Cărţi, Simboluri

Pașii rituali

Bogdan Mandache

Cartea lui Jöel Jacques este o abordare pluridisciplinară a deplasărilor în lojă și a pașilor rituali în riturile practicate în masoneria modernă. Ea poate interesa deopotrivă profanul și inițiatul, tocmai prin perspectiva pe care o deschide prin interferențele pe care le propune.

joel-jacques-Les-Pas-des-francs-maçons

Jöel Jacques spune despre el însuși că este un "căutător al adevărului", un om interesat de sensul reprezentărilor și folosirea lor în ritualuri, de legăturile între natura umană și expresiile sale simbolice, teme pe care le regăsim în cărțile sale: LeSilence des Apprentis, L'Acacia m'est connu, La Porte de la Grande Loge afin de révelér les secrets des "Ancients" et des "Moderns". De puțin timp a apărut o nouă carte semnată de Jöel Jacques: Les Pas des Francs-Maçons, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 160 p. De la primele rînduri Jöel Jacques își afirmă convingerea că tezaurul masonic nu este original, întemeindu-se pe diferite forme de gîndire, unele foarte vechi. Sigur, nici el nu este original în ceea ce afirmă, de mai multă vreme existînd această dispută în privința originalității, sau a sincretismului gîndirii și ritualisticii masonice. Ritualurile și învățăturile gradelor conțin elemente venind dinspre curente de gîndiri, dinspre practici ritualice străvechi, dar împletirea lor armonioasă dă o anume originalitate

practicii masonice care nu se regăsește altundeva. Această nouă carte a lui Jöel Jacques este despre pașii din ritualul masonic, ceea ce-i permite o incursiune în tezaurul masonic în care se întîlnesc alegorii, cunoștințe alchimice, esoterice, elemente mistice și religioase. "În adevăr, practica francmasoneriei inițiatice a devenit, cu timpul, o formă sincretică purtătoare de mari bogății care permit studiul exegetic", scrie Jöel Jacques. Executarea pașilor în lojă ține de ritualuri adoptate după 1750, în cazul Franței, și 1814, în cazul Angliei. "Pașii, afirmă autorul, sînt expresii extrem de vechi ale dimensiunii inițiatice a popoarelor. Ei simbolizează deopotrivă apartenența la grup prin repetiția unei coregrafii cunoscute de toți și o afirmare identitară." Diferitele concepții esoterice, născute din întrebările despre natura morții și mijloacele de a trece de porțile inițiatice, îl conduc pe Jöel Jacques la constatarea că pașii francmasonului sînt instrumente rituale, adaptări tîrzii ale formelor rituale printre cele mai vechi ale istoriei umane și, prin aceasta, indispensabile inițierii. Inițierea masonică…

Mai mult...
Cărţi

Reîntoarcerea aceluiași

Bogdan Mandache

În cursurile sale despre Nietzsche, devenite cărți, Martin Heidegger propune o interpretare globală a gîndirii celui pe care îl consideră "ultimul metafizician al Occidentului" și care n-a încetat să fie pentru el un interlocutor privilegiat.

Martin Heidegger Despre eterna reîntoarcere a aceluiaşi

Unul dintre cei mai originali și deopotrivă controversați filosofi ai modernității este Friedrich Nietzsche, un vestitor al timpurilor nihilismelor. Într-un fragment publicat postum, Nietzsche scria că nihilismul este în fața ușii; nihilismul nu era un oaspete care cerea ospitalitate, ci figura stranie care ne anunță prezența nihilismelor în casele noastre. Vorbind despre acest oaspete, filosoful Jean-François Mattéi amintește parabola paznicului din Procesul lui Kafka, paznic care apără Legea și îl oprește pe om să se apropie. Se poate identifica în opera filosofului german o genealogie a nihilismului, avînd un grad zero într-un fragment din 1887; în cele mai multe din textele sale Nietzsche discută despre nihilismul modern, despre moartea lui Dumnezeu. Noțiunea de nihilism este un corolar al elaborării teoriei voinței de putere a cărei consecință imediată a fost cea a eternei reîntoarceri. Poate în nici o altă carte a lui Nietzsche ideea eternei reîntoarceri nu este prezentă ca în Așa grăit-a

