci a adunat Ieftae toți oamenii din Galaad și s-a bătut cu Efraimiții și au bătut locuitorii Galaadului pe Efraimiți, zicînd: «Voi sînteți niște fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim și Manase». Și au luat Galaaditenii vadul Iordanului de la Efraimiți și cînd vreunul din Efraimiți zicea: «Îngăduie-mi să trec», atunci oamenii din Galaad îi răspundeau: «Nu cumva ești Efraimit?» Acela răspundea; «Nu!» Ei însă îi ziceau: «Zi Șibbolet»; el însă zicea: «Sibbolet», că nu putea zice altfel. Atunci ei îl luau și-l junghiau acolo la vadul Iordanului." (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Repere pentru o fenomenologie a misterului

Bogdan Mandache

Cartea lui Radu Cernătescu este una despre tradiție și inițiere, despre arca păstrătoare a Tradiției, este o invitație de a trece pragul și de a ne aventura pe calea regală care ne va apropia de adevărata cunoaștere.

Arcanosophia Repere pentru o fenomenologie a misterului

Esoterismul a stîrnit nedumeriri, a suscitat adeziuni grăbite și gratuite din partea celor ce visau la descifrarea tainelor lumii, dar a generat și adversități neîntemeiate din partea celor care nu puteau ieși din cadrul unui raționalism reductiv, închis în propriile limite. Dacă raționalismul îi neagă fundamentul, alte forțe îi amenință temelia, funcția și chiar existența. “Represiunea atacă esoterismul direct, denigrarea dintr-o parte, denaturarea din spate. Represiunea vine mai ales de la autorități; denigrarea, de la indivizi sau popor; denaturarea, de la intelectuali”, scrie Pierre Riffard, universitarul a cărui teză de doctorat, L’idee de l’esoterisme, a fost refuzată de șapte profesori, pentru ca în cele din urmă Jean Deprun să asume conducerea tezei, altfel bine primită de sorbonarzi. Și acestea în Franța, la Paris, orașul  în care din 1965 exista o catedră universitară intitulată “Istoria curentelor esoterice și mistice în Europa  modernă și contemporană”. În acest context este de amintit că Rene Descartes nu se sfia să afirme că: “Numai cînd

văd cuvîntul Arcanum într-o propoziție, încep să am o proastă opinie”. Dar astfel de afirmații nu au golit niciodată universul de rețelele sale simbolice. Esoterologii nu au afirmat vreodată că ar exista un esoterism “în sine”, un esoterism universal, ci au vorbit doar de o formă de gîndire, așa cum există o formă de gîndire filosofică, o formă de gîndire teologică sau o formă de gîndire științifică. Forma de gîndire esoterică funcționează pe polisemie, pe pluralitatea nivelelor de realitate și favorizează o hermeneutică în sensul descifrării neîncetate a lucrurilor și a raporturilor dintre ele. Denigrarea la care a fost și este supus esoterismul își are nesecata sursă în anatemnizarea a tot ceea ce scapă înțelegerii comune. Themistius aprecia că “Aristotel a acoperit cu obscuritate și a învăluit în tenebre înțelepciunea, fruct al geniului său și al minții sale, nevoind să-i priveze pe cei buni și nici să o arunce la răscruci”. Despre misterul ascuns în lucruri și despre conceptualizarea sa…

Mai mult...
Cărţi

Icoana de nezugrăvit a științei sfinte

Bogdan Mandache

Sacrosancta scientiae indepingibilis imago este prima carte de filosofie scrisă de un autor român, este o meritorie încercare de a cuprinde cosmologia, ontologia, logica, într-un efort de distanțare fața de aristotelism și scolastică, preluînd ideile teosofice ale lui van Helmont.

dimitrie-cantemir-metafizica

G. Călinescu își începe capitolul “D. Cantemir: filozof și romancier”, din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, cu această afirmație: “Neștiința de carte a lui Constantin-vodă Cantemir avu o urmare neașteptată: fiul său Dimitrie deveni un erudit de faimă europeană”. Ca o compensare a lipsei sale de cultură, Constantin Cantemir se îngrijește de educația celor doi fii, Antioh și Dimitrie, care în afara învățăturii obișnuite pe care o primeau fiii de boieri (teologia, slavona, greaca și latina) au fost instruiți și de teologul și filosoful Ieremia Cacavela, care venise în Moldova de la Academia din Constantinopol, și care era discipolul lui Teofil Corydaleu, format la Școala din Padova sub conducerea lui Cesare Cremonini; aceste se bucura de un prestigiu enorm, el căutînd să restabilească un aristotelism eliberat de ideile platoniciene care erau la modă la Florența, sub înrîurirea lui Marsilio Ficino și Pico della Mirandola. Corydaleu reprezenta direcția progresistă și liberală a gîndirii apusene, restabilind contactul dintre

