Alchimie, Cărţi

Atalanta Fugiens

Bogdan Mandache

Michael Maier este autorul unei impresionante opere, dintre cărţile sa remarcîndu-se Arcana arcanissima, Lusus serius, Jocus severus, Silentium post clamores, Themis aurea, Atalanta Fugiens.

atalanta fugiens persp mare

Editura Herald oferă cititorilor interesaţi de alchimie, magie şi hermetism o nouă lucrare de referinţă: Atalanta fugiens. Elementele filosofice ale secretelor naturii de Michael Maier, în binecunoscuta colecţie "Quinta essentia", traducere, cuvînt introductiv şi note de Marius Cristian Ene şi Gabriela Nica. Michael Maier a fost una dintre personalităţile de la curtea împăratului Rudolf al II-lea, cunoscut în epocă pentru  pasiunea sa pentru alchimie, magie, astronomie; de altfel, traducătorii cărţii lui Michael Maier amintesc remarca lui Nicolae Iorga că Mihai Viteazul nu a găsit sprijin în conducătorul Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană în lupta cu turcii pe motiv că Rudolf al II-lea era mai preocupat de alchimie şi astronomie decît de război. Să amintim că la curtea împăratului Rudolf al II-lea puteau fi întîlniţi Giuseppe Arcimboldo, Tycho Brahe, Johannes Kepler, John Dee, Edward Kelley/Talbot. Michael Maier este autorul unei impresionante opere, dintre cărţile sa remarcîndu-se Arcana arcanissima, Lusus serius, Jocus severus, Silentium post clamores, Themis aurea, Atalanta Fugiens. Parte

din cărţile lui Michael Maier au apărut în deceniul în care în Europa se afirma mişcarea rozicruciană, al doilea deceniu al secolului al XVII-lea. Nu este locul aici să comentăm relaţia lui Maier cu rozicrucienii, o fac cu precizie în cuvîntul introductiv cei doi traducători ai cărţii. Atalanta Fugiens este o carte deosebită, unică, nu numai prin conţinut, ci şi prin ceea ce încearcă să propună cititorului anului 1617. Marius Cristian Ene şi Gabriela Nica, traducătorii cărţii, consideră Atalanta Fugiens "o ofertă multimedia avant la lettre", pornind de la structura cărţii, în parte respectînd "tiparul" epocii, dar aducînd şi elemente noi: "Fiecare capitol cuprinde, mai întîi, o emblemă sau o imagine simbolică, însoţită de o sentinţă în limba latină. Apoi, emblema este însoţită de o epigramă, compusă chiar de Michael Maier, despre care ne amintim că, încă din copilărie, obişnuia să scrie versuri în limba lui Cicero. Epigrama este urmată de cîte un discurs, în care autorul încearcă să lămurească…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Alchimie şi masonerie – pe marginea unor cărţi ale lui Guy Piau

Bogdan Mandache

Cele două volume ale lui Guy Piau sînt fructul reflecţiei unui om care a meditat, studiat, lucrat şi a sperat. Alchimia şi masoneria au origini îndepărtate, alimentate în parte de aceleaşi surse; ambele caută să dea omului instrumentele cunoaşterii.

Guy PIau Tradition alchimique et tradition maçonnique

Preocupat din tinereţe de alchimie, practicant al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Guy Piau a fost interesat în cărţile sale de căile transmiterii unei influenţe spirituale, de tradiţia originală, de gîndirea alchimică şi tradiţia alchimică. Guy Piau este preocupat de lectura alchimică a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat; din acest amplu proiect, în desfăşurare, au apărut primele două volume, iar pentru anul 2012 este prevăzut al treilea volum. Primul volum al trilogiei este Tradition alchimique et tradition maçonnique (Paris, Editions Detrad, 2005, 304 p.). Volumul este conceput ca o introducere, Guy Piau scriind cu convingere despre masonerie, de la primele rînduri dovedind o statornică încredere în căile iniţiatice propuse de Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, despre iniţiere, despre învăţătura iniţiatică, despre căutarea cuvîntului pierdut: "Acest cuvînt pierdut, inaccesibil şi totuşi totdeauna propus şi totdeauna prezent, nu evocă el gîndirea originală, fondatoare şi creatoare a condiţiei umane, care nu ar fi totuşi o gîndire unică?". Guy Piau ne propune o