Zarathustra, lucrare ce ocupă un loc aparte printre celelalte cărți ale filosofului german, o scriere care îmbină în chip armonios și nemaiîntîlnit idei filosofice, lirism și invenție simbolică. În această tulburătoare carte noi retrăim existența noastră de o infinitate de ori în viitor la fel cum am trăit-o de o infinitate de ori în trecut, căci toate evenimentele Universului se repetă, identice lor înseși, într-un ciclu care revine neîncetat. O carte cum este cea a lui Nietzsche nu putea să nu suscite preocupările unui alt mare filosof german, Martin Heidegger. Editura Humanitas a asumat traducerea în limba română a operei filosofului; dintre traducerile apărute amintim: Ființă și timp; Originea operei de artă; Metafizica lui Nietzsche; Introducere în metafizică; Parmenide. Urmînd cu seriozitate programul editorial, în ceasul aniversar 25, Humanitas oferă iubitorilor de înțelepciune o nouă traducere din Martin Heidegger: Despre eterna reîntoarcere a aceluiași, 2014, traducere de Lucian Ionel, 278 p. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Zoharul – mistică, esoterism, exegeză

Bogdan Mandache

Zoharul este compus ca un comentariu hermeneutic al Pentateuhului, stilul fiind mai apropiat de genul omiletic, decît de investigarea teoretică. Scris la persoana întâi, Zoharul prezintă o serie de discuții între Șimon bar Iohai, fiul său Eleazar și discipoli, despre subiecte de ordin uman sau divin.

zoharul-cartea-splendorii

Sefer ha-Zohar/ Cartea splendorii este considerată Biblia cabalismului. Scrisă în secolul al XIII-lea, această lucrare majoră a misticii evreiești, socotită veacuri de-a rândul ca o carte canonică, Zoharul a fost atribuit mai multor autori, paternitatea sa literară facînd obiectul multor controverse.Editura Herald a căutat de la înființare să umple golul din cultura română în privința textelor marilor tradiții spirituale neglijate decenii de-a rîndul. Una din aceste cărți este Zoharul, apărută inițial în 2001, care a cunoscut mai multe ediții; cea mai nouă este cea din 2015, colecția "Cărți fundamentale", traducere de Ilie Iliescu, 304 p. Ediția în limba română urmează versiunea lui S.L. MacGregor Mathers realizată după traducerea latină a lui Knorr von Rosenroth, și cuprinde Cartea Misterului pecetluit, Marea Adunare Sfântă și Mica Adunare Sfântă. Versiunea după care s-a făcut traducerea de față îi consideră autori pe Rabbi Șimon bar Iohai și pe fiul acestuia Rabbi Eleazar. Analizele fundamentale ale lui Gershom Scholem și ale lui Y. Tishby, dar

mai nou și ale lui Maurice-Ruben Hayoun atribuie cea mai mare parte a Zoharului lui Moise de Leon, care a exprimat propria concepție despre spiritualitatea iudaică. Moise de Leon a început prin a studia celebra lucrare a lui Moise Maimonide, Călăuza rătăciților, pentru ca mai tîrziu să se dedice în întregime studiului febril al esoterismului. În analiza filologică a corpusului zoharic, Gershom Scholem a demonstrat existența mai multor straturi diferite, uneori redactate în limbi diferite, cînd în ebraică, cînd în aramaică, care s-au suprapus unele asupra altora de-a lungul secolelor. Deși la început cabaliștii au considerat că Zoharul este o carte redactată de Șimon bar Iohai, Gershom Scholem a evidențiat unitatea lingvistică și prezența unui autor unic cel puțin în privința primelor 18 capitole, folosindu-se de un pasaj semnificativ pentru datarea istorică: "De la distrugerea celui de-al Doilea Templu, în anul 68 după calendarul evreiesc, s-au scurs deja 1200 de ani de exil și Israel trăiește acum în întunecimea ce…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Masoneria explicată prin imagini (II)

Bogdan Mandache

De la prima pagină autorul precizează cu onestitate că nu aduce nimic nou, totul a fost deja publicat, el urmărind doar să creeze un "instrument" pedagogic necesar bunei înțelegeri a corpusului ritualic al gradului de companion.

