Cărţi

Despre vacuitate

Bogdan Mandache

Doamna Françoise Bonardel arată și prin această recentă carte temeinica stăpânire a cunoștințelor în domeniile budismului, istoriei și filosofiei religiei, antropologiei culturale și literaturii, tenacitatea în a urmări toate ramificațiile care dau contur unei teme.

francoise-bonardel-vacuite

Françoise Bonardel este un nume bine-cunoscut celor preocupați de hermetism, budism, esoterism, alchimie sau filosofia religiilor. A fost profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona. Amintesc aici câteva dintre cărțile doamnei profesor Françoise Bonardel: L’Hermétisme, PUF, 1985, ediție revăzută și adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Philosophie de l’alchimie - Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques, Seuil, 1995, ediție revăzută și adăugită, Almora, 2009; L’Irrationnnel, PUF, 1995; Bouddhisme et philosophie – En quete d’une sagesse commune, L’Harmattan, 2008; Des héritiers sans passé – essai sur la crise de l’identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Tryptique pour Albrecht Durer. La conversation sacrée, La Transparence, 2012; Bouddhisme tantrique et alchimie, Dervy, 2012; Jung et la gnose, Pierre-Guillaumme de Roux, 2017; Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Neel, Fage, 2020. Menționez și câteva contribuții ale doamnei Françoise Bonardel la ample lucrări colective cum ar fi: Carl Gustav Jung, Cahiers

de l’Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire critique de l’ésotérisme, PUF, 1998; Ernst Junger, Cahiers de l’Herne, 2000; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Doamna profesor Françoise Bonardel a avut amabilitatea să răspundă în două rânduri unor întrebări despre spiritualitate, tradiție, esoterism și alchimie, în două interviuri apărute inițial în revistele „Cronica” și „Trivium”, reluate în cărțile mele Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism („Viața spirituală se hrănește din jocul permanent între exoteric și esoteric”), Iași, Editura Cronica, 2005; Fascinația nevăzutului („Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între Tradiție și modernitate”), Iași, Editura Cronica, 2012. Recent a apărut o nouă carte semnată Francoise Bonardel: Vacuités. Sortir du nihilisme grace au bouddhisme?, Paris, Kimé, collection „Philosophie, Transhumanisme”, 2020, 232 p. Vacuités pornește de la o întrebare aparent surprinzătoare: cum budismul, considerat ca un cult al neantului cu efecte vătămătoare, ar putea contribui la ieșirea din criză a nihilismului european. Nihilismul european a ieșit, spune Nietzsche, din idealismul platonician, apoi din…

Mai mult...
Cărţi

Emblemele artelor liberale

Bogdan Mandache

Percy John Harvey urmează firul clasic al succesiunii celor șapte liberale, le prezintă succint, reproduce ample citate explicative din cărțile lui Robert Ambelain și Oswald Wirth, totul însoțit de un amplu material ilustrativ, cu precădere gravuri din medievalitatea târzie

percy-john-harvey-emblematique-des-sept-arts-liberaux

Percy John Harvey este un cunoscut autor de literatură masonică, fiind interesat cu precădere de iconografia sacră și de simbolismul gradelor. Amintesc câteva dintre cărțile scrise de Percy John Harvey: Les Cinq Points parfaits de la maîtrise ou la résurrection symbolique; Le Maître Secret, 3 volumes; Les Grades de vengeance, 2 volumes; Les Voyages rituels, un itinéraire initiatique; Les Lieux initiatiques de la Maîtrise: la Chambre du Milieu et la Chambre de Réception; Le Grande Maître Architecte. La maîtrise de l’Etui de Mathematique; La Parole perdue. Du Maître Hiram au Chevalier Rose-Croix, toate în colecția „Les Symboles Maçonniques”, a editurii pariziene Maison de Vie. Percy John Harvey este și autorul trilogiei La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image: Le Grade d’apprenti; Le Grade de compagnon; Le Grade de maître. De puțin timp a apărut o nouă carte a lui Percy John Harvey: Emblématique des sept arts libéraux, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2021, 128 p. În cursul celei

de-a treia călătorii, candidatul la gradul de calfă citește denumirile celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele pe care le poate dobândi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvântului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, astronomia, muzica. Într-o gravură reprodusă în cartea lui Gregor Reisch, Margarita Philosophica (1496), filosofia este prezentată ca mamă a celor șapte arte liberale. Percy John Harvey urmează firul clasic al succesiunii celor șapte liberale, le prezintă succint, reproduce ample citate explicative din cărțile lui Robert Ambelain și Oswald Wirth, totul însoțit de un amplu material ilustrativ, cu precădere gravuri…

