Filosofi prin foc, așa își spuneau vechii alchimiști, care defineau alchimia ca fiind arta de a filosofa prin foc, cultivînd astfel o nouă alianță, cea dintre înțelepciune și foc. Și nu este vorba despre focul care arde sub athanor, ci despre focul asociat cu inflamabilitatea spiritului, este vorba despre focul-principiu, teoretizat de primii filosofi greci alături de celelalte elemente prime, apă, aer și pămînt. Heraclit din Efes a fost filosoful grec, aristocrat și extravagant, care a considerat focul ca principiul material prim și unic al universului, un univers, în viziunea sa, într-o perpetuă devenire, într-un mobilism universal, în care nu ne scăldăm niciodată de două ori în aceeași apă a unui rîu. Despre foc Heraclit scrie în tratatul său Despre natură, focul care explică devenirea tuturor lucrurilor, focul despre care este vorba într-o frumoasă anecdotă plină de tîlc, relatată de Aristotel: se povestește că pe Heraclit veneau mulți străini să-l cunoască; într-una din zile s-a apropiat de casa lui un
grup de străini care, văzîndu-l încălzindu-se lîngă cămin, s-au sfiit să intre în casă; observîndu-le stinghereala, Heraclit le-a spus pe un ton prietenos: „intrați, se află zei și aici”. Heidegger apropie această întîmplare de un aforism al lui Heraclit, „Firea sa îi este omului daimon”, care vrea să spună că omul locuiește, în măsura în care este om, în apropierea zeului, vizitatorii lui Hearclit vrînd să trăiască un eveniment al gîndirii alături de el, de aceea locul comun, căminul, vatra de foc, la o primă vedere îi decepționează, ei așteptîndu-se să-l vadă în altă lumină. Dar dacă această întîmplare s-a păstrat și povestit pîna astăzi, e pentru tîlcul său, anume că în preajma cuptorului „se află zei”. Întîmplarea povestită de Aristotel și reluată în timpurile noastre de Heidegger este despre sălașul omului, despre gîndirea care gîndește adevărul Ființei ca element originar al omului. Gîndirea se exprimă sub diverse înfățișări, atît la nivelul ideilor, cît și al formelor discursului. Una dintre…
