Tratatul lui Plethon este considerat o operă majoră a filosofiei secolului al XV-lea, suscitând renașterea platonismului filosofic, punând sămânța procesului care se va încheia cu crearea Academiei de la Florența. Prin traducerea textului lui Plethon, prin studiul introductiv și prin comentariile lămuritoare Alexander Baumgarten îmbogățește Biblioteca medievală și apropie cititorul român de un text esențial și fondator al modernității occidentale

La mijlocul lunii februarie a anului 1439, floarea clerului ortodox și elita învățaților bizantini stârnea uimirea și deopotrivă admirația locuitorilor Florenței; în fruntea alaiului se afla împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. Conciliul pentru unirea Bisericilor de Răsărit și de Apus, care în anul precedent lucrase la Ferrara, se muta din cauza epidemiei de ciumă în capitala Toscanei. În acea zi de primăvară timpurie, sub un cer senin și un soare cald, locuitorii Florenței nu-și puteau stăpâni uimirea la vederea impunătorului cortegiu bizantin: „Li se păruse catolicilor, urmărind desfășurarea lentă și maiestuoasă a pompei rituale bizantine, că «raiul însuși se coborâse în biserica lor». Mișcați până în adâncul sufletului și cu ochii plini de lacrimi de emoțiune, își mărturiseau părerea de rău că nesocotiseră, până atunci, pe frații lor de credință. […] Când Leonardo Bruni, cancelarul republicii florentine, care era în același timp și un umanist de frunte, a adresat împăratului, în limba greacă, tradiționala urare de bună-venire, el nu saluta,

desigur, cu atâta însuflețire, pe suveranul strâmtorat care căuta în Apus un ajutor împotriva turcilor, jertfind neatârnarea de până atunci a ortodoxismului, ci pe stăpânitorul urmașilor celor ce, în frunte cu Homer și cu Tucidide, cu Eschil și cu Demostene, cu Platon și cu Aristotel, făcuseră gloria antichității și procuraseră evului mediu principala sa hrană intelectuală”, scrie P.P. Negulescu în Filosofia Renașterii. Era o atmosferă de vie admirație pentru valorile culturii clasice, pentru teologiile din Apus și din Răsărit, despre care se discuta în reuniunile de la Santa Maria Novella, dar si pentru literatura și filosofia vechilor greci, despre care se discuta în banchetele și reuniunile private. Printre iluștrii învățați bizantini prezenți la Florența se afla și Georgios Gemistos Plethon, „un bătrân de 83 de ani, înalt și robust, a cărui înfățișare de patriarh biblic sau de mag oriental – cu pletele albe căzându-i în valuri pe umeri […] nu putea să nu impresioneze pe italieni”, scrie filosoful român amintit…

Mai mult...

Cartea lui Michael Rapp este despre similitudinile între ideile cultivate de Renașterea florentină și neoplatonismul de la Cambridge, pe de o parte, și gîndirea masonică, pe de altă parte, o perspectivă seducătoare asupra Academiei florentine ca punct de plecare al unei fabuloase aventuri intelectuale a modernității.

Încă de la apariția masoneriei speculative, în 1717, originea noii instituții a fost un subiect viu disputat, nelipsit de controverse. Și-a făcut loc cu ușurință un curent romantic care privilegia o viziune mitică, una care făcea loc deopotrivă misterului, secretului, originilor mitice, coborîtoare în străvechi timpuri, într-un timp imemorial. Astfel de viziuni pot fi atrăgătoare pentru un public fascinat de ceea ce lasă loc nebulosului, de ceea ce cultivă fantasmagoricul, neglijînd cu desăvîrșire surse istorice, dovezi, călcînd cu bună știință hotarele rigorii științifice. În multe dicționare și cărți, originile masoneriei se cufundă departe în timp tocmai pentru a nu invoca drept argument decît...tradiția și impersonalul „se spune”. Constructorii Templului de la Ierusalim, zidarii medievali, artizani ai monumentalelor catedrale gotice, sau cavalerii templieri sînt pentru mulți înaintașii glorioși ai celor de azi, care revendicînd un asemenea trecut nu pot spera, al rîndul lor, decît la o recunoaștere postumă pe măsură! Nimic mai straniu, mai ciudat și pentru mulți mai captivant decît

inventarea Tradiției; Inventarea Tradiției (The Invention of Tradition) este și titlul unei cărți colective coordonate de istoricul Eric Hobsbawm, carte care ilustrează noțiunea de „tradiții inventate”, unul dintre exemple fiind aparatul care înconjoară monarhia britanică în ceremoniile publice și care pare venit dintr-un trecut imemorial, dar care datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Tradiții care par vechi sau se proclamă ca atare au adeseori o origine recentă și sînt uneori inventate. Tradițiile inventate desemnează un ansamblu de practici de natură rituală și simbolică care sînt în mod normal guvernate de reguli acceptate în mod tacit sau deschis și caută să insufle anumite valori și norme de comportament prin repetiție, ceea ce implică în mod automat o continuitate cu trecutul”, scrie Eric Hobsbawm în introducerea la cartea amintită. În urmă cu mai bine de zece ani, Roger Dachez, reputat istoric al francmasoneriei, a publicat cartea L’invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, în  preambulul căreia reproducea definiția latinescului inventio…

Mai mult...