Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (XI)

Bogdan Mandache

Sophie Perenne întreabă de ce Hiram preferă moartea transmiterii cunoștințelor sale; de ce a ales să rămînă singurul depozitar al cunoașterii ce îi conferă putere? Poate că piederea maestrului îi condamnă pe companioni la libertate, colaborare și responsabilitate. Hiram se întrupează într-un alt maestru, iar cuvîntul nu poate fi decît substituit.

Sophie Perenne La parole perdue

Cuvîntul desemnează o realitate care poate fi așezată alături de Adevăr, Înțelepciune, Tradiție. În multe tradiții, cuvîntul este prima manifestare divină a originii creației. Primele versete din Evanghelia după Ioan ilustrează afirmația de mai sus: "La început era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu." Dincolo de mijloc prin excelență de comunicare verbală, cuvîntul naște sensuri, ascunde, lasă spațiu interpretării; alteori cuvîntul este pierdut și este necesară o substituire: o căutare a cuvîntului pierdut. Autoare a unor lucrări despre calea esoterică, despre concilierea opușilor, despre ritual, Sophie Perenne a publicat recent o carte despre cuvînt: La parole perdue, Paris, Editions Maison de Vie, coll. "Les Symboles Maconniques", 2014, 128 p. Cuvîntul înseamnă oralitate, vector de transmitere a patrimoniului cultural înainte de descoperirea scrisului, dar în egală măsură înseamnă și scris, fie sub forma papirusului, a pergamentului, apoi sub forma cărții, odată cu descoperirea tiparului. Scrisul nu a fost salvatorul oralității, mai

întîi pentru că multe biblioteci au dispărut, apoi pentru că scrisul, în opinia lui Socrate, ucide dialogul și interpretarea. Apoi, scrisul sacralizează, "religiile cărții" impun o credință unică avînd de partea lor "cartea sacră". Atît mitologiile, cît și religiile acordă un loc important cuvîntului creator, cuvîntul fiind prima manifestare divină la originea creației. Dacă a da nume înseamnă a crea, atunci firesc urmează interdicția, ceea ce lasă loc unui limbaj cunoscut unui grup de inițiați. A cunoaște numele poate însemna posedarea secretului unei ființe. Aici trebuie amintit răspunsul enigmatic dat de Dumnezeu cererii lui Moise: "Eu sînt Cel ce sînt".  Transcendentul rămîne îndepărtat, întîlnirea cu divinitatea fiind imposibilă, între Transcendent și om separarea fiind totală. Totuși religiile lasă loc restabilirii comunicării, Divinitatea incomprehensibilă "păstrînd întregul mister", după spusa lui Origen. Ritualurile masonice au ales să desemneze trancendența prin acronimul Marele Arhitect al Universului, nume inefabil sub care adepții diverselor confesiuni se pot regăsi. Cuvîntul pierdut invocat în ritualul maestrului este…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (X)

Bogdan Mandache

François Figeac compară tabloul lojii cu o fereastră între două lumi care caută să se întîlnească: lumea divinităţii şi lumea iniţierii; îi dau dreptate că trasarea reală a planşei îi apropie pe membrii lojii de o lucrare în care este prezentă o nouă manifestare a Luminii.

Xavier Tacchella Le temple de Salomon

În romanul Profetul, Khalil Gibran scria că „Viaţa voastră cotidiană este templul vostru şi religia voastră”. Templul este, etimologic, atît în latinescul templum, cît şi în grecescul temenos, ceea ce este separat, ceea ce delimitează spaţiul sacru. Templul lui Solomon este simbol al perfecţiunii, simbol emblematic al masoneriei, deopotrivă operativă şi speculativă. Acestui subiect îi este consacrată cea mai nouă carte purtînd semnătura lui Xavier Tacchella: Le Temple de Salomon, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, no. 61, 2014, 128 p. Templul lui Solomon a avut o istorie zbuciumată: a fost distrus de Nabuconodosor, reclădit de Zorobabel, extins de Iron şi după şapte ani, în 70 d. C., complet distrus de romani. Nu a mai rămas ca semn decît dispunerea sălilor; inima edificiului a fost totdeauna Sfînta Sfintelor, acolo unde să găsea Arca Alianţei, loc unde intra doar Marele Preot, cel care o dată pe an avea dreptul să pronunţe numele lui Dumnezeu. Despre arhitectura Templului lui

