Apropiat al regelui Carol al II-lea, căzut apoi în dizgrația acestuia, profesor de filosofie al unei strălucite generații de intelectuali, deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde citește Ființă și timp, a lui Martin Heidegger, toate la un loc configurează „portretul unui singur om: seducătorul minților și al inimilor, viforosul și tulburătorul domn Nae.”

Biografia, povestea unei vieți, este un gen literar cunoscut și practicat din antichitate, dar este un termen literar de dată relativ recentă, fiind folosit în 1683, de John Dryden, într-o lucrare despre Plutarh. Termenul s-a impus definitiv ca istorie a vieții în anul 1771, în Dicționarul Academiei Franceze. Aminteam că genul literar era cunoscut și că a fost practicat din antichitate, în susținerea afirmației fiind suficientă menționarea câtorva opere care și astăzi sunt citite cu deosebit interes: Suetonius, Viețile celor doisprezece cezari, Plutarh, Vieți paralele, Diogene Laertiu, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Cornelius Nepos, De viris illustribus. Într-o enumerare care nu ar putea fi exhaustivă, din timpurile moderne amintim câteva lucrări cu caracter biografic: Giorgio Vasari, Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori si sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre, Voltaire, Viața lui Carol al XII-lea. Amintim aici și câteva biografii din spațiul românesc: G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă, Șerban Cioculescu, Viața lui

I.L. Caragiale, Adrian Marino, Viața lui Alexandru Macedonski. În articolul despre „biografie”, din Dicționar de idei literare, Adrian Marino vorbește despre trei tipuri de biografii: tipul documentar-istorică, axat pe viața empirică, tipul portretistic care privilegiază viața interioară, și tipul spiritual, genetic în care precumpănesc viața creatoare și evenimentele spirituale. Acest tip de biografie este tipul biografiei „eului creator”. Tot Adrian Marino observa, în anii 70 ai veacului trecut, că în literatura si publicistica română lipsește tradiția biografică. O observație pe care ultimele decenii o pot infirma, când genul biografic este tot mai prezent în opțiunile cititorilor români, odată cu dorința de a cunoaște ascunzișuri ale unor epoci istorice ocolite mult timp de istoriografia oficială. Un autor care s-a aplecat asupra vieții unor personalități ale primei jumătăți a secolului al XX-lea este Tatiana Niculescu, autoare a unor apreciate restituiri biografice: Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee; Ei mă consideră făcător de minuni: Viața lui…

Mai mult...

Arthur Edward Waite nu și-a propus să realizeze o sinteză teoretică a alchimiei văzută ca operă spirituală, ci doar să înfățișeze cititorului fișe biografice, a căror lungime tipografică nu este nicicum proporțională cu opera celor prezentați.

Știință misterioasă, alchimia a atras de-a lungul vremii oameni venind din orizonturi diferite ale cunoașterii, ale poziționării sociale, ale confesiunii religioase, toți atrași de curiozitățile unei arte care continua să atragă dincolo de eșecurile și dezamăgirile celor care vedeau în alchimie un pur exercițiu de transformare a metalelor, neîntrezărind că adevărata alchimie căuta să descopere starea superioară a lucrurilor umane. Biblioteca alchimică este alcătuită din zeci de mii de volume scrise de mii de autori și este extrem de diversă mai cu seamă datorită terminologiei care a variat de la o epocă la alta, de la un autor la altul; un subiect controversat încă este aria geografică în care s-a născut alchimia: să fi fost Babilonul, sau Egiptul, de ce nu Grecia? Alchimia a evoluat odată cu arta prelucrării metalelor, cu experiențele chimice, cu noile abordări culturale; în același timp, în fața asaltului exercitat de profani, alchimiștii au ales un limbaj încifrat care a ascuns adevăratul înțeles de ochii neinițiaților.

Despre alchimie s-a scris mult, și cu temei, cu măsură, cu stăpînire a temelor, operei și termenilor, dar și cu diletantism în dorința de a atrage un public dispus să accepte elucubrații, deloc interesat să treacă dincolo de suprafața lucrurilor. S-au scris istorii, s-au redactat dicționare, s-au realizat antologii de texte alchimice. Amintesc doar cîteva: Dom Antoine-Joseph Pernéty, Dictionnaire mytho-hermétique; Françoise Bonardel, Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques; Christian Montésinos, Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes; Marcelin Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs; Eugène Canseliet, L’Alchimie expliquée sur ses textes classiques; Walter Scott, Hermetica. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, motiv pentru care atunci cînd chingile ideologice au cedat, editurile nu au avut un program coerent de traduceri, cele mai multe alegînd varianta facilă a traducerii unor titluri nesemnificative cultural, dar atrăgătoare pentru neinstruiți. Singura editură din România care a asumat un program editorial autentic în domeniul traducerilor textelor alchimice majore este Herald, care…

Mai mult...