Mai mult...
Cărţi

Uneltele ucenicului

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Wisniewski este o utilă introducere în simbolismul uneltelor masonice întâlnite/folosite de ucenic în ritualul de inițiere. Cu siguranță este, pentru început, un alfabet cu ajutorul cărui ucenicul silitor va pătrunde prin cuvinte, propoziții și fraze în universul simbolismului și învățăturii masonice.

thomas-wisniewski-le-outils-de-lapprenti

Primele trei grade ale masoneriei speculative sunt profund impregnate de simbolismul uneltelor vechilor zidari. De-a lungul timpului numeroși autori au căutat să dea înțeles simbolismului uneltelor primelor trei grade. Amintesc, din lumea francofonă, câțiva autori ale căror cărți s-au impus, devenind repere pentru alți cercetători: Robert Ambelain (Symbolique maconnique des outils), Jean-Francois Blondel (Les outils et leurs symboles), Jean-Pierre Bayard (Le Symbolisme maconnique traditionnel), Irene Mainguy (La symbolique maconnique du troisieme millenaire). De curând cărților despre simbolismul uneltelor li s-a adăugat una scrisa de Thomas Wisniewski: Les outils de l’apprenti, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques”, 2021, 120 p. În urmă cu câțiva ani, în aceeași colecție, publicase cartea Le Nombre d’or ou la Science secrete des batisseurs. Cele nouă capitole ale cărții prezintă tot atâtea simboluri: piatra brută, ciocanul, dalta, șorțul, pașii rituali, numărul trei, tăcerea, coloana de miazănoapte, al doilea supraveghetor. Piatra brută este în opinia lui Thomas Wisniewski mitul fondator al uceniciei masonice. În

plan simbolic, piatra brută îl invită pe inițiat la munca de șlefuire, la a intra în lumea misterului, abandonând certitudinile prestabilite și prejudecățile. „Piatra brută este unealta indispensabilă pentru reușita integrării în lojă si în sens mai larg în spațiul templului. Totul este de descoperit, totul este de învățat, totul este de făcut”, scrie Thomas Wisniewski. Ciocanul este prima unealtă prin care se stabilește ierarhia în lojă, în privința celor trei care îl folosesc, Maestrul Venerabil, Primul Supraveghetor, Al Doilea Supraveghetor. La capătul ceremoniei de inițiere, ucenicul lovește de trei ori piatra brută, cu dalta și ciocanul, semn al înscrierii sale pe lungul drum al șlefuirii pietrei brute, al începutului drumului progresului spiritual, al perfecționării morale: „Piatra brută se prezintă ca o carte concepută pentru inițiere. Ciocanul este o unealtă pentru a descifra interiorul. Datorită lui, ucenicul va descoperi simbolurile și învățătura lor. Astfel, el integrează această autentică nouă lume pe care o reprezintă loja”, susține autorul. Într-o carte în…

Mai mult...
Cărţi

Ireversibila lâncezeală

Bogdan Mandache

Cartea lui Iacob Florea are un titlu inspirat și sugestiv pentru viața unui personaj, pentru o lume, pentru o piesă de garderobă, halatul!, cel care personifică o stare și devine un simbol al vieții lui Oblomov. Halatul îi permite să rămână culcat pe pat sau pe divan, încercând să citească, dar de cele mai multe ori își fixează privirea în tavan pierdut în reverie, în așteptare.

oblomov

„În locuința sa din strada Gorohovaia, într-una din acele clădiri mari, cu locuitori câți ar încăpea numai bine într-o capitală de județ, stătea într-o dimineață, culcat în pat, Ilia Ilici Oblomov. Era un om de vreo treizeci și doi și trei de ani, de statură mijlocie, cu o înfățișare plăcută și ochii de un cenușiu închis, dar fără nici o expresie hotărâtă, fără nici o urmă de adâncă gândire întipărită în trăsături.” Cu aceste cuvinte începe romanul Oblomov, al scriitorului rus I.A. Goncearov. Romanul a fost publicat inițial în primele patru numere ale revistei „Analele patriei”, în anul 1859, bucurându-se imediat de succes, de aprecierea unor nume ilustre ale literaturii ruse, cum ar fi L.N. Tolstoi sau F.M. Dostoievski. Fiu al unui bogat negustor, Ivan Alexandrovici Goncearov (1812-1891) a făcut studii la Universitatea din Moscova, unde i-a cunoscut pe Herzen, Lermontov, Belinski sau Turgheniev, în cercurile pe care le frecventa deseori afișându-se ca un tânăr dandy. Cunoscător al limbilor franceză,

