Volumul Construire le Temple aujourd'hui deschide numeroase perspective asupra raporturilor dintre lumea de astăzi şi spiritualitatea masonică, oferă răspunsuri la întrebarea dacă omul zilelor noastre mai poate trăi autentic o spiritualitate de ordin iniţiatic.

Într-o lume marcată de un accentuat progres tehnologic, într-o lume tot mai grăbită, chiar dacă de multe ori nu ştie înspre ce se grăbeşte, mai există grupuri de oameni interesaţi de Tradiţie, de iniţiere şi de a transmite o spiritualitate iniţiatică. Nu rareori aceştia se lovesc de obtuzitatea celor ce-i înconjoară, de întrebări de multe  ori abrupte, alteori agresive despre o lume  pe care cei mai mulţi nu înţeleg, căci nu se încadrează în tiparele lumii materiale, palpabile şi pe care o percep la tot pasul. În acest context se naşte o întrebare firească: pentru ce şi cum construiesc astăzi franc-masonii Templul lor? O astfel de întrebare trebuie să şi-o fi pus şi cîţiva cunoscuţi teoreticieni ai masoneriei speculative: Julien Behaeghel, Bruno Etienne, Francois Figeac, Jacques Fontaine, Irene Mainguy. Din intervenţiile lor în cadrul unui colocviu şi din întrebările şi răspunsurile care au animat întîlnirea a rezultat volumul Construire le Temple aujourd'hui. Quelle actualite, quels outils, quel message?, apărut la

Editions Maison de vie, Paris, 2008. În prefaţa volumului, Christian Jacq, cunoscut autor de studii masonice dar şi de cărţi despre lumea Egiptului antic, expune cîteva idei despre dimensiunea iniţiatică a franc-masoneriei, despre lumea tehnologică în care accentul nu mai cade pe spiritual, în încercarea sa de a răspunde la întrebarea dacă există o spiritualitate specific masonică. Ea există, dar ţine de un alt registru în care ne raportăm la domeniul spiritual. O primă intervenţie aparţine Doamnei Irene Mainguy, cunoscută pentru studiile sale aprofundate asupra simbolisticii masonice a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi asupra iniţierii. Şi acest text este tot despre iniţiere pentru că „nu se poate vorbi de franc-masonerie nici de simbolic fără a evoca în prealabil iniţierea care corespunde faptului de a fi primit Ucenic într-o Lojă". Ritualul provoacă o deşteptare şi o detaşare de lumea profană, o recunoaştere a unui Principiu organizator şi ordonator care depăşeşte orice individualitate în căutarea adevăratei Lumini. Prin repetarea ritualului…

Mai mult...

Trilogia lui Pierre Dangle aduce cîteva puncte de vedere care necesită aprofundări şi are meritul că deschide dialogul cu alte orizonturi culturale în care pot fi găsite elemente care, chiar dacă nu au influenţat direct spiritualitatea masonică, pot oferi puncte de ancorare în tradiţii şi pot oferi un cadru mai larg de interpretare.

De mai bine de 250 de ani, de la primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice, autori mai bine sau mai puţin bine intenţionaţi au căutat să arate ceea ce se presupune că se ascunde în spatele acelor ritualuri. Evident, totdeauna au cîştig de cauză, în faţa unui public avid de scenarii vizînd conspiraţii mondiale, lucrările care au ca pretext textul unui ritual pentru a putea divaga la nesfîrşit pe marginea subiectelor senzaţionale. Sigur, pe lîngă aceste lucrări care satisfac un public prea puţin preocupat de interpretare şi analiză, apar şi lucrări care caută să pătrundă în profunzimea simbolurilor pe care le vehiculează ritualurile masoneriei speculative. O apariţie editorială de dată recentă, aparţinînd lui Pierre Dangle, încearcă pe parcursul unei trilogii să aducă precizări despre simbolismul primelor trei grade: Le Livre de l'Apprenti ; Le Livre du Compagnon ; Le Livre du Maître, toate apărute la Editions Maison de Vie, în colecţia La Franc-Maconnerie initiatique. Cartea ucenicului debutează cu o frumoasă incursiune