Occident și Orient, reprezentînd punctul de plecare al procesului de influență occidentală în Orient în domeniul gîndirii și instrucției. Anii de studiu de la Iași, lunga și benefica ședere la Constantinopol îi vor aduce lui Dimitrie Cantemir contactul cultural cu Orientul și Occidentul al cărui ecou va fi opera prințului moldovean; să amintim doar Divanul sau Gîlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, prefațată laudativ de fostul său profesor, Ieremia Cacavela, Istoria ieroglifică, cea mai importantă operă literară a lui Cantemir, Descriptio Moldaviae, Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. În anul 1700, sub influența teosofiei lui van Helmont, Dimitrie Cantemir scrie la Constantinopol lucrarea Sacrosanctae scientiae indepingebilis imago, pentru care echivalentele românești au fost Imaginea științei sacre, care nu se poate zugrăvi sau Icoana de nezugrăvit a științei sfinte sau Imaginea indescriptibilă a științei sacrosancte sau Metafizica. Sub acest titlu a fost tradusă de Nicodim Locusteanu, în 1928. Recent…

Mai mult...
Cărţi

Despre religia naturală

Bogdan Mandache

Gîndirea lui Hume a exercitat o puternică înfluență asupra Iluminismului, atît în Franța, cît și în Germania. Immanuel Kant datora mult scepticismului filosofului scoțian, deșteptarea kantiană din somnul dogmatic datorîndu-se lui Hume.

david-hume-dialoguri_asupra_religiei_naturale

David Hume (1711-1776) a fost un filosof scoțian care a studiat la Edinburg și la La Fleche, în Franța, acolo unde a scris prima sa lucrare filosofică, Tratatul asupra naturii omenești, era încercarea sa de a formula un sistem filosofic; împărțit în trei părți, Tratatul era despre procesul de cunoaștere, despre pasiunile omului și despre morală. Deși era cea mai aprofundată privire a lui Hume asupra omului în ansamblul său, cunoaștere, psihologie, morală, către sfîrșitul vieții filosoful scoțian își „reconsidera” scrierea găsind-o juvenilă, inexpresivă. Tratatul arăta că știința care apropie înțelegerea omului este datorată uniformității naturii umane, iar aceasta din urmă este studiată pornind de la universul mental caracterizat de „percepție”, care pentru Hume desemna întregul conținut psihic. Prima sa carte nu s-a bucurat de succesul așteptat, în schimb următoarea, Eseuri, morale și politice i-a readus încrederea, ceea ce l-a făcut să spere că va obține Catedra de filosofie morală la Universitatea din Edinburg. Acuzațiile de erezie și chiar de

ateism i-au adus ani de peregrinări, dar și răgazul pentru a scrie noi lucrări: Eseuri filosofice asupra înțelegerii umane, mai bine cunoscută sub denumirea dată de Hume în ediția revizuită din 1758, Cercetare asupra înțelegerii umane. Este o lucrare în care David Hume prezintă considerațiile sale despre natura raționamentului, despre conștientizare și teoria sensului, despre cauzalitate. În domeniul cunoașterii, Hume rezumă toate relațiile posibile la două categorii: relațiile care depind doar de compararea între idei și relațiile care depind de confruntarea cu experiența; primele aduc certitudinea apodictică a adevărurilor matematice, celelalte privesc cunoștințele experimentale. În aceeași lucrare, David Hume abordează și probleme de morală, unde neagă existența unei „rațiuni practice” și posibilitatea unui fundament rațional al eticii, existența pasiunilor și voinței nefiind urmarea unei judecăți. Alte lucrări care i-au adus aprecierea contemporanilor au fost Istoria Angliei și Eseuri de morală, de politică și de literatură. Dar David Hume este cunoscut și pentru cărțile sale în care a pus în discuție…

Mai mult...
Cărţi

Coloana Armoniei

Bogdan Mandache

În opinia lui Hervé Mestron muzica devine in lojă vector al desăvîrșirii intime și colective, ea anunță intrarea în lumea metamorfozelor, devine forță rituală subliminală, care influențează pe fiecare candidat în căutarea sa.