germană și engleză, Goncearov îmbrățișează cariera funcționărească, lucrând la ministerele instrucțiunii publice și la cel de finanțe. A avut și două misiuni în afara Imperiului țarist, în Africa și în Extremul Orient. Cea de a doua a fost pentru a convinge autoritățile din Japonia și China să se deschidă comerțului cu negustorii ruși. Către 1840, Goncearov începe să publice primele sale cărți: O poveste obișnuită, apoi Fregata „Pallada”; în tot acest timp purta în minte ceea ce avea sa fie capodopera vieții sale: romanul Oblomov. Avea o manieră interesantă de a concepe un roman și de a-l scrie; iată ce povestește despre O istorie obișnuită: „Romanul a fost în întregime plămădit în capul meu, îl așterneam pe hârtie, ca și cum aș fi scris sub dictare. Scriam mai bine de o coală de autor pe zi.” Același lucru avea să-l mărturisească și despre redactarea romanului Oblomov, în 1857, la Marienbad: „Am venit aici la 21 iunie după stilul nostru, iar…

Mai mult...
Cărţi

Despre adevăratul hotar al vieții noastre

Bogdan Mandache

Cartea lui Pascal Bruckner este o privire lucidă asupra longevității, asupra bătrâneții, asupra vieții în care am fost precedați de alții, așa cum alții ne vor urma, fiecare destin fiind o punte aruncată între două abisuri.

Eseist, romancier și profesor la universități din Statele Unite ale Americii și din Franța, Pascal Bruckner este o figură emblematică a intelectualității franceze a zilelor noastre, un atent observator și un filosof al actualității, al temelor care frământă lumea contemporană. Pascal Bruckner este un scriitor bine cunoscut în spațiul românesc, multe din cărțile sale fiind traduse în română și apărute la Editura Trei. Amintim câteva dintre acestea: Un rasism imaginar; Înțelepciunea banilor; Tirania penitenței; Paradoxul iubirii (un eseu despre echilibrul fragil între fidelitate si infidelitate, între dorința de aventură și dorința de siguranță, despre variațiile paradoxale la care este supusă iubirea); Hoții de frumusețe (un roman în care, undeva la granița dintre Franța și Elveția, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseții; complotiștii vedeau în frumusețea inegal distribuită o inechitate care trebuie eliminată; romanul este deopotrivă un basm filosofic și un thriller pasionant); Paria; Căsătorie din dragoste (o fascinantă istorie a căsătoriei din dragoste); Noua dezordine amoroasă (un

eseu scris împreună cu colegul său de generație, Alain Finkielkraut); Eseu despre masochismul occidental; Luni de fiere (un roman devenit celebru despre criza cuplului modern, despre monogamie și tradiționalism, despre convenția de a fi împreună cu cineva până la sfârșitul vieții, cu riscul distrugerii reciproce); Palatul chelfănelii; Copilul divin (o poveste cu tâlc despre gemenii din pântecul lui Madelaine, care la șase luni aveau serioase cunoștințe de matematică și filosofie și care în momentul nașterii se întreabă dacă merită să se nască, să iasă în lume); Iubito, eu mă micșorez! (o fabulă tandră și crudă despre căsătorie și paternitate, o pildă filosofică); Euforia perpetuă; Mizeria prosperității; Un an și o zi (povestea unui ceas, cu un mecanism unic, a cărui menire este cu totul alta decât să indice ora; eroina romanului, Jezabel Thevenez, călătorește spre Montreal a duce acest ceas, conceput de tatăl ei, unui bun prieten al acestuia; din cauza unei furtuni avionul în care se afla Jazabel aterizează…

Mai mult...
Cărţi

O mie și una de călătorii

Bogdan Mandache

Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor.

