Cartea lui Alain Lejeune are un singur merit, acela de a aduce în atenție numele și fragmentele din scrierile unui teolog și mistic renan, altminteri cunoscute în cercuri restrînse. Să ne încredem că vom vedea sporind numărul cititorilor lui Meister Eckhart!

Născut în Thuringia, în 1260, Meister Eckhart a făcut studii la Koln, a intrat în noviciat dominican la Erfurt, a fost lector al Sentențelor la Paris, maestru în teologie al Universității din Paris, vicar în Thuringia; a ocupat diferite demnități ecleziastice la Braunschweig, Dortmund, Groningen, Strasbourg. Predicile sale erau ascultate și admirate de credincioși, ceea ce a atras și antipatia unor ierarhi, cel mai vehement arătîndu-se Henric al II-lea de Vineburg, arhiepiscopul de Koln. Lui Eckhart i se intentează proces, fiind acuzat de erezie. Într-o scrisoare din 26 septembrie 1326, Meister Eckhart se apără, afirmînd printre altele: "Mă pot, într-adevăr înșela, dar eretic nu pot fi, căci greșeala e o chestiune de inteligență, iar erezia ține de voință." La 27 martie 1329, prin bula In agro dominico, papa Ioan al XXII-lea condamnă șapte propoziții ca fiind eretice, iar alte unsprezece suspecte de erezie; Eckhart nu mai află verdictul curiei romane, murise cu cîteva luni înainte. Fusese primul proces doctrinal intentat

unui maestru în teologie din ordinul Predicatorilor. Învățătura sa a fost dusă mai departe de discipolii săi, Johannes Tauler și Heinrich Suso. Eckhart este moștenitorul tradiției începute de Albert cel Mare; este un Predicator desăvîrșit, și la fel ca Dietrich din Freiburg este Lesesmeister și Lebenmeister, lectura, predica și viața îmbinîndu-se în chip indestructibil. Nu ne propun aici să prezentăm, fie și succint, opera marelui teolog și predicator dominican, dar cîteva precizări sînt necesare. Eckhart a vrut să arate unitatea profundă a scrierilor sale intenționînd să le grupeze astfel: o axiomatizare a cunoașterii teologice (Cartea propozițiilor), o lectură meditativă a Scripturii (Cartea expunerilor), o cercetare practică a sensului credinței în discuția universitară și în predicarea religioasă (Cartea întrebărilor și Carteapredicilor). De ce acum și aici aceste rînduri despre Meister Eckhart? Am ezitat ceva timp înainte de a scrie acest articol. Am mai scris despre opera teologului renan, despre cărțile pe care i le-au consacrat Alain de Libera sau Marie-Anne Vannier.…

Mai mult...

Cartea catalanului Arnau de Vilanova s-a bucurat de un imens succes în Evul Mediu, dar și mai tîrziu, pînă în zorii modernității, cînd a intrat într-un con de umbră sub influența, în acest caz nefastă, a Iluminismului care socotea nedemn de interes ceea ce nu ținea de știința empirică, or tocmai aici era diferența esențială: alchimia lucra pe un alt plan.

Magistri Arnoldi Villanovani / Arnau de Vilanova a fost un ilustru medic și cărturar catalan care a trăit în secolul al XIII-lea; a studiat medicina, ebraica și teologia la Aix-en-Provence, Montpellier, Paris și Barcelona, a fost un apropiat al curților regale a Aragonului și a Franței, un apropiat al curiei papale, care la acea vreme avea sediul la Avignon. Arnau de Vilanova a fost un perpetuu pelerin din cauza proiectelor sale de reformă religioasă si socială, care nu puteau fi îmbrățișate de autoritătile civile și ecleziastice, în ciuda prieteniei pe care i-o arătau reprezentanți de rang înalt ai acestor autorități. A avut contribuții notabile în domeniul medicinei, făcînd o apropiere între empirismul medical al Occidentului și cunoașterea sistematică a grecilor și arabilor; este autorul unor imporatnte tratate de alchimie, cel mai cunoscut fiind Rosarium Philosophorum / Grădina filosofilor. Deși textele par simple scrisori adresate unor ilustre personaje protectori ai lui Arnau, dornici de a împărtăși cunoștințele sale, pe parcurs Rosarium

