Comentarii, Simboluri

Catedralele – enciclopedii de simboluri

Bogdan Mandache

Cartea lui Christian Montésinos abordează un subiect ambiţios şi dificil pentru că simbolurile prezente în basoreliefurile din catedralele franceze nu trimit către un adevăr unic, ci către interpretări multiple, dar care trebuie să se întemeieze pe lecturi, observaţii minuţioase şi comparaţii.

Strange symbols of cathedrals

Christian Montésinos este un autor cunoscut celor care frecventează acest site. În anul 2010 îi prezentam un foarte util dicţionar: Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de La Hutte; la sfîrşitul anului trecut aceeaşi editură franceză edita o nouă carte a lui Christian Montésinos: Symboles étranges des cathédrales. Basiliques et églises de la France médiévale, collection „Les Veilleurs”, 480 p. Recenta carte este în continuarea mai vechilor sale preocupări care luaseră forma unei cărţi apărute în aceeaşi colecţie: Elements de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles, apărută în 2011. Catedralele din Franţa, înălţate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, configurînd gloria goticului, reprezintă un ansamblu unic de construcţii remarcabile deopotrivă prin arhitectură şi prin varietatea simbolismului decoraţiunilor. Dar ceea ce vedem în aceste catedrale nu s-a constituit într-o clipă, ci s-a construit în timp, progresiv, pornind de la surse antice, pe care oamenii au ştiut să le transmită generaţiilor următoare, uneori pe căi ocolitoare. Era un

elan atît spiritual, cît şi în planul construcţiilor; fiecare membru al comunităţii participa la înălţarea catedralei după mijloacele sale: donînd bani sau muncind; sigur, chestiunile privind planurile arhitecturale erau rezervate unei elite de arhitecţi şi maeştri, secretele lor păstrîndu-se şi astăzi, chiar dacă celebrele Carnete ale lui Villard de Honnecourt au fost reproduse şi sînt accesibile unui public larg. Locul misterelor şi secretelor construcţiei era loja, unde constructorii discutau detaliile şi trasau planurile finale. O idee răspîndită este aceea că multe catedrale sînt cărţi în imagini, adevărate enciclopedii, deşi ele nu au fost construite în acest scop; totuşi „imago” înseamnă reprezentarea perfectă a unei realităţi pe care o poartă în sine: „Imaginea în gîndirea medievală este o reprezentare, un simbol, o emblemă, ceea ce l-a făcut pe Huysmans să spună că catedralele erau hieroglifice, folosind pentru acest cuvînt sensul său prim, adică de scriitură sacră”, scrie Christian Montésinos. Dificultăţile apar în lectura imaginilor, unde se suprapun straturi succesive de interpretare…

Mai mult...
Eseuri

Piatra – interioritate şi materialitate

Bogdan Mandache

"În Evul Mediu, genul uman nu a gîndit nimic important care să nu fi fost scris în piatră", Victor Hugo, Notre-Dame de Paris.

chartres30

În toate civilizaţiile vechi, piatra este un simbol al permanenţei, al stabilităţii şi al durabilităţii; templele lumii antice, obiectele rituale, stelele funerare şi obeliscurile sînt din piatră. Templul nu era accesibil profanului, sau celui care schimba în profan tot ceea ce atingea. În Egiptul antic piatra primordială era suportul simbolic al întregii construcţii: "În fundaţii sînt aşezate simboluri precum echerul, nivela sau pietrele preţioase. Aceste simboluri nu sînt destinate văzului oamenilor, ci asigură stabilitatea spirituală a edificiului care se bizuie în întregime pe funcţii creatoare. Cum să nu evoci piatra sacră de la Heliopolis în formă triunghiulară, unde se aşeza pasărea Phoenix? Această piatră sacră era o rază de lumină corporizată şi, în modul acesta apărea etern oamenilor. Această piatră de fundaţie amintea deopotrivă prima dimineaţă a creaţiei şi simboliza raza de lumină pe care regele urca pînă la cer", scria cunoscutul egiptolog francez Christian Jacq. În dialogul Republica, Platon recomanda ucenicilor în ale filosofiei să studieze muzica, astronomia, aritmetica,