herve-mestron-Colonne-d'Harmonie

Fără a avea vreo rezonanță în sfera operativă, muzica a apărut în masoneria speculativă odată cu Constituțiile lui Anderson, care în anexă cuprind patru cîntece (Cîntecul Maestrului sau Istoria masoneriei, Cîntecul Supraveghetorului sau o altă istorie a masoneriei, Cîntecul companionilor, Cîntecul ucenicilor). Coloana Armoniei a suferit modificări de-a lungul timpului, trecînd de la cîntecele de banchete și cele interpretate de orchestre militare la armoniile sonore care însoțesc ritualul masonic, fără a mai fi interpretate în lojă, dar cel inițiat va păstra totdeauna amintirea coloanei armoniei. Absolvent al Conservatorului Național Superior de Muzică din Lyon, Hervé Mestron, altist în diverse orchestre baroce și moderne, este și un prolific și cunoscut scriitor de diverse genuri, scenarii radiofonice, romane, literatură pentru copii; Hervé Mestron este și autor de studii masonice, în 2012 publicînd o primă carte în domeniu, Mozart, la mort inachevée. La Colonne d'Harmonie, recent apărînd o noua carte care îi poartă semnătura: Colonne d'Harmonie. Symbolique de la musique en Loge, Paris, editions

Maison de Vie, collection "Les Symboles Maçonniques", 2017, 126p. Pentru Hervé Mestron, Coloana Armoniei este una dintre ramurile arborelui simbolic care a urmărit evoluțiile Artei Regale: „Muzica ne cufundă într-o stare psihologică și fiziologică specifică și trimite la un alt lucru decît cîntecele și arhitecturile sonore care le compun. Mai departe, ascultarea în lojă devine o experiență particulară. Întrucît călătoria a început, percepția elementelor se modifică. Rezonanța capătă o dimensiune cosmică în care noi ne regăsim și care, în același timp, ne depășește.” Muzica are o structură expresivă puternică în măsură să declanșeze stări emoționale comune tuturor membrilor atelierului, cultivînd conceptele de pace, iubire, universalitate, fraternitate, liniște. Alegerea pieselor muzicale care să ilustreze momente ale ritualurilor nu este ceva care ține de hazard, acesta nici nu există pe drumul inițiatic; alegerea nu ține de preferințe personale, ci desăvîrșește lucrarea în lojă. Hervé Mestron compară planșa armoniei cu cea a oratorului, „pentru că fața sacră a muzicii va aduce o lumină…

Mai mult...
Cărţi

Despre nivelă și Primul Supraveghetor

Bogdan Mandache

Gabriel Steinmetz face cîteva considerații asupra așezării Primului Supraveghetor în lojă în funcție de ritualul practicat, arătînd că indiferent de obediență al doilea demnitar al lojii asigură totdeauna unitatea lojii, îi însoțește pe frați în călătoria lor inițiatică.

gabriel-steinmetz-le-premier-surveillant

Fiecare demnitar sau ofițer al unei loji poartă un insemn potrivit funcției deținute. Unele sînt moștenire directă a vechilor loji operative. Printre acestea nivela, semnul distinctiv al Primului Supraveghetor.Nivela, sub forma unui echer de al cărui vîrf este fixat un fir cu plumb, pentru a verifica orizontalitatea unei suprafețe plane, este un simbol al egalității de origine antică, în această formă apărînd pe numeroase monumente funerare romane ca semn al egalității în fața morții Nivela a fost adoptată de masonerie în secolul al XVIII-lea și a apărut în tablourile lojilor încă de la primele dezvăluiri ale ritualurilor, în cele ale lui Samuel Prichard, la 1730, sau ale abatelui Perau, la 1745. În lojă, Primul Supraveghetor este cel căruia Maestrul Venerabil îi încredințează organizarea șantierului viitorului templu. Acestui subiect îi este consacrată recenta

carte semnată de Gabriel Steinmetz, Le Premier Surveillant. Du Niveau a l’art du Trait, Paris, Editions Maison de Vie, collection “Les Symboles Maconniques”, 2017, 126 p. Nivela este un instrument vechi, una foarte frumoasă fiind găsită într-un mormînt datat din prima jumătate a domniei lui Ramses al II-lea; dacă nivela egipteană era în formă de “A”, cea din miniaturile medievale este asemenea unui “T” inversat. Acest instrument, în formă de “T”, a fost treptat abandonat în favoarea nivelei în “A”, mai ușoară, folosită ca echer și perpendiculară. “Dacă interpretarea dată nivelei în lojă este de regulă aceea de emblemă a egalității Fraților, trebuie să reamintim că, inițial, și numeroase morminte paleo-creștine o confirmă, era, înainte de toate, simbolul egalității oamenilor în fața morții”, scriu autorii Dicționarului tematic și ilustrat al francmasoneriei. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