francois-bonardel-voyager-cest-apprendre-a-mourir

Sigur, titlul conține o ușoară exagerare, dar călătoriile Alexandrei David-Néel au fost cât o frumoasă poveste de o mie și una de nopți. Alexandra David-Néel (1868-1969), pe numele său complet Louise Eugenie Alexandrine Marie David, numele Néel este al soțului, a fost o orientalistă franco-belgiană, cântăreață de operă și jurnalistă, membră activă a ordinului masonic mixt „Droit humain”, convertită la budism. A călătorit mult, a riscat, a îndurat foamea, s-a ascuns de atacurile tâlharilor; a fost prima femeie care a vizitat, incognito, vestita Lhasa, inima Tibetului. A scris mult, parte din cărțile sale fiind traduse și în limba română; amintesc aici câteva dintre acestea: Mistici și magicieni în Tibet; Itinerariile unui lama și cele cinci înțelepciuni; India în care am trăit; Inițieri și inițiați în Tibet; Călătoria unei parizience în Lhasa; Vraja misterului; Lampa înțelepciunii. De ce a călătorit? Pentru a rupe cu obișnuințele, cu atașamentele mincinoase, pentru a regla socotelile cu societatea și mai cu seamă cu sine însăși.

După propria mărturisire, Alexandra David-Néel „s-a născut exploratoare”, iar despre impulsul dat orientalismului prin desele sale călătorii scrie Françoise Bonardel în recenta sa carte Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Néel, Lyon, editions Fage, 2020, 96 p. De copil Alexandra David-Néel a dorit să treacă dincolo de spațiile închise, dincolo de frontiere, să exploreze necunoscutul. A visat să călătorească de când avea șase ani și citea Jules Verne, apoi în adolescență i-a citit pe Schopenhauer și Nietzsche și a început să se întrebe despre divinitate, misticism și nihilism. Când a călătorit prima oară în India, în 1894, la 26 de ani, Alexandra David-Néel a descoperit diferența între viziunea asupra morții a occidentalilor și a orientalilor, iar această diferență avea originea în unicitatea salvării creștine și multitudinea încarnărilor hindușilor și budiștilor. A simțit pierderea celor apropiați, părinții și fiul adoptiv, Lama Yongden, pierderi trăite din perspectiva budismului, a antropologiei orientale, a credințelor tibetane care vedeau în…

Mai mult...
Cărţi

Graalul și desăvârșirea interioară

Bogdan Mandache

Joseph Campbell pune accent în cartea sa pe literatura medievală a Graalului căutând motivele în jurul cărora s-a țesut literatura Graalului. Printre aceste motive, două sunt de neocolit: motivul Regelui Pescar și tema iubirii.

joseph-campbell-istoria-si-legendele-sfantului-graal

Cupă sacră a eliberării și mântuirii, Graalul, în Evul Mediu, a făcut obiectul a numeroase legende și speculații mistice. După Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, este vorba de cupa folosită de Isus la Cina cea de taină și în care a fost cules sângele său în momentul supliciului. Unii cercetători susțin că denumirea ar veni din greacă, de la krater, care desemnează un vas folosit la masă, alții cred că este o piatră desprinsă din coroana lui Lucifer sau că ar fi o bijuterie cerească, ultima urmă a paradisului pierdut. Autorii celebrului Dicționar de simboluri consideră că sfântul Graal din literatura medievală este moștenitorul a două talismane ale religiei celtice precreștine: cazanul lui Dagda și cupa suveranului. Miturile celte vorbesc, celor care au înzestrarea să asculte, într-un limbaj contemporan tuturor vremurilor, pentru că ele conțin transversalități și trimiteri culturale și sociale care trăiesc dincolo de o epocă anume, se întemeiază pe reprezentări care dialoghează, care povestesc despre întâmplări în care

și medievalii și modernii se recunosc cu ușurință. Mitul Graalului este o adevărată răscruce, o matrice culturală în care se întâlnesc rădăcini și semnificații multiple. Emblema Graalului în exoterism este crucea, semn al suferinței și al morții, iar în esoterism este Graalul, simbol al renașterii. Deși intrată în spațiul cultural european cu multe secole în urmă, legenda Graalului stârnește în continuare controverse, esoteriștii susținând că legenda este legată de ceea ce s-ar putea numi „preistoria inimii euharistice a lui Isus”, fiind o adaptare creștină cu rădăcini celtice foarte vechi. René Guénon este tranșant când afirmă că Graalul este potirul care conține prețiosul sânge al lui Cristos, vas care a fost folosit mai întâi la Cina cea de taină, apoi de Iosif din Arimateea care a strâns în el sângele și apa care curgeau din rana deschisă între coastele Mântuitorului. Conform legendei, după moartea lui Isus, Sfântul Graal a fost transportat, de Iosif din Arimateea, în Britania; de aici începe povestea…

