Parcursul propus de autorul francez așază întregul demers creator din lojă sub semnul unei neîncetate raporări la textele Egiptului antic, la simbolistica numerelor.

André Quémet este un autor cunoscut pentru că a abordat teme și ritualuri masonice, fiind autorul cărților Le Temple maçonnique, Le Banquet rituel și Le Rituel initiatique. De puțin timp a apărut o nouă carte semnată de André Quémet: Les 10 offices de la loge et l’Homme-univers, Paris, Editions Maison de Vie, collection “Les Symboles Maçonniques”, 2016, 120 p. Pornind de la etimologia latinescului officium (obligație morală, datorie, funcție), André Quémet consideră că oficiul/slujba poate fi definit și ca datoria de a participa la o operă: “Inițierea cere prelungirea operei de creație construind templul. Pentru a face aceasta, este necesar a anima un corp de funcții compuse din diferite oficii în număr de zece, care sînt și membre eficiente ale corpului Omului-univers.” Anticii prețuiau Numărul ca principiu, sursă și

rădăcină a tuturor lucrurilor, Numărul fiind cel care mijlocea raportul între văzut și nevăzut, între unul și multiplul. Pentru a-și argumenta ipoteza de lucru, André Quémet amintește gravurile medievale (OpusculaAstrologica) care reprezentau și defineau Omul cosmic în care fiecare parte a corpului omenesc era în raport cu o constelație: capul și creierul cu Berbecul, brațele și plămînii cu Gemeni, rinichii și pielea cu Balanța, brațele și plămînii cu Vărsător. “O funcție considerată izolat nu are sens. Ea face parte dintr-un ansamblu coerent care descrie misterul vieții în totalitatea sa cu ajutorul unei formule rituale”, susține André Quémet. Pentru a vorbi despre oficiile inițiatice care acționează eficient într-o lojă, autorul face un scurt excurs în cultura egipteană unde o funcție creatoare nu este o dogmă, ci un principiu divin. (mai mult…)

Mai mult...