Solomon detaliile cele mai elocvente le găsim în Cartea Regilor şi în lucrarea Antichităţi iudaice a lui Josephus Flavius, care a asistat în anul 70 la distrugerea definitivă a Templului. Nu e descriere a Templului care să nu amintească despre cele două coloane care străjuiesc intrarea (Jakin şi Boaz), despre jertfelnicul din lemn de salcîm (acacia), despre aşa-numita mare de aramă, care a suscitat interpretări în Midrash, despre menorah, sfeşnicul cu şase braţe („Să faci şfeşnic din aur curat; şase braţe să iasă din cele două laturi ale lui”, Ieşirea 25), despre Sfînta Sfintelor, Chivotul legii, acolo unde erau păstrate Cele zece porunci/legea; scriind despre aceste componente arhitecturale ale Templului, Xavier Tacchella intercalează pasaje din ritualuri ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, din Ritul Scoţian Rectificat sau din Vechile Îndatoriri. Templul nu e doar locul unde erau adăpostite simboluri care dădeau unicitate religiei, templul este deopotrivă o construcţie în care se regăsesc oamenii. Se spune că Raymundus Lullus trecea pe…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Mitul lui Hermes

Bogdan Mandache

Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes.

Pierre Gordon Le Mythe d'Hermès

Pierre Gordon este un prolific autor care şi-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărţi, cele mai multe consacrate religiilor primitive şi esoterismului Nu cu mult timp în urmă pe acest site am prezentat cartea sa despre Rabelais şi personajul său Gargantua. Rîndurile care urmează sînt despre o carte mai veche a sa, reeditată de curînd: Le Mythe d’Hermès, Arma Artis, 112 p. Fără a ocupa un loc central în panteonul zeităţilor, fiu al lui Zeus şi al nimfei Maia, Hermes are o copilărie agitată, o tinereţe plină de întîmplări aventuroase, ceea ce avea să-l transforme în protector al călătorilor, mesager al zeilor, sub diversitatea înfăţişărilor

sale fiind o entitate coerentă. Multe tradiţii religioase îşi au sursa în ritualul morţii şi al învierii, ritual răspîndit în neolitic, cînd noul iniţiat părăsea grota/caverna pentru a urca către piscurile  munţilor. Trebuie ştiut că originea zeului şi a cultului său este arcadiană, deci din vechea Eladă. Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes. Numele zeului Hermes este strîns legat de hermai, o piatră parţial sculptată şi care avea rolul de a marca sacrul unui anumit loc care astfel devenea un foaier de iradiere supranaturală, care semnala prezenţa sacrului. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Căi iniţiatice în scrierile lui Hermann Hesse

Bogdan Mandache

Hermann Hesse nu a fost doar un eminent om de litere, cu o exemplară operă literară încununată cu Nobelul literaturii. A avut ambiţia de a trăi o adevărată viaţă spirituală.

Hermann-Hesse

Hermann Hesse, unul din marii scriitori ai veacului al XX-lea, a avut talentul şi ştiinţa de a „ascunde” în scrierile sale, îndeosebi în Demian, Lupul de stepă, Siddhartha, Călătorie spre Soare-Răsare sau în Jocul cu mărgele de sticlă indiciile unor parcursuri iniţiatice, fără ca scrierile sale să încerce să se prezinte drept vreun manual iniţiatic. Atras de spiritualitatea Orientului, Hermann Hesse, un apropiat al unui alt spirit creator de mare influenţă, Carl Gustav Jung, a încercat să ne apropie prin opera sa literară de spiritul unei lumi care încă ne este străină, lumea Orientului, o lume care vrea să cuprindă totalitatea umană, care vrea să unească contrariile, în care psihologia se deschide către metafizică. Vom întîlni în scrierile sale un elogiu al vieţii contemplative, o Indie recreată cu măiestrie, redescoperirea naturii umane, refacerea unui drum spiritual, căutarea inefabilului. Cum? Doar prin  mijlocirea căii spirituale „ascunsă” cu abilitate în scrieri care nu au vocaţie teoretică. Termenul de iniţiere poate fi lesne

întîlnit în lucrări cu pronunţat aspect teoretic, în lucrări care pun accent pe transformarea lăuntrică, pe metamorfoza celui pornit pe un drum al spiritualităţii, al ascezei, al unei altfel de cunoaşteri; sub această formă ni-l prezintă lucrările despre esoterism sau cele care descriu, atît cît pot cuprinde cuvintele, iniţierea masonică. Mulţi ani am scris despre iniţierea masonică, despre răbdarea pe care va trebui să o aibă ucenicul în căutarea propriului drum care se alătură parcursului celorlalţi, fiecare urmîndu-şi pasul. Am întîlnit deseori cercetînd o bibliografie care se extinde continuu multe cărţi şi studii, aparţinînd unor autori români sau unor străini, scrise cu mai mult sau mai puţin talent, cu modestie sau cu emfază, acestea din urmă încercînd să se prezinte drept pietre de hotar marcînd în egală măsură un teritoriu pînă la care o anume concepţie era acceptată, pentru că de acum încolo altul va fi orizontul. De ceva vreme am abandonat lectura autorilor autosuficienţi, ca şi cînd iniţierea ar…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Templul, omul, lumea

