Betty Quirion și-a aștenut pe hîrtie gîndurile fără vreo intenție teoretică, descriind ceea ce a trăit începînd cu primăvara lui 2008. Cartea sa a apărut în Québec, în 2012, recent aparînd la Editura Herald versiunea în limba română, în traducerea semnată de Magda Vernescu. Cartea Le fraîcheur de l'instant. Le fin d'un rêve d'individualité, Prospețimea clipei. Sfârșitul unui vis de individualitate, semnată simplu Betty, este o tulburătoare mărturie de viață. Într-o lume în care este o inflație de încercări de a defini, de a explica iluminarea, Betty a trăit propria iluminare pe care a transpus-o într-o scriere de o stranie simplitate, cu un netăgăduit îndemn de a sonda, de a privi înlăuntrul nostru. O copilărie lipsită de afecțiunea părintească, mama i-a murit imediat după naștere, a fost crescută de altă familie, va naște în interiorul ființei lipsite de aparare, de puterea de reacție, o revoltă trăită în singurătatea visului; lipsa familiei a generat suferința și singurătatea pe care copilul încerca
să le lase în afara propriei lumi, a propriului univers care nu era doar o lume în care se simțea protejat, ci o lume în care își făceau loc percepțiile extrasenzoriale, universurile paralele, formele de spiritualitate sofisticate, neîntîlnite la copiii cărora le împărtășea trăirile sale. Totul era căutare, dorință de cunoaștere și control al vieții, de evitare a stării de anxietate și a senzației de vid interior: "Mă lupt cu entități și conduc suflete pierdute la sursa de lumină. Aceste experiențe sunt mult mai reale și mai puternice decât viața cotidiană plină de încercări și decepții. În ochii mei, aceste capacități compensează suferința acumulată din copilărie. Și credeam cu tărie că viața mi le impune tocmai în scopul de a-mi permite accesul spre alte dimensiuni." De mică a înțeles că adevărata lume este cea a EI, nu cea în care se rînduiau evenimente și care era populată de oameni mai mult sau mai puțin prietenoși. Experiența orfelinatului o apropie de…