La franc-maçonnerie expliquée par l'image Tome 2, Le grade de Compagnon

În ianuarie 2014 prezentam un prim volum al unei anunțate trilogii semnate de autorul francez Percy John Harvey; anterior scrisesem despre o altă trilogie a sa (Les Hautes Grades Maçonniques. Le Maître secret). În august, anul trecut, a apărut al doilea volum al trilogiei anunțate: La Franc-Maçonnerie expliquée par l'image; tome 2 - Le Grade de Compagnion, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 320 p. După asceza inițiatică a gradului de ucenic, încheiată cu dobîndirea de noi cunoștințe și deprinderi în cioplirea pietrei brute, ucenicul este chemat să urce o nouă treaptă, să treacă de la perpendiculară la nivelă. Trecerea la gradul de companion nu este o inițiere în sens strict, nu prezintă o formă dramatică elaborată, dar este impresionantă prin simbolismul celor cinci călătorii; prin acestea gradul de companion este

nu doar legatura între gradul de ucenic și cel de maestru. Nu vom insista în rîndurile care urmează asupra planșei lojii companionilor sau asupra elementelor simbolice și a dispunerii lor, ci doar asupra călătoriilor de instrucție și asupra anexelor. Steaua înflăcărată este emblema gradului, simbolismul stelei fiind amplificat de amplasarea in mijlocul său a literei G, dar și de omul universal al lui Robert Fludd care se poate înscrie în pentagramă; literei G i s-au atribuit mai multe semnificații: Generare, Gravitație, Geniu, Gnoză, Dumnezeu (God, in engleză), dar nu în ultimul rînd, G subliniază valoarea esențială a Geometriei! Simbolul stelei înflăcărate îi îngaduie autorului frumoase incursiuni în reprezentarea omului în pentagramă sau doar a pentagramei așa cum apar la Villard de Honnecourt, baronul de Tschoudy, Cornelius Agrippa sau Albrecht Durer. (mai mult…)

Mai mult...
Alchimie, Cărţi, Simboluri

12 chei ale filosofiei

Bogdan Mandache

Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație.

Basile Valentin Cele 12 chei ale filosofiei

Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: "Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte". De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt

foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților. Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția "Quinta Essentia", 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție - Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p. Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept "călugăr al Ordinului Sfântului Benedict"? Este un călugăr…

Mai mult...
Alchimie, C.G. Jung, Cărţi, Simboluri

Calea către interioritate

Bogdan Mandache

S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui.

etienne-perrot-de-la-dumnezeu-la-zei

Pînă la apariția traducerii în limba română a uneia din cărțile sale, Etienne Perrot era un nume necunoscut în România, excepție facînd poate un cerc restrîns de admiratori ai lui C.G. Jung. Care este legătura între C.G. Jung și Etienne Perrot? Etienne Perrot (1922-1996) este un psihanalist francez cunoscut pentru cercetările sale asupra operei lui Jung, cunoscut pentru cursurile despre alchimie susținute la Institutul C.G. Jung din Zurich. Etienne Perrot a contribuit la traducerea în franceză a scrierilor lui C.G. Jung, în timp ce soția sa a tradus scrierile psihanalistei Marie-Louise von Franz, colaboratoare a lui Jung. Etienne Perrot este cunoscut pentru emisiunile de la France Inter și France Culture, dar și pentru cărțile sale: Coran teint. Le livre rouge; La voie de la Transformation d'après C.G. Jung; Des étoiles et des pierres; Les reves et la vie. Recent a apărut și prima traducere în limba română a unei cărți semnate de Etienne Perrot: De la Dumnezeu la zei. Un

drum al împlinirii, București, Editura Nemira, colecția "Philemon", coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere de Doru Mareș, 2015, 208 p. S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui. Sigur, nu este un drum ușor, calea nu-i lipsită de sinuozități, de rătăciri, de obstacole, de capcane, de reveniri; de altfel, chiar din Prolog, autorul ține să ne prevină că nu are tron în Olimp și că de la fragedă vîrstă a gustat "savoarea amară a lacrimilor". Tot acest parcurs este presărat de visuri și de interpretarea lor, de trimiteri la alchimie, la cele din înalt, dar și la cele de jos: "Așadar, te salut Hermes, Mercur, pe tine cel mai înalt și mai jos, mediator alergând fără…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (XI)

Bogdan Mandache

Sophie Perenne întreabă de ce Hiram preferă moartea transmiterii cunoștințelor sale; de ce a ales să rămînă singurul depozitar al cunoașterii ce îi conferă putere? Poate că piederea maestrului îi condamnă pe companioni la libertate, colaborare și responsabilitate. Hiram se întrupează într-un alt maestru, iar cuvîntul nu poate fi decît substituit.

