Cărţi

Filosofia – un mod de viață

Bogdan Mandache

Iubitor al înțelepciunii așa cum o înțelegeau anticii, Pierre Hadot se întreabă dacă mai este posibilă revenirea la idealul antic al filosofiei. El pledează pentru o trăire filosofică a vieții, pentru un efort spiritual prin care filosoful să depășească singurătatea, izolarea.

Ce este filosofia antica.cdr

Înaintea lui Platon, folosirea termenilor philosophia, philosophos și philosopheîn, era rară, nu avea răspândire, iar aici trebuie luată în seamă și numărul mic de manuscrise anterioare secolului al IV-lea î.e.n. Cu siguranță și din acest motiv, definirea filosofiei a fost o chestiune care a suscitat și continuă să suscite controverse. Acum aproape un secol, Ed. Zeller își începea tratatul Die Philosophie der Griechen cu această afirmație: „Numele filosofiei a fost întrebuințat de greci în diferite sensuri. Numele filosofiei se fixează numai treptat, dar și filosofia apare treptat, ca formă particulară a vieții spirituale; numele ei oscilează între o semnificație mai îngustă și una mai largă, dar în aceeași măsură oscilează și filosofia între limitarea ei la un domeniu științific determinat și amestecul cu diferite părți componente de natură străină.” Variațiile și incertitudinile asupra sensului filosofiei s-au menținut în lumea care nu căuta definiții, categorii, dar trăia bucuria miturilor. Ba mai mult, la întrebarea „ce este filosofia?” încă se mai caută

răspuns, răspunsul care să mulțumească, dar care nu va veni niciodată, pentru că după spusa lui Martin Heidegger „această temă este vastă, ea rămâne nedefinită”. Cu toate acestea, cei care se ocupă de filosofie nu vor renunța să o facă în continuare, doar pentru că filosofia nu este un concept definit și vor alege un drum dintre mai multe posibile. Unul dintre gânditorii ale cărui strădanii au fost cu precădere cele de a reconfigura pentru contemporanii săi ceea ce a însemnat filosofia în lumea antică a fost Pierre Hadot (1922-2010) care a fost director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes, apoi titularul catedrei de istoria gândirii elenistice și romane la College de France. La începutul anilor 1990 a avut amabilitatea sa răspundă câtorva întrebări despre filosofie și cum înțelege Domnia sa filosofia antică, interviul apărând în volumul meu Filosofia – aventura unui discurs, Editura Cronica, 1995. Amintesc câteva dintre lucrările profesorului Pierre Hadot: Exercices spirituels et philosophie antique,…

Mai mult...
Cărţi

Tradiția și realizarea spirituală

Bogdan Mandache

René Guénon a fost printre primii intelectuali din Occident care a cultivat apropierea între diversele tradiții religioase, metafizice, a pledat pentru dialogul inter-religios, a definit noțiunea de Tradiție primordială ca sursă a doctrinelor, religiilor și mitologiilor

rene-guenon-traditii-religioase-si-traditii-metafizice

René Guénon a fost o personalitate complexă, a cărui operă, definită de o remarcabilă unitate, determină fie o adeziune totală, o acceptare integrală, fie o respingere integrală. Cei mai mulți cunoscători ai operei sale recunosc că a fost un gânditor ieșit din comun, unitatea stilului său inconfundabil reflectând pe deplin unitatea doctrinei. Dacă multe personalități pot fi clasificate într-un dicționar printr-un singur cuvânt (Ioan al Crucii-mistic, Toma de Aquino-teolog, René Descartes-filosof), personalitatea lui René Guénon este greu de „prins” într-un cuvânt. Dicționarul Larousse îl definește ca orientalist francez, L’Encyclopedie philosophique Universelle amintește preocupările sale de esoterism și orientalism, în vreme ce Encyclopedie de la philosophie îl prezintă ca eseist. În urmă cu aproape două decenii revista pluri-confesională „Connaissance des Religions” a consacrat unul din numerele sale lui Rene Guenon, iar pentru a-l defini l-au numit L’éveilleur/cel care trezește. Scriau despre el: Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Jean Canteins, François Chenique, Patrick Geay, René Loung, Fabrice Midal, Abd-al-Wahid Pallavicini. Orientalist,