30

Bogdan Mandache

Cu fiecare apariție Trivium încerca să mai facă un pas pe lungul drum al cunoașterii, al înțelegerii, un drum niciodată încheiat, încerca să trezească un apetit și o dorință de cunoaștere, o deschidere constantă către cunoașterea simbolică totdeauna comparabilă cu o revelație.

coperta-trivium-26

În toamna anului 2009 apărea primul număr al revistei Trivium, care se voia o încercare de a reaminti unei lumi «desvrăjite» că artele cuvîntului ne pot reapropia de sensurile ascunse, nebănuite, a căror căutare și descoperire vor da sens existenței și vor re-vrăji lumea în care trăim, o lume în care fascinația nevăzutului își păstrează nealterată chemarea, dovedind scepticilor că mai are atîtea de oferit celor dispuși să treacă dincolo de suprafață, de pojghița înșelătoare căutînd profunzimi, comori care nu sînt ascunse, ci doar își așteaptă descoperitorii. Cei care au avut inițiativa realizării acestei reviste, iată ajunsă la a 30-a apariție, erau animați de credința că omul spiritual, deși asaltat de superficialitate, ignoranță, tehnicism exacerbat, disprețuire a interiorității, a profunzimii și simțirii autentice, va ști să învingă materialitatea și exterioritatea vieții cotidiene, căutînd sensul transcendenței, al metafizicii, al inefabilului, al Cunoașterii prin care nevăzutul se face văzut. Cu fiecare apariție Trivium încerca să mai facă un pas pe lungul drum

al cunoașterii, al înțelegerii, un drum niciodată încheiat, încerca să trezească un apetit și o dorință de cunoaștere, o deschidere constantă către cunoașterea simbolică totdeauna comparabilă cu o revelație. Cine privește în istoria culturii și a civilizației observă cu ușurință că în istorie nu au supraviețuit decît culturile cu o profundă încărcătură spirituală. Spiritualitatea nu trebuie văzută ca un domeniu autonom, separat, exterior altor activități, ea este o aventură interioară, personală pe care o întreprinde fiecare în deplină conștiință și responsabilitate. La nivelul exprimării cotidiene este o inflație de «spiritualitate», o abundență necontrolată și păguboasă în folosirea termenilor de spiritualitate, filosofie, tradiție. De aici pînă la a considera inflația sinonimă cu regresiunea nu este decît un pas, un pas pe care detractorii se grăbesc totdeauna să-l facă. Cu răbdare, Trivium a cultivat un spirit tradițional care a căpătat contur în studiile, articolele și eseurile despre René Guénon, Vasile Lovinescu sau Julius Evola, despre masoneria operativă, numărul de aur, cabală, rozacruce,…

Mai mult...
Cărţi

Itinerare labirintice

Bogdan Mandache

Subiectul cărții Mihaelei Chiribău-Albu este confluența mitului din istoria religiilor cu cel din scrierile literare, fiind o altă «încercare a labirintului», una care dezvăluie filiația gîndului purtat de istoricul religiilor din lumea miturilor și a religiilor în cea a ficțiunii literare.

mihaela-chiribau-albu-mircea-eliade-itinerare-labirintice

Exegeții operei lui Mircea Eliade sînt unanimi cînd îi apreciază deopotrivă monumentalitatea și originalitatea, o operă în care se întîlnesc și se împletesc armonios două versante ilustrate cu același talent, dăruire și consecvență: literatura și reflecția științifică. Omul poate fi înțeles în integralitatea sa urmărindu-i manifestările singulare, care îi conferă particularitate: credințe, putința de a capta misterele spiritului, creația literară, atracția către ceea ce este fascinant, misterios sau inexplicabil; sub aceste dimensiuni încercau, acum patru decenii, autorii invitați de Constantin Tacou să configureze personalitatea lui Mircea Eliade în Cahier de l’Herne. În studiul său despre literatura în lumina miturilor, Simone Vierne amintește de anii ’50 ai secolului trecut cînd timid își făcea loc lectura critică a operelor literare ținînd seama de sugestii venind dinspre alte discipline, psihanaliză, sociologie, mitologie; la Universitatea din Grenoble, unde avea să se înființeze Centrul de cercetare asupra imaginarului, condus de Gilbert Durand, devenise o practică studierea operelor literare prin prisma miturilor, credințelor, fantasmelor. Prin forța