Sophie Perenne La parole perdue

Cuvîntul desemnează o realitate care poate fi așezată alături de Adevăr, Înțelepciune, Tradiție. În multe tradiții, cuvîntul este prima manifestare divină a originii creației. Primele versete din Evanghelia după Ioan ilustrează afirmația de mai sus: "La început era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu." Dincolo de mijloc prin excelență de comunicare verbală, cuvîntul naște sensuri, ascunde, lasă spațiu interpretării; alteori cuvîntul este pierdut și este necesară o substituire: o căutare a cuvîntului pierdut. Autoare a unor lucrări despre calea esoterică, despre concilierea opușilor, despre ritual, Sophie Perenne a publicat recent o carte despre cuvînt: La parole perdue, Paris, Editions Maison de Vie, coll. "Les Symboles Maconniques", 2014, 128 p. Cuvîntul înseamnă oralitate, vector de transmitere a patrimoniului cultural înainte de descoperirea scrisului, dar în egală măsură înseamnă și scris, fie sub forma papirusului, a pergamentului, apoi sub forma cărții, odată cu descoperirea tiparului. Scrisul nu a fost salvatorul oralității, mai

întîi pentru că multe biblioteci au dispărut, apoi pentru că scrisul, în opinia lui Socrate, ucide dialogul și interpretarea. Apoi, scrisul sacralizează, "religiile cărții" impun o credință unică avînd de partea lor "cartea sacră". Atît mitologiile, cît și religiile acordă un loc important cuvîntului creator, cuvîntul fiind prima manifestare divină la originea creației. Dacă a da nume înseamnă a crea, atunci firesc urmează interdicția, ceea ce lasă loc unui limbaj cunoscut unui grup de inițiați. A cunoaște numele poate însemna posedarea secretului unei ființe. Aici trebuie amintit răspunsul enigmatic dat de Dumnezeu cererii lui Moise: "Eu sînt Cel ce sînt".  Transcendentul rămîne îndepărtat, întîlnirea cu divinitatea fiind imposibilă, între Transcendent și om separarea fiind totală. Totuși religiile lasă loc restabilirii comunicării, Divinitatea incomprehensibilă "păstrînd întregul mister", după spusa lui Origen. Ritualurile masonice au ales să desemneze trancendența prin acronimul Marele Arhitect al Universului, nume inefabil sub care adepții diverselor confesiuni se pot regăsi. Cuvîntul pierdut invocat în ritualul maestrului este…

Mai mult...
Cărţi

Dao De Jing

Bogdan Mandache

Cartea celor „peste cinci mii de cuvinte” este un text profund, dar deopotrivă enigmatic; Eliade scria că „în pofida caracterului său asistematic, Dao De Jing exprimă o gîndire coerentă şi originală.”

dao_de_jing_cartea-despre-virtute

Cele mai multe istorii ale filosofiei universale încep cu presocraticii; nu mai departe, celebra lucrare a lui Emile Bréhier, Histoire de la philosophie, este aproape în întregime dedicată spaţiului european, excepţie făcînd un scurt capitol despre filosofia orientală, musulmană şi iudaică. Este adevărat că în introducere afirmă că „ o istorie a filosofiei nu are dreptul să ignore gîndirea extrem-orientală”... S-a încetăţenit ideea că filosofia s-a născut în vechea Ionie, că primul demn să poarte numele de filosof a fost Thales. Pot fi invocate două explicaţii ale deselor absenţe ale filosofiei orientale în istorii ale filosofiei cu pretenţii exhaustive: pe de o parte, e posibil ca definiţia filosofiei încetăţeniţă din vechea Eladă să nu acopere specificul înţelepciunii orientale, iar pe de altă parte, ceea ce noi numim filosofie orientală să fie asimilată mai curînd înţelepciunii, sau religiei. Ambele teorii au adepţii lor, dar şi opozanţii lor. Anton Dumitriu îşi începea cunoscuta şi apreciata carte Istoria logicii cu „Logica în culturile

din afara Europei”, rezervînd un capitol logicii în China antică unde aminteşte că însuşi conceptul de filosofie avea alt conţinut în China antică. Filosofii chinezi foloseau afirmaţii enigmatice şi paradoxale ceea ce punea în discuţie caracterul strict filosofic al scrierilor lor, Anton Dumitriu arătînd că răsturnarea întregii intenţionalităţi a filosofiei antice chineze a făcut ca această gîndire să devină ininteligibilă; ea capătă sens doar prin restabilirea intenţionalităţii sale, aceea de a fi „ştiinţa înţelepciunii”. Totuşi sinologii susţin că marile şcoli filosofice chineze, confucianismul şi daoismul, au avut şi o latură religioasă, dar de cele mai multe ori terminologia chineză distinge daoismul filosofic de daoismul religios, teorie pe care o acceptă şi Mircea Eliade în Istoria  credinţelor şi ideilor religioase. Pentru a încheia acest scurt periplu despre modul în care este percepută, sau nu, filosofia chineză, amintesc ceea ce spunea sinologul german Max Kaltenmark: autorul cărţii Dao De Jing a fost un filosof ... Dao de Jing este una dintre cele…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (X)