în înţelesurile noţiunii de iniţiere, termen tot mai frecvent folosit, şi paradoxal, tot mai puţin înţeles tocmai printr-o folosire abuzivă, nejustificată. Or iniţierea este cheia de boltă a masoneriei regulare: "este important a preciza că funcția primă a unei Loji masonice este de a practica ritualuri inițiatice și de a consacra toate eforturile sale inițierii", subiectele profane fiind destinate altor medii şi spaţii. Tradiţia iniţiatică este cea care hrăneşte o lojă, adică ansamblul forţelor creatoare în care spiritualitatea se recreează permanent. Un univers iniţiatic populat de simboluri, care creează, pentru a relua cuvintele lui Ramsay, un limbaj cînd mut, cînd elocvent, graţie căruia se recunosc membrii confreriei. Marie-Madelaine Davy spunea că diferenţa dintre oameni se reduce la prezenţa sau absenţa experienţei spirituale, iar omul spiritual nu se instruieşte decît prin simboluri, iar cînd vrea să dea seamă de experienţa sa inefabilă, în mod necesar face recurs la simboluri. Pentru Pierre Dangle "ritualul este cel care dă corp spiritualului şi reanimă ansamblul…

Mai mult...

Revistă cu apariţie semestrială, Travaux de la Loge nationale de recherches Villard de Honnecourt este un exemplu de echilibru şi deschidere în abordările tematice, neocolind autori care vin dinspre alte orizonturi, dar care pot contribui la nuanţarea unor subiecte.

Villard de Honnecourt a fost un arhitect francez trăitor în epoca goticului, născut la Honnecourt lîngă Cambrai, către sfîrşitul secolului al XII-lea. Este celebru pentru carnetul său de şantier, carnet conservat în bună stare şi aproape intact, păstrat o vreme în biblioteca abaţiei Saint-Germain-des-Pres; în timpul revoluţiei, de frica devastărilor "revoluţionare", a fost depus la Biblioteca Naţională a Franţei, unde se află şi în zilele noastre. Caietul cuprinde 33 de foi de pergament cu desene şi însemnări despre modurile de trasare, de apropiere de numărul de aur şi de pentagramă, fără a dezvălui nimic despre secretele şi ritualurile confreriilor de masoni operativi. Dar nu despre valoarea artistică şi istorică a caietului arhitectului medieval ne-am propus să scriem în aceste rînduri. Villard de Honnecourt este şi numele lojii de cercetare a Marii Loji Naţionale a Franţei, iar numele arhitectului se regăseşte, aşa cum este şi firesc, în titlul revistei semestriale a lojii Travaux de la Loge nationale de recherches et d'etudes

Villard de Honnecourt.În rîndurile ce urmează ne propunem să facem cîteva consideraţii asupra conţinutului acestei publicaţii prin trimiteri la cîteva apariţii din ultimii ani. O temă de interes aflată în atenţia redactorilor care au configurat numărul 43 al revistei a fost raportul tradiţie-cărţi, cu intervenţii avizate (Armand Abecassis, Antoine Delzant şi Lama Jigme Rimpoche) despre Tora, Evanghelii şi tradiţia vie de la maestru la discipol în budism.Reţinem din acelaşi număr studiile despre dreptate în viziunea lui Pitagora (Sylvain Chaumet), despre dreptate în tradiţia ebraică (Alexandre Danemans), despre Mithra (Pascal Gaymard), ordinul Iluminaţilor din Bavaria (Eric Humbertclaude). Sumarul acestui număr este completat de cîteva orientări bibliografice atît de necesare într-o lume în care publicaţiile despre masonerie abundă, de această dată calitatea neînsoţind îndeaproape cantitatea. Numărul următor (44) debutează cu cîteva studii despre semnificaţia rugăciunii rostite în timpul ceremoniei de investire a Maestrului Venerabil (Pierre Saverne), despre cuvînul în lojă (Jean-Claude Dorion), despre anul adevăratei Lumini (Francis Delon), despre credinţă şi raţiune…

Mai mult...

