Joseph Campbell pune accent în cartea sa pe literatura medievală a Graalului căutând motivele în jurul cărora s-a țesut literatura Graalului. Printre aceste motive, două sunt de neocolit: motivul Regelui Pescar și tema iubirii.

Cupă sacră a eliberării și mântuirii, Graalul, în Evul Mediu, a făcut obiectul a numeroase legende și speculații mistice. După Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, este vorba de cupa folosită de Isus la Cina cea de taină și în care a fost cules sângele său în momentul supliciului. Unii cercetători susțin că denumirea ar veni din greacă, de la krater, care desemnează un vas folosit la masă, alții cred că este o piatră desprinsă din coroana lui Lucifer sau că ar fi o bijuterie cerească, ultima urmă a paradisului pierdut. Autorii celebrului Dicționar de simboluri consideră că sfântul Graal din literatura medievală este moștenitorul a două talismane ale religiei celtice precreștine: cazanul lui Dagda și cupa suveranului. Miturile celte vorbesc, celor care au înzestrarea să asculte, într-un limbaj contemporan tuturor vremurilor, pentru că ele conțin transversalități și trimiteri culturale și sociale care trăiesc dincolo de o epocă anume, se întemeiază pe reprezentări care dialoghează, care povestesc despre întâmplări în care

și medievalii și modernii se recunosc cu ușurință. Mitul Graalului este o adevărată răscruce, o matrice culturală în care se întâlnesc rădăcini și semnificații multiple. Emblema Graalului în exoterism este crucea, semn al suferinței și al morții, iar în esoterism este Graalul, simbol al renașterii. Deși intrată în spațiul cultural european cu multe secole în urmă, legenda Graalului stârnește în continuare controverse, esoteriștii susținând că legenda este legată de ceea ce s-ar putea numi „preistoria inimii euharistice a lui Isus”, fiind o adaptare creștină cu rădăcini celtice foarte vechi. René Guénon este tranșant când afirmă că Graalul este potirul care conține prețiosul sânge al lui Cristos, vas care a fost folosit mai întâi la Cina cea de taină, apoi de Iosif din Arimateea care a strâns în el sângele și apa care curgeau din rana deschisă între coastele Mântuitorului. Conform legendei, după moartea lui Isus, Sfântul Graal a fost transportat, de Iosif din Arimateea, în Britania; de aici începe povestea…

Mai mult...

S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui.

Pînă la apariția traducerii în limba română a uneia din cărțile sale, Etienne Perrot era un nume necunoscut în România, excepție facînd poate un cerc restrîns de admiratori ai lui C.G. Jung. Care este legătura între C.G. Jung și Etienne Perrot? Etienne Perrot (1922-1996) este un psihanalist francez cunoscut pentru cercetările sale asupra operei lui Jung, cunoscut pentru cursurile despre alchimie susținute la Institutul C.G. Jung din Zurich. Etienne Perrot a contribuit la traducerea în franceză a scrierilor lui C.G. Jung, în timp ce soția sa a tradus scrierile psihanalistei Marie-Louise von Franz, colaboratoare a lui Jung. Etienne Perrot este cunoscut pentru emisiunile de la France Inter și France Culture, dar și pentru cărțile sale: Coran teint. Le livre rouge; La voie de la Transformation d'après C.G. Jung; Des étoiles et des pierres; Les reves et la vie. Recent a apărut și prima traducere în limba română a unei cărți semnate de Etienne Perrot: De la Dumnezeu la zei. Un

drum al împlinirii, București, Editura Nemira, colecția "Philemon", coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere de Doru Mareș, 2015, 208 p. S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui. Sigur, nu este un drum ușor, calea nu-i lipsită de sinuozități, de rătăciri, de obstacole, de capcane, de reveniri; de altfel, chiar din Prolog, autorul ține să ne prevină că nu are tron în Olimp și că de la fragedă vîrstă a gustat "savoarea amară a lacrimilor". Tot acest parcurs este presărat de visuri și de interpretarea lor, de trimiteri la alchimie, la cele din înalt, dar și la cele de jos: "Așadar, te salut Hermes, Mercur, pe tine cel mai înalt și mai jos, mediator alergând fără…

Mai mult...