Mai mult...
Cărţi

Cabala lurianică

Bogdan Mandache

Ca în jurul oricărui mistic și maestru, și în jurul personalității lui Isaac Luria s-au țesut tot felul de legende, mai cu seamă ca a murit de foarte tânăr, avea doar 38 de ani și nu scrisese cu propria mână nici o carte, toate aveau să fie opera discipolilor

james-david-dunn-fereastra-sufletului-cabala-rabinului-isaac-luria

Folosit în varii contexte, termenul de cabală continuă să suscite interpretări, să stârnească nedumeriri, chiar dacă de la bun început s-a înscris printre marile surse ale esoterismului occidental, având o influență considerabilă în Europa, mai ales în Renaștere și în epocile care au urmat, ceea ce ar fi putut elimina inutile controverse sau nepotrivite atribuiri de sens și înțelesuri. Dând ramurii majore a esoterismului iudeo-medieval numele de cabală, susținătorii săi au vrut să demonstreze că tradiția evreiască autentică era necesarmente mistică. Scriind despre spiritualitatea și structura cabalei, Maurice- Ruben Hayoun amintea urmele esoterismului ebraic antic, curent prezent în Sefer ha-Bahir și în al doilea text fondator, Sefer ha-Zohar. Expulzarea evreilor din Spania, după cabalizarea integrală a iudaismului, schimbă situația, evreii transformând în dramă cosmică o tragedie de dimensiuni naționale. „Dacă universul lor se scurge sau alunecă printre degete, atunci universul fizic în întregime, operă a unui desen divin, este el însuși pradă distrugerii. De acum înainte el trebuie reconstituit: astfel

se naște schema fondatoare a cabalei lurianice. Spirit simbolic superior dotat, Isaac Luria a calchiat geneza universului pe drama pe care o trăia propriul popor”, scrie Maurice-Ruben Hayoun. O lungă perioadă, spiritualitatea iudaică a rămas necunoscută celor dinafara iudaismului, cunoscută exclusiv de un cerc restrâns de specialiști, restul rămânând în aria comodă a speculațiilor sterile, a prejudecăților. De ani buni Editura Herald a recuperat teme și subiecte îndelung ocultate; unul dintre acestea este spiritualitatea iudaică, la editura amintită apărând câteva cărți care pot fi trepte ale urcușului cunoașterii: Cartea Splendorii. Zoharul; Doctrina Cabalei; Magie și superstiție la evrei; Meditația și Cabala; Cabala – Moștenirea mistică a copiilor lui Abraham. Acestei serii de curând i s-a adăugat o nouă apariție: James David Dunn, Fereastra sufletului. Cabala rabinului Isaac Luria, București, traducere din engleză de Mihai Valentin Vladimirescu, introducere la ediția în limba română de Felicia Waldman, Editura Herald, colecția „Sepher”, 2020, 224 p. Isaac Luria, zis și ha-Ari („Leul”), acronim de…

Mai mult...
Cărţi

Scrisori către Fernando Pessoa

Bogdan Mandache

Citindu-l și recitindu-l pe Pessoa, Angela Martin a descoperit în scrierea fragmentară, adunată și orânduită cu acribie, în cea mai nouă ediție, de Richard Zenith, semne ale unei cărți care se rescrie, la care alți heteronimi pot adaugă gânduri, note, trăiri, vise