Cartea lui Gelu Voican Voiculescu este o binevenită introducere în studiul esoterismului, oferind celor interesaţi cîteva repere necesare pentru a nu rătăci pe căi care nu duc nicăieri.

Aceasta este întrebarea căreia îi caută răspuns Gelu Voican Voiculescu într-un recent apărut opuscul (Ce este ezoterismul?, Bucureşti, editura Samizdat, 2008, 88 p.), dînd curs unor mai vechi şi bineştiute preocupări în domeniu. După atîtea dicţionare şi enciclopedii dedicate domeniului, după mii de volume avînd chiar în titlu denumirea de esoterism, ne mai întrebăm ce este esoterismul? Da "pentru că termenul de ezoterism a căpătat o circulaţie din ce în ce mai mare, întrecută doar de nedumerirea şi de confuzia pe care le stârneşte. (...) Fiecare din noi are câte o accepţie proprie - mai mult sau mai puţin vagă- a sensului acestui termen, ce apare tot mai frecvent în limbajul uzual, ba ca adjectiv - ezoteric, ba ca substantiv - ezoterism. (...) Fără a avea ambiţia de a degaja ideea generală şi abstractă de ezoterism, putem să-l definim şi mai pe scurt, drept o învăţătură rezervată, în cadrul unui grup sau al unei şcoli, unor discipoli selecţionaţi după anumite

criterii". În încercarea de a răspunde întrebării din titlul cărţii, Gelu Voican Voiculescu face un scurt şi bine venit periplu istoric şi etimologic pornind de la Aristotel şi Aulus Gellius, trecînd prin autori antici şi medievali, ajungînd la frumoasa carte al lui Anton Dumitriu Philosophia mirabilis, neobservată de cenzura vremii, cartea a apărut în 1974, dar din păcate prea repede uitată de contemporani. După necesarele poziţionări istorice, etimologice, autorul abordează subiecte precum valoarea ezoterismului, posibilitatea discuţiei despre taină, reprimarea ezoterismului (subiect despre care a scris şi Pierre Riffard, el însuşi trăind în vremurile noastre o formă de reprimare/respingere cînd a încercat cîţiva ani să-şi găsească un conducător de lucrare de doctorat!) şi raportul ezoterismului cu cultura, aici Gelu Voican Voiculescu considerînd că ezoterismul ţine mai mult de social. Evident un subiect care poate suscita comentarii. Dar sînt demne de reţinut consideraţiile despre tradiţie, iniţiere, influenţă spirituală, micile mistere,simbolism, rit. Pe urmele lui Rene Guenon, autorul reia observaţiile critice la adresa…

Mai mult...

Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei care vor sonda profunzimea mesajului celor trei scrieri fondatoare ale rozicrucianismului.

Apărută în deceniul al doilea al veacului al XVII-lea, mişcarea rozicruciană este departe de a se fi dezvăluit în întregime, amintind spusa lui Roland Edighoffer care considera, şi o făcea un eminent cărturar şi cunoscător al fenomenului!, că rozicrucianismul este asemănător unui aisberg a cărui parte vizibilă este cu mult mai mică decît cea care rămîne nevăzută. De aceea orice nouă încercare de descifrare a misterului nu poate decît să deschidă noi perspective, noi orizonturi de înţelegere şi interpretare. O astfel de încercare aparţine lui Claude Delbos: Aux Sources de la Rose-Croix. Mysteres d`une tradition esoterique, Paris, Editions Detrad, 2008, 334 p. Faţă de alte lucrări consacrate rozicrucianismului, cea a lui Claude Delbos optează pentru un alt "traseu": începe cu o introducere în misterul rozicrucian aşa cum a fost înţeles de-a lungul vremii de la Philalethes pînă la Guenon, pentru a continua cu o revenire asupra surselor (cu accent deosebit pe alchimie şi hermetism), asupra doctrinei, cu cîteva consideraţii asupra