incursiune în constituirea esoterismului, amintind aici distincţia pe care o făcea Aristotel între învăţătura exoterică şi cea esoterică, atunci cînd îi amintea discipolului său Alexandru cel Mare că lecţiile sale au fost şi nu au fost publicate, trimitere la capacitatea de înţelegere care nu este egal răspîndită! Alte repere în constituirea esoterismului sînt Pitagora, autorul amintind aici cîteva elemente din simbolismul numerelor şi cîteva din "versurile de aur", Hermes Trismegistos, în care se amestecă în chip fericit Thot, Hermes, Mercur; Louis Menard găsea că între Poimamdres, scriere atribuită lui Hermes Trismegistos, şi Evanghelia sf. Ioan sînt strînse raporturi, sugerînd că autorii puteau aparţine aceleeaşi şcoli de gîndire. La constituirea esoterismului au contribuit şi vechile mistere, doctrinele religioase, mistice, magice şi iniţiatice practicate de popoarele din vechime. Gîndirea şi tradiţia alchimice este subiectul celei de a doua secţiuni a volumului, unde Guy Piau insistă pe tradiţia occidentală a alchimiei, recunoscînd existenţa unei doctrine operative care în China a dus la naştere…

Mai mult...
Cărţi

Melchisedec

Bogdan Mandache

Studiul lui Jean Tourniac este unul dedicat unui personaj biblic, un personaj dincolo de naşterea omenească: Melchisedec, preot şi rege al Salemului, iar cercetarea sa verifică temeiul ecuaţiei Tradiţie primordială=Melchisedec.

melchisedec persp mare

Către sfîrşitul anului trecut, Editura Herald oferea traducerea românească a cărţii lui Jean Tourniac Melchisedec sau tradiţia primordială; cartea a apărut în colecţia "Philosophia perennis", titlul colecţiei spunînd  mult despre strădania editurii bucereştene de a redescoperi omului contemporan afundat într-un materialism sfîşietor bucuria cunoaşterii Tradiţiei. Philosophia perennis este cea care permite dialogul cu toate tradiţiile spirituale ale lumii, iar colecţia Editurii Herald ne-a apropiat de Guénon, Schuon, Burckhardt, de realizarea şi iniţierea spirituală, de ochiul lumii sau de esoterismul islamic. Cartea lui Jean Tourniac are o istorie, din care autorul reţine sec că regrupează elementele unei teze de doctorat care nu a mai putut fi susţinută din cauza suspendării unor discipline de învăţămînt. Întîmplarea mi-a reamintit un aspect din parcursul intelectual al unui conaţional al lui Jean Tourniac, şi anume Pierre Riffard.  Între 1973 şi 1980, subiectul propus de Pierre Riffard -L'idee d'esoterisme- a fost refuzat succesiv de V. Jankelevitch, G. Friedman, P. Ricoeur, A.J. Festugiere, J. Richer, G. Vallin,

J.L. Sala-Molins, J. Servier sau F. Courtes care au invocat tot felul de motive şi pretexte în intenţia vădită de a evita un subiect incomod şi care, în opinia lor, i-ar fi pus într-o situaţie delicată în ochii lumii academice! Nimic mai fals, la Ecole des hautes etudes en sciences sociales exista din anii 1970 o catedră dedicată curentelor esoterice moderne, care a fost condusă de Francois Secret, apoi de Antoine Faivre, iar în prezent de Jean-Pierre Brach. Totuşi, prin intermediul lui Robert Amadou, bun cunoscător al esoterismului, Pierre Riffard l-a întîlnit pe Jean Deprun, profesor la Paris I Pantheon-Sorbonne, care i-a îndrumat teza de doctorat susţinută în 1987! Studiul lui Jean Tourniac este unul dedicat unui personaj biblic, un personaj dincolo de naşterea omenească: Melchisedec, preot şi rege al Salemului, iar cercetarea sa verifică temeiul ecuaţiei Tradiţie primordială=Melchisedec. Temeicul studiu al cărturarului francez este structurat pe cinci mari secţiuni, fiecare oferind o privire cuprinzătoare asupra acestui personaj în marile…

Mai mult...
Cărţi

G de la gnoză

Bogdan Mandache

Litera G, dincolo de semnificaţie, este unul din elementele decisive ale ritualului gradului de companion, fiind plasată în mijlocul stelei înflăcărate, steaua care îi va îndruma paşii către Cunoaştere.