Bogdan Mandache

François Figeac compară tabloul lojii cu o fereastră între două lumi care caută să se întîlnească: lumea divinităţii şi lumea iniţierii; îi dau dreptate că trasarea reală a planşei îi apropie pe membrii lojii de o lucrare în care este prezentă o nouă manifestare a Luminii.

Xavier Tacchella Le temple de Salomon

În romanul Profetul, Khalil Gibran scria că „Viaţa voastră cotidiană este templul vostru şi religia voastră”. Templul este, etimologic, atît în latinescul templum, cît şi în grecescul temenos, ceea ce este separat, ceea ce delimitează spaţiul sacru. Templul lui Solomon este simbol al perfecţiunii, simbol emblematic al masoneriei, deopotrivă operativă şi speculativă. Acestui subiect îi este consacrată cea mai nouă carte purtînd semnătura lui Xavier Tacchella: Le Temple de Salomon, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, no. 61, 2014, 128 p. Templul lui Solomon a avut o istorie zbuciumată: a fost distrus de Nabuconodosor, reclădit de Zorobabel, extins de Iron şi după şapte ani, în 70 d. C., complet distrus de romani. Nu a mai rămas ca semn decît dispunerea sălilor; inima edificiului a fost totdeauna Sfînta Sfintelor, acolo unde să găsea Arca Alianţei, loc unde intra doar Marele Preot, cel care o dată pe an avea dreptul să pronunţe numele lui Dumnezeu. Despre arhitectura Templului lui

Solomon detaliile cele mai elocvente le găsim în Cartea Regilor şi în lucrarea Antichităţi iudaice a lui Josephus Flavius, care a asistat în anul 70 la distrugerea definitivă a Templului. Nu e descriere a Templului care să nu amintească despre cele două coloane care străjuiesc intrarea (Jakin şi Boaz), despre jertfelnicul din lemn de salcîm (acacia), despre aşa-numita mare de aramă, care a suscitat interpretări în Midrash, despre menorah, sfeşnicul cu şase braţe („Să faci şfeşnic din aur curat; şase braţe să iasă din cele două laturi ale lui”, Ieşirea 25), despre Sfînta Sfintelor, Chivotul legii, acolo unde erau păstrate Cele zece porunci/legea; scriind despre aceste componente arhitecturale ale Templului, Xavier Tacchella intercalează pasaje din ritualuri ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, din Ritul Scoţian Rectificat sau din Vechile Îndatoriri. Templul nu e doar locul unde erau adăpostite simboluri care dădeau unicitate religiei, templul este deopotrivă o construcţie în care se regăsesc oamenii. Se spune că Raymundus Lullus trecea pe…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Mitul lui Hermes

Bogdan Mandache

Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes.

Pierre Gordon Le Mythe d'Hermès

Pierre Gordon este un prolific autor care şi-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărţi, cele mai multe consacrate religiilor primitive şi esoterismului Nu cu mult timp în urmă pe acest site am prezentat cartea sa despre Rabelais şi personajul său Gargantua. Rîndurile care urmează sînt despre o carte mai veche a sa, reeditată de curînd: Le Mythe d’Hermès, Arma Artis, 112 p. Fără a ocupa un loc central în panteonul zeităţilor, fiu al lui Zeus şi al nimfei Maia, Hermes are o copilărie agitată, o tinereţe plină de întîmplări aventuroase, ceea ce avea să-l transforme în protector al călătorilor, mesager al zeilor, sub diversitatea înfăţişărilor

sale fiind o entitate coerentă. Multe tradiţii religioase îşi au sursa în ritualul morţii şi al învierii, ritual răspîndit în neolitic, cînd noul iniţiat părăsea grota/caverna pentru a urca către piscurile  munţilor. Trebuie ştiut că originea zeului şi a cultului său este arcadiană, deci din vechea Eladă. Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes. Numele zeului Hermes este strîns legat de hermai, o piatră parţial sculptată şi care avea rolul de a marca sacrul unui anumit loc care astfel devenea un foaier de iradiere supranaturală, care semnala prezenţa sacrului. (mai mult…)

Mai mult...