Bogdan Mandache

Autor a numeroase studii şi cărţi în mare parte despre filosofia medievală, Maurice de Gandillac a fost profesor la Sorbonna, fiind considerat un adevărat patriah al filosofiei, nu doar pentru că a trăit o sută de ani (1906-2006), ci şi pentru că a cunoscut figuri majore ale filosofiei

Maurice de Gandillac Le Temple dans l’Homme et l’Homme dans le Monde

Aceste rînduri sînt prilejuite de recenta lectură a unui opuscul (Le Temple dans l’Homme et l’Homme dans le Monde, Editions Arma Artis, 2003) semnat de Maurice de Gandillac, filosof francez, discipol al lui Etienne Gilson; autor a numeroase studii şi cărţi în mare parte despre filosofia medievală, Maurice de Gandillac a fost profesor la Sorbonna, fiind considerat un adevărat patriah al filosofiei, nu doar pentru că a trăit o sută de ani (1906-2006), ci şi pentru că a cunoscut figuri majore ale filosofiei: Jean-Paul Sartre, Jean Hyppolite, Raymond Aron, Jacques Maritain, Maurice Merleau Ponty, Ernst Cassirer sau Martin Heidegger. Volumul amintit conţine cîteva gînduri despre Templu, despre ceea ce ţine de sacerdotal, despre vremea cînd şcolile greceşti, evreieşti şi creştine înfloreau în Alexandria, timp în care templele egiptene îşi pierdeau din strălucire, chiar dacă unele învăţături îl aminteau pe Toth, „cel de trei ori mare”. Ni se reaminteşte că epocii strălucite a hermetismului şi autenticei înţelepciuni îi succeda una epigonică,

dominată de o confuzie a resturilor unor tradiţii lipsite de viaţă. Unul din martorii acelei epoci a fost filosoful crescut într-un mediu puternic elenizat, Plotin, cel care definind înţelepciunea naturală amintea înţelepţii egipteni, cei care au gravat în fiecare hieroglifă înţelepciunea însăşi. Referindu-se la practica iniţiatică, la arcane, Plotin afirma că în cadrul misterelor nu se revelează nimic iniţiatului pentru că nimeni nu poate să-l facă să vadă ceea ce nu a avut fericita şansă să vadă el însuşi. Plotin reţine cadrul iniţiatic ca simbol pedagogic al unei depăşiri, dar consideră că timpul intuiţiei deşteptată prin simboluri analogice, de model egiptean, era depăşit. Sincretismul grec care amestecase simbolisme venite dinspre diverse civilizaţii a propus alegorii. Dificultăţile apar cînd un gen de raţionalism uniformizator caută să explice tradiţii şi credinţe străvechi pornind de la tipare, de la un sistem univoc de descifrare sau cînd se transportă în timp şi spaţiu simboluri care au sens doar într-un anumit mediu cultural. Sigur aceste…

Mai mult...
Alchimie, C.G. Jung, Cărţi, Simboluri

Aurora Consurgens

Bogdan Mandache

Tratatul Aurora consurgens nu este o scriere originală, autorul fiind mai puţin atras de o posibilă confruntare între alchimie şi creştinism , fiind mai atras de succesiunea de imagini, de embleme, totul într-o scriere de mare expresivitate şi frumuseţe

aurora consurgens

Pentru adepţii săi alchimia este o adevărată filosofie hermetică, este mamă a tuturor ştiinţelor pentru că ea conţine principiile tuturor celorlalte. Adevărată gnoză care insistă pe complementaritatea necesară între corp şi spirit, alchimia este abordarea esoterică complexă unde se întîlnesc o cercetare operativă asupra materiei şi una speculativă asupra sinelui pentru a găsi piatra filosofală. Alchimia a avut epoca sa de glorie, lungă cronologic, din antichitate pînă către sfîrşitul Renaşterii, şi o vastă arie de răspîndire, din Egipt pînă în îndepărtatul Orient. Iluminismul a adus, paradoxal, o diminuare semnificativă a interesului pentru alchimie şi treptat o excludere a alchimiei din sfera celor rezervate intelectului luminos, atoatebiruitor, dar supus unui facil mecanicism care nu poate explica diversitatea şi frumuseţea acestei lumi. Titus Burckhardt făcea o remarcă interesantă: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o artă fundamental absurdă a putut, în ciuda nenumăratelor eşecuri şi dezamăgiri, să persiste cu o asemenea continuitate şi statornicie în sînul celor mai diverse civilizaţii.”