Philosophorum capătă forma unui enunț analitic și didactic, unei cărți de filosofie care orientează viața omului către binele moral și fizic. Teza în jurul căreia se articulează întreg discursul este că mercurul filosofic, altceva decît cel obișnuit, poate fi cristalizat, iar această substanță imaterială are ca semn al perfecțiunii volatilitatea; în natură un astfel de proces este îndelungat, în vreme ce alchimistul ajunge la adevărata natură a mercurului, aeriană, subtilă, spirituală, doar prin perseverență, răbdare și ajutor divin, donumDei. Cartea catalanului Arnau de Vilanova s-a bucurat de un imens succes în Evul Mediu, dar și mai tîrziu, pînă în zorii modernității, cînd a intrat într-un con de umbră sub influența, în acest caz nefastă, a Iluminismului care socotea nedemn de interes ceea ce nu ținea de știința empirică, or tocmai aici era diferența esențială: alchimia lucra pe un alt plan. Departe de a fi un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, gîndirea și practica alchimice pot fi întîlnite în culturile mesopotamiană,…

Mai mult...

Cartea Ars moriendi este o pledoarie pentru cunoaștere, pentru profunzimea gîndului și pentru a nu rămîne la suprafața simplelor afirmații. Cei doi autori invocă nume sonore din varii domenii (Jung, Kant, Kuhn, Wittgenstein, Guénon, Vâlsan) deschizînd astfel un amplu cîmp de cercetare pe care alți căutători cu siguranță nu vor întîrzia să pornească într-o temerară aventură spirituală.

În urmă cu trei ani maestrul Z și discipolul A publicau la Editura Herald volumul Ab initio, Hiram tălmăcind ucenicului, un dialog aparent între un ucenic și un maestru care îl îndrumă, îl apropie de înțelesurile ascunse ale Artei Regale, așa cum stă bine maestrului, fie el operativ sau speculativ. A urmat volumul Decus in labore în care cei doi poartă un interesat dialog despre un grad, cel de companion/calfă, tratat de multe ori cu nejustificată lejeritate, insistînd asupra bogăției și frumuseții simbolurilor, a semnificației masonice a celor șapte arte liberale. Recent cei doi au încheiat trilogia dedicată primelor trei grade masonice cu volumul Ars moriendi, Hiram tălmăcind maestrului mason. Pe coperta cărții autorii au păstrat forma inițială (maestrul Z și discipolul A), dar în interior amîndoi apar ca maeștri; să fie o aluzie la "progresele" făcute de discipolul de altă dată? Dincolo de nevinovata ironie, precizez de la bun început că intelectualicește amîndoi sînt maeștri, prin felul de a

întreba și de a răspunde, amplu, cu ramificații culturale și spirituale, cu trimiteri către literatura masonică demnă de a fi citită și recomandată și altora, cu reverberații filosofice, alchimice, esoterice, religioase. Dincolo de controversele privind data la care legenda lui Hiram a intrat în ritualul masonic, toți autorii sînt unanimi în a recunoaște că legenda lui Hiram este unul din miturile fondatoare ale masoneriei. Mulți se vor fi întrebat de ce masoneria l-a ales pe Hiram ca erou. Lectura literală a textelor biblice poate duce întrebarea mai departe: pentru ce un personaj aparent secundar, fără calități inițiatice deosebite, doar un bun artizan, un făurar care a realizat decorațiuni pentru Templul de la Ierusalim să fi reținut atenția părinților fondatori ai masoneriei? În Cartea regilor, Hiram este amintit pentru iscusința lui în a face orice lucru de aramă; el a turnat pentru pridvorul Templului lui Solomon cei doi stîlpi de aramă Iachin și Booz. Istoria biblică a lui Hiram Abi nu…

Mai mult...

Aparținînd unui cerc esoteric din China, transmisă pe cale orală pînă în secolul al XVIII-lea, Secretul Florii de Aur este o sinteză de idei și practici venind dinspre daoism, budism și confucianism.

Către sfîrșitul deceniului al treilea al secolului al XX-lea, a apărut traducerea în limba germană a unui mic tratat chinez T'ai I Chin Hua Tsung Ching/ Secretul Florii de Aur. Autorul traducerii era eminentul sinolog Richard Wilhelm, un apropiat al lui Carl Gustav Jung, cel care a semnat și un amplu comentariu care însoțea traducerea. Apropierea lui C.G. Jung de alchimie este o turnantă fundamentală a operei ilustrului psihiatru elvețian; de aici vor apărea lucrările majore Mysterium Coniunctionis, Psihologie și alchimie și Psihologia transferului, o interpretare a unui tratat din secolul al XVI-lea, Rosarium Philosophorum. Această turnantă are și o altă semnificație, pe care nu o ocolește nici un biograf al lui C.G. Jung. Una dintre colaboratoarele apropiate lui Jung a fost Toni Wolff, o tînără care l-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, prin comportarea ei ca o egală a lui din punct de vedere intelectual, punîndu-și amprenta creatoare prin lungi și interesante discuții, cît și