Henri Gallois G comme gnose

Litera G este unul din simbolurile majore ale gradului de companion. Această afirmaţie este unanim acceptată de membrii şi comentatorii masoneriei speculative. Controversele apar atunci cînd se cere sau se propune o definiţie sau un înţeles univoc; aici se înfruntă partizanii înţelegerii literii G ca primă literă a cuvîntului Geometrie, cu cei care consideră că ar fi vorba de G de la Gnoză sau G de la Gamma sau G primă literă a cuvîntului englez God. De curînd Henri Gallois a încearcat să ofere un răspuns la întrebarea la ce se referă litera G (G comme gnose, Paris, Editions Vega, coll. “Pierre d’angle”, 2009, 392 p). Într-o primă secţiune, Henri Gallois încearcă să facă dreptate gnozei, un subiect pe care Biserica în general îl ocoleşte, şi aminteşte că Gnoza/Gnosis înseamnă Cunoaştere: "Gnoza este un mijloc, un drum, o tehnică, care permite în timp (celui care are anumite potenţialităţi – n.n.) să acopere aceste potenţialităţi necunoscute". Dacă despre Gnoză se vorbeşte mai

cu seamă ca de un curent apărut după  primele secole după Hristos, Henri Gallois găseşte o multitudine de exemple în Vechiul Testament pe care le asimilează unei autentice gnoze. În paralel întreprinde o aceeaşi lectură a Noului Testament, dar mai ales asupra aşa-numitelor Evanghelii Apocrife care lasă loc la numeroase interpretări şi nu mai puţine speculaţii, dat fiind că multe texte trebuie descifrate, refăcute atît cît se poate sau chiar decodate. Dacă prima parte a fost mai aplecată spre fenomene tulburătoare, care pot sau chiar dau de gîndit, asupra unor fenomene sau întîmplări aproape imposibil de verificat, în cea de a doua accentul se mută pe cîteva texte care pot fi subsumate Gnozei fără teamă de a greşi. Unul din textele enigmatice este Cartea lui Enoh, o culegere de scrieri făcînd parte din literatura apocaliptică, datînd din secolele II-I î. H.; toţi exegeţii sînt unanimi că în Cartea lui Enoh sînt şi multe elemente ciudate şi neatractive, aceiaşi exegeţi subliniind…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri

Treptele perfecţiunii şi scara Cavalerului Kadosh

Bogdan Mandache

În toate tradiţiile spirituale scara simbolizează ascensiunea, progresul, perfecţionarea. Scara apare deopotrivă în mitologii, dar şi în marile religii, devenind în timp şi motiv literar sau artistic.

Le songe de Jacob

"Scara este simbolul progresiei către ştiinţă, al ascensiunii către cunoaştere şi transfigurare. Scara este un simbol ascensional clasic, desemnînd nu doar urcarea întru cunoaştere, ci o elevaţie integrată a întregii fiinţe. Ea ţine prin natura sa de axa lumii, de verticalitate şi de spirală", afirmă autorii celebrului Dicţionar de simboluri. Pentru lumea creştină, scara este un simbol pentru ceea ce leagă pămîntul de cer, iar imaginea cea mai cunoscută este cea a visului lui Iacov din Facerea: "Ajungînd însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luînd una din pietrele locului aceluia şi punîndu-şi-o căpătîi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pămînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sînt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi

ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi." Unul din ecourile literare ale visului lui Iacov îl găsim în Paradisul lui Dante: "O scară 'n faţă cum în soare-o are/ curatul aur, am văzut, şi naltă/ cum n'aveau ochi spre-atît de sus urcare.// Pe-ai ei fuşcei în jos vedeam cum saltă/ atîtea lămpi, că 'n cer cîte-s aprinse/ păreau că-s strînse toate-aci 'ndeolaltă". În toate marile religii, misticii au căutat calea apropierii de Divinitate; prin credinţă, marii mistici au cunoscut Divinitatea. Grigore de Nazianz spunea: "Ce este acest nou mister care mă preocupă? Mă simt mic şi mă simt mare, liniştit şi exaltat, muritor şi nemuritor, pămîntesc şi ceresc. Împărtăşesc condiţia lumii de jos şi pe cea a lui Dumnezeu, pe cea a cărnii şi pe cea a spiritului", iar în Upanişade găsim acest îndemn: "Cînd cineva se ridică deasupra lui Eu, mie şi al meu, Atman se evelează ca adevăratul Sine"; misticii islamici vorbesc despre totalitatea fiinţei care include şi…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Scînteieri alchimice