geometria, despre aceasta din urmă precizînd că "este ştiinţa a ceea-ce-veşnic-este. Ea reprezintă, deci, preavrednic bărbat, un mijloc de a atrage sufletul spre adevăr şi de a pregăti inteligenţa filosofului să îndrepte în sus facultăţile pe care, în chip nepotrivit, le îndreptăm în jos". În mod tradiţional, acestor arte liberale care alcătuiau quadrivium li se adăugau alte trei: gramatica, retorica, dialectica (trivium). Cele şapte arte liberale au fost fundamentul întregului învăţămînt medieval, inclusiv al celui clerical. Secolul al XII-lea este cunoscut pentru marile enciclopedii scrise, dar şi pentru enciclopediile în piatră, una dintre acestea fiind Catedrala din Chartres, pe al cărei portal occidental sînt reprezentate cele şapte arte liberale. Texte vechi aparţinînd confreriei zidarilor medievali-manuscrisele Regius şi Cooke - enumeră ştiinţele şi artele care se vor regăsi şi în constituţiile gotice: gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia.  În continuarea acestei enumerări se precizează: "Remarcaţi, vă rog, că toate ştiinţele sînt cuprinse în Geometrie; nici gramatica, nici logica, nici una…

Mai mult...
Eseuri

Drumul spre centru

Bogdan Mandache

Labirintul a fascinat dintotdeauna, fie că a fost perceput ca un element decorativ, ca mit al căutării, ca simbol al perfecţiunii sau dimpotrivă al rătăcirii, ca motiv literar, ca matrice de analiză a structurilor gîndirii, ca o cale privilegiată de pătrundere în interiorul sinelui.

Amiens_Cathedral

Legenda Minotaurului a fost probabil una dintre cele mai populare în Grecia antică. La intrarea în palatul din Cnossos se află emblema Taurului; de aici se coboară în regatul tainei, al deznădejdii, al regăsirii de sine. Istoria labirintului a traversat neştirbită mai bine trei milenii: "Ea este probabil povestea cea mai populară a antichităţii şi succesul pe care l-a avut nu se datorează, cu siguranţă, întîmplării. În adevăr, ea conţine o temă spirituală de o însemnătate şi o rezonanţă universale, amestec de angoasă şi de speranţă, în stare să provoace un coşmar intelectual vecin cu nebunia, sau, pe un alt plan, cu meditaţia înţeleptului. Şi toate acestea printr-o singură imagine, la temelia căreia zace ceva, poate Monstrul, poate Tezaurul sau poate ambele", scria Samivel. Asupra Minotaurului apasă soarta celui osîndit de zei fără vină să fie crud, iar cruzimea să-i fie pedepsită; astfel istoria Minotaurului este o taină înfricoşătoare, sau pentru a aminti, extrapolînd, cuvintele Sfîntului Augustin din Confesiuni: "Ce

este oare acest lucru care îmi străfulgeră mintea şi îmi răneşte inima fără să lase urme? Mă îngrozesc şi mă aprind. Mă îngrozesc, dîndu-mi seama cît îi sînt de străin; mă aprind cînd  văd cît îi sînt de aproape". Catedrala Chartres Intrat în conştiinţa lumii moderne îndeosebi prin mitul Minotaurului, al eroului Tezeu şi al firului Ariadnei, labirintul este un arhetip prezent în vechi civilizaţii răspîndite pe aproape întreg globul. În Vechiul Egipt se întîlnesc mărturii despre simbolul labirintului încă din scrierile istoricilor antici, unul dintre cele mai vechi şi cele mai cunoscute fiind labirintul construit de faraonul Amenhotep III; alte mărturii despre labirint, în alte zone geografice, sînt cele grafice de la Val Camonica, Old Bewyck, Brindisi, Wisby, Pena de Mayor, Cremona, Nazca, Wier. În cartea a şasea a Eneidei, Vergiliu descrie porţile grotei Sibilei de la Cumae pe care era figurat labirintul din Creta; mulţi interpreţi au văzut în prezenţa acelui desen un simplu motiv literar, o digresiune…

Mai mult...