prin aducerea la lumină a unui material care ar fi putut rămîne amorf dacă nu ar fi fost integrat în Cartea Roșie, al cărei filtru a fost asigurat de Toni Wolff. C.G. Jung începuse să adune material despre alchimie, dar în afara unui plan de studiu, totul pînă la întîlnirea cu Richard Wilhelm și citirea traducerii lui, Secretul Florii de Aur, o carte care în viziunea lui Jung "oferea puntea între fundătura gnosticismului și marele necunoscut reprezentat de alchimie." Jung i-a propus lui Toni Wolff să-l urmeze în cercetările sale despre alchimie, dar independenta Toni Wolff l-a refuzat, nefiind entuziasmată de alchimie; în acel moment colaborarea celor doi s-a încheiat. La scurt timp o tînără pacientă, Marie-Louise von Franz, cu preocupări literare, umaniste, cunoscătoare a limbilor greacă și latină, este acceptată de Jung mai întîi pentru traduceri de texte alchimice, pentru a deveni una dintre cele mai apreciate și respectate discipole cu care a lucrat Jung îndeaproape, de pe la…

Mai mult...

Chiar dacă nu toți confrații lui sînt de acord, Philippe Langlet consideră că masoneria poate fi definită ca un rit de trecere; un rit de trecere care nu este obiect al sociologiei, ci o categorie operatorie care dă seamă de un fenomen ritual în ansamblul său

Academia masonică, fondată în ianuarie 2009, prezidată de Michael Segall, are ca principal obiectiv cercetarea riturilor și ritualurilor masonice ale primelor trei grade; acest al treilea volum continuă tema propusă în volumul precedent, găzduind articole despre filosofia masonică. În luna mai a anului trecut prezentam primele două numere ale publicației franceze Mémoires de l'Académie maçonnique; recent a apărut un nou număr al revistei, volumul al III-lea: Regards sur la philosophie maçonnique (2), Paris, Editions de la Hutte, 2014, 100 p. Alain Bernheim caută să creioneze o idee asupra masoneriei pornind de la Tradiție, un cuvînt căruia dicționarul Robert îi dă trei sensuri. Pentru adepții ordinului masonic tendința prioritară și care trebuie urmată cu perseverență este căutarea adevărului și evitarea tuturor legendelor și "tradițiilor" imaginare în favoarea cărora nu poate fi adus nici un argument. Pentru Alain Bernheim, sînt două mari familii de cărți în ceea ce privește masoneria: cărți care conțin mai ales informații și cărți care conțin cu precădere

opinii. La fel, în privința istoricilor masoneriei, se disting istoricii care aparțin scolii autentice și istoricii care nu caută să deosebească faptul istoric de legendă, poate dintr-o înțelegere greșită a...toleranței! Alain Bernheim a studiat istoria ordinului, a căutat prin arhive, a citit mult, fiind apropiat unor masoni care la rîndul lor sînt autori de cărți cunoscute; pentru Bernheim, a iniția înseamnă a transforma, dar ritul nu are vreo eficiență în lipsa unui dar pe care trebuie să-l aibă candidatul, dar care nu este egal răspîndit. Doar cei care au acest dar particular participă la construcția templului. Jean-François Pluviaud ne propune o călătorie în miezul, în sufletul masoneriei, dincolo de orice referință istorică, urmărind gîndirea creatoare a unei instituții, a unui ordin a cărui realitate complexă se construiește prin rituri și referințe artizanale, cavaleresti, biblice. O întrebare legitimă este cea prin care vrem să aflăm ce determină adeziunea militantă a sutelor de mii de oameni la ordinul masonic; este vorba mai…

Mai mult...

Cartea lui Jöel Jacques este o abordare pluridisciplinară a deplasărilor în lojă și a pașilor rituali în riturile practicate în masoneria modernă. Ea poate interesa deopotrivă profanul și inițiatul, tocmai prin perspectiva pe care o deschide prin interferențele pe care le propune.