Bogdan Mandache

Repudiată de unii, adulată de alţii, alchimia continuă să fascineze, să inspire poveşti şi romane, din care transpare o alchimie uşor caricaturizată, care are impact decisiv asupra publicului larg. În ciuda deformărilor şi criticilor la care a fost supusă, alchimia îşi dovedeşte statornicia pentru că lucrează pe un alt plan decît ştiinţa empirică modernă.

cartea figurilor hieroglifice persp mare

Urmaşi ai unui raţionalism atoatebiruitor şi ai unui umanism "fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de materialism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzută în continuare ca un neîncetat exerciţiu de transmutare a metalelor, ca o veşnic sortită eşecului încercare de a obţine aur din plumb. Cine se mai osteneşte să urce alchimia pe soclul cuvenit? În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, nici a celei practice, nici a celei spirituale. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, în primii ani editorii nu avut un program de traduceri. De cîţiva ani, Editura Herald caută şi reuşeşte să recupereze interesul cititorului român pentru domenii pe care încă mulţi le consideră "exotice": alchimie, hermetism, philosophia perennis, cabală, numerologie. Una dintre aceste colecţii este Quinta essentia, care, fără a număra încă multe titluri, se impune

ca una de referinţă pentru cei preocupaţi de domeniile sus-amintite. Şi nu este un lucru uşor de realizat într-o lume ca a noastră (aici spectrul înţelesurilor este în vastitatea sa!), dar mai ales pentru că traducerea unor lucrări scrise în perioada dintre lumea medievală şi zorii lumii moderne ascunde multe capcane, pe care traducătorii nu numai că trebuie să le evite, dar trebuie să aducă un plus de clarificare şi pentru cititorul mai puţin familiarizat cu respectivul domeniu. Fără a exagera, întrucît în limba română nu s-au tradus niciodată lucrări de alchmie, traducătorii de astăzi fac muncă de pionierat. Unul dintre personajele interesante ale alchimiei medievale este Nicolas Flamel, copist, anticar şi alchimist francez, autor al cîtorva lucrări, dintre care două au fost recent traduse în limba română: Cartea figurilor hieroglifice şi Dorinţa dorită, Herald, 2009, traducere, cuvînt introductiv şi note Marius Cristian Ene.  Nu insistăm, întrucît este frumos redată în introducere, asupra întîmplării care i-a schimbat viaţa, cumpărarea unui…

Mai mult...
Cărţi

În căutarea cuvîntului pierdut

Bogdan Mandache

Cartea lui Jacques Thomas este fructul unor îndelungi meditaţii, lecturi şi cercetări şi este deopotrivă un îndemn la studiu şi la o reflecţie profundă asupra înţelesurilor legendelor altor grade în care masonul este în căutarea cuvîntului pierdut şi regăsit

Jacques Thomas A la recherche de la parole perdue

Francmasoneria este una dintre instituţiile lumii moderne care propune o cale care să-l apropie pe om de înalta spiritualitate; evident, pe cel care încearcă un itinerariu al căutării spirituale. Dacă aproape întreg corpul masonic recunoaşte că masoneria practicată cu asiduitate şi bună credinţă provoacă o transformare a personalităţii, nu puţini au fost cei care au căutat să descifreze care sînt reperele parcursului iniţiatic care determină o schimbare profundă a modului de a te raporta la lume şi la semeni. Una dintre aceste încercări îi aparţine lui Jacques Thomas în recenta sa carte A la recherche de la parole perdue, Bonneuil-en-Valois, coll. "Francmaçonnerie", 2009, 320 p.  Convins că ucenicul nu află multe lucruri, în afara semnelor şi atingerilor, că de altfel nici companionul nu face prea paşi evidenţi, Jacques Thomas caută să facă accesibilă calea spirituală pe care merge maestrul mason. Jacques Thomas propune o abordare a gradului de maestru dintr-o perspectivă deschisă către multitudinea surselor din care se revendică acest

grad care încheie parcursul în lojile simbolice şi îl deschide către învăţătura lojilor de perfecţie. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă,ea intrînd în conştiinţa europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meşteşugar genial, este un personaj biblic menţionat în Cartea regilor III şi în Cronici II, în legătură cu construcţia Templului de al Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Odată terminate capodoperele sale, Hiram Abif iese din istorie, dar figura sa intră în legendă, viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al noii instituţii speculative care se răspîndea cu repeziciune în Europa începutului de veac XVIII. Jacques Thomas reaminteşte un anume proces de decreştinare a masoneriei în secolul al XIX-lea, care nu a deturnat sensul iudeo-creştin al masoneriei, dar l-a făcut mai greu de sesizat; el mai aminteşte un fapt important, care însă se spune mai rar, şi anume că jurămîntul depus de candidat pe Cartea Legii Sacre, fiecare…