filosof, mistic sau iluminat, catolic convertit la islamism, René Guénon a afirmat în cărțile sale necesitatea revenirii la o tradiție unică și universală, la Tradiția primordială. Puțin cunoscut în România interbelică (a întreținut o vastă corespondență cu Vasile Lovinescu, Marc-Mihail Avramescu și Mihai Vâlsan), René Guénon a început să fie tradus în limba română după 1990: Criza lumii moderne; Domnia cantității și semnele vremurilor; Simboluri ale științei sacre (la Humanitas); Ezoterismul lui Dante; Simbolismul crucii (la Aion); Scurtă privire asupra inițierii; Inițiere și renaștere spirituală; Francmasonerie și companionaj; Metafizică și cosmologie orientală; Ezoterismul creștin; Omul și devenirea sa după Vedanta; Marea Triadă; Scrieri pentru Regnabit; Autoritate spirituală și putere temporală; Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (la Herald). Recent a apărut o nouă culegere din texte scrise de René Guénon: Tradiții religioase și tradiții metafizice, traducere din limba franceză de Daniel Hoblea, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2020, 320 p. Anterior acestei întreprinderi editoriale, Herald mai editase o culegere…

Mai mult...
Cărţi

Drumul către interioritate

Bogdan Mandache

Nicu Gavriluță oferă răspunsuri unor întrebări care frământă societatea modernă care a pierdut multe din reperele tradiționale care îi ofereau o anume stabilitate; deși termenii spiritualitate, tradiție, inițiere, tradițional sunt atât de des folosiți, ei și-au pierdut sensurile profunde tocmai prin folosirea fără noimă, oamenii dând o excesivă importanță formelor care nu spun nimic.

nicu-gavriluță-viața-un-ritual-inițiatic

În dialogurile sale cu Claude-Henri Rocquet (Încercarea labirintului), Mircea Eliade considera că viața fiecăruia dintre noi poate fi interpretată ca un ritual inițiatic, un ritual al căutării sensurilor ascunse, al participării la o realitate care-și dezvăluie tainele doar celor chemați să le afle. „Naturii îi place să rămână ascunsă”, afirma Heraclit provocând gândirea să descopere ascunsul. Întrunul dintre răspunsurile sale din cartea mai sus amintită, Mircea Eliade compară decriptarea sensurilor vieții cu o probă a labirintului: „Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogății, a unui înțeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual inițiatic, după cum se vede în mitul lui Tezeu. Acest simbolism este modelul oricărei existențe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul său centru, spre sine însuși.” Pornind de la aceste gânduri și luând ca motto cuvintele lui Eliade, „Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane”, universitarul ieșean Nicu Gavriluță ne propune o cale pentru a nu rătăci în labirintul

propriei vieți, în recenta sa carte Viața, un ritual inițiatic. Interviuri și dialoguri culturale, Iași, Editura Junimea, colecția „Exit”, 2020, 202 p. Cartea reunește mai multe interviuri și dialoguri culturale în care Nici Gavriluță a dialogat cu Sebastian Antoce, Aurel Brumă, Nicolae Busuioc, Vlad Cioacă, Ștefania Coșuleanu, Ioan Holban, Cătălin Jeckel, Simona Modreanu, Daniela Șontică. Nicu Gavriluță este binecunoscut pentru preocupările sale de antropologie și sociologie, pentru cărțile în care se regăsesc aceste preocupări: Antropologie socială și culturală; Mama proștilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene; Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii; Mit, magie și manipulare politică; Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul. Dintre volumele unde a fost coautor, amintim tot unul apărut la Editura Junimea, cel în care i-a fost partener de dialog lui Ioan Holban: Globalizare și identitate românească. Fiecare individ conștient de rostul trecerii sale prin lume, depășind crizele spirituale ale vremii, reface proba labirintului, o probă în care nu doar inspirata alegere este determinantă,…

Mai mult...
Cărţi

Primii trei pași

Bogdan Mandache

Cartea Laurei Bellier este o invitație la o lectură poetică, creativă a simbolurilor, simboluri care trimit la un cuvânt, la o imagine, la o senzație, la o experiență, la o idee, arătându-și astfel încărcătura polifonică.