Jöel Jacques spune despre el însuși că este un "căutător al adevărului", un om interesat de sensul reprezentărilor și folosirea lor în ritualuri, de legăturile între natura umană și expresiile sale simbolice, teme pe care le regăsim în cărțile sale: LeSilence des Apprentis, L'Acacia m'est connu, La Porte de la Grande Loge afin de révelér les secrets des "Ancients" et des "Moderns". De puțin timp a apărut o nouă carte semnată de Jöel Jacques: Les Pas des Francs-Maçons, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 160 p. De la primele rînduri Jöel Jacques își afirmă convingerea că tezaurul masonic nu este original, întemeindu-se pe diferite forme de gîndire, unele foarte vechi. Sigur, nici el nu este original în ceea ce afirmă, de mai multă vreme existînd această dispută în privința originalității, sau a sincretismului gîndirii și ritualisticii masonice. Ritualurile și învățăturile gradelor conțin elemente venind dinspre curente de gîndiri, dinspre practici ritualice străvechi, dar împletirea lor armonioasă dă o anume originalitate

practicii masonice care nu se regăsește altundeva. Această nouă carte a lui Jöel Jacques este despre pașii din ritualul masonic, ceea ce-i permite o incursiune în tezaurul masonic în care se întîlnesc alegorii, cunoștințe alchimice, esoterice, elemente mistice și religioase. "În adevăr, practica francmasoneriei inițiatice a devenit, cu timpul, o formă sincretică purtătoare de mari bogății care permit studiul exegetic", scrie Jöel Jacques. Executarea pașilor în lojă ține de ritualuri adoptate după 1750, în cazul Franței, și 1814, în cazul Angliei. "Pașii, afirmă autorul, sînt expresii extrem de vechi ale dimensiunii inițiatice a popoarelor. Ei simbolizează deopotrivă apartenența la grup prin repetiția unei coregrafii cunoscute de toți și o afirmare identitară." Diferitele concepții esoterice, născute din întrebările despre natura morții și mijloacele de a trece de porțile inițiatice, îl conduc pe Jöel Jacques la constatarea că pașii francmasonului sînt instrumente rituale, adaptări tîrzii ale formelor rituale printre cele mai vechi ale istoriei umane și, prin aceasta, indispensabile inițierii. Inițierea masonică…

Mai mult...

Zoharul este compus ca un comentariu hermeneutic al Pentateuhului, stilul fiind mai apropiat de genul omiletic, decît de investigarea teoretică. Scris la persoana întâi, Zoharul prezintă o serie de discuții între Șimon bar Iohai, fiul său Eleazar și discipoli, despre subiecte de ordin uman sau divin.

Sefer ha-Zohar/ Cartea splendorii este considerată Biblia cabalismului. Scrisă în secolul al XIII-lea, această lucrare majoră a misticii evreiești, socotită veacuri de-a rândul ca o carte canonică, Zoharul a fost atribuit mai multor autori, paternitatea sa literară facînd obiectul multor controverse.Editura Herald a căutat de la înființare să umple golul din cultura română în privința textelor marilor tradiții spirituale neglijate decenii de-a rîndul. Una din aceste cărți este Zoharul, apărută inițial în 2001, care a cunoscut mai multe ediții; cea mai nouă este cea din 2015, colecția "Cărți fundamentale", traducere de Ilie Iliescu, 304 p. Ediția în limba română urmează versiunea lui S.L. MacGregor Mathers realizată după traducerea latină a lui Knorr von Rosenroth, și cuprinde Cartea Misterului pecetluit, Marea Adunare Sfântă și Mica Adunare Sfântă. Versiunea după care s-a făcut traducerea de față îi consideră autori pe Rabbi Șimon bar Iohai și pe fiul acestuia Rabbi Eleazar. Analizele fundamentale ale lui Gershom Scholem și ale lui Y. Tishby, dar

mai nou și ale lui Maurice-Ruben Hayoun atribuie cea mai mare parte a Zoharului lui Moise de Leon, care a exprimat propria concepție despre spiritualitatea iudaică. Moise de Leon a început prin a studia celebra lucrare a lui Moise Maimonide, Călăuza rătăciților, pentru ca mai tîrziu să se dedice în întregime studiului febril al esoterismului. În analiza filologică a corpusului zoharic, Gershom Scholem a demonstrat existența mai multor straturi diferite, uneori redactate în limbi diferite, cînd în ebraică, cînd în aramaică, care s-au suprapus unele asupra altora de-a lungul secolelor. Deși la început cabaliștii au considerat că Zoharul este o carte redactată de Șimon bar Iohai, Gershom Scholem a evidențiat unitatea lingvistică și prezența unui autor unic cel puțin în privința primelor 18 capitole, folosindu-se de un pasaj semnificativ pentru datarea istorică: "De la distrugerea celui de-al Doilea Templu, în anul 68 după calendarul evreiesc, s-au scurs deja 1200 de ani de exil și Israel trăiește acum în întunecimea ce…

Mai mult...