Mai mult...
Cărţi

Despre magie, fără ură…

Bogdan Mandache

Traducerea pe care a făcut-o Maria Genescu este meritorie, aflîndu-ne în faţa unei lucrări nu tocmai uşor de tălmăcit, sensul multor termeni evoluînd în cele cinci veacuri trecute de la prima publicare a cărţii lui Agrippa; traducerea este însoţită de ample şi lămuritoare note, comentarii şi anexe.

magia naturala persp mare

A scrie astăzi despre magie, poate părea, la o privire superficială, cel puţin deplasat dacă nu de-a dreptul... indecent, mai ales într-o vreme cînd paginile de publicitate ale multor cotidiene ne îndeamnă să consultăm "reginele magiei" pentru a fi ajutaţi în orice domeniu. Este lesne de înţeles că atunci cînd atenţia celor mai mulţi se îndreaptă spre o astfel de înţelegere a termenului magie, şansele de a-i convinge că se află în faţa unui domeniu de autentică spiritualitate scad simţitor, rămînînd speranţă că oamenii de bună credinţă vor citi şi vor căuta să înţeleagă înainte de a respinge. Ca şi în cazul flăcării violet discuţia a căzut în derizoriu, în această cădere fiind antrenat şi termenul, dar şi înţelesul comun al esoterismului. Copii ai unui Iluminism din care au reţinut o găunoasă idee de materialitate a lumii, oamenii de astăzi, în cea mai mare parte amatori de idei gata făcute, rareori manifestă interes pentru a trece dincolo de pojghiţa extrem

de fragilă a unor informaţii care nu... informează, dar fac mai rău deformînd. Amintesc celor care văzînd titlul articolului m-ar putea acuza de o uşoară frivolitate că în Dictionnaire critique de l'ésotérisme (Presses Universitaires de France, 1998), una dintre dintre cele mai serioase lucrări în domeniu, termenului de magie îi sînt acordate 24 de pagini, în articole despre prezenţa acestui fenomen în Africa, Egiptul faraonic, Islam, Occidentul medieval şi modern, Roma antică. Articolul despre magia în Occident este cel mai amplu şi aduce în prim plan necesitatea definirii acestui fenomen ca o artă (ars magica) de a acţiona asupra lumii înconjurătoare şi de a o modifica; acelaşi articol aminteşte şi cîteva mari personalităţi ataşate domeniului: Roger Bacon, Marsilio Ficino, Pico de la Mirandola, Johannes Reuchlin, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Paracelsus, John Dee sau Robert Fludd. Acest preambul, ca şi rîndurile care urmează, au fost prilejuite de o recentă apariţie purtînd marca Editurii Herald: Cornelius Agrippa von Nettesheim – Magia naturală.…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii

Ordinul masonic şi viziunea sa asupra lumii

Bogdan Mandache

Cartea L'Ordre maçonnique, scrisă de Henri Tort-Nouguès, este un fericit exemplu în care reflecţia filosofică însoţeşte explicarea idealului spre care tinde masoneria. Prea multe lucrări care vor să explice ce este masoneria se complac în platitudini despre semnificaţiile morale ale unor simboluri, dar nu reuşesc să aducă nici o clarificare, ba chiar aduc de multe ori mai multă confuzie.

Henri Tort-Nougues L'ordre maçonnique

Aproape că a devenit un truism să mai amintim că lumea contemporană se complace în a trăi fără repere, în afara noţiunii de ordine, o ordine prin care omul să-şi construiască viaţa şi să-şi stăpînească destinul. În 1990, Henri Tort-Nouguès, Mare Maestru din trecut al Marii Loji a Franţei, publica volumul L'idée maçonnique, un eseu asupra filosofiei francmasoneriei. Cîţiva ani mai tîrziu avea să publice o nouă carte, L'ordre maçonnique, reeditată în 2009, la Paris, éditions Vega, 206 p., lucrare considerată în lumea masonică francofonă ca fiind deja una clasică. Această a doua carte a lui Henri Tort-Nouguès încearcă o analiză globală a lumii contemporane, a contradicţiilor şi crizelor sale, a dezordinii şi confuziilor sale, dar şi conturarea ideii că francmasoneria, care se defineşte ca un ordin, cu vocaţie de a depăşi locuri, spaţii şi timpuri, propune principii intangibile, valori fără care viaţa omului nu ar avea sens: "Francmasoneria tradiţională nu pretinde să ne aducă soluţia miracol, şi printr-un gen