Tot cărturarul elveţian avansa şi o explicaţie: alchimia lucrează pe un alt plan decît ştiinţa empirică modernă! Alchimia a fost redescoperită în modernitate, unul dintre cei preocupaţi de Marea Operă fiind Carl Gustav Jung. Ilustrul psihiatru elveţian a fost preocupat de alchimie şi a scris două lucrări fundamentale: Psihologie şi alchimie şi Mysterium Coniunctionis. Carl Gustav Jung a descoperit alchimia lecturînd tratatul chinez Secretul Florii de Aur, scris în secolul al XVII-lea, şi despre care Jung spune că l-a aşezat pe calea bună a cercetărilor sale; mai tîrziu avea să descopere copia unui manuscris medieval, Aurora consurgens, atribuit lui Toma de Aquino. Încîntat de manuscris, copia bine păstrată era depozitată la Biblioteca Naţională a Franţei, Carl Gustav Jung i-a cerut discipolei sale Marie-Louise von Frantz să traducă manuscrisul. Textul latin, traducerea şi comentariile compun al treilea volum din Mysterium Coniunctionis; traducerea în germană a apărut la Zurich în 1957; în ediţia în limba română a operei lui C.G. Jung, Aurora…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile masonice”, IX

Bogdan Mandache

Cartea scrisă de Gaëlle Charpentier este o frumoasă incursiune în tainele iniţierii, ghidată de Kipling, Goethe, Mozart sau Hesse, o pledoarie pentru căutarea spirituală, un îndemn: cei ce vor afla începutul vor cunoaşte şi sfîrşitul

gaelle charpentiner Libre et de bonnes moeurs

Deşi formula în sine nu este amintită în cele mai multe din lucrările despre ritualurile masonice, nimeni nu va fi admis la iniţiere pînă cînd expertul lojii nu confirmă că aduce la poarta templului „un om liber şi de bune moravuri”. În jurul acestei formule se articulează recenta carte semnată de Gaëlle Charpentier: Libre et de bonnes moeurs. Les grandes étapes de l’initiation maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p. Prin răspunsul amintit mai sus sînt dovedite „autenticitatea dorinţei şi sensul etic al persoanei care a făcut cererea de primire”, dar se ia act şi de angajamentul novicelui de a urma neabătut calea adevărului şi de a practica virtutea. Libertatea este acea putere care l-a îndrumat pe novice pînă la poarta templului şi poate fi asemănată cu puterea de care vorbea Meister Eckhart: ceva ce nu este legat nici de loc, nici de timp, nici de trup, ci emană din spirit, rămîne în spirit. Sensul etic este probat

în timpul verificărilor şi al probelor trecute sub bandou şi se confirmă în timp prin conduită, bunăvoinţă, toleranţă şi respect de sine şi faţă de ceilalţi. În Evul Mediu cuvîntul „franc” desemna putinţa de a circula liber, iar de aici sensul iniţierii însemna îndepărtarea de lumea limitată şi convenţională, apropierea de lumea infinită şi luminoasă a simbolului, punte între văzut şi nevăzut. Masoneria speculativă propune aceeaşi cale a apropierii de perfecţiune printr-o detaşare progresivă de ceea ce nu este esenţial şi prin ordonarea vieţii în jurul axei Luminii, dar aceasta are loc printr-o luptă individuală împotriva vanităţii, ambiţiei, orgoliului. Moartea iniţiatică este trecerea către lumina cunoaşterii dincolo de tenebrele ignoranţei. Hermann Hesse spunea că nu ştii nimic despre Înţelepciune atît timp cît nu ai făcut proba tenebrelor. Gaëlle Charpentier găseşte corespondenţe masonice în frumoasa şi puţin studiata scriere a lui Goethe, Basmul; cu priceperea unui scriitor talentat, Goethe „ascunde” în povestirea sa elemente care se regăsesc în ritualurile masonice, trebuie…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VIII

Bogdan Mandache

Mitul Pelicanului pune în lumină soclul iniţierii, actul prin care sacrul se întrupează în polarităţile vieţii, masculin şi feminin, ceea ce aminteşte de Poimandres despre care scrie Hermes Trismegistos: „Eu sînt Poimandres (Nous), Inteligenţa Atotstăpînitoare, iar Nous-ul tău este Dumnezeu Tatăl: nu sînt despărţiţi niciodată unul de celălalt şi această împreunare dintre ei este viaţa.”

Jean Onofrio L'art royal de la franc-maçonnerie De la royauté en esprit à la construction du temple

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea

sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Misterele Cabalei

Bogdan Mandache

Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică.

Andre Benzimra Big and Small Mysteries in Kabbalah The Work of the Beginning, The Work of the Broken Char

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p. Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică

identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VII

Bogdan Mandache

În recenta sa carte, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică.

André Quémet Le rituel initiatique Outil de création et Art de vivre

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a

drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii,…

Mai mult...