laure-bellier-trois-pas-en-loge-bleue

În ritualurile lojii ucenicului acesta este învățat că la intrarea în lojă, după ce va fi luat poziția la ordin, va executa trei pași, fără a ridica tălpile de pe sol; sunt pașii ucenicului, cei care-l scot din lumea profană și îl apropie de calea inițiatică. Îi deschide calea, o cale deloc ușoară mai cu seamă într-o lume care a pierdut în bună parte noțiunea de sacru, care uită de spiritualitate, care se complace în confortul unui progres tehnologic care confundă stările spiritului, care uită puterea simbolurilor. Pentru masonii fideli tradiției, ritualurile și simbolismul au o valoare fundamentală, fiind inseparabile de viața ordinului. Simbolurile îi conferă esența prin semnificații, legături, sugestii, evocări, stări sufletești și spirituale pe care le provoacă. Recent, Laure Bellier a încredințat tiparului 30 de texte scurte, căi de acces, gânduri ale celui de-Al Doilea Supraveghetor care să îndrume pașii ucenicului: Trois pas en loge bleue. Recueil pratique de planches pour les minutes de symbolisme: le grade

d’Apprenti, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-Maçonnerie initiatique”, 2020, 144 p. Împărțită în trei secțiuni, cartea Laurei Bellier este o culegere de planșe simbolice prin care autoarea urmărește printr-o adresare simplă, nici dogmatică nici formal didactică, să apropie ucenicul de simbolismul lojii, să deschidă un câmp al reflecției. De la profan la inițiat este titlul primei secțiuni, o secțiune în care sunt reamintiți primii pași în lojă, o experiență a căutării, a descoperirii unei lumi necunoscute. Necunoscutul începe în cabinetul de reflecție, acolo unde liniștea, craniul, inscripțiile (vigilență, perseverență, V.I.T.R.I.O.L.) îl pregătesc pe profan pentru o purificare progresivă și profundă. Urmează primii pași în lojă, pași făcuți cu ochii acoperiți, profanul fiind încă în căutarea luminii; el se pregătește să se nască într-o lume nouă. Remarc aici jocul de cuvinte folosit de Laure Bellier, care tradus pierde din înțeles: Naître et connaître/A naște și a cunoaște. Titlul celei de a doua secțiuni, A trăi în lojă, ne invită la…

Mai mult...
Cărţi

Al Doilea Supraveghetor

Bogdan Mandache

În opinia lui Pascal Dumesnil, misiunea primă a celui de-al Doilea Supraveghetor este de a transmite cunoștințe ucenicului, de a transmite învățătura masonică în așa fel încât la împlinirea vremii ucenicii să fie pregătiți pentru a deveni calfe.

pascal-dumesnil-le-guide-maconnique-du-second-surveillant

Primele documente masonice, evident cele ale masoneriei speculative, de după 1717, arăta că lojile erau conduse de un maestru, asistat de doi supraveghetori. În timp acestora li s-au adăugat alte oficii, dar denumirea și misia lor în lojă nu face obiectul acestei note. Termenul de oficiu vine din latinescul officium arătând ca este vorba despre acte sau operații care se supun anumitor ritualuri, din acest punct de vedere termenul de oficiant fiind mai potrivit celui de ofițer, după cum arată Irène Maiguy. Așezat în mijlocul coloanei de la miazăzi, cu fața spre coloana ucenicilor, având ca atribut firul de plumb, Al Doilea Supraveghetor „este cel care veghează asupra…are grijă de…”, reprezentându-l pe cel care era „șeful de șantier al Templului lui Solomon”. „Bijuteria celui de-al Doilea Supraveghetor este perpendiculara, simbol al căutărilor interioare, al echilibrului și al căii drepte. Rolul său este acela de-a veni în întâmpinarea ucenicilor, de a le deschide drumul spre lumină. El răspunde de trezirea spirituală

a ucenicilor și asigură transmiterea tradiției, căci el formează noile «verigi» în scopul perpetuării înțelepciunii în lojă în forma cuvenită. Funcția celui de-al Doilea Supraveghetor este un simbol al frumuseții care împodobește și armonizează cu dragoste toate componentele edificiului. Firul cu plumb călăuzește spiritul spre axul său interior”, scrie Irène Mainguy. O recentă apariție editorială (Pascal Dumesnil, Le Guide maçonnique du Second Surveillant. Guide pratique eu manuel d’instruction, Paris, Editions Maison de Vie, 2020, 132 p.) pornește de la o experiență personală pentru a propune o reflecție mai mult practică decât dogmatică. Pascal Dumesnil a fost Secund Supraveghetor, nu avea experiență în oficii masonice în loja sa, dar a căutat să fie o bună călăuză pentru ucenicii pe care-i avea în grijă. Autorul nu și-a propus să prezinte o descriere a simbolurilor primului grad, ci mai curând și-a propus să înfățișeze cititorului viziunea sa, sensibilitatea sa, învățămintele sale din vremea când a fost Al Doilea Supraveghetor. În opinia lui Pascal…