Divinei Comedie şi a templierilor, pentru a încheia cu cîteva adnotări despre Cavalerul de Roza-Cruce şi rozicrucianismul zilelor noastre. După periplul istoric prin moştenirea rozicrucianismului, unde sînt evocate nume precum cele ale lui Cagliostro, Swedenborg, Martines de Pasqually, Claude de Saint-Martin, Jean-Baptiste Willermoz, Joseph de Maistre, Eliphas Levi, Rene Guenon, Joannis Corneloup, prilej de a arăta posibile filiaţii dar şi delimitări de sursa rozicruciană, Claude Delbos revine la moştenirea rozicruciană, la textele fondatoare şi la înţelesurile lor atît cît pot scăpa de sub aura misterului, concluzia autorului fiind că doctrina confreriei rozicruciene este o filosofie a progresului uman prininteligenţă şi iubire, prin spirit şi inimă, prin phoenix şi trandafir, o doctrină care se prezintă ca un instrument al unei utopii mobilizatoare şi elitiste care ar vrea să organizeze o societatea umană fondată pe raţiune şi fraternitate. Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei…

Mai mult...

Cartea lui Michel Cugnet este o convingătoare pledoarie pentru depăşirea crizei interioare şi a obscurităţii în aşa fel încît printr-un îndelung proces alchimic, prin concentrare şi meditaţie asupra sinelui, candidatul la iniţiere să descopere cu adevărat lumina şi mai tîrziu sensul transcendent pe care îl incumbă simbolismul gradelor pentru a rezona spiritual cu ansamblul de învăţături şi trăiri pe care îl caută şi îl găseşte Cavalerul.

Succesiunea gradelor în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este o temă care a preocupat mulţi cercetători ai fenomenului masonic în încercarea de a surprinde logica unei succesiuni dincolo de diversitate sau chiar de o aparentă incoerenţă.  De-a lungul vremii, eminenţi cunoscători au descifrat sensuri ascunse ale ritualurilor, înţelesuri nebănuite ale învăţăturii celor 33 de grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. De la Albert Pike, care a reformulat ritualurile şi a dat noi interpretări simbolismului profund pe care îl vehiculează ritualurile pînă la Jean-Pierre Bayard, care în Trente-trois reia istoria şi spiritualitatea gradelor, mai pot fi invocate multe nume care au marcat cercetarea masonologică. De curînd acestor nume li s-a adăugat încă unul, cel al lui Michel Cugnet care ne înfăţişează fructul cercetării personale bazate pe lectură şi deopotrivă pe ceea ce a trăit în cei mai bine de 20 de ani de cînd s-a alăturat membrilor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat: La Quete du Chevalier dans le Rite Ecossais

Ancien et Accepte; I- Du Maitre Secret au Souverain Prince Rose-Croix; II- Du Grand Pontife au Souverain Grand Inspecteur General du 33 et dernier degre, Editions du Chevron, 2005-2008, La Chaux-de-Fonds, Elveţia. Michel Cugnet mai scrisese pînă la apariţia acestei cărţi cîteva volume (Deux siecles et demi de Franc-maconnerie en Suisse et dans le Pays de Neuchatel; Origine et histoire du Rite Ecossais Ancien et Accepte en Suisse; Qui se cache derriere la franc-maconnerie?, şi participase şi la două volume colective: La Franc-maconnerie a Fribourg et en Suisse du XVIII au XX siecle; Elie Ducommun, Prix Nobel de la Paix 1902, Grand Maitre de la Grande Loge Suisse Alpina). Înainte de a întreprinde o prezentare a fiecărui grad al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Michel Cugnet aprofundează sursele spirituale ale gradelor înalte, o lume în care se întîlnesc legende biblice, personaje mitice sau istorice, esoterismul Renaşterii, Roza-Cruce, Bruno, John Dee, Robert Fludd, alchimia, mitul templier. Michel Cugnet consideră că trei…

Mai mult...