de lovitură de baghetă magică să facă perfecte societăţile în care trăim, şi omul însuşi perfect. Ea propune numai, şi mai modest, contemporanilor noştri un efort răbdător, tenace şi curajos, şi o conversie a privirii, cum a scris Michel Barat. (...) Noi vrem să dăm aici o viziune lucidă, golită de iluzie şi de complezenţă, asupra unei lumi şi asupra omului, şi de asemenea asupra instituţiei înseşi, şi  asupra francmasonului." Dezordinea şi confuzia lumii sînt susţinute, în chip nefericit, nu numai de experienţele traumatizante ale istoriei, ci şi de scrierile unor istorici şi filosofi precum  Hannah Arendt, Oswald Spengler, Julien Freund, pentru a nu mai aminti romanele lui Franz Kafka sau picturile unui Hyeronimus Bosch, Goya sau, mai aproape de noi, Max Ernst. Să fie lumea în care trăim sub spectrul confuziei şi a lipsei de măsură? Înainte de a da un răspuns tranşant să ne amintim de cuplul hubris şi dikè, măsura şi lipsa de măsură, pe care se…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Monada hieroglifică

Bogdan Mandache

Nu numai din raţiuni tipografice, textul Monadei are mai puţin de 50 de pagini, prezenta ediţie este însoţită de trei texte preliminare. Spunem că nu numai din raţiuni tipografice, întrucât John Dee (1527-1608) nu este prea bine cunoscut cititorului român, pentru a nu spune că este aproape necunoscut. De aceea, editorul a ales ca în deschiderea traducerii să publice trei texte care să prefaţeze, nu numai la propriu, textul lui John Dee

monada hieroglifica persp mare

De câţiva ani, Editura Herald, prin câteva colecţii precum: "Quinta essentia", "Logos", "Esoterica" sau "Philosophia perennis", oferă cititorului român traduceri ale unor texte fundamentale ale culturii universale subsumate însă unui domeniu total neglijat până în urmă cu două decenii: esoterismul. De altfel, până în 1990, nici dicţionarele nu dădeau o definiţie cât de cât lămuritoare asupra unui domeniu şi aşa supus unui neobosit atac. De curând, cititorul interesat de domeniul amintit a avut un nou motiv de bucurie: a apărut versiunea românească a unuia dintre cele mai influente texte renascentiste - Monas hieroglyphica (John Dee, Monada hieroglifică - explicată în mod matematic, magic, cabalistic şi anagogic, traducere şi îngrijire ediţie Alexandru Anghel, Editura Herald, colecţia "Quinta essentia", Bucureşti, 2009, 222 p.). Nu numai din raţiuni tipografice, textul Monadei are mai puţin de 50 de pagini, prezenta ediţie este însoţită de trei texte preliminare. Spunem că nu numai din raţiuni tipografice, întrucât John Dee (1527-1608) nu este prea bine cunoscut cititorului

român, pentru a nu spune că este aproape necunoscut. De aceea, editorul a ales ca în deschiderea traducerii să publice trei texte care să prefaţeze, nu numai la propriu, textul lui John Dee.  În "John Dee: cabalist creştin", Frances A. Yeats, cunoscută cititorului român pentru admirabila lucrare Iluminismul rozicrucian, prezintă cele trei perioade majore ale parcursului intelectual al gânditorului renascentist englez: Prima perioadă a lui Dee (1558-83): Liderul Renaşterii elisabetane; A doua periadă a lui Dee (1583-1589): Misiunea continentală; A treia perioadă a lui Dee (1589-1608): Căderea în dizgraţie şi eşecul. Născut în familia unui oficial de la curtea lui Henric al VIII-lea, John Dee s-a format la St. John's College, Cambridge, acolo unde s-a născut interesul său pentru alchimie, astrologie şi alte "ştiinţe oculte"; după moda timpului, a fost un autentic savant universal, în relaţie cu eminenţi umanişti întâlniţi în cursul frecventelor călătorii pe continent. În misiunea continentală "Dee pare să se fi angajat într-un fel de aventură misionară…

Mai mult...