Mai mult...
Cărţi

Pitagora, cabala, simbolismul masonic

Bogdan Mandache

Pentru autorul francez verigile lanțului de transmitere simbolică sunt Moise și Isus, Pitagora și Socrate, la care adaugă numele lui Confucius. Cartea lui Guy Chabas este și un mesaj de conciliere între tradiția greacă antică și tradiția iudeo-creștină, „pentru regăsirea înțelepciunii pierdute”.

guy-chabas-pythagore-kaballe-et-symbolisme-maconnique

În ritualul gradului de companion/calfă candidatul citește într-o atentă referire la cifra cinci, numărul celor cinci călătorii, numele celor cinci ordine arhitecturale, numele celor cinci simțuri, numele artelor liberale și numele a cinci înțelepți; dacă simțurile, artele liberale și ordinele arhitecturale sunt deasupra oricărui subiectivism, în privința înțelepților, numele acestora variază în funcție de obediență. În unele mari loji numele marilor inițiați sunt: Moise, Pitagora, Platon, Hermes Trismegistos, Paracelsus. În cartea sa La Symbolique maçonnique du troisième millénaire, Irène Maiguy menționează că unele mari loji propun numele lui Solon, Socrate, Licurg, Pitagora, INRI, sau Moise, Pitagora, Socrate, Isus, Confucius, sau Socrate, Pitagora, Moise, Isus, Mohamed, în vreme ce Marele Orient al Franței se întreabă cum poți să alegi între cei mai reprezentativi filosofi; Socrate, Pitagora, Platon sunt printre cei mai reprezentativi, dar pot fi uitați Budha, Zarathustra, Moise, Confucius și atâția alții? Întrebare legitimă, la care este greu de răspuns. Dincolo de controverse, cert este că una dintre cele mai

fascinante personalități ale filosofiei antice este Pitagora, întemeietor de școală, filosof, primul teoretician al arithmo-magiei și armoniei. Mulți cărturari antici dau seamă despre viața și concepțiile lui Pitagora, încât nu este surprinzător că mai toate obediențele masonice și-l revendică drept înainte-mergător. Acesta trebuie să fi fost și gândul lui Guy Chabas când a purces la scrierea recentei cărți pe care o propune cititorilor: Pythagore, Kabbale et symbolisme maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „ Les Symboles maçonniques”, 2020, 126 p. Pitagora a fost un filosof prețuit încă din antichitate, despre el scriind Diogene Laertios, Porphyrios, Isocrate, Clement Alexandrinul, Aulus Gellius, Iamblichos. Pornind de la aceste surse, Guy Chabas schițează un profil istoric, amintind lungile sale călătorii, inițierea în mistere, fondarea școlii de la Crotona, importanța matematicii în doctrina pitagoreică. Guy Chabas găsește că o posibilă filiație între pitagoreici și configurarea cabalei nu este cu desăvârșire exclusă, existând numeroase legături între învățătura transmisă de Moise și filosofia neoplatoniciană, care a…

Mai mult...
Cărţi

Doctrină și practică spirituală

Bogdan Mandache

Opera lui Ibn Arabi și-a pus amprenta în mod profund asupra spiritualității islamice, învățătura lui influențând în mod decisiv gânditorii mistici islamici suniți și șiiți, el fiind la temelia literaturii confreriilor, a sufismului „popular”, așa cum este practicat încă de milioane de musulmani. Nu a fost la originea vreunei confrerii, dar este părintele spiritual al unei „familii” care a transmis moștenirea din generație în generație.

Ibn-Arabi-Doctrina-si-practica-spirituala

Ibn Arabi (1165-1240) a fost un cunoscut filosof, mistic, un deschizător de drumuri în ale esoterismului, născut la Murcia, în Andaluzia, provenind dintr-o ilustră familie arabă, originară din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile în diferite orașe iberice și din Maghreb. În anul 1201 a părăsit definitiv Peninsula Iberică alegând alte teritorii unde spera ca esoterismul său să nu stârnească atâta neîncredere cum o făcuse în orașele prin care trecuse până atunci. A călătorit în Egipt, Siria, Irak, Anatolia, în anul1 225 instalându-se definitiv la Damasc, unde va muri în anul 1240. Tatăl său a fost militar de carieră, în serviciul califului Yusuf, și a insuflat fiului său câte ceva din ceea ce definește cariera militară; la un moment dat, tânărul Ibn Arabi a avut o viziune în care îi apărea Isus, primul său maestru, după cum repeta el frecvent, iar aceasta l-a determinat să renunțe la o posibilă carieră militară. Treptat s-a retras