Miezul recentei cărţi semnate de Gelu Voican Voiculescu este evident în jurul interpretărilor lui Guenon asupra calcului infinitezimal, prilej pentru o fascinantă incursiune nu numai în lumea noţiunilor de limită, infinit, indefinit sau continuum, ci şi în contextul intelectual al epocii lui Leibniz

Cine a citit Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul Crucii sau Iniţiere şi realizare spirituală ale lui Rene Guenon poate părea surprins că esoterologul francez este şi autorul cărţii Les principes du calcul infinitesimal, apărută în 1946 la editura Gallimard. E cu putinţă ca nu puţini să fie cei surprinşi la aflarea numelui celui care propune o frumoasa incursiune în lumea, nu tocmai accesibilă, a metodei infinitezimale a lui Leibniz în viziunea lui Guenon: Gelu Voican Voiculescu, despre care apropiaţii ştiu că avea preocupări de esoterism încă din anii '80 ai secolului trecut, dar care pentru cei mai mulţi rămîne cunoscut doar din decembrie '89. Din pasiunea pentru esoterism şi mai ales pentru Guenon, din studiul matematicilor a rezultat cartea Note de lectură. Rene Guenon despre Leibniz şi metoda infinitezimală, editura Semne, Bucureşti, 2008, 346 p. Este salutară intenţia autorului de a propune o cheie de interpretare a unei lucrări mai puţin cunoscute, Guenon fiind perceput exclusiv ca un

autor de lucrări de referinţă despre lumea modernă, despre simboluri sau despre iniţiere;nu este mai puţin adevărat că Gelu Voican Voiculescu îşi ia măsuri de prevedere cînd speră că lectura cărţii sale va aduce către tezele lui Guenon mai ales oameni din domeniul ştiinţelor exacte. Ar fi cu putinţă ca umaniştii, cunoscători ai esoterismului guenonian, să se aplece asupra metodei infinitezimale? Volumul debutează cu o prezentare in extenso a vieţii şi operei lui Rene Guenon, semn al preţuirii pe care o are Gelu Voican Voiculescu pentru cel care este „un intermediar care a tradus în limbajul contemporaneităţii adevărurile fundamentale ale înţelepciunii primordiale. El este un transmiţător al adevărului care, prin definiţie, este independent de orice individualitate umană". Regăsim în acest prim capitol etapele decepţiei guenoniene despre lumea materialistă, despre contaminarea modernistă a lojilor şi încercările sale de a crea o elită intelectuală deschisă către Tradiţia primordială. Acest capitol introductiv poate constitui nucleul unei sinteze despre Guenon, un autor care a…

Mai mult...

Cele 33 de basoreliefuri hermetice sînt un bun prilej pentru o fericită incursiune în simbolismul alchimic și masonic, cu numeroase trimiteri și aluzii la cele șapte arte liberale, la Athanor, la arbore și la fîntîna, la celebra formulă VITRIOL, la mercur și la celelalte elemente chimice, la operațiile alchimice.

Capodoperă a arhitecturii sacre gotice, Catedrala Notre-Dame din Paris continuă să suscite interesul celor ce caută noi înțelesuri în hieroglifa pietrei. La începutul secolului al XX-lea, Fulcanelli încerca să dezvăluie Misterul catedralelor într-o lucrare devenită celebră, dincolo de contestațiile care i s-au adus. De puțin timp o nouă lucrare caută sensuri dincolo de literalitatea pietrei - Jacques Trescases: Les 33 médaillons hermétiques du portail central de Notre-Dame de Paris (Editions Detrad, Paris, 2008, 54p.). Cunoșteam preocupările lui  în domeniile esoterismului și spiritualității masonice din cărțile pe care avusese amabilitatea să mi le trimită (La symbolique de la mort ou hermeneutique de la reserrection, editions de La Maisnie, 1983; L'Etoile flamboyante ou la recherche d'une Parole Perdue, editions de La Maisnie, 1993; Promenade initiatique, origine et actualite des mysteres sacres, editions Guy Tredaniel, 1999), dar și din interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Cronica" și pe care l-am reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism (editura Cronica, Iași,