angela-martin-launtrul-ca-o-scena

3 iunie 1888 – 30 noiembrie 1935 sunt datele care mărginesc existența fizică a poetului portughez Fernando Pessoa. Este considerat unul dintre cei mai mari poeți portughezi ai secolului al XX-lea, după unele opinii unul dintre cei mai mari poeți portughezi din toate timpurile. În timpul vieții i-a apărut o singură carte, o culegere de poeme, Mesaj, publicată sub numele său. De ce facem această mențiune? Pentru că Fernando Pessoa a preferat pseudonimele, a cultivat heteronimia ca asumare a existenței, a devenirii, a multiplicității, a privirii lumii prin multiple oglinzi și fațete. Alberto Careiro, Alvaro de Campos și Ricardo Reis sunt cele mai cunoscute pseudonime/heteronimi, care dau seamă de procesul complex al devenirii, al evoluției, al transformării și metamorfozării. „Originea heteronimilor mei se situează în tendința profund isterică ce mă caracterizează”, spunea Fernando Pessoa. Inventând heteronimii, Pessoa exprima nu o tendință modernistă, ci mai curând oferea o cheie pentru înțelegerea bogăției și varietății personalității sale. „Nu știu cine sunt, nu

știu ce suflet am. Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc. Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există. Sunt cu mine ființe pe care nu le am. Fii plural ca universul! Niciodată nu mă simt mai absolut portughez ca atunci când mă simt diferit de mine. Alberto Careiro, Alvaro de Campos, Ricardo Reis, Fernando Pessoa, sau câți alții vor mai fi existând sau urmează să mai existe. Dumnezeu nu are unitate. Cum aș putea să o am eu?”, se întreabă Pessoa. Nici una dintre înfățișările poetice ale lui Fernando Pessoa sau a heteronimilor săi nu poate pretinde un statul privilegiat în ordinea adevărului sau frumuseții. Pessoa este bardul multiplicității realului, al diversității inepuizabile a vieții, poemele sale fiind oglinda cea mai conformă imaginii poetului. S-a spus că Alvaro de Campos simbolizează întregul modernism portughez, unii critici asemănând universul poetului portughez, plin de elemente stridente, violente, strigătoare,…

Mai mult...
Cărţi

Tradiția inițiatică

Bogdan Mandache

Didier Michaud susține, pe urmele lui René Guénon, că Tradiția primordială s-ar fi dispersat de-a lungul timpului în multiple ramificații și variante. Acestei tradiții inițiatice primordiale i s-a dat numele de philosophia perennis, pe care unii încă încearcă să o reconstruiască.

didier-michaud-la-tradition-initiatique

Cuvântul „tradiție” este tot mai des folosit, uneori cu temei, de multe ori doar pentru că aduce o nuanță de vechime, de spiritualitate, de înțelepciune. Privită cu oarecare superficialitate, tradiția a fost de multe ori contrapusă modernității reducându-se astfel mare parte din înțelesul profund al termenului și aceasta în ciuda faptului că tot mai mulți sunt cei care insistă asupra sensului prim: în inima noțiunii de tradiție este transmiterea, încredințarea. Este vorba despre transmiterea cu precădere a unui conținut spiritual. Amintim aici distincția clasică între transmiterea directă, orală, mistică, profetică, care este de ordinul revelației, și transmiterea care rezultă printr-o codificare prin scris a riturilor, invocațiilor, rugăciunilor. Dincolo de formă, transmiterea se împlinește când cel căruia i se adresează este capabil să însușească tradiția. Rândurile de mai sus au fost provocate de o recentă apariție editorială purtând semnătura lui Didier Michaud: La Tradition initiatique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2021, 126 p. De formație filosof, Didier

Michaud este jurnalist, profesor și eseist, autor a încă șase volume publicate în colecția amintită mai sus: Le Pavé mosaique; L’Equerre et le chemin de rectitude; Les Trois Fenetres du Tableau de loge; Le Cabinet de Réflexion; Le Rite Ecossais Ancien et Accepté; Le Rite «égyptien» de Memphis-Misraim. Didier Michaud susține, pe urmele lui René Guénon, că Tradiția primordială s-ar fi dispersat de-a lungul timpului în multiple ramificații și variante. Acestei tradiții inițiatice primordiale i s-a dat numele de philosophia perennis, pe care unii încă încearcă să o reconstruiască. Pledând pentru acceptarea diversității, Michaud ne îndeamnă să fim conștienți de existența Tradiției primordiale și de propria tradiție, în filiația căreia ne înscriem. Totodată insistă pe sensul spiritual al Tradiției, pe schimbarea profundă pe care o operează inițierea: „Valoarea fundamentală a Tradiției este cea a unei căutări spirituale. O «tradiție» fără căutare spirituală este o cochilie goală. În consecință, Tradiția așa cum o înțelegem noi nu se potrivește decât ființelor animate…

Mai mult...