Pînă de curînd numele lui Etienne Perrot era cunoscut doar unui cerc restrîns de cunoscători ai literaturii consacrate alchimiei sau visului. Apariția colecției “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, la Editura Nemira, a însemnat deschiderea interesului către scrierile autorilor care au ales să continue cercetările în nota deschiderilor aduse în psihologia analitică de C.G. Jung. Așa au ajuns citiți și cunoscuți Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Edward F. Edinger, Etienne Perrot. Acesta din urmă este la a treia apariție în colecția “Philemon”; De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit care, sub forma unei confesiuni ne face părtași la căutările din lăuntrul său, în vreme ce Visele și viața este despre vis ca expresie a naturii interioare, visul fiind peregrinatio, căutare, amestec de divin și demoniac, sacru și profan. Recent a aparut o nouă traducere din cărțile lui Etienne Perrot: Calea transformării după C.G. Jung și alchimie, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, traducere din limba franceză de Doru Mareș,
studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 412 p. Opera lui C.G. Jung și-a făcut greu loc în Franța, “demolarea fortăreței carteziene” s-a făcut anevoios, mult timp spiritul francez fiind identificat cu cartezianismul; apoi mai fusese și furia iluministă care aruncase anatemna asupra alchimiei și esoterismului. Astăzi pare ușor straniu că în Franța anilor ’70 ai secolului al XX-lea numele lui C.G. Jung nu era privit cu simpatie, era privit cu scepticism; să nu ne mirăm, era aceeași Franță în care universitarul Pierre Riffard a fost refuzat succesiv de șapte conducători de doctorat; a susținut teza, L’Idée de l’ésoterisme, într-un tîrziu, sub coordonarea lui Jean Deprun. Noile concepții, marile schimbări în ordinea spiritului sînt acceptate greu. Problema omului și a destinului său nu era una facilă, rezolvată o dată pentru totdeauna de psihologia academică sau de cea strict medicală, ambele împotmolite în formule seci, desprinse de viață, în vreme ce fiecare subiect/pacient are o viață trăită în concretețea faptelor, gîndurilor, bucuriilor…