2005), sub titlul "Pentagrama justifică validitatea învățăturii esoterice". Este un fapt evident că nu există un punct de vedere unanim acceptat în ceea ce privește interpretarea simbolismului și ritualismului masonice; așa cum sînt adepți ai curentului ce susține că esoterismul și psihologia răspund aceleeași cerințe, la fel sînt cercetători care afirmă că reducerea ritualului la psihologic este o etapă a procesului anti-tradițional. Jacques Trecases consideră aceste poziții ca fiind extreme, motiv pentru a găsi invocata cale de mijloc, în care esoteriștii și psihologii se regăsesc în căutarea interiorității și a experienței personale. Iar aici exercițiul hermeneutului francez vizează portalul central al Catedralei Notre-Dame de Paris, căruia îi descifrează sensurile alchimice. Inspirat de Thierry de Champris, Jacques Trecases caută urmele "geometriei nevăzute și tăcute care asigură conjuncția savantă a misticului și raționalului", pentru a putea urma adevăratul parcurs inițiatic interior la care este chemat vizitatorul catedralei gotice, parcurs  care rezumă întraga cunoaștere universală. Și cum ar putea începe un parcurs inițiatic…

Mai mult...

Cartea lui Rene Guenon aduce extrem de utile precizări despre condițiile inițierii, despre regularitate, despre transmisiune inițiatică, despre secret, rituri, ritualuri, mistere, simboluri, inițiere sacerdotală și inițiere regală, transmutare și transformare, operativ și speculativ, inițiere efectivă și inițiere virtuală, roza-cruce și rozicrucieni, hermetism într-o succesiune care redă inițierii un loc în lumea modernă

Aproape necunoscut publicului larg din România înainte de 1989, Rene Guenon este un nume din plin "recuperat" de editorii din ultimii ani; din păcate nici o editură nu a asumat un program al traducerilor din opera lui Guenon, încît la o primă vedere traducerile par a se fi făcut haotic. Totuși cei interesați pot citi, printre altele, Simboluri ale științei sacre, Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul crucii, Stările multiple ale ființei, Domnia cantității și semnele vremurilor, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Demiurgul și alte studii tradiționale, apărute la editurile Humanitas, Aion și Herald. Lipseau însă cărțile, la fel de cunoscute ca și cele amintite, despre inițiere, realizare spirituală, franc-masonerie și companionaj. În bună măsură lipsesc și acum, doar că de puțin timp a apărut la Editura Herald Scurtă privire asupra inițierii, în traducerea Roxanei Cristian și a lui Florin Mihăescu. Recenta traducere este de două ori binevenită, odată pentru că este una din lucrările importante ale lui

Guenon, dar și pentru că apar multe lucrări despre inițiere care induc confuzie în rîndul celor mai puțin cunoscători în domeniu, încît lectura unui autor recunoscut și respectat, nu fără a fi contestat, este necesară. Cu atît mai mult cu cît însuși Rene Guenon, în prefața cărții recent traduse, vorbea de „contrafaceri" într-o lume tot mai îndepărtată de tradițional. Aricolele grupate în acest volum au fost scrise inițial pentru revista "Etudes traditionnelles", dar au fost refăcute și redispuse pentru a da unitate volumului și a contura un domeniu despre care scriu mulți fără a-l stăpîni; ceea ce remarca Guenon la vremea sa este la fel de actual și acum: nu aprecierile, fie ele și negative, ale celor "din afară" fac rău, cît părerile eronate ale celor "dinăuntru", adică ale celor ce-și arogă pretenția ca aparțin unor ordine inițiatice! Guenon este tranșant în privința inițierii, aceasta fiind de neconceput în afara unei organizații și a unei "calificări" pe care trebuie să…

Mai mult...

La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot "scăpa" multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase

Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism. Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d'une sagesse commune, Paris, Editions L'Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o

pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit sub titlul "Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric" în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83. De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al "cincilea element" susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul. În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai…

Mai mult...