din tumultul vieții optând pentru asceză și rugăciune. „Viziunea de la Cordoba”, în cursul căreia a întâlnit profeți care i-au arătat că este chemat să exercite o magistratură spirituală mahomedană, i-a dezvăluit nebănuite, neștiute chemări mistice. A învățat de la maeștrii sufi andaluzi, oameni de condiție socială modestă, foarte săraci, practicarea virtuții, umilința în sensul nobil al termenului, abnegația, simplitatea, toate acestea conferindu-i lui Ibn Arabi statutul de „teodidact”. Ibn Arabi a învățat multe de la acești maeștri modești social, dar pioși și austeri, care i-au insuflat dorința de a duce mai departe doctrina mistică monistă care a integrat numeroase elemente gnostice, totul închegându-se într-unul dintre elementele fundamentale ale sufismului târziu. Omagiul său către maeștri este exprimat în Ruh al-quds și al-Drrat al-fâkhira. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt al-Futuhât al-Makkiya și Fusus al-hikam. Aceasta din urmă a cunoscut două ediții în limba română, sub numele de Cartea înțelepciunii, în traducerea lui Ilie Iliescu, apărute la Editura Herald. De…

Mai mult...
Cărţi

Gradul de maestru și simbolica sa

Bogdan Mandache

„A trăi sub acacia, acesta este destinul adevăraților maeștri masoni, sub acea acacia care protejează pentru totdeauna un locaș al învierii de unde țâșnește viața transfigurată”, spune Pierre Dangle

pierre-dangle-le-grade-de-maitre-et-sa-symbolique

După cărțile despre gradele de ucenic și companion, în mod firesc atenția lui Pierre Dangle se îndreaptă către gradul de maestru: Le Grade de maître et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maconniques”, 2020,128 p. Lojile inițiatice din vremea noastră nu mai construiesc temple, dar trebuie să vegheze asupra spiritului care domnește în viața masonică. Pierre Dangle deplânge confuzia și uitarea care iau locul elementelor fundamentale care jalonează drumul către marile mistere, totul pe fondul unei nejustificate grabe de a ajunge cât mai repede la „gradele înalte”. În recenta sa carte, Pierre Dangle își propune să facă perceptibilă realitatea inițiatică a gradului de maestru. Întregul proces de înțelegere a inițierii gravitează în jurul conceptului de mister, cel care deosebește profanul de inițiat. Sigur, misterul nu poate fi explicat, el trebuie acceptat, așa cum spunea M.-M. Davy: „Adevărata cunoaștere revelată prin apropierea misterelor este trecerea de la existență la esență, de la iluzie la realitate, de la

mental la inimă, de la văzut la nevăzut.” Pierre Dangle observă bine că lumea modernă are tot mai puține legături cu lumea misterului, că doar „constructorii” întrețin și cultivă o vie relație cu meseria artizanală și cu misterul. Descoperirea principiilor meseriei este urmată de punerea în coerență a spiritului și a mâinii, acțiuni care se desăvârșesc prin intrarea pe calea misterelor, deschisă de mitul lui Hiram. Așa cum și-a obișnuit cititorii în precedentele cărți, Pierre Dangle face dese apropieri cu miturile egiptene, acum apropiind mitul lui Hiram de legenda lui Osiris, consacrând pagini interesante apropierii celor două destine, făcând trimiteri la literatură (Gerard de Nerval), arheologie (A. Renoir), muzică (Wolfgang Amadeus Mozart) sau alchimie (Michael Maier). Pe tot parcursul argumentației sale, Pierre Dangle amintește că învierea lui Hiram nu este în trup, ci în tradiția pe care o perpetuează maeștrii. Sunt în recenta carte nuanțe și considerații interesante despre masonii operativi și cei speculativi. Astfel, în masoneria operativă, după perioada…