cercetărilor sale în domeniul istoriei religiilor, al miturilor și simbolurilor, Mircea Eliade deschidea o nouă perspectivă asupra imaginarului în creația literară, a imaginarului din propria creație. În egală măsură, pentru alți cercetători, studiile lui Mircea Eliade arătau că în literatura modernă, sub enorma masă de limbaj desacralizat, se află un continent de idei, sentimente înrădăcinate într-o lume uitată, o lume a cărei semnificație nu a fost epuizată. De altfel, în Jurnal, Eliade mărturisea că o serie de întrebări, mistere, probleme care nu și-a găsit împlinirea în activitatea științifică, a găsit o altă exprimare în libertatea unei opere literare. Căutarea unei structuri simbolice profunde, prezente deopotrivă în opera științifică, cît și în cea literară, a călăuzit-o pe Mihaela Chiribău-Albu în scrierea cărții Mircea Eliade. Itinerare labirintice, București, Editura Eikon, colecția «Universitas», prefață de Vasile Spiridon, 2016, 562 p. Simbol al căutărilor alchimice, fir al Ariadnei, echivalent al lui Uroboros, însemn al pavimentelor catedralelor gotice, simbol al căutării inițiatice, labirintul este un simbol…

Mai mult...
Cărţi

Comentarii teologice și filosofice

Bogdan Mandache

Editarea Prologului la Comentariu la Cartea Sentințelor, scriere datorată lui Godescalc de Nepomuk, face parte dintr-un amplu program de studiu și editare a comentariilor medievale sentențiare, un program național de cercetare al Universitații “Babeș-Bolyai”.

Godescalc-de-Nepomuk-Teologia-ca-dispoziţie-ştiinţifică

Despre teologul cistercian Godescalc de Nepomuk nu se cunosc prea multe lucruri, se știe că a trăit la jumătatea secolului al XIV-lea, că în anul 1367 a susținut o dizertație despre Petrus Lombardus, cel care îl citează, Iacobus de Altavila, amintind că în anul 1369 Godescalc nu mai trăia. Deși de mai bine de un secol au apărut numeroase lucrări de istorie a filosofiei care au încercat să configureze o imagine cît mai fidelă a gîndirii medievale, vastul subiect este departe de a fi epuizat, deși totdeauna va mai fi de adăugat o nuanță. Efervescența studiilor asupra marilor curente teologice medievale, asupra marilor sinteze doctrinale, fructele prețioase ale vastei mișcări intelectuale cunosctută sub numele de “scolastică”, se datorează enciclicii Aeterni Patris (1879) care a însemnat revenirea la Toma de Aquino și la alți mari teologi medievali. În deceniile care au urmat au apărut studii și cărți despre aristotelism și augustinism în veacul al XIII-lea, despre averroism și Siger de Brabant,

despre confruntările între școlile rivale, conduse de Jean Peckham și de Toma de Aquino, la Universitatea din Paris, despre curentul platonico-augustinian. Cu certitudine, una dintre lucrările teologice care au influențat determinant gîndirea medievală a fost celebrul tratat al lui Augustin, De doctrina christiana. Scris pentru episcopi și preoți care predau doctrina creștină, tratatul este o introducere în studiul Sfintei Scripturi; concepția augustiniană asupra învățăturii creștine este de o perfectă claritate; trebuia substituită filosofiei sau înțelepciunii păgîne, fruct exclusiv al rațiunii, înțelepciunea superioară a rațiunii luminată de credință, ale cărei principii vin de la Dumnezeu însuși. Înțelepciunea creștină, pe care Augustin o numea nostra philosophia, adică sinteza cunoașterii elaborată de inteligența creștină va fi fundamentată pe știința Cărților sfinte, dar nu va ocoli științele profane: aritmetica, muzica, istoria, astronomia, dialectica, retorica, doctrinele filosofice. În prima jumătate a secolului al XII-lea, celebra lucrare a lui Petrus Lombardus, Summa sententiarum, avea același plan cu tratatul amintit al lui Augustin; Cartea Sentințelor lui Petrus…

Mai mult...