Cartea înțelepciunii lui Solomon a avut un destin diferit, este o incursiune în interiorul gândirii grecești, pusă în slujba Revelației, asigurând centralitatea iudaismului într-o expresie greacă. Fiecare cultură exprimă în maniera sa, unică și originală, viziunea asupra lumii, a omului și a lui Dumnezeu.

Expresia „cărți de înțelepciune”/„cărți sapiențiale” desemnează, în Biblie, opere diferite prin stil, obiect și prin data compoziției: Pildele lui Solomon, Cartea lui Iov, Ecclesiastul, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah/Ecclesiasticul și Cartea înțelepciunii lui Solomon. Aceste cărți au în comun preocuparea pentru înțelepciune (hokmah, în ebraică, sophia, în greacă), pentru înțelepți, pentru existența omului, pentru legile care guvernează comportamentul moral și atitudinea religioasă a omului. Să amintim totodată că de multe ori, în Biblie, „înțelepciunea” este și capacitatea de a folosi anumite mijloace în comerț, în artizanat, în navigație, în artă sau în meseria de a scrie, cea practicată de scribi. Înțelepciunea privește deopotrivă problemele cotidiene cât și cele care privesc scopul vieții umane. Pildele lui Solomon grupează câteva sute de sentențe, maxime și aforisme ale vechiului Israel, forma cea mai simplă și cea mai veche a literaturii sapiențiale, adunate de-a lungul a mai multe secole. Capodopera literară a genului este Cartea lui Iov, povestea unui slujitor al lui

Dumnezeu, om bogat și fericit, a cărui credință este încercată de Dumnezeu prin mijlocirea diavolului și a celor trei prieteni cu care poartă un lung dialog despre justiția divină. Iov rămâne fidel chiar și atunci când nu primește alinarea așteptată, suferința arătându-i lui Iov fragilitatea ființei umane. Tonul lui Dumnezeu nu este unul excesiv de sever, ci doar unul care așază Cosmosul, lucrurile și viața în dreapta lor măsură, care este a Sa! Ecclesiastul, numită și Qohelet, este o carte care nu are un plan definit, fiind o succesiune de variațiuni pe o temă unică, vanitatea lucrurilor omenești („deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!”). De-a lungul timpului s-au făcut apropieri între curente filosofice (stoicism, epicureism, cinism) și concepția lui Qohelet, prezentat în mod fals ca fiu al lui David, rege al Ierusalimului, dar nu poate fi vorba despre o influență directă, ci mai curând de teme devenite un bun comun al înțelepciunii orientale. Cartea Ecclesiasticul marchează o revenire la înțelepciunea israelită…

Mai mult...

“Toate sînt deșertăciuni”, scria Ecclesiastul, adăugînd “scrisul de cărți este fără sfîrșit, iar învățătura multă este oboseală pentru trup.” Acesta este sensul consacrat al traducerii ebraice, în vreme ce în traducerea aramaică fiul este îndemnat să scrie nenumărate cărți de înțelepciune, la nesfîrșit, și să reflecteze la slăbiciunea trupului.

“Îmi imaginez Paradisul ca pe un fel de bibliotecă.” Jorge Luis Borges Alberto Manguel a visat toată viața să devină bibliotecar; n-a fost să fie, deși de cînd se știe trăiește printre cărți. De altfel, consideră că arta lecturii ne definește ca specie, cititul fiind o adevărată activitate creatoare. “Ceea ce rămîne invariabil este plăcerea de a citi, de a ține o carte în mîini și de a avea pe neașteptate acea senzație deosebită de uimire, de recunoaștere, acel fior sau acea căldură pe care cîteodată o anumită înșiruire de cuvinte le stîrnește în noi. A scrie despre cărți, a le traduce, a alcătui antologii sînt activități ce mi-au slujit drept justificare pentru această plăcere vinovată (de parcă plăcerea are vreodată nevoie de justificare!) și cîteodată chiar mi-au permis să-mi cîștig existența”, scrie Alberto Manguel. A prețuit lectura, cititul și printr-o experiență personală; pe cînd avea 16 ani, în 1964, lucra la Librăria Pygmalion din Buenos Aires unde l-a cunoscut

pe Jorge Luis Borges, deja orb la acea vreme, care l-a rugat să vină la el acasă și să-i citească. Cei patru ani cît tînărul Alberto i-a citit lui Borges aveau să-i marcheze destinul, aveau să-l facă un talentat scriitor (Istoria lecturii, Biblioteca nopții, Un cititor în pădurea din oglindă), un apreciat traducător și cronicar literar, posesor al unei impresionante biblioteci de peste 30 000 de volume, aflată într-o fostă casă parohială renovată, din regiunea Poitou-Charentes din Franța. O bibliotecă adăpostită într-un fost hambar din care nu mai rămăsese decît un zid de piatră; acela era hotarul dincolo de care, după planurile lui Alberto Manguel, zidarii au ridicat biblioteca, “un tărîm al ordinii”, pe timpul zilei, “un labirint de linii drepte, care să faciliteze găsirea manuscriselor și care nu te lasă să te pierzi”; pe întuneric, “biblioteca este un spațiu închis, un univers al regulilor egocentrice”. Pentru Manguel, noaptea este timpul cînd sunetele se estompează, vocea gîndurilor e mai puternică,…

Mai mult...