Eseuri, Simboluri

Metamorfoze

Bogdan Mandache

La capătul unei vieţi de căutări, Siddhartha, eroul povestirii lui Hermann Hesse, îi destăinuie lui Govinda unul dintre gîndurile pe care le-a aflat: „înţelepciunea nu poate fi împărtăşită. Cunoştinţele pot fi împărtăşite altora, însă înţelepciunea, nu. Ea poate fi descoperită, poate fi trăită, te poţi lăsa purtat de ea, poţi să săvîrşeşti minuni cu ajutorul ei, dar nu poţi să o spui, nici să o propovăduieşti.”

metamorfoze featured

Mitologiile, basmele, poveştile conţin povestiri ale unor metamorfoze, zei care se transformă în oameni, în animale, în plante, oameni care iau diverse înfăţişări fie pentru a-i încerca pe alţii, fie pentru a scăpa unei soarte potrivnice; Muma-Pădurii, scorpii şi gheonoaie îi transformă pe oameni pedepsindu-i pentru că nu le-au dat ascultare. Orbiţi de o raţionalitate ce se vrea atotstăpînitoare, dar de multe ori îşi arată lacunele, oamenii de astăzi, avînd ca vrăjmaş de căpetenie „apatia mentală, cenuşa formată de cadavrele noţiunilor sedimentate de secole” (Vasile Lovinescu), nu iau seamă la substanţa mitică, la unitatea fundamentală a fiinţei, încercînd să trăiască într-o lume despuiată de mister, de sacru, într-o lume din care a fugărit magia. Societăţile tradiţionale găseau în mit raţiunea suficientă, mai tîrziu basmele şi povestirile readucînd în atenţie teme străvechi, prezente în mentalul colectiv pe care scriitorii doar le-au aşezat în frumoase forme literare. René Guénon susţinea că în cazul basmelor popoarele împlinesc funcţia unei memorii colective, în străfundul

lucrurilor găsindu-se o lume esoterică, o lume care rămîne de-a pururi o mărturie a trecutului. Metamorfozele lui Ovidiu povestesc în cele 15 cărţi scrise în hexametri dactilici istoria lumii de la ieşirea din haos pînă la epoca apoteotică a lui Iulius Cezar; Ovidiu ordonează istoriile metamorfozelor potrivit marelui plan poetic îmbinînd abundenţa expresiei, pitorescul, plasticitatea, realismul, rezultînd o operă în care ilustrul romanist, Pierre Grimal, vedea „un veritabil compendiu al mitologiei greceşti, căreia îi corelează, în măsura posibilităţilor, valenţele legendare romane. Tema generală a acestui poem este straniu aleasă: Ovidiu a vrut să schiţeze o imensă frescă ce să reprezinte transformările suferite de-a lungul timpului de către lucruri şi fiinţe; pe fundalul acestor tablouri pitoreşti, se creionează o concepţie împrumutată filosofiei pitagoreice, ideea că universul se află în perpetuă devenire, nefiind fixat, odată pentru totdeauna, într-o ordine imuabilă.” Operă indefinibiă, Metamorfozele sînt deopotrivă poem didactic, epopee, succesiune de epyllia elenistice, unite de o derulare cronologică, de la naşterea lumii pînă…

Mai mult...
Cărţi

Apologia sau despre arta oratorică

Bogdan Mandache

Apologia lui Lucius Apuleius este nu doar o convingătoare pledoarie, ci şi o încîntătoare dovadă a artei oratorice, un exemplu al discursului bine articulat, al armonioasei îmbinări între comentarii la Platon şi versuri din Homer, Vergiliu sau Q. Ennius

Lucius-Madaurensis-Apuleius-apologie_sau_despre_magie

În cultura romană elocinţa era considerată idealul către care tindea omul cultivat. Unul dintre străluciţii oratori din secolul al II-lea d.Hr. a fost Lucius Apuleius, care a transpus elocinţa baroului în proză artistică expresivă, el fiind cunoscut îndeobşte pentru romanul Măgarul de aur/Metamorfozele. Născut în jurul anului 125, într-o familie bogată din Madaura, nordul Africii, Apuleius din  tinereţe era preocupat de filosofie, iar locul cel mai potrivit împlinirii aspiraţiilor sale nu putea fi decît Atena, acolo unde i-a studiat pe Platon şi Aristotel, declarîndu-se totdeauna ca fiind un platonician, preocupările sale anunţînd strălucitoarea şcoală neoplatonică din veacul următor. Era preocupat de misticism, se iniţiase în toate misterele religioase, un ecou va fi şi scrierea amintită, căutînd liniştea fizică şi morală, în ciuda faptului că era  mare amator de călătorii întreprinse pentru a cunoaşte cele ale naturii, ca şi pe cele ale spiritului. Pentru contemporani Apuleius era un neîntrecut orator, vestit pentru eleganţa şi armonia vorbelor sale, pentru varietatea talentelor, pentru

preocupările de magie, dar şi pentru frumuseţea sa, acestea două din urmă putîndu-i fi fatale. A scris mult, şi nu doar literatură, ci şi lucrări de filosofie şi oratorie. Una dintre celebrele cărţi de oratorie prin care încerca să-şi dovedească nevinovăţia într-un proces era o convingătoare pledoarie, recent apărută şi în limba română: Apologia (Despre magie); Despre doctrina lui Platon (cartea a III-a); traducere, note, comentarii şi îngrijire ediţie: Maria Genescu, Bucureşti, Editura Herald, 2016. Apuleius compare în faţa tribunalului condus de Maximus Claudius, proconsul al Africii, pentru a se apăra în faţa acuzaţiilor de magie aduse de Sicinius Emilianus, fostul cumnat al soţiei sale, or Legea celor XII table condamna vrăjitoria cu pedeapsa capitală... Într-una din călătoriile sale în nordul Africii, Apuleius se îmbolnăveşte, rămîne un timp în casa unor cunoscuţi unde îl vizitează Pontianus, care îl invită să aştepte să-şi revină în casa mamei sale, Emilia Prudentilla, o văduvă foarte bogată, mai în vîrstă, cu care Apuleius se…

Mai mult...