De la prima pagină autorul precizează cu onestitate că nu aduce nimic nou, totul a fost deja publicat, el urmărind doar să creeze un "instrument" pedagogic necesar bunei înțelegeri a corpusului ritualic al gradului de companion.

În ianuarie 2014 prezentam un prim volum al unei anunțate trilogii semnate de autorul francez Percy John Harvey; anterior scrisesem despre o altă trilogie a sa (Les Hautes Grades Maçonniques. Le Maître secret). În august, anul trecut, a apărut al doilea volum al trilogiei anunțate: La Franc-Maçonnerie expliquée par l'image; tome 2 - Le Grade de Compagnion, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 320 p. După asceza inițiatică a gradului de ucenic, încheiată cu dobîndirea de noi cunoștințe și deprinderi în cioplirea pietrei brute, ucenicul este chemat să urce o nouă treaptă, să treacă de la perpendiculară la nivelă. Trecerea la gradul de companion nu este o inițiere în sens strict, nu prezintă o formă dramatică elaborată, dar este impresionantă prin simbolismul celor cinci călătorii; prin acestea gradul de companion este

nu doar legatura între gradul de ucenic și cel de maestru. Nu vom insista în rîndurile care urmează asupra planșei lojii companionilor sau asupra elementelor simbolice și a dispunerii lor, ci doar asupra călătoriilor de instrucție și asupra anexelor. Steaua înflăcărată este emblema gradului, simbolismul stelei fiind amplificat de amplasarea in mijlocul său a literei G, dar și de omul universal al lui Robert Fludd care se poate înscrie în pentagramă; literei G i s-au atribuit mai multe semnificații: Generare, Gravitație, Geniu, Gnoză, Dumnezeu (God, in engleză), dar nu în ultimul rînd, G subliniază valoarea esențială a Geometriei! Simbolul stelei înflăcărate îi îngaduie autorului frumoase incursiuni în reprezentarea omului în pentagramă sau doar a pentagramei așa cum apar la Villard de Honnecourt, baronul de Tschoudy, Cornelius Agrippa sau Albrecht Durer. (mai mult…)

Mai mult...

Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație.

Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: "Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte". De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt

foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților. Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția "Quinta Essentia", 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție - Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p. Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept "călugăr al Ordinului Sfântului Benedict"? Este un călugăr…

Mai mult...

S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui.

Pînă la apariția traducerii în limba română a uneia din cărțile sale, Etienne Perrot era un nume necunoscut în România, excepție facînd poate un cerc restrîns de admiratori ai lui C.G. Jung. Care este legătura între C.G. Jung și Etienne Perrot? Etienne Perrot (1922-1996) este un psihanalist francez cunoscut pentru cercetările sale asupra operei lui Jung, cunoscut pentru cursurile despre alchimie susținute la Institutul C.G. Jung din Zurich. Etienne Perrot a contribuit la traducerea în franceză a scrierilor lui C.G. Jung, în timp ce soția sa a tradus scrierile psihanalistei Marie-Louise von Franz, colaboratoare a lui Jung. Etienne Perrot este cunoscut pentru emisiunile de la France Inter și France Culture, dar și pentru cărțile sale: Coran teint. Le livre rouge; La voie de la Transformation d'après C.G. Jung; Des étoiles et des pierres; Les reves et la vie. Recent a apărut și prima traducere în limba română a unei cărți semnate de Etienne Perrot: De la Dumnezeu la zei. Un

drum al împlinirii, București, Editura Nemira, colecția "Philemon", coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere de Doru Mareș, 2015, 208 p. S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui. Sigur, nu este un drum ușor, calea nu-i lipsită de sinuozități, de rătăciri, de obstacole, de capcane, de reveniri; de altfel, chiar din Prolog, autorul ține să ne prevină că nu are tron în Olimp și că de la fragedă vîrstă a gustat "savoarea amară a lacrimilor". Tot acest parcurs este presărat de visuri și de interpretarea lor, de trimiteri la alchimie, la cele din înalt, dar și la cele de jos: "Așadar, te salut Hermes, Mercur, pe tine cel mai înalt și mai jos, mediator alergând fără…

Mai mult...