S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală

În primăvara acestui an scriam aici câteva rânduri despre cartea lui Pierre Dangle, Le Grade d’Apprenti et sa symbolique. Pierre Dangle este un autor cunoscut de literatură masonică, multe dintre cărțile sale fiind prezentate pe acest site. Recent a publicat continuarea firească a cărții despre ucenic, Le Grade de Compagnon et sa symbolique, Paris, editions Maison de Vie, collection „Symboles maconniques – Symboles universels”, 2020, 120 p. S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală. În atare situații, totdeauna se uită că necesara instrucție pentru următorul grad nu poate ocoli învățătura gradului de companion: „Companionajul corespunde acestei etape cruciale în care fratele se confruntă cu realitatea vieții inițiatice prin intermediul legilor sale, a numerelor sale, a formelor sale vii elementare.” Gradul de companion nu conține revelații tehnice deosebite,

deși face trimiteri explicite la artele liberale, la stilurile arhitectonice, este mai mult o desăvârșire a vieții artizanale, o trăire a misterelor. Definit de trecerea de la perpendiculară la nivelă, companionul descoperă și practică coerența între a trasa și a construi. Arta de a trasa îl va îndruma în întreaga sa muncă de constructor, muncă în care va descoperi locul numărului în mitul creației. Anticii prețuiau mult numărul, Nicomah de Gerasa, pitagorician din secolul I î.e.n., spunea că haosul primitiv, lipsit de ordine și de formă, a fost ordonat după număr. Pierre Dangle aduce aici câteva nuanțe amintind sursele egiptene ale mitului creației, invocându-l pe zeul Thot, după care totul este număr. Cinci, numărul companionului este de asemenea numărul lui Thot. După câteva pagini în care invocă/evocă simbolismul egiptean al numerelor, Pierre Dangle revine la numărul cinci și la companionaj sărind direct la cifrele evocate de Michael Maier în celebra sa carte Atalanta fugiens. Una dintre puținele afirmații de reținut…

Mai mult...

Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic.

... ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănăCartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20 Antică ni-e juneţea,Dulci umbre şi mat umăr,O, mîndră de fineţea Ce s-a născut din număr! Paul Valèry, Cîntarea coloanelor Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic. În Textele Piramidelor, proba „socotitului pe degete” este un moment esenţial al iniţierii în misterele celeilalte lumi. În faţa luntraşului, călătorul trebuie să facă dovada cunoaşterii mitice a numerelor; astfel el se identifică cu puterile divine şi poate calcula preţul trecerii. Multe texte vechi ale Egiptului evocă o adevărată metafizică a numerelor pe care niciodată nu le confundă cu cifrele: „Eu sînt Unul care devine Doi; eu sînt Doi care devine Patru care devine Opt şi rămîne Unul”, scrie pe un sarcofag al unui preot al lui Amon, din a XXII-a dinastie. Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate

simbolicii numerelor: Unul se întrupează în Faraon, Trei este sinonimul gîndirii, al pantheonului organizat în triade, Patru este manifestarea provenită din Unul, patru sînt primele forme ale creaţiei, patru sînt coloanele care susţin cerul, patru sînt punctele cardinale, Şapte este simbol al plenitudinii, număr cu putere magică, şapte sînt camerele misterioase care permit accederea la lumina divină, Opt este numărul Ogdoadei, Nouă al Eneadei, iar Zece este sinteza. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, care nu de puţine ori a fost asemănat unui şaman oriental. În viziunea adepţilor săi, Pitagora nu era om, ci avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Se spune că fiind în drum spre Siria, Mnemarchos şi Pythais, părinţii lui Pitagora s-au adresat Pitiei care le-a spus că Pythais „va naşte un copil care îi va întrece în frumuseţe şi înţelepciune pe toţi cei care au existat vreodată şi…

Mai mult...