Mai mult...
Cărţi

Simbolica gradului de companion

Bogdan Mandache

S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală

pierre-dangle-le-grande-de-compagnon-et-sa-symbolique

În primăvara acestui an scriam aici câteva rânduri despre cartea lui Pierre Dangle, Le Grade d’Apprenti et sa symbolique. Pierre Dangle este un autor cunoscut de literatură masonică, multe dintre cărțile sale fiind prezentate pe acest site. Recent a publicat continuarea firească a cărții despre ucenic, Le Grade de Compagnon et sa symbolique, Paris, editions Maison de Vie, collection „Symboles maconniques – Symboles universels”, 2020, 120 p. S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală. În atare situații, totdeauna se uită că necesara instrucție pentru următorul grad nu poate ocoli învățătura gradului de companion: „Companionajul corespunde acestei etape cruciale în care fratele se confruntă cu realitatea vieții inițiatice prin intermediul legilor sale, a numerelor sale, a formelor sale vii elementare.” Gradul de companion nu conține revelații tehnice deosebite,

deși face trimiteri explicite la artele liberale, la stilurile arhitectonice, este mai mult o desăvârșire a vieții artizanale, o trăire a misterelor. Definit de trecerea de la perpendiculară la nivelă, companionul descoperă și practică coerența între a trasa și a construi. Arta de a trasa îl va îndruma în întreaga sa muncă de constructor, muncă în care va descoperi locul numărului în mitul creației. Anticii prețuiau mult numărul, Nicomah de Gerasa, pitagorician din secolul I î.e.n., spunea că haosul primitiv, lipsit de ordine și de formă, a fost ordonat după număr. Pierre Dangle aduce aici câteva nuanțe amintind sursele egiptene ale mitului creației, invocându-l pe zeul Thot, după care totul este număr. Cinci, numărul companionului este de asemenea numărul lui Thot. După câteva pagini în care invocă/evocă simbolismul egiptean al numerelor, Pierre Dangle revine la numărul cinci și la companionaj sărind direct la cifrele evocate de Michael Maier în celebra sa carte Atalanta fugiens. Una dintre puținele afirmații de reținut…

Mai mult...
Cărţi

Scrierile gnostice de la Nag Hammadi

Bogdan Mandache

Pornind de la ideea că religia și politica se suprapun în dezvoltarea creștinismului, Elaine Pagels abordează în cartea sa câteva teme cruciale pentru înțelegerea creștinismului, pentru înțelegerea textelor gnostice: controversa asupra învierii lui Hristos: eveniment istoric sau simbol?

elaine-pagels-scripturile-gnostice-de-la-nag-hammadi

Gnosticismul, mișcare spirituală afirmată în primele secole ale erei creștine și redescoperită în plină modernitate, continuă să suscite în egală măsură admirație și nedumeriri. De multe ori, amândouă atitudinile vin din necunoașterea sensului profund al termenilor de gnostic și gnosticism. Gnosticul este cel care cunoaște, cel căruia îi este dată o experiență a absolutului ca experiență primă și ultimă. Clement Alexandrinul spunea că ”gnoza este, ca să spun așa, o desăvârșire a omului ca om, care, prin știința lucrurilor dumnezeiești, duce la desăvârșire și purtarea și viața și cuvântul omului, în unire și de acord cu sine însuși și cu Cuvântul cel Dumnezeiesc”. Gânditorii antici discutau într-un climat liniștit despre gnoză, fapt care nu a mai fost repetat în vremurile moderne când gnoza era privită cu ostilitate în unele medii creștine, fiind asimilată punerii în discuție a fundamentelor creștinismului, aducerea unui relativism al interpretărilor. De altfel, Clement prefigura că „pentru aceea sunt acoperite de pilde tainele cele sfinte ale profețiilor;

sunt păstrate pentru cei aleși și pentru cei pe care credința lor i-a rânduit spre gnoză”. Pentru a ajunge la semințele gnozei, spunea același cărturar al lumii antice, este nevoie de perseverență, de căutare, de cercetare vreme îndelungată, de multă osteneală. Perspectiva asupra gnozei se deschide în momentul în care misterul nu mai este a priori ceva de necunoscut, ci devine ceva inexprimabil. Comparată deseori cu mistica, experiența gnostică este una care implică muncă, exercițiu, efort, disciplină. În ciuda numeroaselor studii despre acest fenomen, despre experiența metafizică a absolutului, gnosticismul este una dintre cele mai complicate probleme cu care se confruntă istoricul religiilor, fiind un punct de convergență unde se întâlnesc creștinismul, iudaismul, misteriile eleniste, religiile orientale. Deși se cunosc bine sursele, împletirea acestor curente a creat numeroase dificultăți de interpretare; multe lucruri încă scapă, există sisteme gnostice cărora istoricii religiilor nu le găsesc înțelesul adecvat, după cum există o infinitate de sisteme în interiorul aceleiași școli. Mult timp ocolit,…

Mai mult...